Praedicationes (vol. 2), p. 49-55

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 Praedicationes

vol. 2

***

Paginile 2-12; 12-18; 18-24; 24-30; 30-37; 38-48.

***

Zi numai cu cuvântul! Predică la Duminica a 4-a după Rusalii. Vindecarea slugii sutașului [Mt. 8, 5-13]

Monon ipe logo∙ Zi numai cu cuvântul! [Mt. 8, 8, GNT]

Iubiții mei[1],

Evanghelia din ziua de astăzi, din duminica de astăzi…din Duminica a 4-a după Rusalii…este cea de la Matei 8, 15-13…unde avem de-a face cu vindecarea slugii sutașului…

Iar cuvintele cu care am introdus acest cuvânt, această predică a noastră de astăzi, sunt emblematice…sunt însăși esența credinței acestui sutaș, care vine la Domnul nu pentru sine ci pentru sluga sa, care era paraliticos [Mt. 8, 6]…care era paralitică/ slăbănoagă.

Vom da citire, mai întâi, Sfintei Evanghelii de astăzi, potrivit ediției BOR 2001, traducerea ÎPS Bartolomeu Anania…pentru ca apoi să adăstăm asupra textului…ca să înțelegem anumite semnificații ale Evangheliei de astăzi.

„5. Pe când intra în Capernaum s-a apropiat de El un sutaș, rugându-L

6. și zicând: „Doamne, servul meu zace slăbănog în casă, cumplit chinuindu-se”.

7. Și Iisus i-a zis: „Voi veni și-l voi vindeca”.

8. Dar sutașul, răspunzând, I-a zis: „Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperișul meu, ci zi numai cu cuvântul și servul meu se va tămădui.

9. Că și eu sunt om sub stăpânirea altora și am sub mine ostași și-i spun unuia: Du-te! și se duce; și altuia: Vino! Și vine; și robului meu: Fă asta! Și face”.

10. Auzind acestea, Iisus S-a minunat și a zis celor ce veneau după El: „Adevăr vă grăiesc, nici în Israel, n-am aflat atâta credință!

11. Și vă spun Eu vouă că mulți de la răsărit și de la apus vor veni și vor ședea la masă cu Avraam, cu Isaac și cu Iacob în împărăția cerurilor,

12. iar fiii împărăției vor fi aruncați în întunericul cel mai din afară; acolo va fi plângerea și scrâșnirea dinților”.

13. Și i-a zis Iisus sutașului: „Du-te, să-ți fie după cum ai crezut!”. Și s-a însănătoșit servul său în ceasul acela”.

Acesta e pasajul scriptural de astăzi…pasajul evanghelic din Duminica a 4-a după Rusalii…și vom încerca să înțelegem anumite semnificații teologice și morale ale Evangheliei pe care am rostit-o…

Avem de-a face așadar cu o întâlnire rară: cu întâlnirea dintre Hristos/ Mesia, născut în poporul lui Israel…și un centurion roman…

Cu un e ecatontarhos [v. 5], așa după cum spune textul grecesc. Și ecatontarhosul era conducătorul militar peste o sută de oameni[2].

De aceea și cuvântul încetățenit în română…acela de sutaș…spune același lucru: conducea o sută de soldați.

Și observăm aici, la Mt. 8, 5, importanța verbului prosilten…

Acesta arată faptul, că atunci când Domnul intra în Capernaum, acest ecatontarhos…acest centurion roman…acest sutaș…se apropie…se apropie cu umilință de El și I se roagă…I se roagă Lui.

Căci verbul în cauză arată apropierea…apropierea de Dumnezeu a sutașului.

Fiindcă încrederea în cineva, pe care o ai în inima ta, e începutul dialogului.

Căci nu te poți apropia de cineva cu pace, cu înțelegere, cu încredere, dacă mai înainte de toate nu ai fi înțeles, că cel pe care tu îl rogi îți poate împlini dorința.

Și aici trebuie să vedem un lucru extraordinar: că acest centurion roman se apropie ca un om credincios de Domnul…se apropie cu rugăciune…după cum și noi trebuie să ne pregătim ca să venim la Domnul.

Fiindcă acest lucru înseamnă apropiere…

Căci apropierea de Domnul e, deopotrivă, fizică/ exterioară dar și interioară.

Și aici centurionul se apropie de Domnul…se apropie prin rugăciune…și auzindu-i rugăciunea…din aceasta vedem mărinimia lui. Căci nu vine să se roage pentru el…ci pentru cineva din subordinea lui.

La o adică, centurionul roman ar fi trebuit să fie insensibil pentru un soldat din subordine…atâta timp cât soldatul din subordine era plătit, își făcea meseria lui…motiv pentru care centurionul ar fi trebuit să fie indiferent față de situația jalnică în care acela a ajuns.

Dar acest centurion…nu numai că nu era indiferent față de slujitorul lui ci, dimpotrivă, îl adăpostea în casa sa, după cum aflăm din versetul al 6-lea.

Căci el vine și Îi spune Domnului: Chirie, o pes mu…slujitorul meu…

Și acest pes, pedos poate fi tradus prin: servitor/ servant/ sclav/ slujitor/ copil/ fiu din casa mea…

El stă vevlite en ti ichia…Stă zăcând…întins în casă…în casa mea…și este paralitic…

Și acesta deinon vasanizomenos, suferă cumplit…e cuprins de boală.

Și acesta vine la Domnul…sutașul…și vorbește despre un altul, despre un slujitor al său, despre cineva din subordinea sa…și-I prezintă Domnului situația reală a vieții slugii sale.

Și el Îl roagă să ia aminte la suferința acestuia…

Și observăm faptul că sutașul I se adresează Domnului cu Chirie…Adică I se adresează cu adevărat, mesianic, văzând în El pe Fiul lui Dumnezeu…și nu cu titulatura de Avvă sau de Rabin. Mai ales de Rabin…

Și nu îi zice Ravvi…ci îi zice Chirie.

Chirie…Doamne…așa cum Îi spunem și noi: Doamne Iisuse Hristoase…

Și Domnul îi spune: Ego elton terapefso afton [v. 7]/ Eu venind îl voi vindeca pe el.

Și de la terapefo acesta vine terapie/ vindecare…terapeutic…în limba română.

I-a promis că îl va vindeca…

Însă sutașul, aici, în acest moment își arată adânca lui credință!

Pentru că el îi spune că se crede păcătos…în fața Domnului…Se crede nevrednic ca Domnul să intre sub acoperișul casei lui…

Și considerăm că versetul al 8-lea este unul cu foarte mare încărcătură teologică.

Căci din acesta observăm credința și nădejdea imense în Domnul ale centurionului roman.

Fiindcă el Îl identifică corect. Îi spune: Chirie!

Și îi spune: Doamne, nu sunt eu icanos…vrednic…în stare…ina mu ipo tin steghin iseltis…ca să intri sub acoperișul meu…

Iar tin steghin este acoperișul…

Nu sunt vrednic să Te primesc sub acoperișul meu…în casa mea…Ci Tu zi monon…numai cu cuvântul…

Să spui numai un cuvânt…che iatisete o pes mu și se va fi vindecat [un viitor pasiv] sluga/ slujitorul meu…

Și de aici vedem ce credință autentică…ce credință profundă avea acest centurion…

Care este lăsat fără nume în Evanghelie…tocmai pentru ca să reprezinte…într-o înțelegere duhovnicească…pe tot cel care este înaintat în credință…pe tot cel care are o sută de talanți…pe cel care este deplin în credință și care crede în Domnul cu adevărat…crede că El poate face minuni în viața oamenilor și că este deajuns numai ca Domnul să încuviințeze acest lucru…și minunea se va produce…

După cum observăm, centurionul ne introduce într-o logică foarte profundă a minunii…dar mai ales a credinței.

El crede…și credința în Hristos…este garanția că minunea se va produce. El nu se îndoiește de această minune pe care o cere de la Domnul.

Dar o cere de la El, pentru că El era singurul Care putea să facă această minune…pentru că era Fiul lui Dumnezeu.

Și apoi versetul al 9-lea!…În care se vorbește despre cum se comportă el față de inferiorii săi, pe cale ierarhică…și cum aceștia îi dau ascultare întru toate.

Și ținând cont de acest lucru, și centurionul se simte…se raportează la Hristos ca un rob al Său, care cere de la Stăpânul universului vindecare…și crede că această vindecare va și veni.

Și încă odată subliniem măreția de inimă a acestui centurion, care nu se roagă pentru el.

Căci el nu vine pentru el la Biserică…nu vine să se roage numai pentru el…ci se roagă și pentru aproapele său.

Și el suferă pentru acesta și îl îngrijește…pe speze[3] proprii, în casa sa.

Domnul privește la credința acestui om…privește la cuvintele sale…

Și avem versetul al zecelea…unde se spune: acusas de o Iisus/ și auzind Iisus…aceste cuvinte, se subînțelege…etafmasen…de la tafmazo…S-a minunat.

S-a uimit de bogăția credinței acestui om.

Pentru că bogăția credinței acestui om este tocmai expresia credinței noastre de acum. Căci noi ne încredințăm Domnului ca El să ne vindece…să ne mântuiască…

Deci: S-a minunat! Etafmasen…

Che ipen tis acolutusin/ Și a spus celor ce veneau…veneau după El…celor care Îl urmau…următorilor Săi…adică Apostolilor și mulțimii de oameni din jurul Lui.

Și ce le spune?

Amin lego imin/ Adevărat vă spun vouă…par’ udeni….că nicăieri…tosaftin pistin…o așa de mare credință…en to Israil evron…nu am găsit/ descoperit în Israil.

Și dacă reluăm fraza…și ascultăm cuvintele Domnului pas cu pas…ea sună așa: Adevărat vă spun vouă, că în Israil/ Israel nu am găsit/ nu am descoperit/ nu a venit în fața Mea o așa mare credință…tosaftin pistin.

Iar pistis înseamnă credință…

Și Domnul arată prin această afirmație a Sa că adevărata credință este cea care nu cere să se întâmple minunea așa precum vrea omul ci Îl lasă pe Dumnezeu să decidă.

Să decidă când El dorește minunea.

Cu alte cuvinte, sutașul vine și spune: „Doamne, când vei vrea Tu și cum vei vrea Tu, ajută-l pe el, pe această slugă a mea! Vindecă-l pe el așa precum vrei Tu…pentru că eu nu sunt vrednic să Te primesc în casa mea…căci Tu ești Dumnezeul Cel peste toate”.

Și ce spune prin aceasta Hristos Domnul?

Că un străin, un păgân, un neisraelit…avea o mai mare credință decât evreii…

Decât mulți dintre evrei…care doreau minuni, care doreau să-L ispitească pe Domnul…

Așa cum făcuseră în Ieșirea…când au cerut minuni prin care Domnul să le arate că El este cu ei [Ieș. 16, 3; 17, 2-3].

Și asta, tocmai când Dumnezeu era cu ei…și i-a scos cu mână tare și cu braț înalt/ cu braț puternic/ cu brațul Duhului Sfânt [Ieș. 14, 31; 15, 6-7; Deut. 26, 8; Ps. 117, 15-16]…prin puteri dumnezeiești…din Egipt, din „casa robiei” [Deut. 13, 5].

Și văzând atâtea minuni…în ciuda acestui fapt foarte evident…totuși Israelul considera că Dumnezeu nu este cu el.

Iar Domnul, de foarte multe ori, îi spune Israelului prin Sfântul Moise, că nu trebuie să-L ispitească…că nu trebuie să-L pună să facă minuni…să Își arate puterea Lui între ei [Ieș. 16, 8; 17, 2; 32, 10; Lev. 10, 2; Num. 11, 1; 14, 2-3; 16, 30; 17, 8; 20, 3-5].

Căci aceasta nu e îngăduit! E o aroganță.

Căci nu trebuie să-I cerem lui Dumnezeu minuni când vrem noi.

Iar aici, acest sutaș binecuvântat de către Dumnezeu…foarte sporit în credință…ne învață că trebuie să ne punem toată credința și nădejdea în mila lui Dumnezeu și în ajutorul Său dar să-L lăsăm pe El să acționeze în viața noastră…atunci când El dorește și nu atunci când dorim noi.

Și acesta e un semn al unei credințe mature. Pentru că arătăm, pe de o parte, că știm să așteptăm…știm să așteptăm voia lui Dumnezeu…știm să așteptăm ca să se facă voia lui Dumnezeu în viața noastră…iar, pe de altă parte, că nu încercăm să abuzăm de comuniunea noastră cu Dumnezeu.

Ci, chiar dacă am fi foarte sporiți în sfințenie, noi trebuie să ne rugăm continuu Domnului pentru ceva anume însă nu trebuie să ne arătăm necăjiți dacă Domnul nu ne împlinește imediat rugăciunea.