Istoria începe de oriunde o privești [2]

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 *

Istoria începe

de oriunde o privești

***

Prima parte…a cărții.

***

Zi de miercuri, 13 octombrie 1976. Părintele profesor Alexander Schmemann[1] își notează în Jurnal despre extremismul ortodox rusesc…care s-a universalizat între timp…apoi despre prostia diavolului.

Despre prima temă spune: „M-am gândit ce vremuri ciudate, cât de multe se născocesc – reducerea Ortodoxiei la Sfinții Părinți și spiritualitate.

Sunt transformați într-o caricatură, în idoli, într-un panaceu, remediu al tuturor răutăților.

Triumful sectar din zilele noastre [este cel] al lui doar!

Doar Sfinții Părinți, doar Dobrotolubie[2], doar Typikon[3].

Plictiseală, mediocritate și lipsă de seriozitate”[4]…observ la aceștia.

Din păcate și astăzi observăm aceleași carențe la ortodocșii noștri. Maximalizează un lucru și minimalizează o sută în jurul aceluia…creând senzația că Ortodoxia e o lume fanatică.

Iar maximalismul lor lipsit de seriozitate vine dintr-o puțină cunoaștere plină de râvnă.

Din imaturitate, din lipsă de experiență…

Ei doresc să facă multe…într-un timp record…dar nu știu cum…pentru că nu se lasă mai întâi modelați.

A doua temă însă e prezentată mult mai incitant: „Azi dimineață, în timp ce mergeam spre Biserică, m-am gândit la prostie.

Cred că este rodul cel mai înfiorător al păcatului originar.

Se spune despre diavol că este inteligent. Nu, adevărul este că diavolul e foarte prost, iar nerozia lui este tocmai sursa puterii sale.

Dacă ar fi fost inteligent, n-ar mai fi fost diavol; s-ar fi căit de mult timp și s-ar fi acoperit cu cenușă. Să te ridici împotriva lui Dumnezeu este, înainte de toate, o mare prostie.

Esența răului: mândrie, invidie, ură, goana după libertate („a fi precum zeii”) stă în prostie.

Stalin[5] era prost, la fel ca și Lenin[6] și Mao[7]. Doar un prost metafizic poate fi stăpânit total de o idee, de o pasiune.

Însă prostia, fiind o simplificare, este foarte puternică. Întreaga lume căzută este nerozie, expertă în inventivitate.

Prostia este o fraudă, o amăgire de sine.

Diavolul este un mincinos din timpuri imemoriale. Se minte pe sine și pe ceilalți întotdeauna.

Iar minciunile sale amețitoare par inteligente, mai ales pentru că oferă o satisfacție rapidă. Prostia e satisfăcută întotdeauna, iar satisfacția este impresionantă.

Ce poate fi mai ridicol decât mulțumirea de sine, stupidă, artificială a comunismului?”[8].

Părintele Alexander Schmemann vorbește despre prostia Satanei, despre excesele hilare ale lui Lady Gaga (chiar dacă nu a cunoscut-o), despre extremismul nostru ortodox…pentru că se referă în mod tranșant la manifestarea prostiei în  oameni.

Și dacă diavolul nu ar fi atât de prost…nu am găsi peste tot exemple de prostie și de fanatism dintre cele mai dramatice…

Reflecții care îl readuc pe om la lucrurile esențiale.

Lupta împotriva lui Dumnezeu, indiferența religioasă cu alte cuvinte e o prostie lucie. Și oricine o pune în practică se dovedește un om care își astupă profunzimile.

Însă am observat în Jurnalul său și traseul  relației sale cu Soljenițîn[9], care începe prin simpatie și entuziasm…și se termină prin detașare…și nuanțe critice radicale.

Pe 10 ianuarie 1974 părintele Alexander Schmemann era „surprins în mod plăcut de fenomenul Soljenițîn”[10].  I se părea a fi „un om cu vederi atât de largi, cu o inimă și cu o astfel de abordare a vieții [pe care n-am mai întâlnit-o] de la Pușkin[11] încoace. N-au avut-o nici Dostoievski[12], nici Tolstoi[13]; ei sugerau mai mult o ideologie”[14].

Pe 24 martie 1974 scrie în Jurnal (zi de duminică) că a primit o scrisoare de la N. Struve prin care a fost anunțat că Soljenițîn vrea să îl vadă și să îl împărtășească pe el și familia sa[15].

Dar asta după ce, cu o săptămână în urmă, pe 17 martie 1974[16] scria că a slujit „Liturghia darurilor în East Meadow și am vorbit despre Soljenițîn. Biserica era plină”[17].

30 martie 1974, zi de sâmbătă, părintele Alexander își notează: „Am urmărit la televizor sosirea la Zürich a familiei lui Soljenițîn. El îi ținea în brațe pe băieți. Viziunea a ceva simplu, limpede, etern –  a vieții care nu este viciată și ruinată demonic de agitația și răul acestei lumi”[18].

Era vorba despre expatrierea lui Soljenițîn…

Însă chiar în ziua de 30 martie 1974, când părintele Alexander Schmemann l-a văzut la televizor pe Soljenițîn (în momentul în care acesta a ajuns la Zürich, în Elveția), Soljenițîn i-a trimis o scrisoare părintelui Schmemann [19].

Părintele Alexander a redat textul scrisorii lui Soljenițîn în însemnarea făcută în ziua de 5 aprilie 1974, o zi de vineri[20].

Ce i-a scris Soljenițîn lui Schmemann, pe data de 30 martie 1974, în ziua expatrierii sale?

Textul scrisorii:

„Dragă Părinte Alexander,

Vă rog să mă iertați pentru că nu v-am scris mai devreme. Însă e greu să trăiești dacă nu te simți acasă.

Nu mă refer doar la munca serioasă, răspuns la scrisori, ci chiar la despachetatul lucrurilor – toate mă depășesc.

Nikita mi-a spus că intenționați să vizitați Europa. Aș vrea să veniți pe la mine, avem atâtea de discutat.

Mă confrunt cu problemă greu de rezolvat –  numărul Bisericilor Ortodoxe de peste hotare. Dar și mai important, vreau să mă spovedesc și să mă împărtășesc împreună cu familia mea. Este posibil?

Cu sinceritate,

al Dumneavoastră A.S.”[21].

Să discute…și să se spovedească și să se împărtășească: nevoile reale, presante ale unui ortodox.

Fapt pentru care părintele Alexander a fost foarte bucuros de scrisoare și și-a notat: „Sunt plăcut impresionat de simplitatea, modestia și franchețea acestei scrisori”[22].

Pe 13 mai 1974 primește o carte poștală de la Soljenițîn. Îl așteaptă la Zürich…și îi promite câteva zile la munte[23].

Pe 25 mai 1974, cu două zile înainte de a-l întâlni, părintele Alexander declară că e „destul de emoționat”[24] de viitoarea întâlnire cu Soljenițîn.

La întoarcerea acasă, pe 17 iunie 1974, părintele Alexander spune că s-a întors din Europa pe 16 iunie 1974 și că între 28 și 31 mai 1974 „am fost în munți împreună cu Soljenițîn – doar noi doi”[25].

Va scrie, în mod retrospectiv, din Caietul de la Zürich, despre întâlnirea sa cu Soljenițîn[26].

28 mai 1974: ploaie măruntă…și n-a dormit toată noaptea de dinaintea întâlnirii sale cu Soljenițîn[27].  Și când ajunge în casa lui…găsește simplitate[28].

29 mai 1974: îi cunoaște familia…și remarcă „simplitatea, vigoarea, neliniștea și preocuparea” lui  Soljenițîn[29]. Are „un zâmbet încântător”[30], găsește dezordine în casa sa, „destul de primitivă”, de la munte[31], pentru că nu există acolo „nici urmă de confort”[32].

30 mai 1974: declară ziua precedentă ca „zi de neuitat”[33]. A discutat despre cartea pe care Soljenițîn o scria atunci[34].

„S. este foarte politicos, preocupat de lucruri mărunte, pregătește cu stângăcie cina, taie ceva și prăjește. Este extraordinar de uman și de impresionant. Forță și spirit de convingere”[35].

Însă începe să observe extremismul lui Soljenițîn…

Pentru el „Occidentul nu există. Nu-l interesează”[36], vrea să trăiască în Canada și acolo să facă „o mică Rusie”[37], neagă cu totul democrația și este monarhist[38] iar „criteriul religiei este salvarea Rusiei”[39].

S. „este ferm convins de misiunea lui”[40]…încât consideră că „adevărata Rusie se află acolo unde este el”[41].

Îl spovedește îndelung la apusul soarelui[42]. Nu e un om prefăcut…și părintele Alexander e cucerit de simplitatea întâlnirii cu Soljenițîn.

Când pleacă de la Zürich este „iarăși ploaie și ceață”[43]…

Pe 5 iunie 1974 își exprimă mila față de Soljenițîn[44].

Pe 6 iunie 1974 primește o scrisoare de la S. în care acesta îi spunea că el și familia lui îl iubesc[45].

Dar, în aceeași zi, părintele Alexander notează faptul că „în Paris, S. stârnește tot mai multă iritare. Ivirea lui în viețile noastre nu promite [nimic] altceva decât tulburări și neînțelegeri”[46].

Într-o zi de joi, pe 14 noiembrie 1974, părintele Alexander își exprima dezamăgirea față de ideologii, care sunt „dăunătoare” tocmai pentru că sunt reductive[47]…dar mai ales față de Soljenițîn.

În urma ultimelor articole și scrisori ale lui S.[48], părintele Alexander scria: „Credeam că Soljenițîn va propovădui o eliberare de ideologii care au otrăvit conștiința rușilor și a lumii în general. Dar, precum este cazul atâtor filosofi și scriitori, fiecare este determinat să-și cristalizeze propria ideologie – pro sau contra”[49].

Pe 20 ianuarie 1975 încep nuanțele critice la adresa lui S. „Discuțiile avute cu Soljenițîn mi-au evidențiat diferența esențială dintre noi. Pentru el există doar Rusia. Pentru mine, Rusia ar putea dispărea, ar putea muri, și nimic nu schimbă viziunea mea asupra lumii. [Căci] „chipul lumii acesteia trece”. Această tonalitate a creștinismului îi este cu totul străină”[50].

Pentru că naționalismul strict, fanatic al lui Soljenițîn îl făcea inapt de a înțelege universalitatea creștinismului și vocația personală a fiecărei nații în parte.

Pe 27 ianuarie 1975 scrie despre atacurile la adresa lui S.[51] și despre faptul că „Soljenițîn nu ezită să jignească în modul cel mai nepoliticos”[52].

Cu toate acestea, pe 1 mai 1975, când îl sună S.[53], părintele A. își notează: „Ca de obicei, în momentul în care i-am auzit vocea, m-am simțit împăcat cu el; toate îndoielile, neînțelegerile, dilemele au dispărut. Îl voi întâlni la Paști în Canada și atunci vom merge în Labelle”[54].

S-a întâlnit cu el (spune asta pe 6 mai 1975), într-o zi de luni[55]…„S. este foarte bine dispus și prietenos”[56]. Era un om al utilității și nu îi plăcea să piardă timpul[57].

Dar…pe 12 mai 1975, rememorându-și ultima întâlnire cu S., părintele A. scria: „Comoara lui este Rusia și numai ea, a mea este Biserica. El este devotat comorii sale într-un fel în care nimeni dintre noi nu este devotat comorii noastre. Credința lui, cred, va muta munții, în timp ce a noastră, a mea cu singuranță, nu”[58].

Dar pe 30 mai 1975, într-o zi de vineri, scrie că S. „refuză cu brutalitate un interviu televizat și nu va vorbi în Statele Unite deoarece Time nu i-a publicat scrisoarea trimistă editorilor. O gândire îngustă, suspiciune, fanatism. Ce-l va face să înțeleagă? Va înțelege vreodată?”[59].

Părintele Alexander Schmemann a adormit pe data de 13 decembrie 1983[60]…și Jurnalul din care am citat aici „a fost descoperit în biroul său”[61].

Boala care i-a produs moartea: cancerul…

Despre care a aflat cu un an în urmă, pe 21 septembrie 1982[62].

Aleksandr Isaievici Soljenițîn a adormit pe data de 3 august 2008, la Moscova, și a trăit să vadă dezmembrarea URSSului. Avea 89 de ani…

„Laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, Aleksandr Soljeniţîn a decedat „ca urmare a unei insuficienţe cardiace acute” duminică, la ora locală 23.45 (24.45 ora României), a declarat fiul său Stepan, citat de agenţia Itar-Tass”[63].

---