Lună: martie 2012

Despre omul Împărăției [9]

Leave a comment

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

Despre omul Împărăției

***

Partea întâi, a doua, a treia, a patra, a cincia, a 6-a, a 7-a, a 8-a.

***

Discutam despre prezența sufletului în întreg trupul nostru, despre modul cum susține sufletul trupul nostru în funcțiune și despre cum îl personalizează continuu…

Și îmi spune la un moment dat: „S-a constatat de către o echipă de medici, că omul căruia i se extirpează un organ din corp rămâne cu impresia existenței lui în continuare.

Iar explicația acestei senzații cred că e următoarea: organismul are deja conștiința anumitor fluizi ai organismului, care își continuă activitatea o perioadă de timp sau pe tot parcursul vieții.

De aceea simți mâna sau piciorul amputate deși ele ți-au fost eliminate din corpul tău”.

*

„Un elev a prezis cutremurul din 1941. El a fost consultat de doctorul Simion din București…”, pe care Fericitul Ilie părea să-l cunoască.

„Și tânărul i-a mărturisit doctorului că se afla în internatul școlii (o școală din București)…și, brusc, a început să aibă stări de neliniște, agitații interne, tot felul de vibrații în organism…stări pe care le mai trăise în timpul unui alt cutremur…dar la o mai mică intensitate…pentru că și acel cutremur fusese unul mai mic.

Acum vibrațiile pe care le simțea erau mai mari ca data trecută…și i-a alarmat pe cei din jur…cu iminenta producere a unui cutremur.

Nimeni nu l-a crezut…

La ora 6 seara a coborât din internat și și-a anunțat din nou pedagogul și colegii ca să nu mai stea în clădire.

La ora 9 seara i-a rugat pentru a doua oară.

La ora 1 noaptea…pentru a treia oară.

A treia oară au devenit cu toții suspicioși și au ieșit afară ca să vadă ce se va întâmpla.

După ce au ieșit cu toții din clădire…la ora unu și-un sfert noaptea…sau la unu și jumătate…a început cutremurul…și au asistat cu toții la faptul cum tavanul dormitorului, acolo unde trebuiau să fie cu toții, s-a prăbușit.

Era un dormitor imens…

Și toți elevii au scăpat de la moarte din cauza acestui elev…care i-a atenționat o zi întreagă…și l-au crezut doar cu câteva minute înainte ca să se petreacă drama.

Explicația medicului însă a fost una empirică: elevului i-ar fi lipsit anumite substanțe minerale din organism…pe care el i le-a administrat mai apoi prin tratament.

Însă această explicație nu rezolvă nicidecum necunoscuta…pentru că Dumnezeu, în mod evident, a lucrat prin acest tânăr salvarea tuturor”.

Și mi-a spus acest eveniment într-o zi, când eu eram foarte slăbit trupește și mental…și percepeam imediat și la modul zdrobitor…tot binele și răul din jurul meu…

*

„Vocația este sensul în care te dezvolți după aptitudinile pe care le ai. Ea este așadar mai mult decât o simplă alegere”.

*

Pentru Fericitul Ilie, educația are prioritate față de calitățile omului. Pentru că el consideră că fiecare are nevoie de educație pentru ca să se recunoască pe sine…să se înțeleagă.

Numai când omul se instruiește își dă seama cum să își folosească calitățile native.

*

Referitor la Immanuel Kant[1] mi-a spus: „pe Kant am început să-l înțeleg după [vârsta de] 40 de ani”.

*

Mi i-a evocat pe larg, în contexte care mai de care mai neașteptate, pe Rădulescu Motru[2], pe Nae Ionescu[3], pe Constantin Noica[4], pe Mircea Eliade[5], pe Emil Cioran[6], pe George Enescu[7], pe Constantin Brâncuși[8]…ca să enumăr numai câțiva români…

Evocări care porneau de la cum scriau, cum arătau, ce pictau, ce au spus într-un anume context…de la un amănunt mai mult sau mai puțin important din viața lor…care devenea un subiect de discuție care mă viza…din care eu trebuia să trag concluzii spre binele meu…

Și orice discuție o începea spre educarea mea…și nu pentru ca să îmi arate că…știe și acel lucru…

*

Abia venisem într-o zi…și l-am găsit pierdut, gânditor pe Fericitul Ilie…Nu era…în vremea noastră…

„Trebuie să îți spun dumitale ceva…ce n-am spus în toți anii mei de pușcărie: eu n-am fost legionar…dar am simpatizat cu legionarii.

În zona noastră, aici, în Teleorman, la început, legionari se făceau numai tineri muncitori, sobri…Mai apoi lucrurile au degenerat înspre altceva…cu mișcarea asta legionară…deloc plăcut. Spre omoruri și fapte incalificabile…

Iar pe mine m-au chinuit în chip și fel în închisoare tocmai pentru ca să recunosc acest lucru: că sunt „legionar”…

Dar nu le-am dat satisfacție, nespunându-le nici nu, nici da”.

Și după ce mi-a spus acest lucru…s-a luminat la față…s-a întors în prezent…și am discutat…ca și când nu ne-am fi despărțit niciodată.

*

Mi-a relatat despre moartea legionarilor, despre persecutarea lui Călinescu, despre moartea lui Iorga[9], despre „partidul studențesc”.

Mi-a vorbit despre determinismul filosofic[10], despre Kant, Hegel[11], Bergson[12], Aristotel[13], Platon[14], Socrate[15], iconoclasm[16].

Discuții despre noțiuni de logică și de istorie a Logicii, despre direcții și forme ale Metafizicii, despre Kierkegaard[17], Schuré[18], Nichita Stănescu[19], Mihail Eminescu[20], Marin Sorescu[21], despre teatrul absurdului[22] și pictura „nouă”.

*

Din opera poetică a lui Mihail Eminescu mi-a recitat poeme întregi…iar iubirea pentru el era foarte transparentă.

…Asta, în comparație cu mine, care nu știu niciun poem pe de rost…din sutele pe care le-am scris. Uneori uit și volumele pe care le-am scris…sau fragmente întregi de carte…mi se par scrise de un altul…

Pentru că eu consider că nu are rost să înveți pe de rost…lucruri pe care le ai mereu la îndemână.

Astfel mă despart interior de ceea ce am studiat și am scris…pentru ca să mă preocup, în mod total, de noile lucruri pe care le cunosc și le scriu.

Însă Fericitul Ilie și-a exersat memoria toată viața, mai ales în închisoare…atingând performanța de a memora sute de pagini.

*

Când a ieșit din închisoare în 1964…și a început să ia pulsul poeziei care se scria pe atunci în România…singurul poet român care l-a atras a fost Nichita Stănescu.

Pe care însă l-a prețuit până la un anumit moment…Dar pentru că știa admirația mea pentru Nichita…n-a vrut să îmi spună cu ce l-a decepționat.

*

Ori de câte ori am adus vorba despre Marin Sorescu, Fericitul Ilie a avut o expresie „zâmbitoare”…Nu știu cu ce l-a mai enervat și Sorescu…

*

Nu i-a sărit cu mine nici pe Balzac[23], Cehov[24], Nietzsche[25], Byron[26], Shakespeare, Dostoievski, Stendhal[27], Esenin[28] și mulți alții…la care s-a referit punctual.

Era când moralist, când biograf, când entuziasmat…când dezamăgit de vreun lucru sau altul din viața lor.

*

Dostoievski l-a preocupat mult timp. La fel și Shakespeare.

Am vorbit îndelung despre diverse personaje, despre construcții narative, despre cum ar trebui puse în scenă…

Paradoxal însă: despre ei doi nu mi-a dat niciun text.

*

Mi-a exemplificat de mai multe ori (și m-a convins!) de ce Shakespeare sună mai bine în engleză decât în traducerile în română…El l-a citit în engleză…

*

Mi-a vorbit și a scris câte ceva despre „slăbiciunea” lui Paul Valéry…Însă nu s-a apucat niciodată să facă critică, în mod serios, la ceea ce citise.

Poate dacă mă întâlnea prin anii 60…și eu m-aș fi născut mai devreme…

Pentru că mi-am dat seama că a lăsat totul să se aștearnă în el…pentru că nu a avut cadru, n-a avut un public, nu a avut oameni care să îl încurajeze să spună cine este.

S-a rezumat doar la descrierea experiențelor sale mistice…Și pentru că închisoarea i-a fracturat cursul firesc al dezvoltării literare…a considerat că nu mai e cazul să se implice scriitoricește sau ca critic literar.

Însă el putea să facă literatură sau critică literară foarte ușor…pentru că el intuia caracterele personajelor, înțelegea dedesubturile teatrului, ale romanului, ale nuvelei…nu mai spun ale poeziei…și avea o experiență enormă de viață…

Toate acestea au rămas numai în el…și în mine…prin ceea ce mi-a mărturisit…

*

Pentru el istoria este vie. Domnitorii României îi spun întotdeauna lucruri noi. S-a rugat pentru mulți dintre ei…și unora le-a văzut și starea duhovnicească.

Mi-a vorbit despre cum l-a văzut extatic pe Sfântul Ștefan cel Mare[29], în închisoare, bineînțeles înainte de a fi canonizat…dar și cum l-a văzut pe Fericitul Mihai Viteazul[30]…când s-a rugat ca să cunoască starea sa duhovnicească.

*

Pentru el România nu era un cuvânt…ci o realitate intimă și unică. Ceva de neînlocuit. Și pentru România a luptat pe front, a suferit în închisoare, s-a rugat continuu, i-a lăsat cărți sfinte, o poartă în rugăciuni de-a pururea.

*

Însă iubirea lui de țară…nu avea niciun extremism revanșard.

*

Mi-a vorbit despre diverse Mănăstiri și pictura lor: Dragomirna[31], Humor[32], Durău[33], Suceava[34], Neamț[35], Putna[36] etc. Și era, ca și mine, impresionat, de diverse detalii…unele dintre ele minore în comparație cu compoziția picturală ca atare.

Urme ale tradiției literare vechi în Țiganiada [4]

3 comments

Prima, a doua și a 3-a parte.

  • scopos (p. 130) – scop, formă întâlnită și la Cantemir.
  • a zătigni (p. 130) – a împiedica
  • plânsoare (p. 152, 155); termenul poate fi întâlnit de la Dosoftei la Eminescu și Macedonski;
  • ticăită (p. 157) – nenorocită, nefericită; cuvântul se întâlnește și mai târziu, la Creangă.
  • învârstat (p. 166) – pestriț, vărgat
  • luce (p. 167) – strălucește
  • cursul (p. 167) – drumul, călătoria

Printre relatări ale bătăliilor și detalii de luptă, autorul introduce și pasteluri care au rolul de a realiza un contrast puternic, între învierea primăvăratică a naturii și ororile războiului:

Abea pe câmp iarba răsărisă,

Iar’ codru noao frunză apucasă; /…/

*

Era tocma-în miez de primăvară

Când zăfiri cu florile să joacă,

Păsărelele vesele zboară,

Iar jivina și cea mai săracă,

Voioasă saltă și să desfată

În dezmierdare nevinovată…

Tot din cronici preia Budai-Deleanu amănuntele referitoare la…exercițiile de supraviețuire ale românilor – retragerea în munți – și la tactica de luptă a lui Vlad Țepeș:

Când iacă Vestea-în trâmbiță sună

Că vin turcii cât frunză și iarbă,

Ca robiei țara să supună.

Toți să gată-a lua fuga oarbă.

Boierii cei mari și mai cu minte

Luasă fuga mai înainte,

*

Iară țăranii săraci, în pripă,

Ca ș-o turmă de oi fără pază

Cari încătrò purced în răsipă;

Plini de frică și cuprinși de groază

Toată-ș’ lasă avere și sudoare,

Nedejdea puind numa-în picioare.

*

Fug copii cu tinere copile,

Fug muieri cu mititei în brață,

Iară cei mai încărcați de zile

Îi mângăie și le sunt povață.

De vaiet amar, țipete, jele

Plini-s codrii, câmpii și vălcele.

*

Ici unul își poartă pruncii-în spate,

Altul colea pe slabul părinte,

Cel-ar fugi, bietul, dar’ nu poate

Și stă ca zăpăcit de minte,

Neștiind cui mai curând s-ajute:

Pruncilor sau muierii căzute.

*

Nepotul duce pe moș de mână,

Moașa pe nepoției și nepoate,

Iar’ nòra pe soacră-sa bătrână;

Fieșcare din primejdie scoate

Pre cel mai iubit, mai de aproape,

Năzuind cătră munte să scape.

*

Numa Vlad, cu inimă nefrântă

Și-înarmat, pre păgânul așteaptă.

Nimic de la scopos nu-l desmântă,

Toate-orânduiește, toate-îndreaptă

Spre pierirea păgânelor gloate,

Tocma să fie nenumărate.

*

Cu călărimea lui cea vitează

Prin locuri dosite, lui știute,

Oștilor turcești de-aproape-urmează.

Din ascunziș cu năvală iute

Sărind pe șireaguri sângurate,

Neașteptat încungiură și bate.

*

Ca lupul flămând care, supt deasă

Tufă ciulit, pe pântece zace,

Când vede trecând o turmă groasă

De-oi sau alte slabe dobitoace,

Iar văzând pre vreuna sângurată

Sară,-o răpește și fuge îndată,

*

Așa Vlad urmând oștii cei mare

Turcești, ordiilor despărțite

Neașteptat înainte le sare

De prin locuri ascunse, dosite,

Ș-atâta știe-a-i zătigni de bine,

Cât nici măcar unul viu rămâne.

Însă, dacă am vorbit despre o largă intertextualitate în Țiganiada, și am amintit de Homer, Milton, Cervantes, Dante, ca și de cărțile literaturii române vechi (cazanii, cronici și hronografe, Psaltirea în versuri, hagiografii) ori ale literaturii bizantine (într-o notă îi amintește pe „scriptorii bizantinești” și cronograful lui Duca Honiates – p. 108 – din care a reținut unele amănunte), Ion Budai-Deleanu se dovedește un veritabil precursor romantic în felul în care introduce teme și motive folclorice în opera sa.

Elementele de basm  nu sunt puține, dar pe lângă acestea există și episoade întregi care țin de formula basmului, cum ar fi cele referitoare la cetatea vrăjită (curte mândră măiastră), la izvoarele cu apă fermecată ori la călătoria vrăjitoarei Brândușa în căutarea fiului său, Parpangel:

Deci Brândușa (căci așa pe nume

Să chiema) fiind fermecătoare,

Doară-atunci cea mai vestită-în lume,

Ce sâtirea dracii din vâltoare,

Ba cu fermecături neauzite

Oamenii strămuta-în fieri și vite,

*

Tot feliu-încântă ea de jivină

Și cumu-i vine-în minte-o preface,

Apoi descântă cât bați în mână

Strămutatele jivini sărace,

Și nu este-un feliu de măestrie

La care-învățată să nu fie,

*

Fiind amărâtă și vrând să știe

Unde fiiul ei atâta rămâne

Și doar’ de este Romica vie,

Luă doao fermecate frâne

Din róșii făcute strămătură,

Șoptind cu sine ceva din gură.

*

Cum fârși neînțălese cuvinte,

Iacă doao pregroaznice bale

Fără veste-i steteră-înainte;

Guși avea pestricate și foale,

Însă cu-arepi și solzuri pe spate

Și nește coade lungi, cârlibate.

*

Puindu-le-apoi frâne de lână

Obrazui-în pulbere-o căruță

Cu toiagu-învrâstat ce-avea-în mână,

Pe care șezând bale sumuță

Și iacă-în cotigă făr de roate

Vrăjitoarea văzduhul străbate.

*

Băláurii-înhămați zboară ca vântul

Precum striga-i mână și-i duce.

Într-un ceas cungiură pământul

Muntenesc, dar’ nice-o rază-i luce

De-a-și găsi fiiul dorit. În urmă

Foarte-amărâtă cursul său curmă.

*

Supt o râpă-adâncă să pogoară

Și luând de pe bălauri căpestre,

Le face semn ca din ochi să piară;

Ducându-să-apoi fierele măiestre,

Scoasă-o vrăjită din sân piscoaie

Și cât poate, de trei ori țipoaie.

*

Mai degrabă decât o clipită,

Mulțime de duhuri necurate

Din toate laturi vinea pornită,

Iar’ ea-începe a-i sitiri să caute

Sau să spuie-unde fiiu rămâne

Și pentru ce-acasă nu mai vine!

*

Ei răspund: „Fiiul tău s-află-în viață,

Dar’ numa cât sufletul nu-i iasă;

Noi ț-om fi păn la dânsul povață!”

Deacă-aceasta Brândușa-înțăleasă,

Îndată-alergă cu osârdie

Ducând-o cel din răspântie.

*

Acolo sosind maica duioasă

Ș-află fiiul mai fără viață.

Trupu-i rădică și frântele-oase,

Luându-l pe bietele brață,

Îl pusă-în căruța cea vrăjită

Și zbură cu el într-o clipită.

*

Dusă-l între nește munți de-aproape,

Sus pe-o stâncă naltă și rătundă

Unde-l scăldă-în noao feliuri de-ape

Ce să-áflă-într-o peșteră afundă,

Apoi cu ierburi cunoscute

În tot chipul cercă să-i ajute.

*

Unele fierbe ia-într-o căldare,

Din altele stoarce mustăreață,

Iar’ din altele-i face scăldătoare:

Iarba vântului și iarbă creață,

Iarbă mare, spânz, limbă-vecină,

Ròmoniță, nalbă, mătăcină,

*

Plătàgină, sovârv cu cicoare,

Troscoțel, podbeál și mătrăgună

Și de-alte mai multe ierburi care

Stoarse, mestecate depreună

Ș-în mai multe chipuri prefăcute

Trebuie bolnavului s-ajute.

*

Iar’ după ce cu ceste toate

Îl scăldă, l-învălui și l-unsă,

Inima-i începu iar’ a bate,

Sânge-în moarte mădulări pătrunsă

Ș-a treia zi cătră dimineață

Semne-aiavea dete de viață.

Vrăjitoarea zboară într-un car tras de balauri, comandă demonilor să-i spună unde se află fiul său și Romica, transformă, precum Circe, oamenii în animale și invers, și posedă știința leacurilor obținute din plante.

Andrei Oișteanu ar fi putut adăuga catalogului de autori și, respectiv, de plante pe care l-a alcătuit în cartea sa (Narcotice în cultura română. Istorie, religie și literatură, Polirom, 2010; primul capitol se intitulează chiar: Mătrăguna, măselarița și muscarița) și opera lui Budai-Deleanu împreună cu plantele enumerate de acesta.

El îl evocă însă pe Nicolae Milescu-Spătarul, care a scris, în jurnalul său de călătorie în China, despre medicina tradițională chinezească și despre plante ca ginseng-ul, care era confundat de unii cu mătrăguna europeană (Idem, p. 122).

Probabil că mulți își amintesc și de măselarița mireasă a rigăi Crypto, din balada lui Ion Barbu…

A 79-a zi pentru România

3 comments

Ce s-a petrecut în București, România și în întreaga lume în cadrul protestelor…pentru România în ultimele 78 de zile: prima zi (13 ianuarie 2012), a doua zi, a treia zi, a patra zi, a cincia zi, a șasea zi, a șaptea zi, a opta zi, a noua zi, a zecea zi, a 11-a, a 12-a zi, a 13-a, a 14-a, a 15-a zi, a 16-a zi, a 17-a zi, a 18-a zi, a 19-a zi, a 20-a zi, a 21-a zi, a 22-a zi, a 23-a zi, a 24-a zi, a 25-a zi, a 26-a zi, a 27-a zi, a 28-a zi, a 29-a zi, a 30-a zi, a 31-a zi, a 32-a zi, a 33-a zi, a 34-a zi, a 35-a zi, a 36-a zi, a 37-a zi, a 38-a zi, a 39-a zi, a 40-a zi, a 41-a zi, a 42-a zi, a 43-a zi, a 44-a zi, a 45-a zi, a 46-a zi, a 47-a zi, a 48-a zi, a 49-a zi, a 50-a zi, a 51-a zi, a 52-a zi, a 53-a zi, a 54-a zi, a 55-a zi, a 56-a zi, a 57-a, a 58-a, a 59-a zi, a 60-a zi, a 61-a zi, a 62-a zi, a 63-a zi, a 64-a zi, a 65-a zi, a 66-a zi, a 67-a zi, a 68-a zi, a 69-a zi, a 70-a zi, a 71-a zi, a 72-a zi, a 73-a zi, a 74-a zi, a 75-a zi, a 76-a zi, a 77-a zi, a 78-a zi.

  • Adrian Năstase: „Traian Basescu a fost, din pacate,  ”groparul” industriei (si al flotei) romanesti. In calitate de responsabil din partea guvernului Radu Vasile si apoi Mugur Isarescu pentru programul PSAL 2, el s-a angajat la  ”privatizarea”  celor mai mari  63 de  societati din economia tarii, lasand in urma sa obligatii extrem de greu de indeplinit de catre statul roman”.
  • Idem: „Iata lista acestora: ALRO SA Slatina, ALPROM SA Slatina,SIDEX Galati, HIDROMECANICA Brasov, ELECTROPUTERE Craiova, ROMVAG  Caracal, ANTIBIOTICE Iasi,TRACTORUL Brasov, ROTEC Buzau, CORD Buzau, FORTUS Iasi, SANTIERUL NAVAL Constanta, CMB Bocsa, REAL Pleasa, SIDERMET Calan, CUG Cluj, ELSID Titu, INDUSTRIA SARMEI Campia Turzii, FAUR Bucuresti, SUBANSAMBLE AUTO  Sf Gheorghe, MECANICA Marsa, ROCAR Bucuresti, TIMPURI NOI  Bucuresti, UZTEL  Bucuresti, UZUC Ploiesti, PETROUTILAJ Campina, GRIRO Bucuresti, VIROMET Victoria, CAROM Onesti, UZINELE SODICE Govora, COLOROM Codlea, BICAPA Tarnaveni, ARGESANA Pitesti, MOLDOSIN Vaslui, CORAPET Corabia, TEROM Iasi, ROMTENSID Timisoara, COST Targoviste, ARO Campulung, VULCAN Bucuresti, RULMENTUL Brasov, UCM Resita, LUGOMET Lugoj, NICOLINA Iasi, MECANICA Negresti Oas, F.S.R. Rasnov, URBIS Bucuresti, OPTICA Timisoara, TEHNOFRIG Cluj, ELECTROTURRIS Turnu Magurele, BIOSIN Calafat, ELECTRONICA Bucuresti, ROFEP Urziceni, SINTER Azuga, EXFOR  Bucuresti, POIANA Brasov, CELHART DONARIS Braila, CLUJANA Cluj-Napoca, I.U.G. Craiova, ROMAN Brasov, NITRAMONIA Fagaras, SIDERURGICA Fagaras. Documentul care sintetizeaza initierea  acestui “mare proiect de reforma” poate fi citit aici.
  • Răzvan Bărbulescu (Jurnalul Național): „Principiul pedelist suprem rămâne sufletul: orice ar fi, un pedelist adevărat nu-şi vinde sufletul. Vinde  aurul, cuprul, energia…Până la suflet. Sufletul n-are comision, nu dă şpagă”.
  • Astăzi, 31 martie 2012, Nichita Stănescu ar fi împlinit 79 de ani. „S-au cunoscut în 1978. Dora avea 22 de ani, iar Nichita Stănescu împlinise 45. S-a întâmplat în apartamentul de două camere unde locuia poetul, în Piaţa Amzei, sub un plop-prieten, „Copacul Gică”. Dora era studentă, colegă cu poeţii Traian T. Coşovei, Florin Iaru şi Ion Stratan, viitoarele vedete ale generaţiei”.
  • Agerpres: „Avocatul Poporului a primit în anul 2011 peste 7.500 de petiţii de la cetăţeni, în care sunt reclamate abuzuri şi lipsă de transparenţă din partea autorităţilor publice, majoritatea cu privire la dreptul la informaţie, dreptul la proprietate privată şi liberul acces la justiţie”.
  • România Liberă: Pe 30 martie 2012, „peste 100 de angajaţi ai Consiliului Judeţean Giurgiu [au protestat] în incinta Prefecturii, unde au aşezat o targă pentru transportul bolnavilor, ei cerând prefectului, care a atacat în instanţă bugetul CJ, să renunţe la această decizie, care ar pune în pericol funcţionarea spitalului”.
  • Idem: „”Bugetul CJ Giurgiu a fost blocat din nou de către prefect, iar Spitalul Judeţean Giurgiu, Direcţia Generală pentru Asistenţă Socială şi instituţiile din subordinea Consiliului Judeţean nu au fonduri pentru a-şi desfăşura activitatea, respectiv bani pentru hrana şi medicamentele bolnavilor oamenilor din cămine pentru bătrâni, bani pentru salariile angajaților. Acestea sunt consecinţele acestei decizii luate de către prefect”, a declarat Tudorel Ţone, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Giurgiu”.

  • Sunt + 16 grade Celsius la București. 14. 23.
  • Nu sunt funcționale nici azi cele două camere web, de la Fântână și din fața Teatrului Național, care trebuie să filmeze protestele. Ce faci Jurnalul Național, dormi?
  • Iulian Băicuș: „Mi se pare extrem de ciudat faptul că președintele republicii maghiare vecine, Pal Schmitt, a fost prins cu un plagiat cît carul, adică a tradus din franceză 180 de pagini a unei teze scrise de un specialist bulgar în istoria Jocurilor Olimpice iar introducerea de 17 pagini a fost tradusă după un articol scris de un sociolog german, poate că numai cuprinsul și încheierea îi aparțineau, și coperțile tezei”.
  • Pro TV: „Specialistii „Institutului Parhon” trag un semnal de alarma. Peste 40% dintre copiii romani sunt supraponderali. In unele cazuri, este vorba despre inconstienta parintilor, care le dau dulciuri si grasimi fara nicio regula”.
  • Elena Badea (Dece News): „Primarul General al Capitalei, Sorin Oprescu, a afirmat sâmbătă [31 martie 2012] că proaspătul contracandidat din partea PDL, Silviu Prigoană, pentru alegerile din iunie 2012, este un luptător care cunoaște arta conversației și i-a urat ”succesuri depline”.
  • Idem: „”Și Prigoană este un om. Știe să se lupte, are verbul la îndemână. Fiecare din oameni are și calități, și incalități. Incalitățile trebuie să fie mai estompate decât calitățile. Nu eu hotărăsc cine să fie Primarul General încă patru ani de zile, ci bucureștenii”, a mai afirmat primarul în funcție”.
  • De la 20. 30 s-au stins luminile în Bistrița Năsăud, pentru o oră…pentru că orașul a fost desemnat drept Capitala Earth Hour. Antena 3 și Mesagerul de Bistrița-Năsăud.

Sfântul Varlaam al Moldovei, Predică la Duminica a 5-a din Postul Mare

Leave a comment

Am diortosit textul predicii conform ediției: [Sfântul] Varlaam al Moldovei, Carte românească de învățătură: [la] Dumenecile preste an și la Praznice împărătești și la Svenți mari, ed. îngrijită și glosar de Stela Toma, prefață și studiu de Dan Zamfirescu, vol. II, Ed. Roza Vânturilor, București, 2011, p. 45-50.

 ***

Evanghelia de la Marcu 10, 32-45:

Într-acea vreme [îi] luă Iisus pe cei 12 și începu să le grăiască lor despre cele ce aveau să fie/ să se petreacă cu El: „Că iată ne suim în Ierusalim, și Fiul omului va fi dat arhiereilor și cărturarilor[1], și-L vor osândi pe El spre moarte, și-L vor da pe El limbilor/ neamurilor/ popoarele păgâne, și-și vor bate gioc/ joc de El, și-L vor răni pe El, și-L vor șchiuopi/ schingiui pe El, și-L vor ucide pe El și a treia zi va învia”.

Și înaintea Lui veniră Iacov și Ioan, feciorii/ fiii lui Zevedeu. Și grăiră: „Învățătorule, voia ni-i/ voia noastră este ca ce vom cere [Ție] să ne dai nouă!”.

Iar El spuse: „Ce vroiți să vă dau vouă?”.

Iar ei [Îi] spuseră Lui: „Dă-ne nouă ca unul de-a dreapta Ta, [iar] altul de-a stânga Ta să ședem/ să stăm întru Împărăția Ta!”.

Iar Iisus le spuse lor: „Nu știți ce cereți! Puteți voi să beți paharul pe care-l voi bea Eu, și să vă botezați cu botezul cu care Mă botez Eu?”.

Și ei I-au spus: „Vom putea!”.

Iar Iisus le-a spus lor: „Paharul ce-l voi bea Eu îl veți bea, și cu botezul cu care Mă botez Eu vă veți boteza, dar a ședea/ a sta de-a dreapta sau de-a stânga Mea nu este Mie a da, ci [ele sunt ale] celor [pentru care] sunt gătite[2]/ pregătite”.

Iar dacă auziră cei zece [aceste cuvinte ale Domnului], începură a nu îngădui/ a-i certa pe Iacov și Ioan.

Dar Iisus îi chemă pe dânșii și le spuse lor: „Știți că cei ce domnesc peste limbi/ peste neamuri[3]îi biruiesc/ îi stăpânesc cu nușii/ pe dânșii, și cei mai mare oblăduiesc lor/ și cei mai mari îi conduc pe ei.

Dar între voi să nu fie așa.

Ci cel ce va vrea să fie mai mare între voi, [acela] să vă fie vouă slugă.

Și cel ce va vrea între voi să fie mai den-nainte/ întâiul/ în frunte, [acela] să vă fie vouă rob.

Că[ci] și Fiul omului n-a venit ca să I Se slujească Lui, ci ca să slujească și să-Și dea viața pentru izbăvirea a mulți”.

[Iar] înțelesul/ tâlcuirea acestei Evanghelii aceasta este:

Întâi [de toate], în această Sfântă Evanghelie Domnul Hristos le spune/ le vorbește Ucenicilor Săi despre Muncile/ Patimile [Sale] și despre Moartea Sa.

Căci era lucru de necrezut între ei, ca un mare om ca Acela, atât de puternic întru ciudese/ întru minuni, atât de înțelept, atât de Sfânt și de nevinovat, [ar fi putut] să moară cu [o] moarte grea și grozavă/ îngrozitoare ca aceea [a crucificării].

Fapt pentru care unii se vor sminti, până la a spune că [Iisus Hristos] nu a fost Fiul lui Dumnezeu. Așa după cum s-a spus/ după cum s-au petrecut lucrurile. [Iar] alții s-au lepădat de El [văzându-L răstignit], ca de un om ce nu are putere.

[Și] din aceste motiv le pomenește adesea despre moartea Sa: ca ei să știe/ să cunoască că El Însuși le-a spus despre ea și că El Însuși a vrut-o/ a acceptat-o.

[Căci] nu pentru vreo neputință/ nu pentru că era slab sau pentru vreo silă/ silire [a Lui], pe care ar fi slobozit-o/ ar fi pus-o la cale jidovii asupra Sa, [a murit pe Cruce].

Ci pentru această tocmeală[4]/ pentru acest plan [dumnezeiesc]: [ca] să se înțeleagă că munca/ patima/ pătimirea/ crucificarea și moartea Măriei Sale este svătuită/ dorită/ acceptată pentru răscumpărarea a toată lumea.

Pentru aceasta Hristos le pomenea adesea despre munca/ patima și moartea Sa.

[Căci] nu numai acum, [când] mergeau spre Ierusalim, [le-a amintit despre ele], ci și atunci când l-a izbăvit pe omul acela care se îndrăcea în lună nouă/ la lună plină/ pe lunatic.

[Căci] dacă scoase dracul din el, când toți oamenii se mirau de acea putere mare a Lui, și unul către altul să ciudiia/ se minunau/, a spus către Ucenicii Săi: „Puneți în urechile voastre acestea, că Fiul omului va fi dat în mâini de oameni/ în mâinile oamenilor” [Mc. 9, 31].

[Ca și] cum ar spune: Am mare laudă de la oameni dar nu-Mi pun în ea nicio nădejde. Căci știu ce Mă va tâmpina/ ce Mă va aștepta din partea lor. Câte batjocuri[5], și câte ocări și munci [și], mai apoi, moarte rea și cumplită.

Așadar, după acea împărăție și slavă pe care o arată [odată] cu schimbarea feței [Sale] în Muntele Thavorului/ Taborului, le vorbește îndată despre Moartea Sa Ucenicilor [Săi]: Fiul omului așa are a păți/ a pătimi de la oameni ca și Ioan Crăstitel/ Botezătorul [Mt. 17, 12-13].

Iar când Îi urau ca unui împărat și-L slăveau [pe El], încât Îl numeau împărat și Mesia și fiul lui David [Mt. 21, 9, 15; Mc. 11, 9-10; Lc. 19, 38; In. 12, 13, 15-16], atunci Măria Sa plângea [pentru] cetatea în care avea să fie ucis [Lc. 19, 41-44].

[Iar] aici Domnul ne învață ca binele și slava acestei lumi ca râs și ca sminteală[6] să o avem/ să o socotim.

Căci Înțeleptul a spus: „Râsului i-am spus amăgire[7] și veseliei i-am spus: ce mă amăgești în deșert?” [Eccl. 2, 2].

Căci binele acestei lumi e numai unul schimbător. Și acesta ne duce/ ne face pe noi de uităm tocmala/ rânduiala și premeneala/ înnoirea lumii[8], bolile[9] și moartea [și], mai apoi, și giudețul/ judecata lui Dumnezeu.

În al doilea rând, [Evanghelia de față ne] arată că de nu ne vom îndrepta din Lege și din cuvântul lui Dumnezeu prin obicina/ deprinderea creștinească, mai ocăiți/ mai chinuiți ca noi alții nu pot fi.

Căci Domnul Hristos nici semințiilor/ neamurilor Sale[10], care erau de-un sânge cu El, n-a vrut să le dea în dar slava Sa, [adică] fără de slujbă/ de slujire [dreaptă] și fără de nevoință [ascetică].

Căci Iacov și Ioan[11], pentru că erau de un sânge și de o seminție/ de un neam cu Hristos, cerșură/ cerură locul cel mai de cinste întru Împărăția Fratelui lor.

De aceea spuseră: „Dă-ne nouă ca unul de-a dreapta, [iar] altul de-a stânga să ședem/ să stăm întru Împărăția Ta!”.

[Însă] acestora Domnul le răspunse că acea cinste și acea mărire nu merg după sânge/ nu li se dă pentru că sunt rude de sânge cu El. [Ci moștenirea Împărăției Sale] se dă după slujbă/ după slujirea [personală] și după voia lui Dumnezeu, cu judecată dreaptă și înțeleaptă.

Adică nu se cuvine ca nimic să se facă după sânge/ după legătura de sânge și după prieteșug/ după relația de prietenie.

Căci și un împărat când trebuie să stea la un meidean/ la un loc deschis…și înaintea lui aleargă/ se întrec [în măiestria militară] voinicii/ vitejii [lui], unii cu halcă/ cu spadă [iar] alții cu sigeată/ săgeată…pentru izbânda/ victoria lor stau de față și stemele, adică cununile [pe care trebuie să le primească aceștia].

Iar împăratul [e pregătit] să dea [cununile] celor ce vor izbândi/ vor ieși învingători [în întrecerile militare].

[Și dacă] în acel ceas [al întrecerilor] ar veni anume prieteni [ai săi], din cei dragi [pentru el] și ar spune: „Dă-ne nouă aceste cununi!”…împăratul le-ar răspunde: „Nu este mie să le dau pe acestea, căci ele sunt pentru cei care se vor nevoi să câștige acest război”.

Așea/ astfel/ de aceea și Domnul Hristos a rostit această judecată: „Voi, feciorii lui Zevedei, paharul Meu îl veți bea, și cu botezul Meu vă veți boteza; munciți/ chinuiți veți fi de vă veți boteza în sângele vostru și paharul morții îl veți bea pentru Mine. Însă dacă se va afla/ dacă va fi altcineva cu mai multe fapte bune [decât voi] și [va suferi] munci mai mari pentru numele Meu în comparație cu voi, atunci acela va fi mai mare decât voi [în Împărăția Mea]”.

Evanghelistul Matei scrie că a venit și maica feciorilor lui Zevedeu, [mama] lui Iacov și a lui Ioan, de s-a rugat lui Hristos pentru fiii ei [Mt. 20, 20]. [Adică ca ei] să șadă/ să stea unul de-a dreapta, [și] altul de-a stânga întru Împărăția Lui [Mt. 20, 21].

Căci lor li se părea că dacă Hristos merge la Ierusalim, [atunci] va sta/ va fi ales împărat a toată lumea. [De aceea dorea] ca să fie și ea, alături de feciorii ei, mare și slăvită și cinstită de oameni.

Și pentru acea împărăție lumească/ pentru ideea lor de împărăție lumească, pentru aceea le-a spus Hristos: „Nu știți ce cereți!”.

În al treilea rând, dacă nu ne implicăm îndeajuns de mult în trebele/ treburile/ nevoile/ aspirațiile trupului și ale sufletului nostru, nu știm/ nu cunoaștem ce ne este nouă mai de folos, [adică nu știm] binele nostru cel adevărat.

[Și se petrece cu noi] așa cum spune Domnul Hristos: „nu știți ce cereți”.

[Căci] uneori ne pare/ ni se pare că avem nevoie de bine și de sănătate și ne rugăm Domnului pentru ele…iar prin ele noi înșine ne ucidem/ ne facem rău.

Alteori ni se pare că priim/ că ne îngrijim de aproapele nostru dar, [de fapt], noi ne îngrijim de noi înșine.

Alteori ni se pare că pohta/ pofta și cererea/ rugăciunea noastră ne aduc năroc/ noroc și voie veghiată/ o grijă față de sine, dar ele ne aduc otravă de moarte.

[De aceea], cu adevărat/ pe drept cuvânt, avem o pohtă/ o dorință și o vrere/ o voință smintite/ pervertite/ învățate să tindă spre rău și nu spre bine.

[Iar] de nu vom asculta de Învățătorul [nostru] și [de] povața/ învățătura noastră, [adică] de Domnul Hristos și de Trimișii/ Apostolii Măriei Sale, foarte rău ne vom sminti/ perverti.

Căci iată că și Sângur/ Însuși Domnul Hristos ne spune că [El] n-a venit [ca] să-I slujească alții, ci [pentru] ca El să slujească altora. Și nu numai să [le] slujască, [dar] să și moară pentru cei pe care îi va sluji.

Iar dacă El atât de mult s-a smerit, oare i-au stricat/ a pierdut ceva? Iar noi, dacă ne vom smeri, oare ne va strica ceva/ vom pierde ceva anume?

Căci pentru aceasta a făcut Hristos [acest lucru]: ca să ne arate [nouă] calea cea de sus. Ca, prin plecarea Sa [de la noi la cer], să ne fie tuturor chip/ pildă de umilință.

Pentru aceea să ne pocăim de/ pentru păcatele noastre [și] să nu cădem în oceință/ în deznădejde, măcar/ chiar dacă [păcatele noastre] ar fi multe cât nisipul mării!

Că[ci] nu este niciun păcat care să biruiască mila lui Dumnezeu. Și nu e nicio greșeală care să nu se ierte prin pocăință. [Fiindcă] Dumnezeu primește pocăința hiecui celuia/ fiecăruia care se pocăiește.

Deci [trebuie] numai să ne întoarcem, cu toată inima, și să ne pocăim de faptele noastre pe care le facem dzua/ ziua și noaptea, și să ne grijim/ îngrijim de sufletele noastre.

[Și așa după] cum va îngădui/ va dori Dumnezeu, [după] cum vom agonisi spăseniia/ mântuirea noastră, [după] cum vom face lucru/ fapte [de pocăință], [în aceeași măsură] va grăi către noi și Dumnezeu: „Veniți, blagosloviții/ binecuvântații Părintelui Meu, de ocinați/ de moșteniți Împărăția aceea, pe care v-am gătit/ pregătit-o vouă mainte/ mai înainte de începutul lumiei/ lumii!” [Mt. 25, 34].

[Pe] care noi toți să o dobândim, pentru mila Domnului și Dumnezeului nostru, Căruia fie-I slava și mărirea întru veci nesvârșiți/ nesfârșiți și netrecuți. Amin.

[1] În original: cărtularilor.

[2] Idem: gătat.

[3] Peste neamurile păgâne…peste diverse popoare.

[4] În original: tocmală.

[5] Idem: batgiocuri.

[6] Idem: smenteală.

[7] Idem: amăgitură.

[8] Idem: lumiei.

[9] Idem: boalele.

[10] Nici pe evrei, care erau de-un sânge cu El…

[11] Cei doi Sfinți Apostoli pomeniți în pericopa evanghelică de față.

Din operele Sfântului Niceta de Remesiana [3]

Leave a comment

Prima parte…și a doua.

***

„nici Facerea dintru început nu a fost fără Duhul”, p. 63/ „Treimea dă viață”, p. 65/ „Preștiința tuturor lucrurilor se află în Dumnezeu, [iar El] este cunoscător și al celor ascunse”, Ibidem, ale inimilor noastre/ întreaga Treime ne mustră, p. 69/

*

Despre Antihrist, p. 71/ Paracletul, p. 73/ Anania și Safira, p. 75/ „hulirea Duhului Sfânt și păcătuirea față de Dumnezeu reprezintă aceeași vină de ispășit”, p. 77/ Sfântul Duh în Scriptură, Ibidem/

*

„Mă voi închina așadar Tatălui, mă voi închina Fiului, mă voi închina Sfântului Duh, cu una și aceeași cinstire”, p. 79.

În textul latin e vorba de adorare (adorabo)…Însă traducătorul român a vrut să sublinieze adorarea în acțiune…care e închinarea ca gest total al persoanei noastre.

*

„atunci când ne închinăm [tot despre adorare e vorba în textul original n.n.] Tatălui, avem credința că ne închinăm deopotrivă și Fiului și Sfântului Duh”, p. 81/ „omul lui Dumnezeu” a fost un titlu primit de Moise, Ilie, Pavel, p. 83/ creștinul trebuie să fim om duhovnicesc, Ibidem/ nu trebuie să presupunem în Treime o creație, Ibidem/

*

Cartea a 4-a din Cărticele de învățătură…s-a pierdut în întregime, p. 85/ În cartea a 5-a se discută Crezul, începând de la p. a 85-a a ed. de față/ Omnipotentem// Atotputernic // Atotțiitor, p. 86-87/ „Tatăl Fiului, căci nimeni nu e tată fără fiu”, p. 87/

*

Fiul, „rămânând Dumnezeu, S-a făcut om, ca să poată fi oamenilor spre vedere și învățătură și mântuire; căci altfel dumnezeirea nu putea fi înțeleasă de către oameni decât prin luarea unui trup văzut”, p. 89/ „dacă întruparea [Fiului] este neadevărată, neadevărată va fi și mântuirea pentru oameni”, făcută în persoana Sa divino-umană, p. 91/ mărturii evanghelice despre divino-umanitatea Sa, Ibidem/

*

„unii eretici, amăgiți de înșelăciuni diavolești (daemoniacis fraudibus), trăncănesc despre tot felul de hristoși”, p. 92-93/ Duhul Sfânt, „Care a purces de la Tatăl” (Qui de Patre procedit”, p. 94-95/ „regula credinței” // „regulam fidei”, p. 96-97/

*

„Dacă iudeul te îndeamnă să crezi că Hristos nu este Fiul lui Dumnezeu, să-ți fie ție ca un vrăjmaș de înfruntat, ori de ocolit, dacă-ți lipsește priceperea” să îl combați din punct de vedere teologic iar „dacă vreun eretic, în chip de creștin, ți-ar arăta pe Hristos ca pe o făptură sau ar vrea să te convingă că Duhul Sfânt este străin de slava Tatălui și a Fiului, să fie pentru tine ca un păgân și vameș”, p. 97.

*

„Fericita Treime” // „Beatae Trinitatis”, p. 98-99/ „Sfânta Biserică Universală” // „Sanctam Ecclesiam Catholicam”, Ibidem/ Biserica este „soborul/ adunarea (congregatio) tuturor Sfinților”, Ibidem/ Din Biserică fac parte toți Sfinții pământului cât și Puterile cerești, cf. Colos. 1, 20, p. 99/

*

Și după ce vorbește despre Biserica una și universală, care îi cuprinde pe toți Sfinții pământului, Sfântul Niceta se referă apoi la „aliae pseudo-ecclesiae” [alte pseudo-biserici], p. 98, ale timpului său și anume: biserica maniheică, catafrigiană și marcionită…dar și la alți „haereticorum” și „schismaticorum”, p. 98, care nu aveau de-a face cu Biserica.

*

Și pe acele pseudo-bisericile amintite și pe cele schismatice, autorul nostru le declară fără comuniune cu Biserica, pentru că „acestea nu mai sunt Biserici sfinte de vreme ce, [fiind] stăpânite de învățături diavolești, cred altfel, făptuiesc altfel de cum a poruncit Domnul Hristos, altfel de cum au lăsat Apostolii”, p. 99-101.

*

În Sfântul Botez se primește iertarea tuturor păcatelor anterioare, p. 101/ Prin Botez omul se renaște, pentru că „omul se face mai nevinovat [plus innocens] și mai curat [purus] decât se naște din pântecele mamei lui”, p. 100-101/ motivul pentru care Domnul S-a întrupat: „pentru aceasta a luat trup omenesc Hristos, ca să acorde ființei noastre muritoare împărtășirea din viața veșnică [vitae perpetuae]”, Ibidem.

*

„Sunt însă mulți eretici care strică credința în înviere, pretinzând doar mântuirea sufletului, negând învierea trupului”, p. 101/ „Să știți că noi suntem din două firi, adică din trup și suflet. Iar trupul este muritor, pe când sufletul nemuritor. Când omul părăsește această viață, nu sufletul moare, ci numai trupul, părăsit de suflet; și, în vreme ce trupul putrezește în mormânt, sufletul se păstrează [trăiește, e viu n.n.], fie în loc de lumină, fie în loc de tristețe, după purtarea sa [din timpul vieții n.n.], astfel încât, în ziua venirii Domnului din cer, când va veni cu Îngerii Lui sfinți, înviind pe toți [oamenii], vor fi chemate și sufletele în trupuri și se va face și osebirea dreaptă [dreaptă separare n.n.] a celor buni și a celor răi”, p. 103/

*

Rai și Iad, p. 103/ „trupurile înviate ale Sfinților nu mai știu de durere, nu se mai tem de moarte”, p. 105/ viața veșnică e doar a celor Sfinți și de ea nu vor avea parte „nici păgânul, nici iudeul necredincios, dar nici creștinul robit relelor și nelegiuirilor, căci [ea] s-a pregătit numai celor credincioși și trăitori în curăție”, p. 105/

Despre omul Împărăției [8]

Leave a comment

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

Despre omul Împărăției

***

Partea întâi, a doua, a treia, a patra, a cincia, a 6-a, a 7-a.

***

Acum, când scriu aceste rânduri, îmi dau seama că nu l-am întrebat niciodată pe Fericitul Ilie dacă și-a căutat un Îndrumător duhovnicesc sau dacă și-a dorit unul.

Însă, de curând, mi-a mărturisit că citind opera Sfântului Simeon Noul Teolog…își regăsește în ea viața și ideile. Că citind teologia Sfântului Simeon nu mai are nicio „îndoială” în ceea ce privește autenticitatea revelațiilor dumnezeiești pe care le-a trăit.

…Deși el are o experiență imensă în ceea ce privește distingerea înșelărilor demonice de adevăratele vedenii dumnezeiești.

Pentru că s-a luptat cu diverse înșelări demonice de-a lungul timpului.

Mi-a mărturisit că în primii ani, când a început să rostească continuu, în sinea lui, rugăciunea lui Iisus, acolo, în temniță…avea tot felul de influențe, de ispite satanice.

Uneori auzea muzică de bar…cât și vederi satanice concentrate, care semănau cu o negură…ce dorea să îl acapareze.

Alteori îi apărea un demon, sub forma unui corp, care ședea pe fruntea lui sau ca o sferă cu țepi…care îl deranja când se ruga.

Un demon, ca o făptură cu coarne, a stat pe fruntea lui luni de zile…și îl vedea cu ochii inimii atunci când se ruga.

…Iar când lumina dumnezeiască a început să iradieze din el…în afara sa…aceea l-a făcut să plece pe demon…pe demonul care îi insinua tot felul de păcate când se ruga…

Și cu toate că în el era lumina dumnezeiască…și se ruga continuu…draci, văzuți duhovnicește de sufletul său, i se așezau când pe partea stângă, când pe partea dreaptă a capului…pentru ca să îl influențeze la nivelul gândurilor.

Nimeni din celulă nu vedea și nu simțea ceea ce trăia el. Și chiar dacă ar fi simțit ceva…nimeni nu ar fi putut trăi aceste dureri, șicane, înfricoșări satanice în locul său. Pentru că toate lucrurile acestea erau suferința lui pentru curățirea sa de patimi.

Iar, pe de altă parte, mărturia lui experențială subliniază faptul că efortul ascetic al rugăciunii lui Iisus nu e lipsit de peripeții dramatice…pentru că drumul curățirii…ca și cel al aruncării noastre în iadul patimilor…e un drum dureros, deloc simplist.

Însă fără scrijelirea noastră ascetică, fără mergerea pe drumul curățirii de patimi, nu putem ajunge la vederea lui Dumnezeu.

Numai când lumina dumnezeiască se revărsa imens în ființa mea, îmi mărturisea el, puteam să scap de demonii care îmi doreau căderea în orice clipă.

Insistau…

Erau furioși…

Erau bădărani…

Mă înfricoșau cu diverse lucruri…

Îmi arătau tot felul de plăceri și pofte…de mâncăruri și de lucruri rușinoase…

Însă eu știam că nimic nu se poate petrece în viața mea fără voia lui Dumnezeu.

Le simțeam slăbiciunea pe măsură ce îi vedeam că se înfurie pe mine tot mai mult.

De aceea înmulțea rugăciunea pentru ca să se înmulțească și lumina în ființa lui. Iar alungarea demonilor din preajma sa sau a celor care era lipiți, ca niște ființe parazitare, de trupul și de sufletul lui…era darul lui Dumnezeu, venit la el odată cu o nouă revărsare de lumină dumnezeiască.

Am vorbit adesea cu Fericitul Ilie despre teologia și experiența păgână brahmană și yoghinică. Și, bineînțeles, el privea totul cu ochiul critic al misticului ortodox, care înțelege că această spiritualitate nu are nimic de-a face cu creștinismul ci cu înrâuririle demonice.

Îl interesa să cunoască modul cum se rugau, cum posteau…și despre cum intrau în stări de moarte clinică sau cum levitau…

Era un subiect de reflecție interesant pentru el…

A citit diverse cărți, studii, experiențe despre practicile spirituale indiene.

Și mi-a mărturisit că fascinația lui pentru asceza indiană păgână a început la cursul lui George Călinescu[1], în facultate, când acela le-a vorbit despre cultura indiană, brahmani și yoga.

Și Călinescu le-a spus: „Să nu credeți că nu e adevărat ceea ce se întâmplă cu ei!”. Cu yoghinii…

Într-o seară mi-a vorbit despre forța spirituală (el a denumit-o „forță magnetică”) a unor astfel de inițiați yoghini care poate produce iluzii în alții.

Tocmai de aceea, la moartea lui Gandhi[2], santinelele din jurul mausoleului, de origine britanică, s-au sinucis pe rând din cauza unui yoghin, care prin forța sa spirituală îi sugestiona să își ia viața.

O mărturie asemănătoare ne-a oferit și Fericitul Serafim Rose[3], care a fost un cunoscător îndeaproape al unor astfel de manifestări spirituale din spațiul indian.

Un grup de 10 americani a dorit să se informeze despre viața yoghinilor. Până la urmă mai rămân în viață numai doi…Ceilalți 8 au murit din cauza diverselor iluzii puse la cale de yoghinii care nu doreau să fie deconspirați.

Unul dintre martori a afirmat că a văzut yoghini care au trecut prin păduri aflate în flăcări.

La care Fericitul Ilie îmi adaugă: „au putut să facă asta prin mărirea vibrațiilor sufletești până la intensitatea arderii focului”.

N-am mai îndrăznit să îl întreb mai multe în această chestiune…

Yoghinii oferă iluzii pe pâine celor care îi vizitează în scopul de a le cunoaște „puterile”.

Spre exemplu, un yoghin a creat iluzia unui număr de 10 ori mai mare de călăreți…în fața tâlharilor care veniseră să-l jefuiască.

Erudiția Fericitului Ilie este uluitoare și de o cuprindere magnifică. Și ea nu constă, cu precădere, în ceea ce a citit…ci, mai ales, în ceea ce a înțeles din ceea ce a citit…în ceea ce a dezvoltat din ceea ce a citit și experimentat.

Și nu cred că a mărturisit cuiva vreodată lucrurile pe care mi le spune…

Cunoaște limbile engleză, franceză, rusă și latină (din câte mi-am dat seama…Nu l-am întrebat niciodată câte limbi cunoaște de fapt…Dar despre cele patru sunt sigur)…și a putut citi cărți și studii din diverse domenii.

Mi-a mărturisit cum învăța limba latină în mod intuitiv…prin tot felul de corelații ingenioase între părțile constitutive ale cuvintelor. Și că era cel mai bun din clasă la latină…

Tot la fel era cel mai bun la engleză. El a dat meditații de engleză la mulți copii și tineri din oraș, a fost translator de limbă engleză…a citit multă literatură clasică în limba engleză.

Îmi vorbește despre diverse nuanțe ale limbii engleze vechi…în comparație cu limba de acum.

Însă niciodată nu îi place să epateze cu ceea ce știe. De aceea cred că niciunul până acum, din cei care l-au întâlnit și cunoscut, nu și-au dat seama de dimensiunile personalității sale, de câte cunoaște…pentru că el nu vorbește cu nimeni despre aceste lucruri.

La prima vedere ți se pare că nu ar ști mare lucru. Dar când discutăm pe texte, când facem corelații, când îmi explică lucruri de amănunt…e năucitor.

Și el m-a inițiat (pe lângă Sfinții Părinți, mistică, viață interioară, moduri de comportament și diverse ideologii) în filosofia indiană, în poezia și proza americană, franceză, italiană, germană, rusă și spaniolă, în studii de religie comparată, în filosofie antică și în cea raționalistă, de la secolul al XVI-lea încoace, în filosofie religioasă și ocultă…dar, mai ales, în literatură, istorie și tradiție românească, discutând despre diverse balade, cântece, basme, poeme și romane fundamentale pentru cunoașterea profunzimii experienței românești.

Alături de acestea m-a învățat despre istoria picturii și a desenului, despre muzică în diverse registre, despre astronomie, fizică, astrologie, economie, politică, sociologie, design ambiental, noi descoperiri științifice și tehnologice.

Și cu toate că par lucruri disparate…în ființa lui toate se întrepătrundeau…pentru că fundamentul tuturor căutărilor sale era format din teologia și experiența ortodoxă.

Și astfel căuta să înțeleagă tot ce îi suscita atenția, pentru că nu se temea să cunoască, să audă sau să vadă lucruri care nu aveau nimic de-a face cu modul lui ascetic de viețuire.

Însă el extrăgea din toate…sensurile profunde, duhovnicești, de care avea nevoie…

Nu se pierdea niciodată în ceea ce studia…ci trăgea tot studiul în albia experienței sale mistice.

De la el am învățat să nu mă tem de nou, de provocarea întâlnirii cu alteritatea…să nu mă tem să văd lucrurile așa cum sunt ele și nu așa cum vreau eu să fie…să nu încerc să maschez aparențele…să nu îmi fac iluzii vizavi de oameni…să nu cer de la oameni mai mult decât pot și sunt dispuși să facă…dar, în același timp, să nu gândesc viața în termeni alarmiști, panicarzi.

Tot de la el am învățat atenția la sensurile cuvintelor și la organicitatea lor multiplă, la impactul integrat al cuvântului, imaginii și gestului, grija pentru a nu deranja interior pe alții…de a nu mă introduce în forță în anumite anturaje.

Fericitului Ilie nu îi place să șocheze…nici să se lamenteze pentru vreo boală, pentru vreun necaz sau insatisfacție, nu caută să te convingă cu forța și nici să te țină cu forța lângă el.

Te lasă să te apropii de el…dacă dorești…Te lasă să te apropii cât vrei de mult…Ți se deschide ție pe cât vrei să i te deschizi. Dar nu forțează nota…dacă tu nu vrei și mai mult…mereu și mai mult…în relația cu el…

E foarte atent, e calm, e abisal de concentrat dar îl enervează impostura.

Orice ton fals, orice bravadă prostească, orice mitocănie…sunt neprietene cu sine.

Dacă nu ți le reproșează…nu înseamnă că ți le acceptă. Iar dacă tace vizavi de ele…înseamnă că le consideră atât de penibile…încât nu mai are rost să își bată capul cu ele…

Noi doi vorbim despre orice, fără tabuuri. Bune sau rele, tâmpite sau scabroase…le discutăm cu cuviință.

Și de aici, pe fiecare zi, am trăit o libertate interioară din ce în ce mai mare…tocmai pentru că pot, cu o anume persoană, să vorbesc despre tot ce îmi trece prin cap…fără însă a sări calul. Fără a uita că el e un om duhovnicesc uluitor…iar eu: ucenicul său…

Ucenicul său…iar nu unul care se trage de șireturi cu el…

Și cred că ceea ce îi place Fericitului Ilie la mine e tocmai spontaneitatea mea năvalnică și dorința mea neobosită de lucruri noi, de noi experiențe.

El știe că eu sunt gata oricând să încep un nou proiect, să mă apuc de o nouă știință, să aprofundez un domeniu care nu mi-e propriu…dacă cineva mă ajută în acest sens.

Pentru că la fel este și el: vrea să fie ajutat să înțeleagă, vrea să fie dus spre noi înțelegeri, vrea să fie pus în contact cu tot ce e nou în știință, cultură, tehnologie, realitate.

Și el îmi vorbește din toată ființa lui, din toată experiența lui…din toată această imensă sinteză, atât de echilibrată și de variată în cuprindere, care e personalitatea sa unică.

[3] Un blog românesc dedicat lui: http://cuvseraphimrose.wordpress.com/.

1 2 3 … 19