Sfântul Vasile cel Mare contemplând cartea Sfântului Profet Isaia [15]

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a
***

înfășurat de patimile materiale”, p. 198/ „frumosul cu adevărat din suflet este bine proporționat prin virtutea deprinsă”, Ibidem/ „excesele și lipsurile [interioare ale omului] sunt disproporția și urâțenia” sa sufletească, Ibidem.

*

Excesul bărbăției e cutezanța prostească iar lipsa ei e timiditatea exagerată, p. 198.

*

Cine spune întunericului lumină, p. 199/ „strălucirile frumuseții dumnezeiești”, p. 200/ „firea adevărului este dulceață” a sufletului, Ibidem/ „amăreala [amărăciunea] răutății”, Ibidem.

*

„Nu este învățat nici înaintea lui Dumnezeu cel care nu s-a folosit de cunoaștere spre slava lui Dumnezeu”, p. 200.

*

Înțelegerea = disponibilitatea continuă a sufletului de a urmări înțelesurile, p. 201/ „dacă înțelepciunea de la sine [Înțelepciunea de Sine, ipostatică] e Hristos, spunem că înțeleptul este cel desăvârșit prin participarea la Hristos, Care este înțelepciunea”, Ibidem.

*

„înțelepciunea este cunoașterea lucrurilor dumnezeiești și omenești”, p. 201/ „stârnind râsete indecente, glas zgomotos, porniri decăzute, dorințe nestăpânite, frenezie și nebunie pentru orice plăcere nelegiuită”, p. 202/ vinul și pe cine afectează: a se vedea în josul p. 202.

*

O beție cumplită [sunt] setea de slavă și setea de putere, o băutură cumplită este invidia, cumplită este și fățărnicia și bârfirea aproapelui, de care sufletul fiind îmbătat uită de înțelepciune”, p. 203.

*

rădăcinile păcătoșilor vor fi arse”, p. 204/ „vlăstarele răutății sunt nedesăvârșite”, p. 205/ Legea vie = Fiul lui Dumnezeu, Ibidem/ mânia lui Dumnezeu, p. 206/ „mânia [lui Dumnezeu] disciplinează, iar iuțimea [Lui] mustră”, Ibidem/ „cel mustrat pentru păcate [de către Dumnezeu] nu a fost încă pedepsit”, Ibidem/ cel pedepsit de El „arată deja o apropiere de cunoaștere”, de cunoașterea duhovnicească, Ibidem.

*

Semnul Crucii „între neamuri”, p. 207.

*

Cap. al VI-lea începe odată cu p. 208/ Sfântul Moise și educația sa egipteană, Ibidem/ „cele după Lege sunt un exemplu și umbră a celor cerești”, p. 209/ cărbunele aprins = venirea Lui în trup, p. 209-210.

*

Comunicarea însușirilor: „iar carnea [trupului lui Iisus], primind luminarea de la dumnezeire[a Sa], [este] sensibilă după partea trupească, dar după unirea cu Dumnezeu [este] transparentă și strălucitoare”, p. 210.

*

„iar acest trup [al Domnului] a ridicat păcatele lumii și a curățit nelegiuirile noastre”, p. 210.

*

Nadab și Abiud „au fost arși complet…de foc străin”, nelumesc, venit de la Dumnezeu, p. 210.

*

„focul ceresc [al harului] nu arde, ci curățește” sufletul și trupul nostru, p. 210.

*

Focul din vedenia Sfântului Isaia, de unde s-a luat cărbunele, este „înrudit” [aici cu sensul de: aidoma/ unul și același] cu cel din rugul lui Moise, p. 210.

*

Trimiterea de la Dumnezeu trebuie să întâlnească inițiativa noastră, p. 210/ Sfântul Isaia „învățând doar nevoia de trimitere [din partea lui Dumnezeu], s-a oferit pe sine de bună voie și a intrat, din preaplinul iubirii, în mijlocul [lucrurilor] cumplite” pe care le cere slujirea lui Dumnezeu, p. 211.

*

Acrivie și precauție, p. 211/ „ca într-o carte Dumnezeu Își scrie voia Sa în sufletul Profetului”, Ibidem/ „cel care primește în suflet [, de la Dumnezeu,] sensurile dumnezeiești” acela este cel care „ascultă” voia lui Dumnezeu, Ibidem/ îndrăzneala duhovnicească, p. 212/ Și Moise, cât și Isaia au avut harisma trimiterii/ a apostoliei, alături de cea profetică, Ibidem.

*

Serafimii și slujirea, p. 212.

*

Sfinții Îngeri văzuți în relație cu Dumnezeu și cu lumea: „viața lor este condusă potrivit firii mai întâi pentru a contempla binele (frumosul) lui Dumnezeu și a-L slăvi neîncetat, iar întoarcerea și grija către noi, oamenii, este [pentru ei] o lucrare ocazională”, p. 212.

*

Când Sfântul Moise L-a auzit pe Dumnezeu vorbindu-i extatic atunci și-a văzut slăbiciunea proprie, p. 213. La fel Sfântul Avraam: când L-a văzut extatic pe Domnul a conștientizat că e pământ și cenușă în fața Lui, Ibidem/ Asemănător lor, și Sfântul Isaia, „după ce L-a văzut [pe Dumnezeu] așezat pe tron înalt și măreț și a contemplat slava [lui Dumnezeu] care umplea întreaga casă a lumii și Serafimii din jurul Lui, care înălțau acea voce cu frică, atunci s-a numit pe sine nenorocit”, Ibidem.

*

Altarul ceresc = „locul de curățire a sufletelor”, p. 213/ Focul slavei ardea în inimile Sfinților Luca și Cleopa, Ibidem/ Același foc al slavei dumnezeiești era și în inima Sfântului Ieremia, p. 214/ mâna Serafimului = „lucrarea practică a celor bune”, Ibidem.

*

„Să primim…și noi venirea Cuvântului dumnezeiesc, încât, așezându-Se…pe buzele noastre și nelăsând niciun loc minciunii, să ne curățească buzele și să ne îndepărteze păcatele”, p. 214.

One comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *