Praedicationes (vol. 2), p. 114-120
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
Praedicationes
vol. 2
***
Paginile 2-12; 12-18; 18-24; 24-30; 30-37; 38-48, 49-55, 56-62, 63-69, 69-73, 73-81, 82-86, 86-91, 91-97, 97-100, 101-114.
***
Când? Când s-a făcut seară…
Iar în Noul Testament de la Bălgrad observăm faptul că se folosește forma sara…
Așa după cum folosea Eminescu: Sara pe deal…
Sara pe deal, buciumul sună cu jale…
Așa și aici, când s-a făcut seară…și când oamenii erau plini de cuvintele lui Dumnezeu…ale lui Hristos Dumnezeu și de minuni…pentru că văzuseră atâtea stând lângă El…erau liniștiți, împăcați…
Erau niște oameni frumoși…
Așa credem…și așa intuim…că au stat lucrurile.
Și cine poate fi om nefrumos, când stă lângă Dumnezeu?…
Erau oameni frumoși la suflet…
Deci: spre seară…
Pentru că împlinirea unei zile de post…sau a unei zile de nevoință…își câștigă bucuria și dulceața în timpul serii…
…Ucenicii S-au apropiat de El, de Hristos…
I Matite…Ucenicii…pentru că matitis, în limba greacă, înseamnă ucenic, discipol, următorul cuiva…în învățătură și în fapta bună…
Și Ucenicii vin și Îi spun Domnului…
Și Sfântul Matei scrie acest lucru pentru ca să vedem sensibilitatea profundă, grija profundă a Sfinților Apostoli pentru oameni…
Pentru oamenii aceștia pe care îi vedeau și ei că sunt flămânzi…
Și Îi spun: Erimos estin o topos/ Locul este pustiu…che i ora…și ceasul/ ora…idi parilten…deja a trecut!…E oră înaintată!
Vremea a trecut…
În ce sens?
…Și aici avem o nuanță profetică…Pentru că locul este pustiu…Locul e gol de viață…
Și, iată, vremea pare să fi trecut…
Sau oamenii aceștia sunt flămânzi…sunt departe de casă…Ce trebuie să facem cu ei?
Și Sfinții Apostoli, negândindu-se la minune…neputând să intuiască gândul lui Dumnezeu…căci cine poate să intuiască gândul Lui?…neputând să intuiască ce se petrece…sau ce se va petrece cu această mulțime flămândă de oameni…care sta în fața lui Hristos Dumnezeu…Îi vorbesc despre o hrănire naturală a lor…
Fapt pentru care Îi spun să elibereze/ să slobozească mulțimea…
Și de la verbul apolio, care înseamnă a dezlega, a elibera, a da drumul, a concedia…avem noi, în limba română liturgică pe apolis…Adică rândurile de final ale slujbelor noastre…când se face încheierea și concedierea credincioșilor din Biserică.
Cu apolisul Liturghiei sau al Vecerniei se termină slujbele ca atare…
L-au rugat să le dea drumul acestor oameni…
Acestor mulțumi…tus ohlus…ina apeltontes is tas comas/ pentru ca să meargă întru sate…în satele dimprejur, se înțelege…și de acolo agorasosin eaftis/ să-și cumpere ei…vromata/ mâncăruri, alimente…
Și iată cum dăm peste verbul agorazo/ a cumpăra…cât și peste substantivul agora/ piață.
Căci agora înseamnă piața…și hărmălaia pieței…
Acolo unde vinzi cartofi…și cumperi găini sau rațe…
Piața și de fructe…și de zarzavaturi…și cu animale de vânzare…
Însă noi astăzi încercăm, unii dintre noi, așa, mai elitist, să vorbim despre agoră, despre piață…numai în sensul de loc unde se întâlneau oamenii și vorbeau.
Și se încearcă acreditarea faptului că în agoră/ în piață…s-ar fi discutat în vechime numai lucruri extraordinare, care întreceau cu mult pe oamenii de mijloc ai societății.
Adică s-ar fi discutat numai lucruri teologice, filosofice, culturale…
Dar lucrurile nu stau tocmai așa!
În piață, în agoră…se făceau și vorbiri frumoase…dar și vorbiri indecente, ca și astăzi…sau de interes comercial…
Căci omul venea la piață cu gândurile și patimile sale…și vorbea despre ele cu alții ca el.
Așa că în agora nu se întâmplau numai lucruri fascinante…
Și agorazo/ a cumpăra al grecilor…e asemenea expresiei noastre: a cumpăra de la piață…sau a face cumpărături.
Iar cumpărăturile sunt lucrurile cumpărate cu bani din…agora…din piață…
Agora/ piața/ marketul lor era locul de unde ei cumpărau vromata…mâncăruri/ bucate/ alimente. De-ale gurii…
Adică Sfinții Apostoli doreau ca ei să meargă și să-și cumpere cele necesare pentru noaptea următoare. Le doreau binele…Să fie în pace și mâncați.
Pentru că, așa cum ne arată versetul al 15-lea, Sfinții Apostoli au fost atenți, sensibili, compătimitori cu starea lor, a mulțimilor de oameni.
Pentru că ei învățaseră toate acestea de la Domnul…
Și ei, gândindu-se la oameni, doresc ca aceștia să fie concediați, lăsați de Domnul să meargă prin satele dimprejur ca să-și cumpere de mâncare.
Și în versetul al 15-lea al Noului Testament de la Bălgrad observăm că se folosește cuvântul bucate…ca sinonim pentru vromata.
Și bucate e folosit și azi de țăranul român…cu sensul de ceea ce i-a rodit țarina și și-a băgat în hambar (grâu, porumb, floarea soarelui, făină, mălai, nutrețuri, paie etc.) dar și cu sensul de lucruri pe care și le-a făcut și el, cu mâna lui: a tăiat porcul și și-a făcut cârnați, jumări, și-a pus carne prăjită în untură, pentru iarnă…și-a pus varză, și-a făcut murături etc. …
Tot ce are de mâncare pentru iarnă, pentru el și animalele din curte, țăranul român le denumește cu titulatura de bucate…
Bucată bună, la singular însă, are sensul pervers…de femeie cu care te-ai culca…Bucată, bunăciune…sau bunăciuni, la plural…
Însă bucate…bucatele pământului…sunt roadele pământului…Pentru că el, țăranul român, nu se joacă cu cuvintele care îi definesc viața…
Bucatele sunt hrana lui de la un an la altul…în funcție de ce rodește pământul.
Ele reprezintă agoniseala lui, a țăranului care lucrează pământul…și se îngrijește de el, de familia și de animalele pe care le are în curte.
Și substantivul agoniseală e foarte important…pentru că vine de la verbul grecesc agonizome, care înseamnă a te lupta, a te zbate, a face mari eforturi pentru…a-ți câștiga existența.
Existența, viața de zi cu zi…e o urmare a victoriilor continue pentru a avea cu ce îți plăti cele ale vieții.
Și agoniseala, așadar, e tot ceea ce faci cu trudă…
Fapt pentru care bucatele sunt cele…agonisite cu greu…cu zăduf…cu ardere interioară…
Și zăduf ăsta e…foarte interesant…Pentru că el înseamnă și căldură mare, arșiță, caniculă…dar și supărare, necaz, lucru care te afectează.
Când ai zăduf interior…ai foc la inimă…
Dar…a lucra pe zăduf…înseamnă a fi la sapă, la prașilă…și soarele să-ți bată în cap cu putere…
Tu sapi la porumb, săracu’…și nu ai pe câmp decât o apă fiartă…din care bei…și mai ai niște roșii, niște brânză și ceapă…sau ce mai ai…pe care le mănânci acolo, pe pământ…în praf, în transpirație…și în bătaia soarelui nemilos…
Că bucățile, carnea e scumpă…
Și la țară nu se mănâncă întotdeauna carne, după cum nu se mănâncă nici la oraș…Pentru că nu ai bani…
Așa că, avem odată bucate…
Și la noi, în Teleorman, de acolo de unde venim…apropo de bucate…când femeia sau bărbatul…împart ceva pentru morții lor la mormânt…ceea ce împart se numesc bucături…
Lucruri de mâncare, cu alte cuvinte…în formă de mic pachețel de mâncare: o felie de pâine, o bucată de carne, de brânză sau de șorici, un ou fiert sau un măr și o lumânare. Cât să înfuleci o dată…
Pe lângă bucătură însă e împărțania…adică ceea ce poți să mănânci la o masă. O milostenie pentru cei adormiți…ca o masă de prânz…E cât să te saturi odată.
Și omul de la țară când împarte ceva, când face împărțanie…împarte o strachină/ o farfurie de ciorbă…una de friptură…și o cană cu vin sau cu țuică, pe lângă o bucată de pâine, o porție de colivă, un fruct și o lumânare.
Deci bucătura sau micul pachețel de mâncare…și împărțania, care se duce acasă, la cel care i se împarte, cu coșnița…în coșniță…
O coșniță de mâncare…alături de ceva de băut…reprezintă împărțania.
Și împărțania rezolvă masa de prânz a doi oameni…dacă sunt ponderați la mâncare…
E o masă proaspătă, făcută special pentru ziua de pomenire. Și, cel mai adesea, parastasele cu pomană acasă…se fac sâmbăta după amiază.
După ce se slujesc la Biserică coliva și colacii…preotul vine acasă și binecuvintează masa, băutura și pe cei prezenți la pomană…și eventualele daruri de haine pentru cel adormit…
Iar expresia: am luat o îmbucătură din colac…înseamnă că am rupt cu dinții, din colac…cât am putut să înghit odată…să mestec odată…
Și aceasta e o expresie a primirii împărțaniei/ a milosteniei…când arăți că te bucuri de ceea ce ai primit…Că accepți cu plăcere mâncare dată de pomană…
La fel, în alte contexte, de bucurie…o îmbucătură dintr-o prăjitură sau dintr-un tort…sau o gură de vin…reprezintă atenția sau bucuria mea față de cel omagiat la acea oră…
Mănânc sau gust…când sunt servit…și acesta e un gest de respect…
Și am luat o înghițitură de vin serioasă, băută cu plăcere…pentru a-mi arăta bucuria pentru cel care m-a invitat să mă alătur bucuriei lui, sărbătorii lui…
Am respectat prin aceasta primirea călduroasă a gazdei…dacă eu sunt în trecere pe la ei…prin casa lor…
Elogiez faptul de a mă fi băgat în seamă cu mâncare și băutură.
Și acestea sunt cele care se pot spune în legătură cu mâncarea…și primirea de către cineva…
Și în versetul al 15-lea…avem panorama unui pustiu…În el se afla o mare de oameni, care nu mâncaseră…dar care erau plini de bucurie dumnezeiască.
Căci de bucurie și de frumusețe prea mare ți se duce toată mâncarea din stomac…