Zi: 5 martie 2012

Puterea și mimesisul ei

Leave a comment

Îl ascultam pe Crin Antonescu aseară vorbind, la Antena 3, despre depolitizare, despre intenția viitoarei puteri de a renunța și a exclude din practică numirea în funcții pe criterii politice.

Mi se pare că problema este încă și mai gravă decât atât, iar implicațiile ei sunt și mai profunde.

Nu e vorba numai de partizanate politice, e vorba de corupție în toată societatea românească, practicată la toate nivelurile, cu care o viitoare nouă guvernare va trebui să se confrunte.

E vorba de promovarea neaveniților, în toate sistemele, chiar și fără să fie neapărat criteriul politic luat în calcul.

Cu sau fără intervenția politicului are loc erodarea criteriului profesional pe toate palierele societății, care se face fie prin ignorare, fie prin cântărirea bizară a profesionalismului.

În ritmul în care s-a extins și se extinde cancerul corupției în România, vom ajunge foarte curând o țară care se va autodizolva, iar nulitățile care s-au autopromovat prin mită și alte forme de corupție vor da inocente din umeri în fața acestui dezastru.

Dacă alegerile vor aduce oameni noi la putere, vor trebui să privească, pe cât posibil, cât mai aproape de rădăcina fenomenului și nu de la înălțimea teoriei politice sau a măsurilor foarte generale.

Este nevoie mai întâi de toate de intenție bună (sinceră), care să reflecteze atent și cu gravitate la situația prezentă a claselor sociale…pe nedrept defavorizate…și a domeniilor sociale și economice care asigură fundamentul dezvoltării și al existenței unei țări și care la noi au ajuns cenușărese.

După care ar trebui să urmeze măsuri luate cu aceeași seriozitate, care să nu mai facă reformă de dragul de a putea spune că…s-a schimbat ceva…care oricum nu avea nevoie să se schimbe…în timp ce răul a fost lăsat să prolifereze în liniște.

Dacă alții vor câștiga alegerile, ne-am dori să nu piardă multe luni cu entuziasmul succesului.

Mesajul pe care îl transmite puterea…de sus…este esențial pentru oameni, pentru că există totuși un anume mecanism al mimetismului social și comportamental, care imprimă, și în cei de jos, habitudinile celor pe care mulți îi privesc ca…modele de reușită în avansare și de la care vor să învețe rețeta succesului.

Dacă ei vor promova numai oameni competenți, s-ar putea să reușească să transmită un mesaj inhibator pentru cei obișnuiți cu altă rețetă și tentați a-și demonstra eficiența coruptibilă.

O schimbare adevărată va fi resimțită imediat ca atare.

Ezitările vor fi în defavoarea tuturor…

Praedicationes (vol. 2), p. 136-141

6 comments

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 Praedicationes

vol. 2

***

Paginile 2-12; 12-18; 18-24; 24-30; 30-37; 38-48, 49-55, 56-62, 63-69, 69-73, 73-81, 82-86, 86-91, 91-97, 97-100, 101-114, 114-120, 120-126, 126-132, 132-136.

***

Și avem acest verset 19…unde se produce de fapt marea minune a înmulțirii pâinilor și a peștilor.

Che chelefsas…de la cheleo (a porunci)…și a poruncit tus ohlus anaclitine/ mulțimilor să se așeze…

Și de aici, de la clino, vine înclinare…gest al trupului în care îți pleci capul în fața lui Dumnezeu…sau în fața cuiva care îți inspiră autoritate…dar și a avea aplecare asupra unui lucru. A avea înclinare pentru o vocație sau o meserie.

De aceea cel care nu are nici în clin și nici în mânecă…de-a face cu o meserie…este afon la ea. Nu îi simte melodia…

Ne înclinăm…și ne așezăm…

Mulțimile s-au așezat epi tu hortu/ pe iarbă. Căci hortos, de unde vine horticultură al nostru, înseamnă iarbă. Iar horticultura se ocupă cu studierea pomilor, a legumelor, a florilor…pe scurt: a ierburilor, a vegetației.

Însă clino, la care ne-am referit anterior, e important ca poziție duhovnicească. Poziție duhovnicească a corpului…și a stării interioare în fața lui Dumnezeu.

Iar cei care știți ceva despre poziția tradițională în care se face rugăciunea lui Iisus, a inimii…aceea de a sta pe un scăunel și a apleca capul spre partea stângă, spre partea inimii…și a privi deasupra inimii, așa cum ne învață Sfântul Vasile de la Poiana Mărului, canonizat de către Biserica noastră de curând (†25 aprilie), în 2003[1]…această stare înclinată a capului către inimă…deasupra inimii…în susul inimii…în partea ei rațională și volitivă…și nu în partea de jos, în partea pătimașă…la nivel spiritual, această aplecare a capului trebuie să producă în noi umilința. Pentru că e starea de ascultare a lui Dumnezeu și de așteptare a voii Lui.

Și printr-o continuă rugăciune, umilință…și continuu dor față de Domnul…și cu lacrimi, și cu pocăință…acestea produc în noi acea stare de sensibilitate duhovnicească, de pocăință dureroasă și dulce în același timp…a stării și a rugăciunii în fața Domnului.

Pe de o parte, trăim pocăință, durere, așteptare, conștientizare de sine…iar, pe de altă parte, recunoștință față de Dumnezeu…mulțumire pentru toate.

Căci fără Dumnezeu nu putem să ieșim la limanul rugăciunii. Adică să scoatem toată această murdărie imensă din noi…pe care păcatele, patimile au produs-o în noi.

Acea murdărie pe care o simțim acut…jenant, zdrobitor în adâncul ființei noastre.

Căci e un mare dar de la Dumnezeu ca să ne vedem păcatele. Și e unul dintre marile daruri pe care frica de Dumnezeu și amintirea păcatelor noastre și gândul la moarte îl nasc în noi.

Și așa, această aplecare a trupului la rugăciune, care, la început, pare să fie o chestie fără sens…produce, cu timpul, durerea și mișcările evlavioase ale inimii noastre…dar și ale trupului nostru.

Iar aceste mișcări ale evlaviei, care se nasc în sufletul nostru și se răsfrâng și în tot trupul nostru…sunt la antipodul a ceea ce înseamnă cerbicie.

Și cerbicia e starea omului care stă numai cu gâtul în sus…cu capul în sus…cu gâtul drept și adânc înfipt între umeri…

Privește măreț…de sus…

Îi privește cu aroganță…pe cei care trec pe lângă el și pe care îi consideră, pe toți, proști și nechibzuiți…

De aceea niciodată nu pleacă capul…și nu se crede păcătos, nu se crede netrebnic…nu se consideră vinovat cu nimic…

Căci cerbicia arată tocmai această stare fizică și, deopotrivă, morală: sunt tari în gât.

În sensul că, statul lor cu capul în sus…exprimă o realitate interioară dramatică…aceea de autosuficiență, de încredere în sine fără margini.

Însă, viața duhovnicească…adică rugăciunea lui Iisus, împărtășirea, spovedania, toate îngenuncherile și metaniile noastre, toată oboseala și tristețea duhovnicească pe care le trăim la slujbele noastre…pentru păcatele noastre și ale întregii comunități și ale întregii lumi…dar și bucuria și exaltarea dumnezeiască pe care le trăim prin simțirea harului lui Dumnezeu…produc în noi niște mișcări duhovnicești…care ne înclină…

Și observăm la oamenii duhovnicești aceste detalii ale înclinării duhovnicești, ale evlaviei…Căci stau, câteodată, la rugăciune, cu capul aplecat spre umăr…sau mai aduși de spate…spre inimă…sau cu mintea privind în inimă…la cele din lăuntru…

Și o fac de la sine…și nu în mod automat! Căci sufletul plin de evlavie mișcă trupul spre o stare a cuviinței, a rugăciunii evlavioase, a dialogului atent la detalii…și cu sincerități de conștiință.

Și toate acestea produc pe chipul lor un farmec…și o maiestuozitate de neînlocuit.

Iar oamenii duhovnicești o simt în mod reciproc.

O simt unul la altul…

Căci au un mod de a ști să pună virgule acolo unde trebuie, în vorbire…Știu să facă puncte puncte, adică trei puncte…într-o discuție…

Sincopele glasului…ale modului de a privi, de a duce spre o anumită direcție discuția, de a te comporta în integralitate, fără nimic fad, teatral, tras de păr…spun multe celor care te ascultă…

Deci observăm la oamenii duhovnicești această manifestare de…trestie mângâiată de adierea vântului.

O mișcare grațioasă a trupului și a minții lor, plină de eleganță duhovnicească.

Mișcările continue, naturale și delicate ale trupului, aplecarea când spre dreapta când spre stânga a capului…care nu stă numai așa, bădăran, cu gâtul în sus…și care știe să privească și în jos, să schimbe tonalitatea glasului…care știe să se roage făcând pauze în rugăciune, pauze semnificative…sau sublinieri prin intermediul vocii, a tăriei sufletești…sunt amprentele omului duhovnicesc.

El e omul care se dăruie în multe feluri la predică, la slujbe, în discuțiile cu el…

Toată această oboseală…oboseală imensă…te umplu de înclinare bună….

Și am primit și mesaje bădărane, apropo de oboseală…Eu încerc să predic și să scriu online…în ciuda oboselii mele imense…sau ca o oboseală peste oboselile pe care le am…

Și cineva a venit și mi-a spus că am vocea ca a lui Vadim Tudor…

Adică, dacă eu înalț glasul puțin, aici, când predic, pentru ca să fie expresivă în anumite contexte…și dacă oboseala mea e atât de mare, ca și acum, și cu toate astea…mă chinui să zic…și să gândesc niște lucruri…

Căci eu nu am foaie în față!…

Nu zic, domne, eu țin spiciul și dumneavoastră înghițiți tot ce spun eu!

Nu, ci eu acum gândesc lucrurile pe care vi le spun!…

Căci acum fac predica, acum mă gândesc…acum îmi aduc aminte…acum sunt luminat de Dumnezeu ce să spun.

În mintea mea acum se produc toate lucrurile…toate conexiunile…

Pentru că predicile mele nu sunt aranjate…

Dar așa e: când privești distant…toată munca…și vocea mea…ridicată și neefeminată…poți să glumești…dacă nu te ostenești la fel.

Știu și eu asta! Unii părinți vorbesc mai încet…se prefac că sunt oameni care întotdeauna numai așa vorbesc…Adică faptul că au o calmitate extraordinară, mă rog…

Însă vorbirea mea e naturală. Așa mi-e firea! Eu vă vorbesc cu timbrul meu…cu cel pe care îl am întotdeauna, în orice discuție…

Nu îmi pot silui glasul!

Nu pot vorbi încet ca un efeminat…sau numai pe anumite tonalități.

Nu! Eu vă vorbesc așa cum vorbesc întotdeauna.

Problema însă e aceea, că omul care stă în fața noastră înțelege osatura adâncă duhovnicească pe care o ai. Dar cel care nu te cunoaște…poate să spună orice îi trece prin minte…

Și vocea mea guturală, obosită, sfâșiată…e vocea unui om care trudește continuu. A unui om care vorbește mult…și muncește, uneori, împotriva sănătății sale.

Și, e adevărat, ar trebui să mă menajez…și să nu vorbesc în momente ca cele de acum…de mare oboseală…

Însă dacă tac…și nu mai scriu…cu toții avem de pierdut…

Să tăcem și să ne uităm unii la alții…precum cucii la cer? Să stăm ca niște năluci în Biserică?

Însă dacă nu te obosești…nu ai ce spune…

Și, de multe ori, așa ajungem să trăim în Biserică: să nu mai știm ce să ne spunem…

Însă, slavă lui Dumnezeu!, avem enorm de multe lucruri să aflăm…și să ne spunem…și pe care să le comentăm…și pe care să le adâncim…

Încât noi ne mirăm…cum de mai avem somn…sau cum mai putem dormi, când avem atât de multe lucruri de făcut?

A 53-a zi pentru România

2 comments

Ce s-a petrecut în București, România și în întreaga lume în cadrul protestelor…pentru România în ultimele 52 de zile: prima zi (13 ianuarie 2012), a doua zi, a treia zi, a patra zi, a cincia zi, a șasea zi, a șaptea zi, a opta zi, a noua zi, a zecea zi, a 11-a, a 12-a zi, a 13-a, a 14-a, a 15-a zi, a 16-a zi, a 17-a zi, a 18-a zi, a 19-a zi, a 20-a zi, a 21-a zi, a 22-a zi, a 23-a zi, a 24-a zi, a 25-a zi, a 26-a zi, a 27-a zi, a 28-a zi, a 29-a zi, a 30-a zi, a 31-a zi, a 32-a zi, a 33-a zi, a 34-a zi, a 35-a zi, a 36-a zi, a 37-a zi, a 38-a zi, a 39-a zi, a 40-a zi, a 41-a zi, a 42-a zi, a 43-a zi, a 44-a zi, a 45-a zi, a 46-a zi, a 47-a zi, a 48-a zi, a 49-a zi, a 50-a zi, a 51-a zi, a 52-a zi.

  • Mircea Platon: „Cominterniştii ne numeau „bandiţi”. Ceauşescu ne numea „huligani”. Iliescu ne numea „golani”. Patapievici ne-a numit „23 de milioane de omuleţi patibulari”. Urban, „viermi”. Se pare însa că „pegra” pe care dl Tismăneanu o identifica halucinat în Piaţa Universităţii ar putea dospi chiar sub mantaua domniei-sale. Sub tastatura dlui Tismăneanu şi a ciracilor domniei-sale, limbajul e redus la statutul de furnizor de sloganuri, de enunţuri fără legătură cu realitatea. Or, această decuplare a cuvintelor de referentul exterior, această schimonosire orwelliană a limbajului duce la nihilism (după Stanley Rosen) şi la erodarea democraţiei (după Tony Judt)”.
  • Gândul: „2.013 locuinţe din 28 de localităţi din judeţul Buzău sunt încă sub nămeţi în urma ninsorilor abundente şi a viscolului din lunile ianuarie şi februarie, autorităţile locale susţinând că aceste gospodării necesită măsuri urgente de protejare pentru a nu fi afectate considerabil”.
  • Idem: „Aproape o mie de dosare a avut de soluţionat, anul trecut, un judecător al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), potrivit unui raport al stării justiţiei pe 2011”.
  • Constantin Cucoș: „trebuie să ne raportăm [la mediile de socializare] […] ca la niște instrumente sau medii facilitatoare, care ne ajută să ajungem la informație sau să o generăm, într-un mod activ, continuu, personalizat”.
  • Idem: „Mediul virtual devine o realitate în care se „depozitează”, de la o zi la alta, o parte a existenței noastre, cu plusurile și căderile ei. A desconsidera acest spațiu, a fugi de el, a-i nega rostul (cu toate că el este evident prin funcționalitate și amploare) ni se par comportamente nerealiste, de eludare păguboasă și chiar de lașitate”.
  • Idem: „Așadar, de ce nu îmi șterg contul de pe Facebook? Pentru că vreau să experimentez „pe pielea mea” ce se întâmplă în perimetrul menționat, pentru că doresc să deprind a „locui” și (în) acest orizont, pentru că nutresc speranța că noul topos – considerat pe nedrept rece, problematic, ostil – poate fi umanizat și spiritualizat”.
  • Alex Ștefănescu: „Poeziile dv. sunt diluate (aţi turnat proză în ele)…”/ „Sunt prins într-o plasă de obligaţii…”/
  • Citind, de-a lungul timpului, comentariile acide ale lui Alex Ștefănescu la diverse producții literare care i se trimit…nu am cum să nu râd amar…Replicile sale nu au nimic de-a face cu critica de întâmpinare…ci cu satira grețoasă. Oamenii îi trimit texte…pentru că îl văd la televizor. Cel mai adesea îi trimit texte cu o încredere sinucigașă în opinia lui. Însă modul cum el se raportează la oameni cu sau fără potențe literare e dezonorant pentru un om care are pretenție de directorat în materie de înțelegere a literaturii. Nu îl ajuți pe om bătându-ți joc de el în mod literar…ci dacă observi ce este și ce poate face.
  • Pe 4 martie 2012 PFP Daniel Ciobotea a împlinit 22 de ani de episcopat. „Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a fost hirotonit episcop în Duminica Ortodoxiei, în data de 4 martie 1990, în Catedrala Mitropolitană din Timişoara de către Înaltpreasfinţitul Părinte Nestor, Mitropolitul Olteniei, Înaltpreasfinţitul Părinte Nicolae, Mitropolitul Banatului şi Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului”.
  • Ciprian Bâtea (Gazeta de Nord-Vest). Situația din Satu Mare e trasă la indigo în celelalte județe. „Efectele negative după reducerea celor 59 de posturi de poliţie din mediul rural la doar nouă secţii au fost creşterea numărului de infracţiuni şi consumul mai mare de carburant, adică exact inversul efectului urmărit. Aşadar, în loc să securizeze mediul rural şi să eficientizeze activitatea poliţiştilor, măsura reducerii posturilor de poliţie a fost o veritabilă mană cerească pentru infractori”.
  • Jurnalul Național, cameră web, 17. 55:

  • Petre Roman (Jurnalul Național): „Revoluţia anticomunistă a re­pus în drepturi istoria noastră. Şi dacă am trecut de la speranţa de atunci la dezamăgirea de acum e pentru că politica a trecut de la bunăvoinţă la rea-voinţă. E vorba despre reaua distribuire a puterii într-o sistematică slăbiciune pentru bani şi avere. Pentru cei de la putere nu e loc de nimic din ceea ce noi toţi credem că e normal. E loc numai pentru ei şi ai lor.  De aceea sunt atât de rău văzuţi. Ge­ne­raţia actuală, cea care sociali­zea­ză intens pe Facebook şi Twitter, crede cu cea mai deplină con­vin­gere că puterea trebuie să fie diseminată, adică ea nu mai poate fi nici concentrată, nici ierarhizată abuziv”.
  • Cotidianul: „Aproximativ 200 de studenţi ai Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) din Târgu Mureș au protestat, luni, [5 martie 2012], în faţa Prefecturii Mureş, scandând „Nu vrem separare etnică”, „Nu suntem troc politic” şi cerând „învăţământ fără politică”.
  • Idem: La Arad, „după șapte săptămâni de protest, zeci de oameni au participat duminică seara [4 martie 2012] la o nouă acțiune în centrul Aradului. Oamenii cer demisia președintelui Băsescu, a Guvernului, dar și organizarea de alegeri anticipate. Protestatarii au strigat lozinci împotriva actualei puteri, dar s-au putut auzi și cântece de petrecere”.
  • Sunt minus două grade la București. 20. 25.