Praedicationes (vol. 2), p.18-24

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 Praedicationes

vol. 2

***

Partea întâi și a doua

***

Ioan 17. 11. che ucheti Imi en to cosmo

Și Eu nu mai sunt [mult timp] în lume…pentru că Eu o să mă dau morții, răstignirii…și apoi voi învia și Mă voi înălța la cer…

che afti en to como isin

Însă ei sunt în lume…vor fi în lume…Tată!…Trăiesc în această lume și se vor manifesta aici ca atare.

Ei vor propovădui în această lume…vor rămâne în lume…

cago pros Se erhome

și/ însă Eu vin către Tine…la Tine.

Dar Eu mă rog pentru ei, pentru cei care vor rămâne în lume și vor propovădui Evanghelia Noastră, a Treimii…

Și de aceea Mă rog pentru ei: pentru că ei au multe probleme în această lume.

Pater Aghie

Părinte Sfinte,

tirison aftus

păzește-i pe ei…ține-i pe ei în viață duhovnicească

Păzește-i

en to onomati Su

în numele Tău…în/ prin puterea Ta. Sau păzește-i prin viața pe care numele, cuvintele și slava Ta o provoacă.

Păzește-i pe ei în sfințenia Ta. Prin puterea, prin lucrarea numelui Tău.

Căci Tu le dai putere să facă lucruri dumnezeiești.

Păzește-i în numele Tău

o dedocas Mi

pe cei pe care Mi i-a dat,

ina osin en catos Imis

ca să fie una precum suntem [și] Noi.

Și aici se vorbește preadumnezeiește despre unitatea Treimii…

Dă-le Apostolilor să aibă o singură mărturie…să fie într-un singur suflet…așa după cum se spune…

Și în Faptele Apostolilor se precizează faptul că toți erau întru același cuget…întru aceeași simțire…întru aceeași manifestare.

De aceea toți vedeau în viața lor starea de a sluji lui Dumnezeu. Pentru că toți vedeau, căci cu totul sunt oamenii lui Dumnezeu și ai Bisericii

Deci Fiul cere Tatălui ca Tatăl să-i păzească pe Apostolii Săi…Asta neînsemnând că Fiul și Duhul Sfânt nu îi păzește

Ci, după cum spuneam mai înainte, Fiul întotdeauna Se umilește cu totul în fața Tatălui…din iubire față de Tatăl.

Și nu știu ce expresie să folosesc ca să exprim această raportare plină de iubire a Fiului față de Tatăl…

Fiul Îl vede întotdeauna numai pe Tatăl…Și punându-L numai pe Tatăl în fața Sa, El Se exprimă întotdeauna față de Tatăl ca și când numai Tatăl, în Treime, ar face toate pentru noi.

Însă niciodată Tatăl nu este fără Fiul și fără Sfântul Duh și nu lucrează fără Ei. Căci Treimea e Cea care ne ajută și ne întărește în tot lucrul, la orice pas al vieții noastre.

17. 12. ote imin met’ afton

Când eram cu ei,

Ego etirun aftus en to onomati Su o dedocas Mi

Eu îi păzeam pe ei, în numele Tău, pe cei pe care Mi i-ai dat…

În GNT însă nu există particula „în lume” [„Când eram cu Ei în lume”] din ed. BOR 2001, a ÎPS Bartolomeu Anania. Însă ea se subînțelege

Căci Hristos i-a păzit pe cei cu care a fost în lume…adică pe Apostoli

Fiindcă atunci când Eu eram cu ei, în lume, i-am păzit. Am fost cu ei…

Cum i-am păzit?

Întru numele Tău…căci îi păzeam pe cei pe care Mi i-ai dat

che efilaxa

Și i-am [și] păzit! I-am vegheat…

che udis ex afton apoleto

și niciunul dintre ei nu a pierit…deși apollimi înseamnă și a distruge…și a se pierde

Și a se pierde, din punct de vedere duhovnicesc, înseamnă ce a făcut Iuda: s-a sinucis…adică nu și-a mai dat viață prin pocăință.

El a renunțat cu totul…s-a despărțit cu totul de Hristos…și de aceea a căzut ca o ramură uscată

Și m-am gândit la pilda evanghelică a viței și a mlădițelor…Cea cu ramurile, cu joardele…

Dacă mlădița, joarda stă legată/ dacă e în conexiune cu vița…trăiește. Dacă e tăiată…ajunge apoleto…adică distrusă, moartă…

Și nu a pierit dintre ei

imi o ios tis polias

…dramatic! N-a pierit…decât numai fiul pierzăriio ios tis apolias

ina i Grafi pliroti

pentru ca să se împlinească/ să se desăvârșească Scriptura.

Însă pliroo înseamnă, mai degrabă, a se umple…Adică pentru a se umple sensul prorociei din Scriptură…pentru ca prorocia să își găsească finalitatea

Și se referea la prorocia că…El va fi vândut pe 30 de arginți…

Și aici Iuda este numit: fiul pierzării…fiul distrugerii…fiul căzut

Și fiul Bisericii, Iuda, a căzut…și Ioan îl numește fiul pierzării…adică cel care s-a rupt din conexiunea ombilicală cu viața, adică din comuniunea cu Hristos.

S-a rupt de la viața care îi venea din Dumnezeu, din Treime…

17. 13. nin de pros Se erhome

Dar acum vin către Tine…la Tine…ca să fiu cu Tine…Și pros acesta înseamnă multe lucruri în limba greacă: către, cu, la…Tine.

Și prin aceasta Domnul vorbește de moartea, învierea și înălțarea Sa…căci prin înălțarea Sa de-a dreapta Tatălui El ajunge și cu umanitatea în Treime.

Voi veni la Tine…și, din acest motiv, îi las pe ei în seama Ta…sau a purtării Tale de grijă.

che tafta lalo en to cosmo

și acestea le spun/ le zic/ le grăiesc/ le vorbesc în lume…

ina ehosin tin haran tin Imin pepliromenin en eaftis

Pentru ce motiv?

Pentru ca bucuria Mea să fie desăvârșită/ prea plină/ deplină în ei.

Căci vorbesc aceste lucruri…și le vestesc și lor aceste lucruri…că Eu vin la Tine, la Tatăl…pentru ca să-i umplu cu bucuria Învierii și a Înălțării Mele.

Căci, deși merg la Tatăl, Eu nu mă despart de ei. Ci, prin Duhul, Eu locuiesc în fiecare Sfânt Apostol începând cu Cincizecimea, cu Pogorârea harului Sfântului Duh…și apoi în fiecare credincios.

Căci și noi, fiecare credincios în parte, ne bucurăm întru Domnul. Iar bucuria mea este Domnul, căci mi-a fost mie spre mântuire

Deci fiecare Îl avem drept bucurie pe Domnul, căci El ne umple de bucuria Sa, care ne dă semne…ne dă încredințarea că și noi vom fi mântuiți dacă trăim întru această bucurie preadumnezeiască, pe care harul lui Dumnezeu o produce întru noi.

17. 14. Ego dedoca aftis

Eu le-am dat lor…Ce?

ton logon Su

Cuvântul Tău.

che o cosmos

Și lumea…lumea…în sensul de ascultătorii lor…oamenii din lume

emisisen aftus

i-a urât pe ei…

Și aici e paradoxul! Ucenicii, ca și Hristos, au mărturisit ce le-a spus Tatăl…sau ce le-a vestit Tatăl prin Fiul întru Duhul Sfânt.

Și Ucenicii, ca și noi, de altfel, mergem și vestim lumii cuvintele lui Dumnezeu…Și nu le spunem: „Băi, asta e viața noastră! Urmați-ne pe noi”…

Ci îi învățăm prin scrisul, prin viața, prin cuvintele noastre…pe cele ale lui Dumnezeu.

Însă cel mai nedus la Biserică, într-un cuvânt…sau mai pe scurt spus…pe omul cu totul pătimașsecularizat, cum am spune astăzi, care aude cuvântul lui Dumnezeu…și vede cum ne comportăm…îl apucă invidia!

Îl apucă ura, gelozia pe noi…

Și ne mirăm de ce îi enervăm pe oameni…

Și cu ce îi enervăm, de fapt?

Îi enervăm cu ceea ce a făcut Dumnezeu din noi. Căci Dumnezeu n-a făcut din noi niște persoane închise la minte, niște persoane încuiate la minte…ci, dimpotrivă, niște oameni foarte destupați la minte.

Ne-a făcut niște oameni plini de Duhul Sfânt, plini de certitudini, plini de credință, plini de încredințarea mântuirii și a adevărurilor lui Dumnezeu.

Și iată că lumeaomul necredincios

Nu în sensul că lumea e „opera” diavolului sau că omul necredincios trebuie acum „exterminat” sau trebuie „forțat” să creadă ce credem și noi…

Soluția nu este „evanghelizarea cu forța”!…

Ci aici se spune că omul necredincios, omul pătimaș, nu poate să suporte cuvântul lui Dumnezeu…și îl urăște…Îl urăște instinctiv

Urăște atât adevărul lui Dumnezeu, adevărul cuvântului propovăduit cât și pe cel care îl propovăduiește…pe cel care vine să i-l propovăduiască.

Deci: Eu le-am dat cuvântul Tău dar cosmoslumea…adică oamenii păcătoși…i-au urât

I-au urât…

oti uc isin ec tu cosmu

căci nu sunt din lume…

Ei, Sfinții Apostoli, erau din lume…erau oameni…dar nu mai făceau faptele rele, păcatele oamenilor necredincioși, hulitori de Dumnezeu.

Din acest motiv ei nu mai erau din lume…ci, trăind în lume, aveau o viață dumnezeiască.

Omul secularizat, omul care nu-L are pe Dumnezeu, trăiește numai închis în carapacea lui, în lume…în lumea aceasta. El vrea numai lumea aceasta…și nu și pe cealaltă.

Îi e frică de ea, de veșnicie…de ce o să se petreacă cu el…sau nu crede în niciun dumnezeu…ci îi drăcuie pe toți dumnezeii…

Însă omul credincios, deși trăiește în lume, în același timp el trăiește și în veșnicie, ca unul care e racordat la harul Treimii.

Căci el e plin, e iradiat de harul lui Dumnezeu…Este plin de bucuria lui Dumnezeu…

De aceea ei nu sunt din lume…

catos Ego uc imi ec tu cosmu

după cum nici Eu nu sunt din lume…

Și asta, în sensul că nu am viața pătimașă a lumii…

Eu, Hristos, am primit trup pentru voi, M-am întrupat…dar nu am luat păcatul vostru, nu am păcătuit ca voi! Și de aceea Eu nu sunt din această lume care slujește păcatului.

Și, prin păcat, omul e rob diavolului.

Și aceasta nu înseamnă că omul, constituția omului sau starea existențială/ de a fi a omului în istorie înseamnă să fii om pătimaș, nenorocit, curvar, blestemat…unul care să blesteme toată ziua pe Dumnezeu…Nu!

Ci această stare de a fi e ceea ce nu este omul…E ceea ce a ajuns el după ceea ce a căzut în păcat

Căci omul și lumea despre care vorbește Scriptura aici e lumea de după păcat…lumea formată din oameni corupți de păcat…și cărora le place păcatul mai mult decât viața.

Fiindcă cuvintele lui Dumnezeu aduc viața…iar ei urăsc viața. Adică urăsc ceea ce le-ar face foarte bine.

2 comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *