Am observat suspendarea, din programele televiziunilor, a emisiunilor de umor și satiră și implicit a grupurilor de divertisment. Ar fi, pe de o parte aberant, pe de altă parte, riscant, să faci caricatură socială și politică în această perioadă.

Nu poți să râzi de manifestanții care țipă dramatic în Piețele României, dar nici de politicienii aflați în prag de campanie electorală (dacă nu cumva deja începută, neoficial), pentru că se cheamă, oricum ai da-o, că faci politică și nu umor

Dar am menționat aceasta ca să ajung, de fapt, să spun altceva

Ceva asupra căruia, dacă aș atrage atenția în zile bune, n-ar avea impact sau n-ar avea prea mult…

Postmodern sau nu, am urmărit antrenamentul pe care unele emisiuni și unele grupuri satirice, Divertis dar cred că și alții, îl făceau în ultimul timp, înainte de începerea protestelor, pentru descalificarea oricărei simpatii (pentru că admirație cred că e exagerat să o numesc) și a interesului pentru trecut, pentru istorie, pentru tradiție, spirit, cultură (alta decât cea contemporană).

Eram într-un carpe diem perpetuu, într-un extaz al clipei prezente care nu putea decât să se destindă pamfletar la adresa unui trecut legendar, în care Ștefan cel Mare și alți domnitori trebuie să fi fost doar niște șmenari ai vremii lor…

Ștefan cel Mare și Vlad Țepeș sunt buni de batjocorit…când n-ai fost în pielea lor…Acum, când istoria prezentă îți intră ca zăpada în casă și te acoperă, parcă nu mai par atât de scrântiți ăia care dădeau cu cataroaie la Posada în Carol Robert de Anjou.

Spun aceste lucruri pentru că unor personaje (respectabile ca oameni publici), care ar denigra cu lejeritate idealitatea, entuziasmul, eroismul evocat din alte timpuri ale istoriei, le-a revenit acum (sau le revine periodic și circumstanțial) gustul pentru…eroism, pasiunea războinică/ polemică (gr. polemos = război), flerul șarjei, poate chiar…vocația jertfei.

Nu li se mai pare ironic, nu li se mai pare strident, anacronic, deplasat, vetust…atunci când mori de foame, când ești amenințat să dispari.

Nu mai e ideologie când s-ar putea să nu mai ai viitor, tu și copiii și nepoții tăi.

Brusc, e importantă morala, spiritualitatea, verticalitatea, cultura, solidaritatea – și cultura solidarității, în virtutea unor elemente fundamentale comune, de istorie și de mentalitate…

Și remarc faptul că e plină Piața Universității – și celelalte manifestații – de rime și de pancarte care fac apel la memorie: la o memorie foarte vastă și complexă, care să ne stabilizeze rădăcinile și conexiunile între noi.

Subsolurile conștiinței și ale istoriei, amorțite de lejeritatea dezbaterilor pe timp de pace, spiritul și cultura treze sunt pâinea pe care o mănânci atunci când…ți se ia pâinea.

Acum…e nevoie de preoți care să umble prin sate și orașe, să mobilizeze oamenii unde situația o cere. E nevoie de profesori la televizor, care să fie nu doar buni vorbitori de limbă română și retori, dar și conștiințele care filmează și reproduc esența gravă a evenimentelor.

E nevoie de profesioniști, peste tot și în toate, de oameni cu credibilitate și greutate în cuvinte și în fapte…e nevoie de demnitate…e nevoie de morală în muncă…e nevoie de frică de Dumnezeu ca să nu mai fie lăsați oamenii să moară și nenorocită o națiune întreagă.

Avem nevoie de puncte de referință în trecut, prezent și pentru viitor.

E nevoie de valori pe care, mai mult sau mai puțin voalat, mulți le-au denigrat – și nu mă refer acum doar la guvernanți…

Acum ar dori ca ele să reapară, intacte/ perfecte și neafectate de toate bombele care le-au lovit. Ar vrea ca să fie ireproșabile și să funcționeze fără uzura loviturilor morale și materiale prin care au trecut.

Dintr-o anumită perspectivă, poate chiar au renăscut astfel, pentru că un cavaler cu armura zdrențuită de lupte e mai admirabil decât unul în fiare lucitoare, care îl arată că n-a fost vreodată combatant.

Reputația se reface însă greu.

Și vom avea multe de refăcut, dacă…dacă vom mai apuca vremuri de liniște, de reflecție și de discuții.

Acum putem totuși să ne gândim…cât de prețios era timpul în care ne subminam memoria, în lipsă de alte pretexte

Did you like this? Share it: