A 20-a zi pentru România

Ce s-a petrecut în București, România și în întreaga lume în cadrul protestelor…pentru România în ultimele 19 zile: prima zi (13 ianuarie 2012), a doua zi, a treia zi, a patra zi, a cincia zi, a șasea zi, a șaptea zi, a opta zi, a noua zi, a zecea zi, a 11-a, a 12-a zi, a 13-a, a 14-a, a 15-a zi, a 16-a zi, a 17-a zi, a 18-a zi, a 19-a zi.

  • Claudiu Crăciun: „Democraţia în România este în pericol pentru că aproape nimeni nu mai crede în ea. A fost abuzată de politicieni, coruptă de interese private şi, în cele din urmă, refuzată de cetăţeni. Ne aflăm acum într-un moment de cotitură. Am putea să ne lăsăm pradă iluziei că suntem o ţară democratică şi europeană. Dar nu suntem. Nu încă şi prea puţin. Nu absenţa gloanţelor trebuie să ne îngrijoreze, ci absenţa cetăţenilor care ar fi dispuşi să se pună în calea lor pentru a apăra li­bertatea şi democraţia”.
  • Idem: „Generaţia noastră are nevoie de o luptă, şi poate e momentul pentru ea. Din fericire, este o luptă pentru democraţie, şi nu împotriva ei”.
  • Oana Băluță: „Participarea cetăţenilor este vitală într-o democraţie. Iar participare civică este ceea ce noi facem în Piaţa Universităţii. Am protestat paşnic, nonviolent încă de la început. Nu mă mulţumeşte faptul că pot să potestez fără să fiu împuşcată în stradă. Democraţia presupune infinit mai mult, presupune o agendă publică şi politică în care interesele şi vocile cetăţenilor, fie ei bărbaţi sau femei, să fie prezente, presupune dialog şi dezbatere asupra proiectelor esenţiale care afectează vieţile cetăţenilor, de exemplu o lege a sănătăţii, o lege a educaţiei”.
  • Andrei Tiut: „În centrul simbolic al acestui grup este acel număr de oameni (sute, poate zeci) care stau în fiecare seară, la temperaturi mult sub zero grade, și își manifestă în mod continuu nemulțumirea. Mulți dintre ei au doleanțe proprii (monarhie, etc.) dar nu abuzează de momentele în care rămân singuri în piață pentru a-și promova agenda proprie. Logica ce îi animă pe aceștia nu mai este o logica politică ci (deși poate într-o cheie minoră) o logică a sacrificiului. Desigur nu egalăm sacrificiul vieții sau averii cu câteva săptămâni de frig și teamă de jandarmi. Dar nici un militant USL nu a stat o săptămână în frig pentru a susține o idee politică. De aceea logica sacrificiului este moralmente superioară logicii politice”.
  • Pr. Ioan Florin Florescu: „Are ea numai 15 ani, dar a simțit foarte bine ceea ce nu înțelege ministerul educației de douăzeci de ani: că nu mai avem o școală. Avem olimpici, profesori buni, copiii dotați, dar nu mai avem o școală românească. Un absolvent de liceu în România e complet dezorientat, nu știe nici o meserie și nu are nici o șansă. În Scoția, copiii la 16-17 ani au deja o calificare și pot munci”.
  • Paul Goma, Jurnalul pe ianuarie 2012, 75 p., pentru download. La p. 64 din volum, Paul Goma întreabă unde sunt intelectualii României…în timpul acesta, al protestelor. Și enumeră câțiva…
  • Acad. Dan Berindei: „ În ultimii ani, societatea românească părea pasivă, aş spune chiar nesimţitoare. Or, aceste zile friguroase şi furtunoase au dezvăluit că lucrurile nu stau aşa cum mi le închipuiam. Ceea ce se întâmplă prin aceste manifestaţii reprezintă un vârf de aisberg. În spate, sunt zeci de mii, sute de mii de oameni care stau în casa, la Tv, şi n-au poate curajul ori au comoditatea de a nu ieşi”.
  • Cristian Preda a început să pledeze pentru „un premier independent credibil” datorită următoarei motivații: „Trebuie să evităm repetarea scenariului România 2000, în care o forţă extremistă a avut o cincime din voturi. Există riscul ca o forţă anti-sistem să capitalizeze mişcările de stradă, să avem un soi de partid extremist radical, care să recupereze toate nemulţumirile la adresa clasei politice”.
  • Adică nu vrea un nou premier pentru că acesta e incompetent și nu e dorit de electorat…ci pentru ca PP să nu disloce PDL din Parlament la viitoarele alegeri. Se numește calcul electoral acest lucru…și nu acceptarea evidenței.
  • Luiza Vasile: „Peste 400 de mineri de la exploatările de cărbune Paroşeni şi Lonea, din cadrul Companiei Naţionale a Huilei (CNH) Petroşani, au declanşat, miercuri, 1 februarie 2012, un protest spontan, nemulţumiţi că administraţia nu respectă un protocol semnat cu sindicatele prin care sporul de pericol pentru lucrul în subteran ar fi urmat să crească cu 100 de lei, din luna februarie. Aproximativ 200 de mineri de la Mina Lonea au plecat pe jos spre sediul Companiei Naționale a Huilei din Petroșani, aflată la cinci kilometri distanță, ca să-și ceară drepturile. Sunt îmbrăcați în uniforme de mineri și au căștile pe cap. Aceștia au început să scandeze împotriva guvernului și cer demisia președintelui Băsescu. „Minerii și Valea și-au pierdut răbdarea!”, mai strigă minerii. De pe margine, oamenii îi susțin, iar unii dintre ei li se alătură”.
  • Crin Antonescu, ieri, la Bruxelles: „Actuala putere continuă să vorbească și să acționeze în termeni musollinieni, cui nu-i convine austeritatea și așa-zisele reforme ale statului să plece, ne spun guvernanții actuali. Așa nu se mai poate, și e de datoria noastră, liberali și social-democrați să apărăm valorile fundamentale ale democrației în România. Iar asta o spun și închei aici, și pentru ambasadorul SUA la București, cel care acum câteva zile ne explica cu multă seninătate că în România suntem de fapt foarte bine din moment ce…nu ne împușcă nimeni de pe blocuri și dacă nu credem asta să îi întrebăm pe sirieni cum e să fii în situația lor”.
  • Fotografii de ieri, de la Bruxelles.
  • Lucian Gheorghiu: „Grupurile parlamentare ale USL (senatorii şi deputaţii PSD, PNL şi PC) au adoptat cu largă majoritate de voturi decizia de a intra în grevă parlamentară. Au existat doar două abţineri, doi deputaţi PSD, care au solicitat să se aplice situaţia extremă, a demisiilor din Parlament. Indemnizaţiile de senator şi de deputat („salariul” parlamentarilor) ale celor aflaţi în grevă vor fi donate unor asociaţii sau fundaţii de caritate. Senatorii şi deputaţii PNL, PSD şi PC nu vor participa la lucrările plenurilor şi nici la lucrările comisiilor. În cadrul grupurilor parlamentare urmează să se decidă o prezenţă minimă (unul sau doi parlamentari din USL) la lucrările plenului şi ale comisiilor, pentru a monitoriza parlamentarii Puterii şi pentru a semnala eventualele fraude la vot”.
  • Pe 25 ianuarie 2012, Consiliul Europei „a adoptat o rezolutie care prevede ca eutanasia, in sensul de ucidere intentionata, prin actiune sau omisiune, a unei persoane dependente, sub pretextul unui presupus beneficiu in favoarea acesteia, trebuie sa fie intotdeauna interzisa”.
  • Harta opțiunilor de vot din România.
  • 300 și ceva de protestatari sunt acum în Piața Universității. RTV. 19. 57 minute. / „Jos Guvernul mincinos!”/

  • Victor Alistar: a oripilat la Bruxelles „țigănia românească” creată de PDL. 22. 23. Antena 3/ S-au petrecut atacuri la persoane…imediat după ce am plecat de acolo./
  • Sunt – 17 grade Celsius la București.

One comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *