Praedicationes (vol. 2), p. 132-136

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 Praedicationes

vol. 2

***

Paginile 2-12; 12-18; 18-24; 24-30; 30-37; 38-48, 49-55, 56-62, 63-69, 69-73, 73-81, 82-86, 86-91, 91-97, 97-100, 101-114, 114-120, 120-126, 126-132.

***

[Partea a doua a predicii]

…Și rămăsesem așadar, iubiții noștri, la ideea…la realitatea hranei…pe care Biserica, noi, oamenii Bisericii trebuie să o dăm lumii…deopotrivă hrană duhovnicească dar și trupească

Însă, în primul rând, hrana duhovnicească este cea care trebuie să primeze

Într-o scriere celebră a lui Dostoievski, Fraţii Karamazov[1]…creându-l pe Marele inchizitor…marele geniu rus a pus, printre altele, și problema importanței capitale a hranei. Hrană…care îi face pe oameni să se lepede de credință…

Cu alte cuvinte, dacă oamenii ar fi persecutați prin faptul de a nu primi hrană…ei s-ar dezice de Hristos…

Însă istoria Bisericii ne arată și contrariul: că foarte mulți Sfinți au fost chinuiți în acest fel…cu nemâncarea…și, cu toate acestea, nu s-au dezis de Hristos.

Nu s-au lepădat de Hristos…

Și, în mod minunat, Domnul a venit la ei, i-a hrănit, i-a vindecat de multiplele răni provocate de ighemoni/ de către conducătorii acelor regiuni…

Și s-a observat în cazul lor, a multor Martiri… Mărturisitori și Mucenici…că forța duhovnicească a răbdării este mai mare, la un moment dat, decât chinurile și că ea…întrece orice prigoană, orice durere, orice necaz.

Suntem la versetul al 17-lea…unde i de legusin Afto/ ei i-au grăit…i-au spus Lui: Uc ehomen ode i mi pente artus che dio ihtias/ Nu avem aici decât numai cinci pâini și doi pești.

Și pâine, în limba greacă, se spune artos…De unde a intrat cuvântul în limbajul nostru bisericesc…pentru noi, cel mai adesea, artosul fiind sinonim cu prescura[2]…sau cu pâinile de la Litia Vecerniei.

Iar pește: ihtis…în vechime simbolul peștelui fiind un simbol al lui Hristos dar și al creștinului, prin extensie de la Hristos.

Deci nu aveau acolo decât 5 pâini și doi pești

Și acestea au o interpretare teologică foarte profundă…dacă vorbim despre înțelegerea duhovnicească a textului evanghelic.

Iar, într-o primă interpretare, putem vorbi despre cele cinci pâini ca despre cele cinci simțuri trupești (miros, văz, auz, pipăit, gust)…și cele cinci simțuri sufletești înduhovnicite, sinonime cu cele trupești, prin care sufletul vede, miroase, simte, gustă lumina dumnezeiască în extaz.

Și experiențele extatice ale Sfinților Părinți subliniază activitatea duhovnicească a simțurilor noastre sufletești.

Deci avem cinci pâini…care îl reprezintă pe om în calitatea lui de ființă sufletească și trupească deplină, cu simțurile aferente.

Căci el este o ființă dublă, care le simte și pe cele duhovnicești și pe cele materiale. Iar cei doi pești ar însemna tocmai dubla noastră identitate, trupească și sufletească.

Și cei doi pești, trupul și sufletul nostru, au unitate la nivelul persoanei noastre…și fiecare parte are simțurile sale.

Trupul are simțurile sale…sufletul are simțurile…simțirile sale…Și ambele părți componente ale firii umane conlucrează…în așa fel încât nu poți să desparți sufletul de trup…și să înțelegi cât e suflet și cât e trup în acțiunile noastre.

Sau, într-un om Sfânt – așa cum îi spuneam acum câteva ore doamnei preotese, într-o convorbire privată a noastră – nu poți să desparți/ să înțelegi cât e sfințenie și cât e aportul lui. Cât e aportul lui, cât sunt faptele lui…cât au contribuit ele la această minune dumnezeiască care este starea de sfințenie.

Căci în sfințenia unui om, în mod tainic și mai presus de înțelegerea umană, se îmbină deschiderea noastră față de Dumnezeu cu deschiderea prea imensă, uluitoare, a lui Dumnezeu față de noi.

Și, în cadrul ei, ne întâlnim cu o îmbrățișare tulburătoare a lui Dumnezeu cu omul.

Dumnezeu îl îmbrățișează pe om…omul Îl îmbrățișează pe Dumnezeu…așa cum vedem în Icoana Parabolei fiului risipitor…care se întoarce prin pocăință la Tatăl…și e îmbrățișat de Acesta.

Și în Icoana aceasta ne regăsim cu toții…Căci noi mergem către Părintele ceresc, recunoscându-ne toată păcătoșenia…pentru a ne îmbrățișa iarăși cu El, prin iertarea pe care o primim de la El.

Și avem astfel confirmarea acestei realități dumnezeiești…a faptului că, deopotrivă, putem fi casnicii lui Dumnezeu…cu Dumnezeu…împreună/ în comuniune cu Dumnezeu…tot timpul…deși trăim pe pământ…în așa fel încât ființa noastră, sufletul și trupul nostru să fie transfigurate…să fie preschimbate într-o realitate duhovnicească personală.

Pentru că numai astfel, ca ființe înduhovnicite, acum și pentru veșnicie putem fi proprii relației cu Dumnezeu.

Însă, din punct de vedere material, I-au adus Domnului cinci pâini și doi pești…

La care El a zis: Ferete Mi ode aftus…Adică: Aduceți-Mi-le Mie pe acelea aici!…Aduceți-Mi pe cele pe care le aveți.

Și acum începe minunea! Minunea înmulțirii pâinilor…dar și o explicație subcutanată, profundă în acest text…a faptului că materia se poate îndumnezei.

Că materia are virtualități imense…pe care Dumnezeu le-a lăsat…le-a sădit în ea…și că numai împreună cu Dumnezeu putem să actualizăm aceste dumnezeiești virtualități aflate în materie…dar și în ființa noastră.

Deci Domnul a poruncit, în versetul al 18-lea, ca materia să fie adusă la El.

Adică ceea ce spunem noi, în Dumnezeiasca Liturghie…atunci când ne pregătim să invocăm/ să chemăm pogorârea harului dumnezeiesc…ca să sfințească Cinstitele Daruri…

Căci spunem: „ale Tale dintru…ale Tale”…

Pentru că, Doamne, Îți aducem Ție daruri dintru…ale Tale…din ceea ce ne-ai dăruit nouă

Noi nu facem decât să Ți le reîntoarcem, să Îți reoferim darurile Tale…cu mărinimie de suflet.

Tocmai de aceea – am mai spus asta și altădată – creștinul autentic, românul autentic, ortodoxul…atunci când face o milosteniecele mai bune lucruri. Cele mai bune obiecte sau cea mai bună hrană ca milostenie.

Nu dă toate rupăturile…sau nu dă omului doar cinci lei…adică ceva de nimic

Căci dacă vrei să faci o milostenie…atunci trebuie să o faci ca lumea…Îi iei un costum de haine cuiva…îi dai o carte serioasă…îi dai o Icoană…îl primești la tine…îi dai o masă…îi facilitezi o bursă…îl duci la tratament…sau mergi cu el într-o excursie…sau faci cu el un curs de inițiere într-o anumită știință…sau în înțelepciunea dumnezeiască…

Deci dacă vrem să ajutăm, trebuie să ajutăm cu lucruri de cea mai mare importanță. Cu lucruri care să însemne ceva, la modul real și impresionant pentru un om.

Pentru că el își va aminti cu bucurie…și cu mulțumire de gestul tău…dacă l-ai făcut să se simtă bine, întreg, uman, bucuros în compania ta.

Altfel facem milostenii…prin care îi desconsiderăm pe oameni…pentru că le dăm ce vrem noi…și nu ceea ce ei au nevoie

Și așa și aici! Domnul ne arată că adevărata milostenie trebuie să fie adusă în fața lui Dumnezeu…cu toată recunoștința față de El…sau că oricât de puțin am avea noi să dăm…să nu ne uităm la faptul că e puțin…pentru că Dumnezeu primește și sporește acest lucru.

El înmulțește binecuvântarea în casa noastră…și în cea a omului pe care îl ajutăm… 

Au adus în fața Domnului cinci pâini și doi pești…

Și ce să faci cu o asemenea mâncare…la atâta mulțime? Nici nu știm dacă peștele era făcut…pregătit…

Iar pâinile cât erau de mari? Că Sfinții Apostoli nu puteau să ia cu ei pâini cât roata carului…Luau și ei niște pâinuțe mici…Niște pâinișoare acolo…ce aveau ei, săracii…

Deci nu putem să spunem că aici avem de-a face cu o masă…Nici 1, 2% nu se puteau sătura mâncând ce aveau Apostolii.

Și cu toate acestea Domnul ne spune – așa cum încercăm noi să spunem credincioșilor, în Biserică: ajutorul dumneavoastră, oricât de mic, e important…pentru că putem să ajutăm pe cineva bolnav – că oricât de mici sunt cele aduse…ele se vor înmulți pentru toți.

Iar acest puțin, cu adevărat, Dumnezeu l-a înmulțit!


Istoria începe de oriunde o privești [3]

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 *

Istoria începe

de oriunde o privești

***

Prima parte și a 2-a…a cărții.

***

În anii ’90 ai secolului trecut, Ruxandra Cesereanu (născută pe 17 august 1963 la Cluj-Napoca)[1] empatiza cu Soljenițîn și Paul Goma[2].

Apoi a respectat-o pe Monica Lovinescu[3].

I-a admirat pe „luptătorii anticomuniști din munți”[4] și pe câțiva foști și foste deținute politice[5].

Despre Lucreția Jurj[6], femeie-partizan între 1950-1954 și deținută politică între 1954-1964, va scrie în p. 29-30 ale cărții citate. Aceasta a adormit în toamna anului 2004[7]

S-a simțit „înrudită moral”[8] cu Ana Blandiana și Romulus Rusan[9], a fost „tulburată de pamfletele dureroase[10] ale lui Horia Roman Patapievici din Politicele[11]…și îl consideră pe Marius Oprea „unul dintre cei mai curajoși oameni din România, în demersul său de scotocire a adevărului în cazul istoriei recente”[12].

Și afirmă toate aceste lucruri pentru ca să dovedească cititorului că e animată de modelele etice și nu de cele culturale[13].

Însă, după ce în adolescență și tinerețe fusese complexată de faptul că trăiește într-o țară cu o „cultură mică”[14], acum, la maturitate, este enervată de altceva: de faptul că e considerată o provincială.

Spune ea: „majoritatea scriitorilor bucureșteni de astăzi (mai bine de 50% dintre ei, vreau să spun) sunt disprețuitori față de scriitorii din provincie. În cel mai bun caz, manifestă indiferență. Nu îi interesează provincia decât în măsura în care aceasta ar putea fi un aliat sau, mai bine zis, un vasal al Capitalei”[15].

Dar complexul provincialismului în cultură e iarăși o problemă falsă…Problema nu e de unde vii…ci cât de autentice sunt cele pe care le scrii.

Nasul pe sus al scriitorului bucureștean, parizian sau newyorkez, în lipsa operei, nu îl face geniu…ci doar un penibil

Paul Goma[16] (născut pe 2 octombrie 1935, la ora două dimineața, „în cătunul Mana, comuna Vatici, județul Orhei”[17]) a devenit o prezență online[18]…cu operă downloadabilă în mod gratuit…deși unele dintre cărțile sale sunt și în rafturile librăriilor românești.

Din ce în ce mai bolnav și mai obosit…ajutat însă de fiul său, care manageriază saitul, Paul Goma ne dăruie la sfârșitul fiecărei luni încă o parte din Jurnalul său, deopotrivă cu însemnări personale și cu largi preluări din media online sau din corespondența personală.

De ce Paul Goma a decis să fie la îndemâna cititorului de azi? Pentru că îi pasă de opera lui…și îl interesează ca ea să infuzeze adânc în mentalitatea românească.

Iar viitorul e de partea lui Paul Goma…pentru că informația și creația artistică sunt și vor deveni din ce în ce mai mult valori universale la care se poate accede instant la nivel online.

În curând, în mod sigur, se va rezolva și problema traducerii la nivel larg. Utilitare online tot mai specializate vor traduce instantaneu un text cu o acuratețe foarte mare.

Nu vor înlocui ele dexteritatea și delicatețea unei traduceri personale…dar ne va duce aproape de o citire bună a unui text.

Atunci va fi nevoie doar de operă de arătat…pentru că și chinezul și americanul și francezul vor veni și vor citi, pe limba lor…ceea ce tu ai scris pe limba ta

Ce sentiment îmi dă Lista completă[19] a unui scriitor ca Paul Goma? Că marea operă înseamnă trudă…și că fiecare carte e un fragment din viața lui…oferit spre înțelegere.

Dar, în același timp, că opera trebuie protejată și bine administrată pentru ca ea să ajungă, în condiții optime, la cititor.

Paul Goma ne oferă documente despre el, în relație cu fosta Securitate, mărturii de viață, publicistică, 20 de volume de Jurnal, un dicționar, 19 romane, 3 dări de seamă autobiografice și file video personale.

De la scrisul mult…la prezența video…de la recuperarea istoriei la vehemența față de diverse derapaje umane…Paul Goma este el însuși, cu autoritatea senină a celui care e trecut prin viață și cunoaște nuanțele profunde ale limbii române.

Și pe cât pare de incisiv și de brutal cu nedreptățile…pe atât e de delicat…și de omenos când vine vorba de relațiile interumane.

Citindu-i paginile de Jurnal am descoperit o istorie vie, o istorie care își poartă demnitatea cu durere dar și cu încredere în viitor.

Pentru că opera lui, dăruită online, e cea mai bună dovadă de încredere în viitor, în cei care se pot  și se vor schimba prin forța mărturiei scrise sau vizuale.


[2] Ruxandra Cesereanu, Năravuri românești. Texte de atitudine, Ed. Polirom, Iași, 2007, p. 27.

[3] Ibidem.

[4] Ibidem.

[5] Ibidem.

[7] Ruxandra Cesereanu, Năravuri românești. Texte de atitudine, ed. cit., p. 30.

[8] Idem, p. 28.

[9] Ibidem.

[10] Ibidem.

[11] Ibidem.

[12] Ibidem.

[13] Ibidem.

[14] Idem, p. 26.

[15] Idem, p. 30-31.

A 50-a zi pentru România

Ce s-a petrecut în București, România și în întreaga lume în cadrul protestelor…pentru România în ultimele 49 de zile: prima zi (13 ianuarie 2012), a doua zi, a treia zi, a patra zi, a cincia zi, a șasea zi, a șaptea zi, a opta zi, a noua zi, a zecea zi, a 11-a, a 12-a zi, a 13-a, a 14-a, a 15-a zi, a 16-a zi, a 17-a zi, a 18-a zi, a 19-a zi, a 20-a zi, a 21-a zi, a 22-a zi, a 23-a zi, a 24-a zi, a 25-a zi, a 26-a zi, a 27-a zi, a 28-a zi, a 29-a zi, a 30-a zi, a 31-a zi, a 32-a zi, a 33-a zi, a 34-a zi, a 35-a zi, a 36-a zi, a 37-a zi, a 38-a zi, a 39-a zi, a 40-a zi, a 41-a zi, a 42-a zi, a 43-a zi, a 44-a zi, a 45-a zi, a 46-a zi, a 47-a zi, a 48-a zi, a 49-a zi.

  • Szasz Lorand (Gazeta de Nord-Vest): Ieri, 1 martie 2012, la Satu Mare au protestat în jur de 100 de oameni. S-a scandat: “Abracadabra, să dispară javra”, “Ceauşescu, Ceauşescu, fă-i chemare lui Băsescu”, respectiv “Giurcă hai dispari, ne e scârbă când apari”, “Holdiş şi cu gaşca lui, ruşinea Sătmarului”. De asemenea, protestatarii s-au revoltat de prezenţa reprezentanţilor cotidianului JDD, oficiosul PDL Satu Mare, strigând “JDD lasă-ne, pupă-n cur pe PDL””.
  • Elena Dumitrache (Ziua News)…despre a 49-a zi în Piața Universității din București. „Locotenentul Alexandru Gheorghe, dat afară din Armată după ce a protestat împotriva regimului îmbrăcat în uniformă militară, este unul dintre simbolurile Pieţei Universităţii. Oamenii care s-au strâns şi astăzi în faţa Teatrului Naţional, în a 49-a zi consecutiv de proteste la Universitate, au primit mărţişoare cu chipul fostului militar”.
  • Noii decani ai Facultăților din Universitatea București.
  • Realitatea Net: Românca Mica Ertegun, văduva mogulului din lumea muzicală Ahmet Ertegun, a făcut cea mai mare donaţie oferită vreodată Universităţii Oxford – 26 de milioane lire sterline. „Nu am copii. Ce altceva aş putea să fac cu banii, să-mi cumpăr diamante? Mulţi oameni donează bani spitalelor. Aceste burse mi s-au părut mult mai interesante”.
  • Cristian Ionescu (Jurnalul Național): „Oamenii [din București], [aseară, 1 martie 2012], în loc să vină să-i susţină la proteste, se înghesuiau la mărţişoare, în pasajul de la Universitate. Sute de persoane au dat năvală la standurile unei ex­pozi­ţii dedicate zilei de 1 Martie, aproape blocând căile de acces către me­trou. Cei rămaşi să protesteze în Piaţa Universităţii şi-au declarat tris­te­ţea privind situaţia, comentând că pen­tru un mărţişor poţi să ieşi din casă, dar pentru viitorul tău nu ştii să lupţi. Tristeţea le-a trecut repede, cium­palacii înveselindu-se cu tot felul de scandări hazlii, de genul: „Udrea nu mai vrea litigii, mulge oile lui Gi­gi”, referindu-se la recentul sprijin pe care l-a primit Elena Udrea din par­tea lui Gigi Becali”.
  • Răzvan Bărbulescu (Jurnalul Național): „Când le şuierau sloganele Pieţei pe la urechi, pedeliştii păreau să aibă regrete. Unii chiar şi conşti­in­ţă. Alţii descopereau îndoiala. Era o evoluţie. Cum s-au dezmeticit, s-au scuturat şi s-au înălţat ca pri­ma­­tele. Şi-au recăpătat morga: Băăă, dar noi avem puterea, ce ma­ma mă-sii! Se produsese o re­ve­la­ţie: Băăăă, noi avem putereaaaa, nu ăştia!”.
  • Marian Nazat (Jurnalul Național): „Miracol este şi mândria răsculată a românilor din Gerar. Îi  crezusem resemnaţi pe de-a-ntregul, incapabili de răzmeriţă. Scânteia care i-a aprins a sărit pe neanunţate, paralizându-i pe guvernanţii „traiului în bine”. De atunci nimic nu mai este ca înainte pentru alde Băsescu, frica i-a încercuit şi-şi arată colţii”.
  • Marian Burlacu (Adevărul): „Câștigătoare a medaliei de aur la Jocurile Olimpice din 1964, la aruncarea suliței, medaliată cu argint în 1968, Mihaela Peneș s-a retras la o mănăstire din Bucovina”.
  • Ştefan Găvan (Adevărul): „Medaliat cu bronz la pistol viteză la Jocurile Olimpice de la Sydney în 2000, Iulian Raicea (37 de ani) [din București] slujeşte în prezent în Biserica Ortodoxă din Bangkok”. Aparține de Biserica Ortodoxă Rusă și este ieromonah.
  • Idem: „Fost jucător la Rapid, Şerif Tiraspol şi în echipa naţională de juniori, Eduard Bandi s-a călugărit la doar 20 de ani, şocându-i pe apropiaţi. Fără nicio explicaţie, fără să-şi anunţe măcar familia, fundaşul dreapta a ales viaţa monahală şi nu a vrut niciodată să vorbească public despre alegerea sa. După aproximativ doi ani petrecuţi la Mănăstirea Gura Motrului, în judeţul Mehedinţi, fotbalistul originar din judeţul Gorj a ajuns la Mănăstirea Putna în 2006”. Acum e monahul Pahomie.
  • Idem: „Adrian Ambrosie şi Daniel Zafiris, foştii atacanţi ai lui Poli Iaşi din anii ’90, au pus timpuriu ghetele în cui pentru a deveni pastori. „Viaţa fără Dumnezeu este ca un meci de fotbal fără minge” este mottoul celor doi foşti fotbalişti, care predică acum Evanghelia la bisericile din Iaşi”.
  • Claudiu Bălan (Ortodoxia tinerilor): „Icoana bizantină transmite taine ale lui Dumnezeu pe care o pictură în stil realist n-ar putea niciodată. Aşa cum animaţia Bobiţă şi Buburuză transmite o stare a copilăriei fericite pe care filmele nu o vor putea transmite niciodată, la fel icoana ortodoxă descrie lucrarea de mântuirii a omului de către Dumnezeu într-un fel în care un tablou religios n-ar putea niciodată s-o facă. Nivelul abstract pe care-l percepem în icoana bizantină e o dovadă că viaţa la care ne cheamă Hristos e esenţial alta decât viaţa pe care o ducem noi. Icoanele sunt aşa diferite de realitatea noastră, pentru că viaţa în Dumnezeu este aşa de diferită faţă de păcat, pentru ca sfinţenia este aşa de diferită de realitate, pentru că înţelepciunea lui Dumnezeu este nebunie pentru lume, pentru că lumea nu L-a putut cunoaşte pe Dumnezeu în înţelepciunea ei”.
  • Comemorarea lui Liviu Corneliu Babeș. Despre același lucru.
  • Jurnalul Național, cameră web, 16. 59:

  • Iuliana Stan (Cotidianul): „Mai mulţi manifestanţi care protestează de aproape două luni la Iaşi, în Piaţa Unirii, pentru plecarea de la putere a regimului Băsescu, au venit în faţa primăriei pentru a-i transmite ostilitatea lor prim-ministrului României, Mihai Răzvan Ungureanu, ieşean de-al lor şi o piesă de-ale lui Traian Băsescu. Ei l-au fluierat pe şeful executivului de la Bucureşti”.
  • Idem: „”De aproape două luni protestăm în Piaţa Unirii mai multe categorii de nemulţumiţi: de la un pensionar cu 35 de lei, la oameni care nu au serviciu dar au în îngrijirea copii cu handicap”, a mai spus doamna care a relatat şi că îi cunoaşte pe părinţii premierului. Mihai-Răzvan Ungureanu a fost fluierat când a intrat la o recepţie, cu 300 de persoane, organizată de municipalitate şi de Consiliul Judeţean  cu ocazia prezenţei în oraş a membrilor Guvernului. La reuniune, la care jurnaliştii nu au avut acces, sunt prezenţi parlamentari de Iaşi, şefi de instituţii, oameni de cultură şi reprezentanţi ai societăţii civile”.
  • Idem: „O dată cu schimbarea Guvernului, ieşenii se aşteptau la modificări în bine. Pentru că situaţia nu s-a schimbat deloc, premierul Ungureanu a fost fluierat de un grup format din aproximativ 20 de protestatari aflaţi în faţa Primăriei Iaşi. Pe pancartele protestatarilor se puteau citi mesaje precum: „O mână de escroci umilesc ieşenii”, „Cea mai proastă administraţie e cea din Iaşi”, „Deşteaptă-te ieşene” şi „DNA infectat de virusul corupţiei”.
  • Manifestarea pro-prezidențială nu va mai avea loc.
  • Andrei Marga (Cotidianul): „Sunt în universităţi persoane care se dau profesori universitari cu acte în regulă, cărora nimic nu le lipseşte, afară de operă şi cultură. […] [Și astfel] persoane cu scrieri subţirele, unii devenind afacerişti în profesie, ba chiar plagiatori dezinvolţi, adăpostiţi sub funcţii pompoase. Efortul continuu, enorm, şi sacrificiul de sine presupuse de operă depăşesc aceste persoane”.
  • Idem: „În această situaţie, unii profesori universitari caută înlocuitori de performanţă. Unii apucă vârtos ideologiile aflate la îndemână – „apolitismul”, „oportunismul carpatic”, „activismul politic” – pentru a se gonfla. S-a reluat, din păcate, năravul de dinainte de 1989, de a face cadre didactice universitare din ocupanţi de funcţii politice ori administrative sau din servitori de cauze private. Ei se mişcă lejer prin viaţa universitară sub pavăza unei solicitări de performanţă redusă”.
  • Idem: „S-a ajuns până la situaţia în care, pe uşa unor birouri, s-a scris emfatic „aici se produc ISI”, ca şi cum acesta ar fi însuşi scopul cercetării. În chip evident, nu se înţelege problema: ISI este un instrument excelent de stimulare a preocupării pentru vizibilitatea articolelor ştiinţifice, dar ne înşelăm dacă credem că ISI dispensează de cultură, de obligaţia înnoirii cunoaşterii, de datoria impactului tehnologic sau, respectiv, cultural. În fapt, destule artificii profesionale şi imposturi se ascund tocmai în spatele publicaţiilor ISI”.
  • Ioan Vieru (Cotidianul): „viaţa politică a României de astăzi este formată din cei care ieri mimau aparenţele unei realităţi normale, mână în mână, cu cei care făceau viaţa imposibilă. Astăzi sunt în căutarea unor soluţii de salvare, în fapt, propria lor salvare politică. Aceştia sunt cauza barbariei economice, morale…culturale, aruncând România la coşul de gunoi al oricărui cabinet guvernamental european. Într-un sistem închis, au redevenit dumnezei”.
  • Dimitrie Cantemir, Hronicul Româno-moldo-vlahilor, ed. 1835-1836, vol. 1 și vol. 2. Via Tipărituri vechi.
  • Monica Tripon (Făclia de Cluj): „În cea de-a 50-a zi de proteste, cei peste 50 de manifestanţi care s-au adunat în Piaţa Unirii [din Cluj-Napoca] au reluat lozincile împotriva preşedintelui Traian Băsescu, împotriva Guvernului, împotriva PDL, împotriva fostului premier Emil Boc şi împotriva FMI. S-a scandat iarăşi: „Jos Băsescu!”; „Pentru ţară şi popor/ Îl dăm jos pe dictator!”; „Haideţi cu noi,/ Băsescu la gunoi!”; „Sus Tricolorul/ Jos dictatorul!”; „Iarna nu-i ca vara,/ Nu te mai vrea ţara!”; „Băsescu Traian/ Primul huligan”; „Băsescule, nu rezişti/ Nici cu mii de securişti!”; „Jos Guvernul SIE/ Făcut la beţie!”; „Jos guvernul securist/ Făcut de un utecist!”; „SRI, lasă-ne/ Bani de Educaţie!”; „PDL în România/ Este furtul şi hoţia!”; „Emil Boc, nu uita/ În Cluj n-ai ce căuta!”; „Boc la Răchiţele/ La-mpletit nuiele”; „Băsescu după Boc/ Demisia pe loc!”; „PDL, nu uita/ Gherla este casa ta!” etc.”.
  • Idem: „„TVR, TVR,/ Nu exclude-Antenele!”; „CNA, CNA/ Lasă-ne transmisia!”; „Presa liberă!”; „Jos cenzura/ Şi dictatura!” – s-a scandat vineri, la Cluj-Napoca. Şi vineri s-a scandat: „O dorinţă sinceră/ România liberă!”; „Afară, afară/ Cu FMI din ţară!”; „Nu vrem să fim o naţie de sclavi!”; „Meleşcanu, trădător/ Prin partide călător”; „Se dă şpagă barosană/ Pentru Roşia Montană”; „Cianură/ Pentru dictatură”; „Voi ne furaţi/ Voi nu privatizaţi!”; „Voi daţi afară/ Doctorii din ţară”; „Auru-Apusenilor/ Nu al Cotrocenilor!”; „Bucureşti, nu uita/ Clujul e de partea ta!””.
  • Idem: „Pe una din pancartele purtate de manifestanţi era scris: „Arestaţi: Parveniţii, Delapidatorii, Lăcustele; Uzurpatorii, Netrebnicii, Ploconiştii, Represorii! Salvaţi ţara de: Trădători, Viermi intestinali, Rîme; Ciocoi, Nomenclaturişti, Abjecţi”. Un alt mesaj afişat vineri: „Masele sînt o minoritate”. Şi la protestul din 2 martie [2012] manifestanţii au afişat portretul locotenentului Gheorghe Alexandru şi au scandat „Cinste lui, cinste lui/ Cinste ofiţerului!””.
  • Viorica Ispas (Ziua News): „Astăzi, în a doua zi de primăvară, când temperaturile au arătat maxime cu plus, oamenii veniţi în Piaţa Universităţii au ocupat şi zona fântânii arteziene de la Facultatea de Arhitectură, acolo unde acum câteva săptămâni se strângeau galeriile echipelor de fotbal şi studenţii. Au avut pancarte cu mesaje împotriva regimului, steaguri tricolore, dar şi mărţişoare cu Traian Băsescu spânzurat”.
  • Idem: „Lozincile au fost mai puternice, iar mesajele transmise de protestatarii de la Universitate s-au putut auzi mult mai bine. Nu s-a schimbat însă nimic în ceea ce priveşte cererile manifestanţilor. Revendicările au fost aceleaşi, demisia lui Traian Băsescu şi organizarea alegerilor anticipate, semn că liderii PDL au greşit atunci când s-au gândit că spiritele se vor calma odată cu înlocuirea lui Emil Boc cu Mihai Răzvan Ungureanu şi eliminarea din guvern a unor personaje precum Elena Udrea sau Traian Igaş”.

Pe marginea teologiei și a științei [2]

Adrian Lemeni și Pr. Răzvan Ionescu, Teologie ortodoxă și știință. Repere pentru dialog, ed. a II-a revizuită și adăugită, Ed. IBMBOR, București, 2007, 521 p.

***

Prima parte.

***

Pr. Răzvan Ionescu:

„Hristos este răspunsul”, p. 120/ „Hristos este profund compatibil cu orice cultură care caută cu onestitate valori umane fundamentale”, Ibidem/ Liturghia ca o Cincizecime repetată, p. 121/ „O Ortodoxie închisă culturilor lumii este o falsă Ortodoxie”, p. 124.

*

Cultura păgână și „discernământul întrebuințării” ei, p. 134/ nu există trăire „de tip taboric”, p. 168, pentru că extazul poate avea loc oriunde…numai curat la suflet să fii…iar Sfântul Dionisie Areopagitul nu a fost niciodată un „Pseudo”, p. 169 și p. 172, pentru Sfinții Părinți ai Bisericii.

*

Care Sfânt Părinte al Bisericii a avut dubii vreodată asupra persoanei și operei Sfântului Dionisie Areopagitul? Sfântul Maxim Mărtusitorul? Sfântul Ioan Damaschin? Sfântul Grigorie Palama? Altul ca ei?

*

„În știință, nu greșeala în sine este condamnabilă…ci nerecunoașterea, neacceptarea și, deci, necorectarea ei”, p. 189/ „știința se bazează pe experimentare”, p. 194/

*

În p. 230…cât și în p. 350…autorul se pare că…a uitat să îl pună pe „Pseudo” în fața numelui Sfântului Dionisie Areopagitul./ „Sfințenia este prin excelență starea trăirii raționalității dumnezeiești”, p. 316/ minunea ca adeverire, p. 388/

*

Adrian Lemeni:

„este neviabilă cunoașterea fracționară, fragmentată”, p. 362/ „interacțiunea dinamică” în cadrul fizicii cuantice, p. 372/ incertitudinea este o categorie epistemologică și nu ontologică, p. 374/ asumarea limitelor cunoașterii științifice, p. 376/ Heisenberg[1] a  învățat limba greacă veche pentru a-l putea citi pe Platon, p. 377/

*

 Principiul antropic e de la p. 391 încolo/ suntem observatori ai universului, p. 391-392.

*

Conceptul „robotului”, spune autorul nostru, a apărut prima dată în 1917, în nuvela Opilec[2] a scriitorului ceh ‘Karel Čapek[3], p. 426. Însă în sursa de aici[4] se spune tocmai contrariul și se aduce și proba:

„Contrary to the popular opinion, the word „robot” did not appear in Josef Capek’s short story „Opilec” in 1917. The word appeared in Karel Capek’s play R.U.R – Rossums’ Universal Robots in 1920. Nevertheless the word was invented by Josef Capek[5]. More on the origin of the word here.

The word that was used to describe an android in Josef’s short story was „automat”.

Martina Vondrova was so kind as to scan the short story from the 1925 version of Lelio published by the Aventinum publishing company in Prague. I have underlined the word „automat” which appears twice in the short story. Even if you don’t read Czech you can check for yourself that there is no mention of the word „robot””.

*

Problema conștiinței umane, p. 435/ Cred că e o exagerare afirmația cum că Condiția postmodernă a lui Lyotard a dus la „o confirmare interdisciplinară a postmodernismului”, p. 443. De ce? Pentru că postmodernitatea se fundamentează pe trecerea granițelor dintre științe…pe interdependența dintre ele./

*

„Postmodernismul nu este doar o simplă etapă istorică ulterioară modernității, ci o nouă cale de reprezentare și asumare a lumii și a vieții”, p. 450/ pluridisciplinaritatea pentru a cerceta o problemă anume, p. 465/

*

„Din perspectiva teologiei ortodoxe, fundamentul unui dialog veritabil este eclesialitatea”, p. 470 Ce este însă eclesialitatea? Răspunsul autorului: e „realitatea dialogică în care necreatul se unește cu creatul în Hristos, prin Duhul Sfânt”, Ibidem/ „Comoditatea modului de gândire neparticipativ la realitatea eclesială este echivalentă cu eșecul teologhisirii în plan personal”, p. 472/ „ontologia iconică”, p. 475/

*

„dogma este o expresie a experienței eclesiale, fiind în directă continuitate cu viața mistică a Bisericii”, p. 476/ omul: „ființă dialogică”, p. 485.

*

Autorii își consideră cartea ca pe „un început de drum” și ne dorește să gustăm „experiența continuării acestui drum în spațiul experimental al laboratorului trăirii…personale”, p. 491.


[2] Nuvela din 1917 e a lui Josef Capek și nu a lui Karel Capek.