Didahiile [diortosire], p. 16-20
Sfântul Sfințit Mucenic Antim Ivireanul
Didahiile
*
Text diortosit și note
de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
***
Ediția diortosită:
[Sfântul] Antim Ivireanul, Opere, ed. crit. și studiu introd. de Gabriel Ștrempel, Ed. Minerva, București, 1972.
***
***
După aceasta [se] spune [în Evanghelie]: „Că încă grăind el[1], iată, nor luminat/ luminos îi umbri pe ei și, iată, glas din nor [se auzi] grăind: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit, întru Care bine am voit, pe Acesta să-L ascultați!””[Mt. 17, 5].
[Adică] „tot cel care poftește/ dorește ca să-Mi placă Mie, prin credință și prin dragoste, să fie una cu El! Căci astfel, cu El și prin El să poată fi plăcut Mie.
Și pe Acesta ascultați-L!
Căci El vă va deschide vouă cale de mântuire și prin Crucea Sa vă va face vouă scară către Împărăția Cerului.
Pe Acesta ascultați-L!
Căci El este calea și viața și dreptatea [voastră] [In. 14, 6].
El este Cuvântul Meu [In. 1, 1-2, 14] și Înțelepciunea Mea [Pild. lui Solom. 9, 1].
De aceea, ascultați-L pe El și nu lumea!
Nici înșelăciunile/ înșelările șarpelui celui de demult[2].
Nici îndemnurile trupului.
Nici cuvintele fariseului, care socotea/ cugeta la strălucirea și mărirea/ slava [deșartă a] lumii, care era în el[3].
[Ci cugetați la slava veșnică care era] în Moise, în Ilie [pe Tabor, cât și] în alte minuni [ale Domnului], [precum și] în toate câte ați văzut [la El] ca mărturie”.
Și iarăși se spune, că auzind Ucenicii [glasul Tatălui], au căzut pe fețele lor[4] și s-au cutremurat foarte…
Însă dacă cuvântul acesta dulce și mângâietor al lui Dumnezeu a adus atâta frică, cum va arăta însă groaza pe care o va produce El ca Judecător [al lumii]?
Dacă îngrozește atâta îndemnul de a ține Legea, ce va fi însă atunci când va privi lenevirea celor care nu au împlinit Legea?
Și oare de ce în cadrul unei veseli ca aceasta, întru care Domnul a vrut să le arate mărirea/ slava și frumusețea Sa, s-a produs [în inima] Ucenicilor Săi o frică ca aceasta?
Cu adevărat nu este altul [scopul] decât [acela] de a ne învăța pe noi [realitatea a] ceea ce s-a scris în psalmul al 2-lea, [unde s-a spus]: „Slujiți Domnului cu frică și vă bucurați Lui cu cutremur” [Ps. 2, 11].
Căci omul trebuie să se bucure de o bunătate/ de o binefacere mare [făcută la adresa lui] și să se teamă și să se cutremurare în fața unei măriri/ slave mari/ imense [ca cea a lui Dumnezeu].
Căci ambele se cuvine [a fi trăite] întotdeauna [înaintea] lui Dumnezeu la toate laudele și măririle Lui[5].
Trebuie să le avem [pe ambele][6].
Și [astfel] să cerem ajutorul și mila Lui cea bogată.
Căci fără mila Lui nu putem face nimic pentru mântuirea sufletelor noastre.
Căci El Însuși, cu nemincinoasa Sa gură spune [faptul]: „Fără Mine nu puteți face nimic” [In. 15, 5].
Și de vreme ce fără El nu putem face nimic, atunci Lui trebuie să-I spunem cu căldură, din adâncul inimii, să ne miluiască după mare mila Sa și după mulțimea îndurărilor Sale [Ps. 50, 1-2]…și să ne descopere/ să ne lumineze ochii sufletului și ai trupului ca să putem pricepe/ înțelege minunile Sale.
Adică să ne scoată din trupurile noastre acestea, de carne, inimile cele de piatră[7], și să ne dea inimă de trup/ de carne [II Cor. 3, 3], ca să ne temem de El și să ne rușinăm/ să împlinim poruncile Lui.
[Și] să ne lumineze inimile noastre ca și pe ale Apostolilor! Să ne întărească mereu împotriva vrăjmașilor noștri văzuți și nevăzuți.
Să ne îndrepteze pe calea poruncilor Sale[8] și să ne dea sfârșit bun[9], ca de-a pururea să fie mărit și preaslăvit El [de noi și de toți Sfinții și de toate Puterile cele cerești, acum și pururea și] în vecii vecilor. Amin!
***
Cazanie la Adormirea Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu
Pofta/ dorința [bună] și dragostea pe care le văd la această cinstită și sfântă adunare, [care se află acum în Biserică], mă îndeamnă [să vreau, ca în ciuda faptului că] nu știu să vorbesc/ să predic…iar vorba mea nu este în stare niciodată să îndulcească cu ceva auzurile ascultătorilor [mei], așa cum a făcut Domnul Hristos, Care a săturat cu 5 pâini 5000 de suflete…și a îndreptat sărăcia și neputința Ucenicilor Lui cu bogăția harului Său…așa aș vrea să vorbesc înaintea dragostei voastre, prin intermediul cuvintelor mele lipsite de oratorie, încât să vă întind masă duhovnicească[10].
Și de multe ori m-am gândit la faptul să aflu ceva nou, pe care să îl spun în cinstea și spre lauda Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu și Pururea Fecioarei Maria.
Însă nu am găsit nimic [nou de spus]…
Căci nu că nu sunt cuvinte multe și multe feluri de vorbe/ de sintagme pentru a grăi spre lauda măririi sale.
Ci pentru că mintea mea e tulburată de norul neștiinței și, mai mult, întunecată de măsura dumnezeieștilor și prealuminatelor ei daruri, [în fața ei] îmi înfrunt și-mi plâng nevrednicia și neștiința mea de învățătură.
Căci dacă cei învățați [de Dumnezeu] și bogați în bunătăți/ în daruri dumnezeiești stau și se minunează de slava ei, ce voi face eu, cel neînvățat și care sunt departe de toate bunătățile/ virtuțile?
Fapt pentru care încerc să caut să înțeleg, fără voia mea, înălțimea fecioriei ei, spre care cu anevoie se suie/ se ridică gândurile omenești…și adâncimea darurilor ei, care nu se poate vedea lesne/ cu ușurință nici cu ochi îngerești.
Căci acest titlu/ această demnitate [de Născătoare de Dumnezeu] i s-a dat [Maicii Domnului] mai înainte de toți vecii, de către Părintele cel fără de început și veșnicul Dumnezeu, prin mijlocirea Îngerului/ Arhanghelului Gavriil.
Căci acela [i-a spus]…și eu, cu cucernicie și cu multă frică îl voi spune, întru lauda și cinstea ei: „Bucură-te, ceea ce ești plină de dar, Domnul e cu tine!” [Lc. 1, 28].
Fiindcă mai mare și mai lăudat și mai de cinste titlu nu s-a dat nimănui din veci. Și nici nu se va mai da vreodată cuiva. Ci numai ei [i s-a dat această demnitate].
Căci a aflat har înaintea lui Dumnezeu, cum nu a aflat nicio altă făptură vreodată, după cum i-a spus Îngerul.
Însă cineva poate să presupună că aceste cuvinte nu s-au spus în acest sens [unic] ci cu semnificație [largă], așa cum li s-a spus și altora, în multe părți ale Scripturii.
[Spre exemplu], în al patrulea capitol al Facerii se spune despre Avel/ Abel: „și a căutat Dumnezeu asupra lui și asupra darurilor lui” [Fac. 4, 4].
Iar despre Enoh: „Și a fost bineplăcut lui Dumnezeu și nu s-a mai aflat, pentru că l-a mutat pe el” [Fac. 5, 24].
Iar despre Noe: „Că a aflat har înaintea Domnului Dumnezeu și-l păzi de potop” [Fac. 6, 8; 7, 7].
Iar despre Avraam: „Căci a crezut pe Dumnezeu și i s-a socotit lui întru dreptate și l-a făcut părinte a multor neamuri” [Fac. 15, 6; 17, 5].
Iar despre Iosif: „Că era Domnul cu el și a vărsat asupra lui milă și i-a dat lui har” [Fac. 39, 21].
Iar despre Moisi/ Moise s-a spus: „Și cuvântul tău acesta, pe care l-ai zis tu, îl voi face/ îl voi îndeplini, pentru că ai aflat har înaintea Mea și te știu pe tine mai mult decât pe toți” [Ieș. 33, 17].
Iar despre David s-a spus: „Aflat-am om după pofta inimii Mele, pe fiul lui Iese/ Iesei, care va împlini toate cererile Mele” [I Reg. 16, 3, 13].
[1] Sfântul Apostol Petru.
[2] Satana.
[3] În inima lui.
[4] Au căzut cu fața la pământ…în semn de mare evlavie înaintea Domnului.
[5] La toate slujbele Bisericii.
[6] Adică și bucuria cât și frica lui Dumnezeu atunci când Îi slujim Lui și când participăm la sfintele slujbe ale Bisericii.
[7] Nemilostive, insensibile la durerile altora.
[8] Să ne schimbe viața pe măsura împlinirii poruncilor Sale.
[9] O moarte în pace, cu împăcare duhovnicească.
[10] Predica fiind masa…hrana duhovnicească pentru membrii Bisericii.
