Sfântul Vasile cel Mare contemplând cartea Sfântului Profet Isaia [15]
Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a…
***
„înfășurat de patimile materiale”, p. 198/ „frumosul cu adevărat din suflet este bine proporționat prin virtutea deprinsă”, Ibidem/ „excesele și lipsurile [interioare ale omului] sunt disproporția și urâțenia” sa sufletească, Ibidem.
*
Excesul bărbăției e cutezanța prostească iar lipsa ei e timiditatea exagerată, p. 198.
*
Cine spune întunericului lumină, p. 199/ „strălucirile frumuseții dumnezeiești”, p. 200/ „firea adevărului este dulceață” a sufletului, Ibidem/ „amăreala [amărăciunea] răutății”, Ibidem.
*
„Nu este învățat nici înaintea lui Dumnezeu cel care nu s-a folosit de cunoaștere spre slava lui Dumnezeu”, p. 200.
*
Înțelegerea = disponibilitatea continuă a sufletului de a urmări înțelesurile, p. 201/ „dacă înțelepciunea de la sine [Înțelepciunea de Sine, ipostatică] e Hristos, spunem că înțeleptul este cel desăvârșit prin participarea la Hristos, Care este înțelepciunea”, Ibidem.
*
„înțelepciunea este cunoașterea lucrurilor dumnezeiești și omenești”, p. 201/ „stârnind râsete indecente, glas zgomotos, porniri decăzute, dorințe nestăpânite, frenezie și nebunie pentru orice plăcere nelegiuită”, p. 202/ vinul și pe cine afectează: a se vedea în josul p. 202.
*
„O beție cumplită [sunt] setea de slavă și setea de putere, o băutură cumplită este invidia, cumplită este și fățărnicia și bârfirea aproapelui, de care sufletul fiind îmbătat uită de înțelepciune”, p. 203.
*
„rădăcinile păcătoșilor vor fi arse”, p. 204/ „vlăstarele răutății sunt nedesăvârșite”, p. 205/ Legea vie = Fiul lui Dumnezeu, Ibidem/ mânia lui Dumnezeu, p. 206/ „mânia [lui Dumnezeu] disciplinează, iar iuțimea [Lui] mustră”, Ibidem/ „cel mustrat pentru păcate [de către Dumnezeu] nu a fost încă pedepsit”, Ibidem/ cel pedepsit de El „arată deja o apropiere de cunoaștere”, de cunoașterea duhovnicească, Ibidem.
*
Semnul Crucii „între neamuri”, p. 207.
*
Cap. al VI-lea începe odată cu p. 208/ Sfântul Moise și educația sa egipteană, Ibidem/ „cele după Lege sunt un exemplu și umbră a celor cerești”, p. 209/ cărbunele aprins = venirea Lui în trup, p. 209-210.
*
Comunicarea însușirilor: „iar carnea [trupului lui Iisus], primind luminarea de la dumnezeire[a Sa], [este] sensibilă după partea trupească, dar după unirea cu Dumnezeu [este] transparentă și strălucitoare”, p. 210.
*
„iar acest trup [al Domnului] a ridicat păcatele lumii și a curățit nelegiuirile noastre”, p. 210.
*
Nadab și Abiud „au fost arși complet…de foc străin”, nelumesc, venit de la Dumnezeu, p. 210.
*
„focul ceresc [al harului] nu arde, ci curățește” sufletul și trupul nostru, p. 210.
*
Focul din vedenia Sfântului Isaia, de unde s-a luat cărbunele, este „înrudit” [aici cu sensul de: aidoma/ unul și același] cu cel din rugul lui Moise, p. 210.
*
Trimiterea de la Dumnezeu trebuie să întâlnească inițiativa noastră, p. 210/ Sfântul Isaia „învățând doar nevoia de trimitere [din partea lui Dumnezeu], s-a oferit pe sine de bună voie și a intrat, din preaplinul iubirii, în mijlocul [lucrurilor] cumplite” pe care le cere slujirea lui Dumnezeu, p. 211.
*
Acrivie și precauție, p. 211/ „ca într-o carte Dumnezeu Își scrie voia Sa în sufletul Profetului”, Ibidem/ „cel care primește în suflet [, de la Dumnezeu,] sensurile dumnezeiești” acela este cel care „ascultă” voia lui Dumnezeu, Ibidem/ îndrăzneala duhovnicească, p. 212/ Și Moise, cât și Isaia au avut harisma trimiterii/ a apostoliei, alături de cea profetică, Ibidem.
*
Serafimii și slujirea, p. 212.
*
Sfinții Îngeri văzuți în relație cu Dumnezeu și cu lumea: „viața lor este condusă potrivit firii mai întâi pentru a contempla binele (frumosul) lui Dumnezeu și a-L slăvi neîncetat, iar întoarcerea și grija către noi, oamenii, este [pentru ei] o lucrare ocazională”, p. 212.
*
Când Sfântul Moise L-a auzit pe Dumnezeu vorbindu-i extatic atunci și-a văzut slăbiciunea proprie, p. 213. La fel Sfântul Avraam: când L-a văzut extatic pe Domnul a conștientizat că e pământ și cenușă în fața Lui, Ibidem/ Asemănător lor, și Sfântul Isaia, „după ce L-a văzut [pe Dumnezeu] așezat pe tron înalt și măreț și a contemplat slava [lui Dumnezeu] care umplea întreaga casă a lumii și Serafimii din jurul Lui, care înălțau acea voce cu frică, atunci s-a numit pe sine nenorocit”, Ibidem.
*
Altarul ceresc = „locul de curățire a sufletelor”, p. 213/ Focul slavei ardea în inimile Sfinților Luca și Cleopa, Ibidem/ Același foc al slavei dumnezeiești era și în inima Sfântului Ieremia, p. 214/ mâna Serafimului = „lucrarea practică a celor bune”, Ibidem.
*
„Să primim…și noi venirea Cuvântului dumnezeiesc, încât, așezându-Se…pe buzele noastre și nelăsând niciun loc minciunii, să ne curățească buzele și să ne îndepărteze păcatele”, p. 214.
Pingback: Sfântul Vasile cel Mare contemplând cartea Sfântului Profet Isaia [16] | Teologie pentru azi