Am diortosit textul predicii conform ediției: [Sfântul] Varlaam al Moldovei, Carte românească de învățătură: [la] Dumenecile preste an și la Praznice împărătești și la Svenți mari, ed. îngrijită și glosar de Stela Toma, prefață și studiu de Dan Zamfirescu, vol. II, Ed. Roza Vânturilor, București, 2011, p. 22-26.
***
Zis-a Domnul:
„De-i veți ierta pe oameni de greșelile lor, vă va ierta și pe voi Părintele Cel din ceruri.
Iar de nu veți ierta pe oameni de greșelile lor, nici Părintele vostru nu vă va ierta pe voi de păcatele voastre.
Și când postiți, nu fiți ca cei fățarnici, [adică] mâhnindu-vă. Căci ei își posomorăsc fețele lor ca să le arate oamenilor că postesc.
Adevărat grăiesc vouă că-și vor lua plata lor[1].
Iar tu, postind, unge capul tău și fața ta o spală, ca să nu te arăți oamenilor că postești, ci Părintelui tău, în taină.
Și Părintele tău, Cel ce vede taina, îți va da ție la arătare.
[De asemenea], nu adunați vistierie/comoară pe pământ, unde-s viermi și putreziciunea o putrezește, și unde furii/ hoții o sapă și o fură, ci adunați-vă vistierie/ comoară în ceruri, unde nu-s viermi, nici putreziciunea nu putrezește și unde furii nu o sapă și nici nu o fură.
Căci unde va fi vistieria/ comoara voastră, acolo va fi și inima voastră” [Mt. 6, 14-21].
[Iar] înțelesul acestei Evanghelii acesta este:
Întâi [de toate, ea] arată că atunci când ne rugăm lui Dumnezeu ca să ne ierte greșelile noastre, Dumnezeu ne pune pe noi, pentru acea iertare [din partea Lui], ca să iertăm mai întâi greșelile fraților noștri, adică fiecărui creștin [în parte].
Și pe care învățătură, atunci când a auzit-o Apostolul Petru de la Domnul și Învățătorul său, ca să iubească pe vrăjmașii săi și să le ierte vinile lor, nu știa ce să facă.
Căci nu se întâmplă numai odată, într-o zi, scârba/supărarea și mânia ci și de 7 ori într-o zi.
Pentru aceea L-a întrebat pe Domnul și Învățătorul său, pe Hristos: se cuvine a ierta de 7 ori într-o zi greșeala fratelui care va greși împotriva noastră? [Mt. 18, 21].
Și acesta a primit [următorul] răspuns: că nu se cuvine a număra [gesturile de iertare ale] dragostei creștinului, adică de câte ori îl iartă pe aproapele său [Mt. 18, 22].
Căci ori de câte ori ar greși cineva împotriva noastră, tot de-atâtea ori ar trebuie să-l iertăm.
Fiindcă atunci când un om greșește împotriva altui om nu-i atât de mare păcatul, căci e om ca și dânsul, chiar dacă ar fi împărat. Căci după firea/ umanitatea lui este asemenea [cu el].
Însă dacă greșește împotriva lui Dumnezeu, cine se va ruga pentru dânsul [I Reg. 2, 25]? Așa cum a spus Eli, preotul Legii Vechi.
Pentru aceasta ție nu ți-e greu să rabzi greșeala altuia. Căci și tu ești om ca și el. Însă Îi e greu lui Dumnezeu să rabde greșeala ta, căci El nu e ca tine.
Tu de ierți greșeala altuia, dai un șalău[2].
Iar Dumnezeu de-ți iartă greșeala ta, îți iartă o mie de zloți[3].
Căci pe cât este mai mare și mai înaltă vrednicia/ demnitatea[4] lui Dumnezeu față de neputința omului, pe atât este mai greu a plăti lui Dumnezeu strâmbătatea/ nedreptatea, [Lui], Celui de sus, Care rabdă [păcatele] omului celui de jos.
Dar Dumnezeu iartă strâmbătatea făcută de tine!
De aceea tu cum să nu ierți strâmbătatea/ nedreptatea făcută ție de aproapele tău, atâta timp cât sunteți asemenea [după fire]?
Iar Dumnezeu iartă în dar.
Iar ceea ce ierți tu, nu este iertare în dar[5].
Însă de la Dumnezeu iei iertare, după cum El Însuși spune: „De veți ierta, iertați veți fi” [Mt. 6, 14].
În al doilea rând, aici se spune că omul creștin trebuie să postească. Și arată și cum trebuie să postim. Căci ne spune că nu trebuie să facem nici postul și nici rugăciunea în văzul oamenilor.
Căci cine va căuta cinste și laudă de la oameni pentru postul și rugăciunea pe care le vor face, nu vor avea plată de la Dumnezeu.
Așa stau lucrurile și în ceea ce privește faptele bune.
Căci Prorocul David a postit [II Reg. 12, 6] pentru greșeala sa [II Reg. 11, 2-17; 26-27]…și a spus: „Am mâncat pâine ca de cenușă și băutura mea cu lacrimi am amestecat-o” [Ps. 101, 10].
Și iarăși: „Îmbrăcatu-m-am în dărștine/ în sac și am smerit cu post sufletul meu” [Ps. 34, 12].
Astfel a postit și Ahav/ Ahab, împăratul cel rău și L-a îmblânzit pe Dumnezeu [III Reg. 21, 27].
La fel și Profetul Samoil/ Samuel, pentru depărtarea mâniei lui Dumnezeu, i-a sfătuit pe oameni de au postit și au strigat: „Am greșit, Doamne!” [I Reg. 7, 6].
Iar ninivitenii cu postul au îndepărtat mânia lui Dumnezeu și au scăpat de prăpăd [Iona 3, 5]. Căci împăratul i-a învățat nu numai pe oameni [să postească] dar le-a spus și faptul ca să închidă dobitoacele și să nu le dea de mâncare, pentru ca să fie și mai mare jalea și pocăința [lor] [Iona 3, 7-9].
Căci postul cel adevărat este înfrângerea inimii și plecarea/ smerirea sufletului. Prin care omul, care L-a mâniat pe Dumnezeu, singur se mustră și se ceartă.
Și această frângere a inimii [oamenilor] îi este așa de dragă lui Dumnezeu, încât îi scoate și îi izbăvește din certarea/ pedeapsa cea rea și veșnică.
Și acest fapt i-a învățat și Domnul Hristos pe Ucenicii Săi, cum că rugăciunea și postul sunt armă tare împotriva vrăjmașului [Mt. 17, 21]. Căci pe diavol nimic nu-l biruiește și nu-l face să iasă ca rugăciunea și postul.
Pentru aceea, în toată vremea e bun și de treabă/ de folos postul, după cum spune Marele[6] Vasile.
De aceea să ne pregătim[7] și să ne curățim pentru Sfânta Cuminecătură/ Sfânta Euharistie și pentru ziua Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, omorându-ne[8] și noi trupurile cu postul, datorită muncilor/ patimilor și a morții Sfinției Sale.
Să dăm și noi a zecea zi din tot anul, o zi din zece zile.
Căci după făgăduința[9] Apostolului Pavel, dacă vom răbda cu Dânsul[10], adică cu Hristos, cu Dânsul ne vom și proslăvi/ preaslăvi [Rom. 8, 17].
Cum, de fapt, se și nevoiesc și fac toți credincioșii lui Hristos în toată lumea.
Numai calvinii și luteranii[11], ereticii din vremea de acum, nu vor legătura lucrurilor celor bune[12].
[Pentru că] vor [să trăiască] în libertatea[13] trupului și în odihna care îndulcește trupul.
Iar crucea lui Hristos[14] le este urâtă. Pentru că nu cutează/ nu îndrăznesc să ia asupra lor vreo osteneală sau vreo nevoință [duhovnicească]. Căci se tem să-și vatăme/ să-și strice binele de aici, de pe pământ.
Însă fără osteneală și fără post, și fără lacrimi, și fără răbdare vor unii ca aceștia să ajungă la cer. Dar ei umblă pe calea cea largă, care duce la pieire [Mt. 7, 13].
Căci nu-și aduc aminte de Prorocul Daniil/ Daniel. Care, după ce a postit 10 zile [Dan. 1, 12-15][15], [s-a aflat] mai frumos și mai gras decât cei care mâncau bucate scumpe la masa împăratului Navohodonosor/ Nabucodonosor.
În al treilea rând, Sfânta Evanghelie [de azi ne] spune că acolo unde își strânge omul agonisita/ agoniseala lui, acolo îi este și inima.
Căci cine își pune toată nădejdea numai în viața acestei lumi, aici, pe pământ, numai la a strânge [averi], [atunci] aici, pe pământ, îi este și inima și gândul și toată nădejdea și avuția sa.
Dar acest lucru e o amăgire.
Căci chiar dacă nu ne-o fură hoții sau nu ruginește sau nu putrezește, totuși vine moartea [peste noi și averea pe care am strâns-o] rămâne altora.
Dar cel care își pune nădejdea în viața cea de sus – așa după cum spunea Apostolul Pavel: „Viața noastră este în ceruri” [Col. 3, 3] – acela își mută avuția sa în cer.
Căci dă ajutor și milostenie celor căzuți, celor fără putere, săracilor, Bisericilor…Și împărțindu-și agonisita/ averea întru numele lui Dumnezeu, acela își face vistierie/ comoară în ceruri.
[Fiindcă acolo] nici furii nu o fură, nici putreziciunea nu o putrezește, nici moartea nu vine.
Din această cauză și inima lui și tot gândul și cugetul lui acolo sunt[16].
Astăzi toate locurile se gătesc[17]/ se pregătesc de Sfântul Post. Adică și satele și orașele și toate casele creștinilor.
Deci nici noi să nu ne arătăm a fi în afara tocmelii/ rânduielii creștine! Căci Îngerul lui Dumnezeu umblă de scrie în catastif[18] pe aceia ce vor să postească.
Deci să ne nevoim [și noi] ca să nu fim lepădați din catastiful/ din condica/ [din aducerea aminte] a lui Dumnezeu.
A fost o vreme când ai mâncat mult. A fost o vreme a anului când ai băut mult și ți-ai făcut voia ta cea rea.
Însă acum, iată, a sosit vremea pocăinței!
Iată, a sosit ziua iertării[19]!
Să ne îndreptăm acum de câte am greșit peste an.
Să spălăm acum păcatele pe care le-am făcut.
Pe cât L-am mâniat pe Dumnezeu [până acum], [pe atât] să-L îmblânzim cu foamea și cu setea[20], și prin toate faptele cele bune.
Căci postul nu este numai de bucate, ci e și de clevetire[21]. E post și de fățărnicie[22], și de zavistie[23] și de toate poftele cele rele.
Și mai înainte de toate să păzim mersul la Sfânta Biserică și să avem rugăciunea [în noi înșine în toată] vremea postului nostru.
Căci așa cum este pâinea fără sare, tot la fel e și postul fără rugăciune. Fiindcă rugăciunea este lumină pentru sufletul omului și cale către Împărăția Cerului.
Postul i-a preaslăvit pe sihaștri[24].
Postul i-a făcut pe Sfinți[25] să fie cinstiți.
Acesta i-a înălțat pe Drepți, i-a luminat pe Apostoli, după cum a făcut Proroci. Fiindcă prin post s-a luminat mintea lor și astfel au putut grăi despre tocmelele/ faptele ce vor fi în viitor.
Pe acesta[26] și noi, creștinii, să-l primim cu toată bucuria! Pe acesta să ni-l agonisim. Pe acesta să ne nevoim să-l purtăm și să-l ținem.
Pentru ca să ne învrednicească[27] Dumnezeu aici să petrecem cu pace și cu sănătate, fără de sminteală[28] din partea vrăjmașilor văzuți și nevăzuți.
Și [astfel] să ajungem și la Sfintele Paști, spălați și curățiți de păcate…și să prăznuim [dumnezeiește în acea zi], [ca unii ce trăim] iertarea de păcate și smerenia.
Iar dincolo să ne izbăvim de muncile cele de veci și să dobândim și să prăznuim și Paștile cel de sus, întru Împărăția Cerului.
[Și acestea] pentru mila Domnului nostru Iisus Hristos. Că Lui I Se cuvine stăpânirea[29] și puterea, cinstea și închinăciunea, împreună cu Părintele și cu Duhul Sfânt, acum și pururea și întru vecii nesfârșiți și netrecători. Amin!
[1] Pentru că plata fățărniciei…e slava deșartă.
[2] Se referă la o monedă a timpului…la o monedă de aramă…care valora a patra parte dintr-un ban vechi.
[3] Zlotul era o monedă de aur care echivala cu un galben de aur. Sau o monedă de argint care echivala cu 30 de parale.
[4] În original: destonicia.
[5] Nu e manifestare de condescendență…pentru că și tu ești om păcătos.
[6] În original: velichi.
[8] Omorând/ istovind/ oprind și noi mișcările trupului și ale sufletului nostru spre…păcat, spre lucruri rele.
[9] În original: giuruința.
[12] Adică să îmbine postul cu rugăciunea.
[13] În original: volniciia.
[14] Adică nevoința ascetică, lupta cu patimile.
[15] Postirile Sfântului Daniel le găsim subliniate și la Dan. 9, 3; 10, 2-3.
[16] În ceruri…adică la Dumnezeu.
[17] În original: să gătiadză.
[18] În registru, în condică…Aici e indicată, în mod antropomorf, atotștiința dumnezeiască. Căci sensul duhovnicesc al exprimării de față e acela că Dumnezeu îi cunoaște pe toți cei care postesc…și îi sprijină, îi întărește în nevoința lor.
[19] În original: dzua spăseniei.
[20] Cu postirea noastră.
[21] În original: de clevete. Adică a posti înseamnă și a te abține de la a-l vorbi pe altul de rău în mod nedrept…din invidie…
[24] Pe cei care s-au nevoit singuri, în locuri pustii, în rugăciune neîncetată și post.
[25] În original: Preapodobnici.
[27] În original: să ne spodobască.
[28] Fără motive de păcătuire.
[29] În original: ținerea.
