A 42-a zi pentru România
Ce s-a petrecut în București, România și în întreaga lume în cadrul protestelor…pentru România în ultimele 41 de zile: prima zi (13 ianuarie 2012), a doua zi, a treia zi, a patra zi, a cincia zi, a șasea zi, a șaptea zi, a opta zi, a noua zi, a zecea zi, a 11-a, a 12-a zi, a 13-a, a 14-a, a 15-a zi, a 16-a zi, a 17-a zi, a 18-a zi, a 19-a zi, a 20-a zi, a 21-a zi, a 22-a zi, a 23-a zi, a 24-a zi, a 25-a zi, a 26-a zi, a 27-a zi, a 28-a zi, a 29-a zi, a 30-a zi, a 31-a zi, a 32-a zi, a 33-a zi, a 34-a zi, a 35-a zi, a 36-a zi, a 37-a zi, a 38-a zi, a 39-a zi, a 40-a zi, a 41-a zi.
- Ziua News despre a 41-a zi…alături de fotografii din Piața Universității.
- Adela Lupu (Jurnalul Național): „Privesc cum lumea scandează cu zâmbetul pe buze. Toată tensiunea politică şi piedicile de subminare n-au nici o rezonanţă pe chipurile senine cu care mă întâlnesc în fiecare seară. Ba dimpotrivă, înflăcărează şi mai mult conştiința comună. Ştim că lovim unde trebuie! Ştim că acţiunile noastre fisurează încrederea şi ignoranţa nesimţită. Atât ne trebuie, conştientizarea faptului că punctul sensibil e la îndemâna noastră. Răbdare şi perseverenţă avem din plin. Ni le-aţi cultivat voi în zecile de ani în care am suportat tăcuţi declinul situaţiei generale, sperând creduli în „mecanismele” de progres ale sistemului”.
- Idem: „Ceea ce se întâmplă în Piaţa Universităţii este numai o umbră străvezie a situaţiei generale din lume. Grecia, Spania, Anglia, Bulgaria, Siria, Croaţia, Germania sunt câteva din țările în care protestele au luat o amploare mai dură decât scandările noastre senine. Mă cutremură şi mă fascinează solidaritatea protestatarilor în ciuda miilor de kilometri ce-i despart. Vocea Spaniei, a Siriei, au fost prezente şi în Bucureşti în Piaţa Universităţii. Vocea românilor se aude la fel de elocvent atât în Anglia, cât şi în Bulgaria. Nu suntem numai noi, tinerii bucureşteni ce dorim un viitor mai bun. Suntem noi, tinerii acestei generaţii, saturaţi de intrigile ce ne sfâşie civilizaţia. Ce vedeţi, nu este doar acum, doar aici! Este peste tot, atâta timp cât va fi nevoie!”.
- Răzvan Bărbulescu (Jurnalul Național): „România salvată de Boc e la fel ca anul trecut, ca acum doi ani…Singura noutate e Piaţa, care nu-i mai vrea. Iar ei îşi schimbă culoarea, imnul, tricourile de campanie”.
- Florin Pușcaș: „se naşte încă o struţo-cămilă în politica dâmboviţeană – Mişcarea Populară. Foarte interesantă această alianţă, în care partenerii PDL sunt mult prea mărunţi pentru a conta. Practic, avem în faţă un PDL în haine noi”.
- Idem: „Din Mişcarea Populară vor face parte, din câte se pare, PDL, PNŢCD (cel puţin „aripa Pavelescu”), Partidul Ecologist Român, UNPR şi nu numai. Se adaugă „ONG-urile apropiate de partid”, printre care regăsim, probabil, fundaţii creştin-democrate şi noi republici, cu Baconschi şi Neamţu în frunte. Dintre aşa-zişii parteneri, cu electorat subunitar, doar UNPR ar fi venit, chipurile, cu pretenţii. Restul sunt mulţumiţi cu orice vor primi”.
- Adrian Năstase: „proiectul “Miscarii populare” a fost initiativa lui Traian Basescu – cel care a depus la OSIM denumirea respectiva – si care incearca sa gaseasca un vector pentru mentinerea la putere, a sa si a camarilei sale”.
- Idem: „Miscarea populara”, noua denumire pentru “Alba ca Zapada”, va reprezenta, in mod clar, un experiment prin care viata politica romaneasca va avea doar de pierdut”.
- Victor Ciutacu: „Talentul sau priceperea nu se mai preţuiesc. Ne descoperim doar postum valorile. Şi le plângem ipocrit la televizor. Două-trei zile, maxim o săptămână, după care uităm. Trecem grăbiţi mai departe. Ne strecurăm. Suntem preocupaţi să supravieţuim cumva. Să ne ferim din calea păliturii. Ne-am abrutizat. Noi şi după noi potopul”.
- Cameră web, Jurnalul Național, 18. 45:
- Sunt – 3 grade Celsius la București. 19. 25.
- La Timișoara au protestat aproape 50 de oameni în această după-amiază. „Protestatarii au scandat „Victorie”, „Vrem schimbare”, „Jos trădătorii”, „România”, „Jos Corupţia”, „Jos Băsescu”, „Anticipate” sau „Preşedinte jucător ţi-ai bătut joc de popor”. De asemenea, au fost fluturate şi câteva steaguri ale României, iar pe treptele Operei au fost aprinse câteva lumânări în memoria lui Marius Tudose, unul dintre revoluţionarii de seamă ai Timişoarei. Protestul s-a încheiat după ora 17 cu timişorenii rostind „Tatăl Nostru”, iar mai au plecat către case, în aşteptarea unei noi zile de manifestaţii”.
- Sunt 480.000 de oameni bolnavi de cancer în România. 22. 31. Antena 3.
- Victor Ponta: politizarea caselor de sănătate de către PDL. 22. 34. Antena 3/ cei 750.000 de lei dați astăzi de Guvern pentru morfină sunt ca urmare a emisiunii dumneavoastră…d-le Mihai Gâdea/
- Monica Tripon (Făclia de Cluj): 60 de oameni au protestat astăzi la Cluj-Napoca. Oamenii au scandat „„Jos Băsescu!”, „Jos Guvernul SIE/ Făcut la beţie!”, „PDL în România/ Este jaful şi hoţia!”. Lozincile scandate în Piaţă sau pe traseul parcurs de manifestanţi au fost, în cea mai mare parte, îndreptate împotriva preşedintelui. „Băsescu Traian/ Primul huligan”; „Jos tiranul!”; „Jos călăul!”; „Băsescu,/ Mai rău ca Ceauşescu”; „Marinare, nu uita/ Ţara nu-i şalupa ta!”; „Neamul suveran/ Nu-l vrea pe tiran”; „De Mărţişor/ Fără dictator” sau „Nu vă fie frică/ Şi Băsescu pică” – au fost cîteva dintre lozincile cele mai scandate”.
- Idem: „În faţa sediului PDL (şi mai apoi la Prefectură) manifestanţii au fluierat, au huiduit şi au scandat, iarăşi: „Hoţii! Hoţii!”, „Ruşine! Ruşine!”; „Voi ne furaţi,/ Voi nu privatizaţi!”; „PDL în România/ Este jaful şi hoţia”. De asemeni, au reluat vechile lozinci la adresa ex-premierului Emil Boc: „Emil Boc, nu uita/ În Cluj n-ai ce căuta”; „Emil Boc, nu uita,/ Clujul nu-i de partea ta” sau „Emil Boc, nu uita/ Cluj-Napoca nu te vrea!”. Manifestanţii nu l-au uitat şi nu l-au iertat nici pe Daniel Buda, scandînd iarăşi „Buda mincinosul!”. S-a scandat din nou împotriva FMI, dar au fost reluate şi vechile lozinci la adresa UDMR şi UNPR”.
Pingback: A 43-a zi pentru România | Teologie pentru azi