A 43-a zi pentru România
Ce s-a petrecut în București, România și în întreaga lume în cadrul protestelor…pentru România în ultimele 42 de zile: prima zi (13 ianuarie 2012), a doua zi, a treia zi, a patra zi, a cincia zi, a șasea zi, a șaptea zi, a opta zi, a noua zi, a zecea zi, a 11-a, a 12-a zi, a 13-a, a 14-a, a 15-a zi, a 16-a zi, a 17-a zi, a 18-a zi, a 19-a zi, a 20-a zi, a 21-a zi, a 22-a zi, a 23-a zi, a 24-a zi, a 25-a zi, a 26-a zi, a 27-a zi, a 28-a zi, a 29-a zi, a 30-a zi, a 31-a zi, a 32-a zi, a 33-a zi, a 34-a zi, a 35-a zi, a 36-a zi, a 37-a zi, a 38-a zi, a 39-a zi, a 40-a zi, a 41-a zi, a 42-a zi.
- Dorin Rădulescu (Jurnalul Național): „Am plecat în Piaţa Universităţii pentru că oamenii care se luptă cu sistemul pentru a crea valoare pentru semenii lor trebuie admiraţi, nu batjocoriţi. Am strigat libertate şi am primit priviri complice, zâmbete, deşi nu cunoşteam pe nimeni acolo. Au strigat şi alţii cu mine, m-am trezit că nu sunt singur. Am strigat şi eu cu ei. Am făcut cunoştinţă cu cei din jurul meu, am schimbat o idee, două şi mi s-a făcut ruşine de mine. În sinea mea credeam că noi, românii, nu gândim mai departe de burţile noastre, că mergem doar la grătare şi la mall”.
- Idem: „În seara următoare m-am dus lângă fântâna de la Universitate. Era un frig de îmi crăpau obrajii. Erau acolo nişte fete cu obrajii mai fini ca ai mei şi o foaie A4 pe care scria „BUN SIMŢ”. M-am înfuriat iar. Au strigat împreună cu mine „Libertate!”, am strigat şi eu cu ele „Cetăţenele indignate vor să fie respectate„. Am făcut schimb de idei, de glume, de adrese de mail cu cei de acolo. Am strigat împreună, pe rând, mesajele micilor grupuri de acolo”.
- Alina Turcitu (Jurnalul Național): „În viaţa de toate zilele e gospodină şi secretară la stat. De la 8 seara, însă, bucureşteanca Amelia Rusu se transformă în revoluţionară: vine în Piaţa Universităţii şi scandează. […] Miercuri seară [23 februarie 2012], ea, femeie cuminte la 44 de ani, se încălzea ţipând la Fântână din mijlocul tinerilor: „Băsescule, nu rezişti nici cu mii de securişti!”. A inhalat gaze lacrimogene în lupta de stradă cu jandarmii la Unirii, s-a congelat la minus 20 de grade Celsius, de s-a ales cu două degete degerate, dar tot nu s-a potolit. După ce a purtat în piept insigna cu „Ciumpalac”, acum poartă tricolorul la mână în fiecare zi, la serviciu, pe stradă, în autobuz, în piaţă. Zice că ăsta e semnul ei distinctiv de revoluţionară adevărată”.
- Idem: „O întrebăm pe cine reprezintă ea în Piaţă şi ne răspunde pe nerăsuflate: „Păi am calculat şi numai eu reprezint cam aşa, vreo 300 de oameni, adică familie, vecini, cunoscuţi şi prieteni care ar fi vrut să fie aici şi nu pot veni„, adaugă femeia. Ştie ea că, dacă oamenii ar fi un pic mai bogaţi, ar ieşi mai mulţi. „Dar unii ar vrea să vină şi nu pot doar fiindcă sunt atât de săraci, încât nu îşi permit un simplu bilet de tren sau de autobuz„, mai zice”.
- Idem: „Are de gând să iasă în continuare, chiar dacă se va întâmpla să rămână ultima în Piaţă. Un singur lucru are în minte: „Trebuie să se facă musai anticipate, căci Băsescu ăsta a luat-o razna”. Nici măcar noul Guvern nu o mulţumeşte, căci e „tot Boc cu altă faţă. Aşa ceva, nu, mersi”.
- Matt Browne (The Huffington Post): „In Europe, two competing approaches are emerging: one that operates within the confines of the recent Eurozone stability pact; a second that seeks to provide an alternative to it. The first is epitomized by a new generation of modernizers such as the Danish Social Democrat Prime Minister, Helle Thorning-Schmidt, elected in September last year, and the leader of the Romanian Social Democrats, Victor Ponta, who goes to the polls in November. Both favor a cautious political strategy that combines a formal coalition with progressive partners to assure a broad base of electoral support with a targeted reform agenda to spur business growth and trigger government reform”.
- Despre articolul supra…în română.
- Varujan Vosganian: „Cu alte cuvinte, în anul 2012, pentru încadrarea în prevederile Tratatului, ar trebui să tăiem din buget cam 10 miliarde de lei! Şi aşa, bugetul e vai de mama lui, cu largi zone subfinanţate, cu adevărate dezastre pentru categoriile vulnerabile, cu salarii şi pensii îngheţate. Dacă mai tăiem încă 10 miliarde de lei unde ajungem?”.
- Monica Macovei: „Ieri, la postul Realitatea TV, am auzit un reprezentant al UDMR spunind ca “luarea de mita nu poate fi comisa de un parlamentar” (!). Ba da, si parlamentarii pot lua mita sau comite trafic de influenta, pentru a modifica legi, a angaja persoane, a “rezolva contracte” si multe altele. La fel si ministrii, si ei pot lua mita, dupa cum am vazut in atatea cazuri. Oricine exercita puterea publica poate lua sau da mita, poate face trafic de influenta, [și] asta de cand lumea”.
- Aproximativ 100 de persoane protestau în Piața Universității din București la 20. 38. Antena 3. / Jos Băsescu!/ L-a intervievat pe un ungur, care nu a votat cu UDMR…pentru că nu îl reprezintă. 10. 39.
- Cameră web, Jurnalul Național, 21. 02:
- A 43-a zi în Ziua News…și fotografii din Piața Universității.
- Monica Tripon (Făclia de Cluj): „Circa 45 – 50 de oameni au scandat aşadar, direct sub ferestrele PDL Cluj, lozincile pe care le scandează deja de 43 de zile. S-a scandat iarăşi: „Jos Băsescu!”; „Băsescu în celulă/ Udrea pe centură!”; „Băsescu la puşcărie!”; „Băsescule, nu rezişti/ Nici cu mii de securişti!”; „De Mărţişor/ Fără dictator!”. S-au scandat vechile lozinci la adresa „Guvernului SIE” şi la adresa PDL, UDMR şi UNPR, dar s-a scandat, de mai multe ori, şi „Jos ciuma portocalie!” şi „UDMR/ Pupă-n…dos guvernele!”. Tot în faţa sediului PDL s-a scandat „Bucureşti, nu te lăsa/ Clujul e de partea ta!””.
- Idem: „La fel ca în celelalte seri, înainte de a pleca de la sediul PDL spre Prefectură, manifestanţii au huiduit, au fluierat şi au strigat: „Hoţii! Hoţii!”; „Ruşine! Ruşine!”; „Voi ne furaţi,/ Voi nu privatizaţi!”; „Buda mincinosul!” ş.a. O parte dintre lozinci au fost repetate apoi în faţa Prefecturii, unde s-a scandat şi „Totul pentru ţară,/ Javrele să piară!”. Nici vineri [24 februarie 2012] nu a fost uitat locotenentul Gheorghe Alexandru, al cărui nume a fost scandat pe traseu şi în faţa Casei Armatei”.
- Sunt + 2 grade Celsius la București. 23. 24.
- Paul Ciurari (Jurnalul Național): „De dimineaţă, mai multe patrule ale Jandarmeriei au efectuat vizite la domiciliile acelor viermi şi ciumpalaci suceveni, care de peste 40 de zile tot ies în stradă seară de seară. Numai că nu au venit să-i întrebe pe oameni de sănătate, ci să-i premieze cu câte o amendă, două, trei, pentru că nu ştiu să stea acasă. Astfel, mai toţi acei suceveni care încă mai ies în stradă au fost sancţionaţi de către Inspectoratul Judeţean de Jandarmi la legea 60/ 1991 republicată”.
Pingback: A 44-a zi pentru România | Teologie pentru azi