Am diortosit textul predicii conform ediției: [Sfântul] Varlaam al Moldovei, Carte românească de învățătură: [la] Dumenecile preste an și la Praznice împărătești și la Svenți mari, ed. îngrijită și glosar de Stela Toma, prefață și studiu de Dan Zamfirescu, vol. II, Ed. Roza Vânturilor, București, 2011, p. 33-36.

***

„Într-acea vreme intră Iisus în Capernaum, după câteva zile, și s-a auzit că este în casă. Și îndată se adunară mulți, încât nu încăpeau nici în fața ușii.

Și veniră la Dânsul purtând un slăbănog de vene/ un paralitic. [Era] purtat de patru [oameni]…și nu puteau să se apropie de El [din cauza] noroadelor[1]/ a mulțimilor.

Și [cei patru] descoperiră acoperământul/ acoperișul unde [El] era și îl sparseră. Și [pe acolo] sloboziră/ au introdus patul în care zăcea slăbănogul.

Iar dacă Iisus văzu credința lor îi spuse slăbănogului: „Fiule, iertate să-ți fie ție păcatele tale!”.

Iar unii dintre cărturari, din cei care stăteau acolo, gândeau în inimile lor: „Ce poate fi aceasta, de grăiește așa hulă?  Cine poate ierta păcatele? Numai singur Dumnezeu [poate face aceasta]”.

Și îndată înțelese Iisus, cu duhul Său, că așa gândesc aceia întru ei înșiși și le spuse lor: „Ce/ de ce gândiți acestea întru inimile voastre? Ce este/ căci ce este mai ușor: a spune slăbănogului: „Să ți se ierte ție păcatele!” sau a spune: „Scoală și-ți ia patul tău și umblă!”?

Ce ca să știți/ dar ca să știți că Fiul omului are putere pe pământ să ierte păcatele…[și] spuse slăbănogului: „Ție îți zic: scoală și-ți ia patul tău și te du la casa ta!”.

Și se sculă îndată, și-și luă patul și ieși înaintea tuturor.

Cât să mira toți/ încât se mirau toți și [Îl] lăudau pe Dumnezeu, și spuneau că: „niciodată[2] n-am văzut așa [ceva]”” [Mc. 2, 1-12].

[Iar] înțelesul acestei Evanghelii acesta este:

Întâi de toate se spune aici, că după multe ciudese/ minuni pe care le-a făcut Domnul Hristos, adică după tămăduirea soacrei Apostolului Petru și după ce goni/ izgoni dracii din cei doi îndrăciți, și după ce îi curăți pe cei 10 stricați [la piele]/ leproși, și dacă făcu minuni mari și în multe feluri, iar vestea se duse/ se răspândi și despre alte minuni, de aceea nu a mai intrat în nicio [altă cetate] și nu a mai umblat prin locuri pustii.

Și după ce, acolo unde era, tămăduia și vindeca [pe mulții] bolnavi care erau aduși la El din multe părți, după câteva zile intră în Capernaum.

Și pentru a ne da nouă chip/ exemplu [despre cum trebuie să ne comportăm în societate], El nu făcu veste/ nu făcu caz/ nu-și anunță venirea Sa pe ulițe…ci intră îndată într-o casă[3].

Însă vestea despre venirea Lui nu s-a putut ascunde. [Astfel că] au venit aici [oameni] de pretutindeni.

Și dacă știau că este în casă…se adunară atât de mulți încât nu numai că nu încăpeau înăuntru dar nici pe ușă nu se mai putea intra.

Iar Măria Sa le mărturisea lor cuvântul Sfintei Evanghelii. Și pentru că trecuseră câteva ceasuri [de când le vorbea]…pentru ca învățătura Lui să se adeverească cu ciudesă/ prin minune…au adus la Dânsul pe un slăbănog, pe care patru inși îl purtau cu patul.

Și ei nu puteau nicidecum să îl bage pe ușă

Căci nu se puteau nici apropia de casă datorită mulțimii care se adunase.

Însă, datorită multei credințe pe care o aveau în Hristos, nu avură ce să facă altceva decât să se suie pe casă. Și sparseră acoperișul casei și sloboziră/ introduseră slăbănogul, cu patul lui, înaintea lui Hristos.

În al doilea rând, [Evanghelia de față ne] arată câtă multă răutate ne aduce nouă păcatul. Căci fiecare păcat, dacă se înmulțește în suflet, de acolo se varsă/ se revarsă și în trup.

[Lucru] pe care îl putem cunoaște [din cazul] lui Cain. Căci dacă l-a ucis pe fratele său, pe Avel/ Abel [Fac. 4, 8], [atunci] a căzut blestemul lui Dumnezeu peste sufletul lui și boala peste trupul lui, în așa fel încât mâna care ucisese pe fratele său nu a mai putut-o duce niciodată la gură ca să mânce cu ea, ci în continuu tremura și suspina pentru viața lui [Fac. 4, 11-12].

Din această cauză noi, cei care greșim/ păcătuim și facem păcate, dacă nu vine peste noi certare de la Dumnezeu, pentru păcatele pe care le facem și nu pățim nimic rău în lumea aceasta, mai vârtos/ și mai mult se cuvine/ se cade să ne temem.

Căci pentru așteptarea lui Dumnezeu, Care ne așteaptă pocăința, [pe când noi] nu ne pocăim, [de] mai multă certare [vom avea parte] și mai mari munci/ chinuri ni se gătesc[4]/ ni se pregătesc în lumea cealaltă.

Fiindcă pe cel pe care nu-l ceartă Dumnezeu aici, îl va certa acolo, în cealaltă lume.

Din acest motiv ne este foarte folositor nouă faptul să răbdăm certare/ canonisire în această lume și întru această viață să ne curățim [de păcate].

Căci acolo, [în viața veșnică], nu va fi izbăvire, nici curățire, ci giudeț/ judecată și certare cu/ prin muncile cele veșnice.

Pentru aceea și Domnul Hristos, când îl tămădui pe acest slăbănog/ paralitic, mai întâi îi lecui/ îi vindecă sufletul lui de păcate, spunându-i: „Fiule, iertate să-ți fie ție păcatele [tale]!”.

Căci așa face și vraciul/ medicul când bolește cineva de ochi. Nu pune mai întâi leacuri la ochi ci la cap. Căci acolo este rădăcina și izvorul bolii [pentru boala ochilor].

Iar Domnul Hristos, Vraciul/ Doctorul sufletelor omenești la fel a făcut [în această situație]: a oprit mai întâi izvorul răutăților.

Căci izvorul a toată răutatea este păcatul.

Acela slăbește trupul nostru.

Acela îi aduce boala.

Acela păgubește și trupul și sufletul.

În al treilea rând, Evanghelia [de azi] ne învață prin credința și răbdarea acestui bolnav. Căci se spune [aici]: „A văzut Iisus credința lui și îi spuse: Fiule, iertate să-ți fie ție păcatele tale!”.

[Dar] mare credință aveau și oamenii care îl purtau pe slăbănog cu patul. [Îl purtau] ca pe un mort

Și ei s-au suit și au spart acoperământul/ acoperișul casei…și l-au slobozit/ l-au introdus/ l-au coborât cu atât [de multă] osteneală.

Însă mai mari au fost credința și răbdarea slăbănogului. Căci este lucru greu/ cu anevoie pentru un bolnav să iasă din casă, și să fie scos pe ulițe, și purtat…și ca boala lui să fie cunoscută de toți [în tot dramatismul ei][5].

Fiindcă mulți ar fi mai bucuroși să moară decât să își descopere/ decât să li se facă cunoscută boala. Decât să o cunoască toți.

Iar acest slăbănog nu procedează în acest fel.

Ci se lasă purtat pe ulițe și prin gloate/ mulțimi [de oameni]…și rabdă toată greutatea și durerea.

Și face acestea toate, le rabdă cu drag [pe toate], pentru credința/ din cauza credinței ce o avea în Hristos.

Și Domnul Hristos a tămăduit bolnavi și pentru credința altora. După cum putem vedea și din exemplul arapcăi/ negresei aceleia. Căci pentru credința ei Domnul Hristos a vindecat-o pe fiica ei [Mt. 15, 22].

Așa și pentru credința hotnogului/ sutașului Hristos a vindecat-o pe sluga lui [Mt. 8, 13].

Iar aici Evanghelistul spune că [Hristos] a văzut credința lor…Adică a acelora care îl purtau [pe paralitic].

Și de aceea îi spuse slăbănogului: „Fiule, iertate să-ți fie ție păcatele [tale]!”.

Însă cărturarii și fariseii care ședeau acolo…se mirară când auziră că-i iartă păcatele și grăiau în sinea lor: „Cine poate fi Acesta de iartă păcatele? Pentru că nimeni nu poate să ierte păcatele fără numai singur Dumnezeu”.

Și îndată, [lor], Domnul Hristos le arătă că Măria Sa este Dumnezeu. [Adică] Acela care știe gândurile oamenilor…[Fapt pentru care] le vădi/ le dezvălui înaintea tuturor/ în public cugetele lor/ gândurile lor.

Și le arătă [totodată], că dacă e greu să ierți păcatele…[atunci e] și mai greu să spui bolnavului: „scoală și umblă!”.

Iar Măria Sa le-a făcut foarte ușor pe acestea două: i-a iertat păcatele dar l-a și vindecat pe cel bolnav.

Și El spuse aceasta bolnavului…și îndată acela se sculă, își ridică patul pe umăr și ieși înaintea tuturor [din casă]. [Fapt care] îi făcu pe toți să se mire și să se minuneze și să laude pe Dumnezeu.

O, marea putere a Izbăvitorului nostru Iisus Hristos! Căci [El] nu numai că îl însănătoși pe om ci îi dete și vârtute/ putere/ vigoare [trupească].

De aceea, ca și acestui bolnav, [nouă], celor care suntem slăbănogi la suflet, Domnul Hristos ne spune: „Sculați și umblați!”.

Adică nu vă e de ajuns numai faptul că v-ați sculat din căderea păcatelor ci trebuie să umblați și cu umblarea sufletească în fapte bune.

Căci iată a venit și Sfântul Post [acesta], [care e timpul potrivit] pentru fapte bune, pentru rugă/ rugăciune, milostenie, răbdare, certarea[6] trupului pentru greșelile pe care le-am făcut…

[Pentru că acum a sosit] vremea de a ne umple [viața de fapte prin care] să plătim pentru greșelile noastre [din trecut][7].

Pentru ca astfel să dobândim bucuria cu Sfinții lui Dumnezeu și dulceața Raiului, lumina lui Dumnezeu și slava feței Sale, unde este petrecere cu odihnă și cu pace [dumnezeiască].

[Și aceasta] pentru mila și pentru darul/ harul Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia I Se cade și I Se cuvine toată cinstea și mărirea, împreună cu Părintele [Său] și cu Duhul Sfânt, acum și pururea și întru veci de veci. Amin!


[1] În original: năroade.

[2] Idem: nicedănoară.

[3] Adică nu a căutat slavă deșartă de la oameni…

[4] În original: ni să gătiadză.

[5] Și aici Sfântul Varlaam evidențiază, deopotrivă, greutatea fizică a bolnavului dar și jena lui interioară, pentru că i se devoalează în acest fel suferința și starea mizeră în care a ajuns…în care se află

Cu alte cuvinte, tot cel care suferă are nevoie de intimitate dar și de întrajutorare.

De aceea, atunci când vrem să ajutăm pe cineva care este în grea suferință trebuie să îmbinăm în acțiunile noastre discreția cu facerea de bine.

[6] Iar certarea trupului, în nevoința ortodoxă, nu se face prin flagelare…ci prin flămânzire și postire, prin metanii și rugăciuni în genunchi, prin osteneala multă la slujbă și la muncă.

[7] Postul văzut ca nevoință pentru păcatele vieții noastre.

Did you like this? Share it: