A 22-a zi pentru România
Ce s-a petrecut în București, România și în întreaga lume în cadrul protestelor…pentru România în ultimele 21 zile: prima zi (13 ianuarie 2012), a doua zi, a treia zi, a patra zi, a cincia zi, a șasea zi, a șaptea zi, a opta zi, a noua zi, a zecea zi, a 11-a, a 12-a zi, a 13-a, a 14-a, a 15-a zi, a 16-a zi, a 17-a zi, a 18-a zi, a 19-a zi, a 20-a zi, a 21-a zi.
- Istoria se scrie de către oamenii care produc evenimente marcante.
- Lelia Munteanu (Gândul): „Aseară [e vorba de 1 februarie 2012], la Universitate, „ciumpalacii” spărgeau gheaţa de pe trotuar şi scandau: „Hai, Băsescule, în Piaţă/ Ca să-ţi dăm whisky cu gheaţă!””.
- Diana Stancovici (Gândul): „Peste două mii de suporteri ai principalelor echipe de fotbal din ţară sunt aşteptaţi, sâmbătă, 4 februarie 2012, la un protest antiguvernamental la Sibiu”.
- Elena Udrea: „Pentru cei care cu adevărat sunt nemulţumiţi şi şi-au spus nemulţumirea în stradă avem toată înţelegerea şi încercăm să găsim soluţii la problemele lor. Pentru ceilalţi, care fac din asta politică, eu zic că e mai bine să treacă la muncă”.
- Dan Zavaleanu (Cotidianul): „Preşedintele PSD Victor Ponta a declarat, la Realitatea TV, că prima măsură pe care ar lua-o USL în momentul preluării guvernării ar fi scăderea CAS, nu creşterea veniturilor, arătând că scopul ar fi crearea de locuri de muncă. Pe de altă parte, social-democratul consideră că sunt unele venituri care ar trebui crescute imediat, în timp ce altele nu ar trebui majorate deloc”.
- Crin Antonescu: „Văd însă, în continuitatea protestelor, că oamenii nu se mai lasă păcăliţi ca să cedeze. Cert este că fiecare zi care trece, fără ca noi să avem o soluţie de deblocare, este foarte costisitoare pentru noi toţi. Este un an economic greu, e nevoie de decizii serioase, de opţiuni majore care nu pot fi luate decât de un guvern puternic, nu în sensul susţinerii sale parlamentare, ci al încrederii pe care cetăţenii să i-o acorde. Or, semnul de nediscutat al acestei greve nu se dă decât la alegeri”.
- „”Poc, poc, lasă-ne Boc”; „Traian a naufragiat în marea corupţiei/ Boc şi acoliţii fură sub comanda lui/ Stop/ Trimiteţi de urgenţă DNA, DIICOT şi SMURD””.
- Bogdan Essin, protestatar: „Cred că cineva, oricine ar veni la conducerea ţării, trebuie neapărat să aibă coloană vertebrală şi o moralitate excepţională. Un om moral, de asta avem nevoie”.
- Mihai Boboc, protestatar: „Avem nevoie de oameni competenţi. La agricultură să fie inginer agronom, la industrie, un inginer care să fi parcurs măcar câteva cicluri productive, nu pui popă sau ginecolog la agricultură, vreau să fie omul potrivit la locul potrivit. Avem atâţia oameni pregătiţi, care pleacă în „afară” şi noi punem politicieni”.
- Mădălina Ion, protestatară: „Îmi place să fiu liberă, să nu fiu constrânsă. Cu toate că eram tânără când a căzut Ceauşescu, observ acum aceleaşi apucături la domnul preşedinte Băsescu. Iar motivul principal pentru care m-am hotărât să ies în Piaţă a fost acela că nici măcar pe vremea comunismului nu ne-au tăiat atâtea drepturi şi beneficii. Ne taie din libertate, ne fură viitorul. Aş vrea ca românii să fie mai solidari”.
- Călin Gabriel Gherghinescu, protestatar: „Sunt aici să protestez pentru că nu au făcut nimic bine până acum şi ne-au păcălit să-i votă”.
- Gabi Ion, protestatar: „Am venit în Piaţa Universităţii din mai multe motive, dar cel mai tragic este că am simţit mirosul dictaturii. Şi este păcat că cei mai tineri dintre noi nu l-au simţit şi cred că nu au de unde să-l simtă. Ei încă nu ştiu ce înseamnă să trăieşti sub o dictatură şi nici minunea democraţiei. Oricum ar fi, nu ne îndreptăm într-o direcţie bună”.
- Ana-Maria Essig, protestatară: „Protestez pentru câştigarea demnităţii şi pentru moralitatea poporului român, care este frumos, dar, din păcate, a adormit puţin, iar cu frigul ăsta poate se trezeşte un pic”.
- Nicolae State, protestatar: „Am venit în Piaţa Universităţii cu un mesaj: Deşteaptă-te, române! Protestează împotriva oricui dispreţuieşte legea, adevărul şi munca! Am venit în Piaţa Universităţii pentru că manifestaţia de aici să nu se întrerupă până la rezolvarea tuturor cererilor oamenilor”.
- Miruna Matei, protestatară: „Cred în democraţie. Cred că e important să lupţi pentru ceea ce crezi şi momentan democraţia este pusă în pericol de un guvern care nu mai ţine seama de nimic”.
- Florin Zamfirescu: „Prin eşecurile repetate pe care le traversăm, toată lumea crede că guvernanţii noştri, de-a lungul vremii, erau proşti. Dar eu cred că au fost şi sunt extrem de inteligenţi, numai că sunt rău intenţionaţi. Acest lucru e vizibil cu ochiul liber. Sunt angajaţi să distrugă tot ceea ce înseamnă această ţară. Nu întâmplător României i se spune Grădina Maicii Domnului, nu întâmplător Prinţul Charles descoperă Transilvania şi habar n-avem câte mai avem de vânzare şi cât de repede se vând! Şi nu este din prostie. De fapt, este subordonarea unor comandamente exterioare”.
- Idem: „Sunt bucuros că oamenii au început să se trezească”.
- Idem: „Lumea să nu creadă că Piaţa Universităţii este formată doar din 50 de demenţi sau de disperaţi care stau acolo în frig şi urlă. Piaţa Universităţii este formată acum din 20 de milioane de oameni care nu pot veni, care nu pot sta acolo. Cred că prin martie toată ţara va fi în picioare!”.
- Idem: „Eu am fost crescut „prost”. Bunicul îmi spunea: „Ai grijă, există neamuri bune şi neamuri proaste. Poate să aibă câte facultăţi vrei, dar cu neamul prost n-ai ce să faci!” Şi eu mă întrebam, fireşte, ce însemnează neamul prost? Din punctul bunicului de vedere, este acel neam care funcţionează după interesele proprii, care uită de cuvânt, de promisiune, de punctualitate, care uită de onoare şi funcţionează după propriile interese”.
- Elena Băsescu: „Tinerii s-au îndreptat în număr mare către universităţi, ceea ce a dus la o inflaţie de diplome, mai ales în domenii ca Drept şi Economie. Nu spun că este un lucru rău, dar uneori e nevoie de muncitori ca tâmplari, electricieni, instalatori şi nu-i mai poţi găsi astăzi în rândul populaţiei tinere. Cred că această situaţie reprezintă un semnal de alarmă”.
- Carmen Dragomir și Petru Zoltan de la Jurnalul Național despre cea de a 21-a zi: „Pentru a 21-a zi consecutiv, în ciuda frigului de afară, oamenii au ieşit din nou în stradă să-şi strige nemulţumirile împotriva Guvernului condus de Emil Boc. În jurul orei 19:00, în faţa Teatrului Naţional se aflau aproximativ 100 de manifestanţi aflaţi în aşteptarea tinerilor care protestează la Fântână, pe latura opusă a Pieţei”.
- Idem: „Mulţimea manifestanţilor scandează „Rezistenţă, rezistenţă!”, afirmându-şi dorinţa de a continua protestele în ciuda politicienilor care vor ca vocea Pieţei Universităţii să nu se mai facă auzită, dar şi a gerului care a pus stăpânire pe România”.
- Idem: „”M-ai numit neavenit, de aia am venit. Prin această pancartă îmi exprim dispreţul”, sau „Băse, metroul este de vânzare!”. O doamnă, între două vârste, poartă un banner cu următorul mesaj: „Au înnebunit salcâmii, şi acum vrei să fii cuminte?”. Unul dintre cele mai dure mesaje din Piaţă face o comparaţie între Traian Băsescu şi Nicolae Ceauşescu: „Nu vrem bani, nu vrem mâncare, dictatorul să se care”.
- Idem: „Tinerii prezenţi în Piaţa Universităţii au scandat şi împotriva ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu, amintindu-i că „un bărbat de gen neutru a distrus învăţământul””.
- Idem: „Solidar cu manifestanţii a ţinut să fie şi un grup de angajaţi ai Metrorex care şi-a strigat nemulţumirile faţă de degradarea condiţiilor de viaţă din România”.
- Idem: „Pe partea opusă a Pieţei, la Fântână, alături de un steag tricolor e afişat mesajul: „O dorinţă sinceră, România liberă! Cer mult?”.
- Adrian Năstase: „In 2004, cand am parasit guvernarea, datoria pe fiecare locuitor era de 1000 euro. In 7 ani, Basescu a dus-o la 4570 euro. Datoria fiecarui roman a crescut deci, in regimul Basescu de 4, 5 ori”.
- Idem: „In 2011, am platit [ca tara] 6 milioane euro pe zi numai dobanzi la datorie. In 2012, vom plati 2, 2 miliarde euro numai dobanzi (6, 2 milioane euro/zi)”.
- Camera web a Jurnalului Național, 21. 19:
- Ioan Oltean: „Cei care urlă, cei care ţipă, sunt neputincioşii, nepricepuţii, aceia urlă, slăbănogii. Nu veţi găsi un om deştept, un om harnic, un om priceput, să vină să urle, să dea în cap şi să jignească pe nimeni, dar nepricepuţii, handicapaţii”.
- Zeci de persoane protestează la Deva de 20 de zile. 21. 45. Antena 3. La Bistrița: 60 de oameni în fiecare zi. La Craiova la fel: se protestează. Îl jelesc pe președinte în mod umoristic. Și la Ploiești se protestează.
- Isteria bucureștenilor în materie de cumpărături…pe fondul dezinformării de astăzi cu ninsoarea…m-a îngrozit. Am avut impresia că majoritatea suferea de un virus mortal…și își căutau antidotul. În unele magazine, senzația de frică animalică a fost arhiprezentă…
- Panica asta a lipsei mâncării, care s-a extins la nivel național, a fost primul test major de manipulare pe 2012.
- Claudiu Crăciun: „Noi suntem dumnevoastră”. 22. 06 minute. Antena 3. Noi, cei din Piața Universității…suntem unii dintre dumneavoastră.
- Idem: Sunt vreo 200-250 de oameni acum în Piața Universității.
- Idem: Acum se stă în Piață dintr-un sentiment de îndârjire și responsabilitate./ Protestează și străini în Piața Universității. /
- Daniel Barbu: „e o mișcare antiguvernamentală conjuncturală”. 22. 12. Antena 3./ În cadrul protestelor s-a auzit glasul societății./
- S-a protestat astăzi și la Petroșani și Hunedoara.
- Doru Stănculescu: „revolta de astăzi e total justificată”. 22. 20. Antena 3./ Am indemnizație de revoluționar./ mă doare „lipsa de respect a celor care sunt plătiți de noi”/
- Dorin Tudoran: „Uneori, ei şi admiratorii care-i urmează necondiţionat îmi par aflaţi într-o transă din care nu mai pot ieşi, fiindcă au uitat atât de unde şi de ce au plecat la drum, cât şi locul unde-şi propuseseră să ajungă. Fumează opinii încontinuu, se-nvârtesc ameţiţi în loc şi privesc fascinaţi la rotocoalele ce se ridică spre cer, fără să bănuiască vreo clipă că e vorba chiar de fumul ce le iese pe nas şi pe urechi. De atât fum, devine din ce în ce mai greu să deosebim formatorii de fumătorii de opinie”.
- Vladimir Tismăneanu: „actiunile strategice ale lui Traian Basescu, fara a fi “impecabile”, merg pe linia unei etici a responsabilitatii, nu pe aceea a unui rigorism exacerbat”. Concluzia sa: cei care protestează…nu sunt exasperați…ci bucuroși.
- Și folclorul protestatar prosperă…
Pingback: A 23-a zi pentru România | Teologie pentru azi