28 februarie, 2012 – Teologie pentru azi

Dan Zavaleanu (Cotidianul): „Din toamnă, şcolile cu mai puţin de 300 de elevi trebuie comasate, altfel nu mai primesc finanţare de la Ministerul Educaţiei”.
Lucian Avramescu (Jurnalul Național): „Pedeliştii fug, ca dracul de tămâie, de PDL. Numele sub capacul căruia au golit vistieriile nu le mai face trebuinţă şi, ca atare, trebuie zvârlit. Sondajele îl divulgă periculos şi asasin, aşa că orice alăturare sau asemănare de mimică, călcătură, cărare în frizură sau coc trebuie extirpată. Ordinul de camuflaj a venit de sus. Democrat liberalii, a căror masculinitate a fost probată în atâtea jafuri, vor deveni Mişcare, substantiv feminin catifelat la auz. Vor merge, carevasăzică, până la un transplant de sex. Poate că de aceea Traian Băsescu a încredinţat noua onomastică fiicei sale mari, însărcinată să înscrie la OSIM rochia de bal mascat a PDL, iar o altă feminină, Udrea, să negocieze întâiul dans”.
Idem: „În consecinţă, PDL nu mai e! Partidul care a desfiinţat sute de spitale şi mii de şcoli, izbânzi istorice, azi anulate, ale unor înaintaşi, partidul care a luat laptele praf de la gura sugarilor şi a permis ca pensia să scadă sub întreţinerea la bloc, partidul care lasă bolnavii de cancer fără ultima alinare, morfina, partidul care a furat mai mult decât fanarioţii şi încă nu s-a săturat, ei bine, a dispărut”.
Astăzi, 28 februarie 2012, s-a votat Legea lustrației. „Sunt incluse în categoriile de lustrabili cei care au fost membri ai guvernelor în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 (miniştri, secretari de stat, prim-adjuncţi şi adjuncţi ai miniştrilor). Sunt supuşi restricţiilor legii şi cei care au deţinut funcţii ca prim-secretar, secretar al Comitetului judeţean de partid, preşedinte sau vicepreşedinte în consiliile populare judeţene, UTC, membrii Colegiului Central de partid sau Comitetului Central. De asemenea, persoanele care au făcut parte din structurile fostei Securităţi şi au colaborat cu aceasta ca poliţie politică. Au fost incluse în lege ca lustrabili şi cei care au ocupat funcţii ca preşedinte sau preşedinte de secţii la Tribunalul Suprem, procuror general sau procuror general adjunct”.
„UDMR a propus astăzi, în cadrul comisiei juridice, un amendament pentru lustrarea procurorilor comuniști. Pentru că amendamentul a fost respins de comisia juridică, un fost deţinut politic, Constantin Soare, prezent la lucrările comisiei, a îngenuncheat în faţa uşii, spunându-le că nu este posibil ca foştii procurori comunişti, care l-au bătut în închisoare, să nu fie cuprinşi în legea lustraţiei”.
Adela Constantinescu (Cotidianul): „Circa trei sferturi dintre părinţi (74,12%) nu sunt de acord cu înfiinţarea clasei pregătitoare, [pe când] 25,88% sunt mulţumiţi de această decizie, conform unui sondaj on-line efectuat în perioada 21-27 februarie 2012 de Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, în rândul personalului din învăţământ şi al părinţilor”.
Victor Ciutacu: „Propagandiştii portocalii se activează imediat la semnal. Geme Internetul de indignare în crucea nopţii. Curg reclamaţiile pe persoană fizică la CNA. Banii publici fac minuni. Subiectul de dezbatere publică a fost deturnat. Nu mai contează că bolnavii de cancer se zvârcolesc, nici că se moare-n spitalele bucureştene ca-n Mogadiscio. Gâdea e un impertinent. L-a pus mogulul să se ia de Duţă. Vorbeşte urât cu invitaţii. Are ceva cu reforma statului. Diversiunea portocalie a reuşit!”.
Jurnalul Național, cameră web, 18. 05:

E plus un grad Celsius la București. 18. 10.
Amos Oz: „În Israel oamenii mă citesc ca să se enerveze. Şoferii de taxi îmi spun să le bag minţile-n cap personajelor mele care iau mereu decizii greşite. Dar în România, şi de altfel peste tot în lume, oamenii mă citesc ca să se simtă bine”.
Ana Birchall: „In prima luna din 2012, numarul de firme care au intrat in insolventa a fost de 1400, cu aproape 13% mai mult decat in ianuarie 2011”.
Mediafax: „Peste un milion de români sunt afectaţi de boli rare, 75 la sută dintre aceştia sunt copii, majoritatea cazurilor au cauză genetică şi se manifestă timpuriu, ele apărând la 3-4% dintre naşteri, potrivit unei situaţii prezentate cu ocazia Zilei Internaţionale a Bolilor Rare”.
Szasz Lorand (Gazeta de Nord-Vest): în jur de o sută de oameni au protestat astăzi la Satu Mare. „Protestatarii au scandat timp de mai bine de o oră sloganuri precum “Giurcă, bu-hu-hu, ia-l pe Holdiş şi te du”, “Ieşi afară, javră ordinară”, “Vrem Mărţişor, fără dictator”, “Nu vă fie frică, şi Băsescu pică”, “România, stat poliţienesc”, “Dacă vă pasă, nu staţi în casă”, “O dorinţă sinceră, România liberă”, “Fie ploaie, fie vânt, dăm cu Băse de pământ”, “Băse vă salută, 25 la sută“, “Băse şi cu PDL ne mănâncă zilele”, “SRI, lasă-ne bani de educaţie”, “Poporul te ridică, poporul te coboară, de la preşedinte, la javră ordinară”, “Sărim cu toţii şi strigăm tare că România nu e de vânzare”, “Lupt, rezist, sunt anti-PDL-ist!”, “Băsescu şi PDL ne mănâncă zilele!”, “Cine nu sare nu vrea schimbare”, “Dorinţa poporului, demisia dictatorului”, “Respectăm Jandarmeria şi ea-şi strigă sărăcia!”, “Pentru această guvernare, nota patru la purtare”, “Jos cu chiorul”, “Vrem cianură pentru dictatură!”, “Şi de crapă pietrele, nu lăsăm protestele!”, “Ungureanu, bu hu hu, ia-ţi guvernul şi te du!”, “Jos Băsescu!”, “Giurcă, vino-ncoa`, salută galeria!”, “Noi suntem poporul, jos cu dictatorul!”. Cunoscutul folkist sătmărean Tavi Bud a interpretat cântece precum “Totuşi, unde-s banii ţării”, “Viţă de eroi” şi “Sfârşitul nu-i aici”, iar poetul Ioan Bala a recitat o poezie de protest compusă chiar de el”.
Viorel Dădulescu (Făclia de Cluj): „Conform celor două confederaţii sindicale, “Cartel Alfa” şi BNS, la protestul de miercuri, [din 29 februarie 2010], din faţa Prefecturii clujene, sînt aşteptate între 1.200-1500 de persoane, care ar urma să manifeste împotriva politicii de austeritate impuse de Tratatul fiscal al Uniunii Europene”.
Cristian Tudor Popescu: „E vorba de timp, nu au timp. Alegerile locale vor fi peste 3 luni. Nu mai au timp să mai facă încă o campanie de comunicare când şi aşa lucrurile se află în ceasul al 12-lea pentru ei. Imaginea se schimbă greu. Aceste soluţii disperate nu sunt eficiente şi raţionale dar ce să faci, vii cu legea lustraţiei. Eu sunt de acord, nu sunt împotriva acestei legi chiar dacă este o mişcare propagandistică disperată a puterii”.

Live blog 2012

Praedicationes (vol. 2), p. 126-132

28 februarie, 2012 Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș Leave a comment

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Praedicationes

vol. 2

***

Paginile 2-12; 12-18; 18-24; 24-30; 30-37; 38-48, 49-55, 56-62, 63-69, 69-73, 73-81, 82-86, 86-91, 91-97, 97-100, 101-114, 114-120, 120-126.

***

Căci dacă am privi cartea ca pe un dar de la Dumnezeu…am considera că ea trebuie păstrată…trebuie lipită dacă s-a rupt…

Sau pantofii…dacă i-am considera ca daruri primite de la Dumnezeu i-am vedea frumoși…

Nu ca pe o modă…Adică folosindu-ne de ei două-trei săptămâni…și apoi să îi aruncăm…ca să luăm alții…care sunt acum la modă, care sunt în trend…

Căci dacă am vedea…dacă ne-am comporta față de hăinuțele noastre în sensul ca ele să fie curate, ca totul să fie pus la punct…și dacă ne-am comporta față de trupul nostru cu evlavie, cu atenție, ca față de un dar al lui Dumnezeu…am observa, dimpotrivă, că viața noastră are multă profunzime…și nu e deloc banală…

Iar când se uzează hainele, încălțămintea, pixul sau stiloul pe care le folosim…toate aceste lucruri ale noastre nu sunt niște obiecte străine de noi…ci unele pe care noi ne-am pus amprenta.

Și nu ne mai vine să ne despărțim cu ușurință de pixul, de stiloul, de computerul pe care l-am folosit…și cu care am scris…cărți, articole, scrisori…pentru că ele ne sunt familiare…

Cu cărțile pe care le avem ne-am instruit, ne-am hrănit…pe baza lor ne-am scris cărțile.

Ele ne-au devenit familiare…prietene…

Nu mai sunt niște foi cu litere…nu mai sunt doar cărțile altora…ci pagini de viață, de lumină, de cunoaștere, de candoare, de sfințenie…care reprezintă o parte din noi…pentru că ele ne-au personalizat, ne-au maturizat…

Cărțile ne-au devenit lucruri iubite.

Scrisorile de la oameni…de la oamenii care mă iubesc și mă apreciază…și pe acelea le respect în litera sau în foaia lor…pentru că conținutul lor mă umple de bucurie, mă dinamizează.

Deci ustensila nu se banalizează pentru că se uzează…ci este banală pentru noi și o aruncăm imediat după ce am folosit-o…pentru că nu o vedem ca pe un dar de la Dumnezeu.

Și din acest motiv…nu știm să mulțumim pentru…apă, mâncare, casă, prieteni, părinți, limba română pe care o vorbim…pentru țara aceasta, pentru neamul ăsta al nostru, pentru lumea asta în care locuim…

Căci dacă ne-ar păsa de toți și de toate atunci fiecare limbă, fiecare neam, fiecare carte, fiecare stilou…și fiecare răsuflare a altora de lângă noi ar fi importantă…și am ști să ne comportăm cu eleganță…

Față de ei…și față de noi…

Unii față de alții…

Am ști să ne comportăm elegant…

Deci Domnul le spune că nu trebuie să dea drumul mulțimii…de ce?…pentru că Apostolii trebuie să îi dea să mănânce…

Și aici e un cuvânt cu adresă…

Pentru că Domnul vorbește despre ceea ce trebuie să facă Biserica lui Dumnezeu pentru lume: să îi dea să mănânce spre viața veșnică.

Pentru că Biserica Ortodoxă, noi toți, ierarhie și credincioși, monahi și mireni…unii altora trebuie să ne dăm de mâncare…și cu toții întregii lumi.

Și mâncarea duhovnicească nu e formată numai din sfaturi…Nu e doar vorbire din Scripturi…

Căci nu sunt de ajuns vorbirile frumoase…și în spate să ne vorbim de rău…și să ne urâm unii pe alții…cum se urăște capra cu varza…sau nu se urăște…

Ci trebuie să dovedim prin viața noastră că suntem oamenii lui Dumnezeu. Și că de la Biserică…sau noi toți, oamenii Bisericii, trebuie să ne întrajutorăm și cu cuvinte dar și cu dragoste, cu fapte de conștiință.

Căci întrajutorarea dintre noi se face și prin bunul simț pe care îl avem în raportarea unora față de alții.

Și ea se face și cu o mângâiere…cu o faptă care să ne ungă la inimă…atunci când trebuie…când avem nevoie…

Și prin tăcere îl ajutăm pe altul…atunci când nu are rost să îl mai îndurerăm prin atâtea cuvinte…

Pentru că nu întotdeauna trebuie să dai sfaturi…Ci mai trebuie să și taci…și să te rogi lângă el…lângă omul care suferă, lângă omul care caută…care își caută ieșirea la lumină…

Dar, în alte situații, nu trebuie numai să te rogi…ci să și mustri. Dar nu trebuie întotdeauna numai să mustri…ci să și ierți. Dar nu trebuie să ierți întotdeauna…ci trebuie să și tragi de urechi pe om…ca să vadă ceea ce trebuie să facă…

Și ciclul acesta dumnezeiesc al virtuților în raporturile dintre noi ne arată cum ele, virtuțile, răsar unele din altele…sau au legătură interioară unele cu altele.

Deci Biserica trebuie să dea de mâncare lumii! Să o hrănească dumnezeiește…

Și aici, prin acest dați-le voi să mănânce…nu înseamnă că Biserica trebuie să se transforme într-un azil…sau într-o casă de copii…sau într-un spital pentru foste prostituate și narcomani…sau într-o mare cantină socială…

Nu!

Pentru că Biserica are rolul ei foarte bine precizat în istorie și în societate.

Biserica este instituția divino-umană care oferă/ dăruie spațiul și mijloacele prin care oamenii se îndumnezeiesc. Prin care se vindecă, se curățesc…prin care oamenii cresc în eleganță, în sfințenie, în contemplații și în vederi dumnezeiești.

Deci Biserica e factorul de îndumnezeire al lumii.

Este puținul aluat care sfințește întreaga umanitate.

Pentru că Biserica, în mod fundamental, este instituția îndumnezeirii și a conducerii pe calea îndumnezeirii prin cuvântările și slujbele ei.

Dar lângă Biserică, dacă avem bani și avem cu cine să facem aceste lucruri…pot exista orfelinate, azile, școli, muzee, cantine sociale, tipografii, grădinițe, întreprinderi diverse…

Însă acestea apar numai dacă există creștini implicați, oameni inimoși, oameni cu mult bun simț și cu multă dăruire…cu multă jertfelnicie…care să înțeleagă contribuția lor activă la viața Bisericii.

Și Părintele Patriarh Daniel…și Sfântul Sinod de astăzi, al Bisericii noastre…militează pentru o evanghelizare profundă…o catehizare profundă a creștinilor ortodocși…accentuând slujba și cuvântul…dar și întrajutorarea.

Însă întrajutorarea nu trebuie să înlocuie partea fundamentală…aceea de a participa la slujbe…de a ne sfinți prin primirea Sfintelor Taine…și de a înțelege cuvintele lui Dumnezeu și ale Sfinților Săi și a le urma pe ele.

Pentru că teologia naște caritatea. Naște milostenia…Și nu invers!

Nu milostenia efeminată naște teologia…ci numai cunoscând și iubind pe Dumnezeu știi să iubești și să te comporți față de aproapele.

Iar acolo unde s-a supradimensionat activitatea caritativă…sau această milă care nu Îl are drept subiect pe Hristos…ci îi ajutăm pe toți…așa, precum Crucea Roșie sau diverse ONGuri care militează pentru sănătatea oamenilor dar fără coloratură religioasă…nu se înțelege omul și nevoile lui în mod profund.

Fără doar și poate, orice ajutorare a oamenilor e foarte bună…Însă, dacă îl ajutăm pe om numai să se vindece de vreo boală…sau să nu moară de foame…îl ajutăm numai la nivel trupesc…

Îl scoatem din apă, îi oblojim rănile, îi dăm ceva de mâncare…însă îl lăsăm tot într-un pustiu sufletesc imens, fără hrană pentru sufletul lui.

De ce?…

Căci ce pot face spitalul, școala, pușcăria sau tribunalul pentru om…dacă Biserica nu îl ajută pe om, în mod real, să se vindece sufletește?

Fiindcă numai în Biserică omul se îndumnezeiește în mod real, se schimbă în mod real…dacă dorește…și nu rămâne doar o brută cu aripi de înger.

Adevărații oameni în Biserică se schimbă!

Se schimbă radical…dacă vor…

Dar dacă vor să epateze, să ridice din nas că sunt „sfinți”…da, șarlatania se continuă!…

Însă adevărații oameni, care s-au regenerat interior…care au renăscut în Biserică…prin harul lui Dumnezeu, prin Sfintele Taine, prin cuvintele Bisericii, prin viața lor ascetică…aceia, cu adevărat, sunt o nouă societate.

Iar noua societate, pe care cu toții ne-o dorim, nu se face prin legi…

Legile sunt pentru cei care se tem de ele.

Însă adevărații oameni, care creează lucruri durabile…eterne chiar…sunt cei care s-au curățit pe ei înșiși de patimi…și-i ajută și pe alții să trăiască această normalitate dumnezeiască a Bisericii.

Și de cei care trăiesc această normalitate dumnezeiască a Bisericii se bucură imens societatea…și pentru ei nu există lege.

Așa cum spunea și Sfântul Pavel [Rom. 7, 6; 8, 2]…

Căci oamenii mânați/ conduși de Dumnezeu, care întrec orice lege (căci toată legea este dată pentru aducerea aminte) fac cele mai plăcute lucruri.

Fiindcă legea nu te poate face…iubitor…prin sine…

Poți să împlinești toate legile…și cu toate acestea nu devii prin legitate un om iubitor de Dumnezeu și de oameni.

Poți să devii un om drept…sau un drept închipuit…

Căci, în mod formal, poți să nu încalci legile, regulile…dar prin aceasta nu ajungi să ai o inimă bună…să fii credincios…să fii un om Sfânt…

Fiindcă cel care împlinește cu adevărat toate lucrurile este omul care își sfințește viața…și prin iubirea lui de Dumnezeu și de oameni, prin dăruirea, prin eforturile sale constante…văzute…dar mai ales nevăzute…nesimțite de prea mulți, neconștientizate…ajută…la ce?…la binele, la pacea și la refacerea unei societăți umane.

Și noi, ca Biserică și nație, avem nevoie de astfel de oameni ca să ne refacem…De oameni Sfinți…

Pentru că ne schimbăm cu adevărat nu prin ieșitul în stradă…cu jos homosexualii!, jos tiranii!, jos comuniștii!, jos uteciștii!…ci ne schimbăm viața dacă ne sfințim pe noi înșine.

Dacă ne sfințim pe noi înșine…și știm să relaționăm dumnezeiește…atunci nu mai avem nevoie de ieșiri în stradă…ci avem nevoie numai de a ne întâlni cu oamenii, față către față, pentru ca să observe schimbările practice care s-au produs și se produc la nivelul de adâncime al ființei noastre.

Pentru că atunci am fi…cei care ascultă cuvântul lui Dumnezeu și îl păzesc pe el (Lc. 11, 28)…

Fragmente din opera noastră manuscriptică