Sfântul Sfințit Mucenic Antim Ivireanul
Didahiile
*
Text diortosit și note
de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
***
Ediția diortosită:
[Sfântul] Antim Ivireanul, Opere, ed. crit. și studiu introd. de Gabriel Ștrempel, Ed. Minerva, București, 1972.
***
Paginile 1-8, 8-12, 12-16, 16-20.
***
Și pentru ca să nu [mă] mai lungesc cu vorba, [se poate spune, pe scurt], că tuturor Prorocilor și tuturor Sfinților, adică și celor mai înainte de Lege cât și celor de după Lege, li s-au spus cuvinte de bucurie prin mijlocul/ prin intermediul Îngerilor și li s-au dat de la Dumnezeu dar/ har și milă. Însă [asta în mod] acoperit/ tainic.
Dar Sfintei Fecioare i s-a dat cuvântul bucuriei celei adevărate. Și acesta e mai presus de toată mintea[1]. Căci este mai veselitor prin slavă și cinste [decât toate veștile de bucurie de până acum], pentru că el covârșește/ întrece pe toți cu darul și cu mila [lui Dumnezeu]. [Fiindcă Prea Sfintei Fecioare i s-a spus de către Arhanghel:] „Bucură-te, ceea ce ești plină de dar! Domnul este cu tine”.
Și este fericită de toate neamurile nu numai pentru bucuria aceasta care i s-a făcut, ci și pentru numele ei cel preacinstit, care i-a fost dăruit. Adică pentru faptul că se numește Mariam.
Căci așa precum numele Fiului ei este mai presus decât toate numele, după cum spune Fericitul Pavel: „Și i-a dăruit Lui nume care este mai presus decât tot numele” [Filip. 2, 9], așa și numele ei este mai presus decât orice nume, după cel al lui Iisus.
Și precum întru numele lui Iisus se pleacă tot genunchiul celor cerești și celor pământești și celor de sub bezne [Filip. 2, 10], așa este și ea: mai cinstită, în cer, decât Heruvimii și mai slăvită fără de asemănare decât Serafimii.
Iar pe pământ este mai închinată și mai fericită [decât toți], [fiind cinstită] ca Împărăteasă a lumii de către toți credincioșii pământului.
Și sub bezne[2] [este considerată] mai strașnică/ foarte minunată și mai înfricoșătoare asupra dracilor decât toți Sfinții.
Căci numele de Mariam, după a mea proastă socoteală/ după a mea smerită înțelegere, îl consider compus din trei lucruri.
Mai întâi de toate, avem [aici] un cuvânt compus din trei silabe. Adică din trei înjugări/ din 3 părți componente. Căci ea a născut [cu trup] o față/ o persoană a Sfintei Troițe/ a Sfintei Treimi, pe Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu.
În al doilea rând, fiecare înjugare/ parte componentă e formată din câte două slove/ litere…și acestea indică cele două firi ale lui Hristos, adică firea dumnezeiască și pe cea omenească.
În al treilea rând, în acest cuvânt avem 6 slove/ litere…și prin aceasta înțelegem că se indică [aici] șase taine mari și mai presus de fire: Blagoveștenia/ Bunăvestirea, Nașterea, Botezul, Moartea pe Cruce, Învierea și Înălțarea [Sa] la cer.
Căci [odată] cu Blagoveștenia/ cu Bunavestire s-a descoperit taina cea din veci ascunsă.
La Nașterea [Sa] s-au împăcat cerul cu pământul, adică Dumnezeu cu omul.
La Botezul [Său] ne-am îmbrăcat cu haina nestricăciunii.
[Odată] cu Moartea Sa ni s-a dat viață.
Prin Învierea Lui ni s-a dat bucuria.
Iar prin Înălțarea Sa la cer [ni s-a dat] șederea de-a dreapta lui Dumnezeu Tatăl.
Și, la fel, și în cuvintele cele pline de bucurie, pe care i le-a spus Îngerul: „Bucură-te, ceea ce ești plină de dar! Domnul este cu tine” [Lc. 1, 28], [noi] înțelegem numele Preasfintei Troițe/ Preasfintei Treimi.
Căci în cuvântul „Bucură-te” se înțelege Fiul. Căci El este toată bucuria lumii.
Iar prin cuvântul/ sintagma „plină de dar” se înțelege Duhul Sfânt. Căci prin El se dau toate darurile.
Iar prin cuvântul/ sintagma „Domnul este cu tine” se înțelege Tatăl. Căci El este Domnul a toate, a tuturor celor văzute și nevăzute.
Însă Dumnezeu, Care numai cu un cuvânt a făcut și a zidit toate lucrurile cele văzute și nevăzute, poate, într-adevăr, prin preaputernicia/ atotputernicia Sa cea desăvârșită, să facă stele mai luminoase decât acestea care strălucesc [acum] pe cer și lună mai iscusită/ mai frumoasă decât aceasta care ne povățuiește noaptea și soare mai strălucitor și mai luminat decât acesta, care stinge/ pune în umbră cu lumina sa toate celelalte lumini.
[Și El poate să facă] ceruri mai mari și mai largi în rotocolime/ în mișcarea lor circulară.
Și păsări cu glasuri și mai dulci.
Și flori cu mai multe mirosuri.
Și copaci mai înalți și mai roditori.
Și vânturi mai sănătoase.
Și văzduhuri mai de folos.
Și fiare [sălbatice] mai multe la număr. Și de mult mai multe feluri.
Și mai multe lumi decât aceasta, în care locuim [acum].
[Căci] poate să zidească [lumi] mai minunate în mărime și în meșteșug.
Dar o zidire care să o covârșească/ să o întreacă în vrednicie pe Maica lui Dumnezeu nu va putea să facă niciodată, chiar dacă este Preaputernic.
Căci precum nu este cu putință să socotească/ să gândească [cineva], adică să poată gândi vreodată cu mintea o ființă mai cuvioasă și mai înaltă decât Dumnezeirea, la fel [nu există] nicio zidire mai covârșitoare decât aceea care L-a născut pe Dumnezeu, Care S-a făcut om.
Căci pe dânsa a ales-o Dumnezeu, mai înainte de toată zidirea, pentru ca să-I fie locaș veșnic. [Așa] după cum grăiește David: „Aceasta este odihna mea în vecii vecilor. Și într-însa voi locui, pentru că am ales-o pe ea” [Ps. 131, 14].
Și, cu adevărat, [Maica lui Dumnezeu] este mai aleasă decât soarele. Pentru că este încununată cu toate razele darurilor dumnezeiești. Și [ea] strălucește mai vârtos/ mai presus de celelalte lumini ale cerului.
Mai aleasă și mai frumoasă este și decât luna. Căci cu lumina sfințeniei [sale] stinge/ depășește/ pune în umbră celelalte stele. Și pentru marea și minunata [sa] strălucire este cinstită ca o Împărăteasă de către tot șiragul stelelor celor de taină[3].
Este mai aleasă decât revărsatul zorilor. Pentru că ea a gonit noaptea și toată întunecimea[4] păcatului și a adus în lume Ziua cea purtătoare de viață[5].
Și este aleasă, pentru că este un izvor cu curgeri cerești, care cu bunătatea [sa] adapă Sfânta Biserică și tot sufletul creștinesc.
Și este aleasă, pentru că este un chiparos a cărui înălțime covârșește/ depășește cerurile. Și pentru mirosul cel după fire ea s-a arătat a fi departe de toată stricăciunea.
Și este aleasă, pentru că este un crin. Și chiar dacă s-a născut între mărăcinii nenorocirii celei de obște[6], ea nu și-a pierdut niciodată podoaba albiciunii/ a curăției.
Și este aleasă, pentru că este nor, care nu s-a ispitit cu nicio îngreunare[7] a păcatului.
Și este aleasă, pentru că este Fecioară mai înainte de naștere[8], Fecioară în naștere, Fecioară și după naștere.
Căci este o adâncime nepricepută/ neînțeleasă a bunătăților și o icoană însuflețită a frumuseților celor cerești.
Este o grădină încuiată [Cânt. Cânt. 4, 12], dintru care a ieșit Floarea cea neveștejită. Și fântână pecetluită [Ibidem], dintru care a curs Izvorul vieții, Hristos.
Pe aceasta a văzut-o Moisi/ Moise în Muntele Sinei/ Sinai ca pe un rug aprins care nu ardea [Ieș. 3, 2].
Pe aceasta a văzut-o Aaron ca pe un toiag înflorit și plin de roadă [Num. 17, 8].
Pe aceasta a văzut-o Iacov ca pe o scară întărită, [înaltă] din pământ și până în cer. Și Îngerii lui Dumnezeu se suiau și se pogorau/ coborau pe dânsa [Fac. 28, 12].
Pe aceasta a văzut-o Iezechiil/ Iezechiel ca pe o ușă încuiată, prin care nimeni n-a trecut [Iez. 44, 2]
Pe aceasta a văzut-o Ghedeon ca pe o lână [Jud. 6, 38], Avvacum ca pe o dumbravă umbroasă [aluzie la Avac. 3, 3, cf. LXX, unde avem de fapt: orus cataschiu daseos/ muntele [cel cu] umbră deasă], Daniil ca pe un munte [Dan. 2, 34] și Solomon ca pe un pat [Cânt. Cânt. 3, 7].
[1] Depășește toată înțelegerea ființelor raționale.
[3] De toți Sfinții și de toate Puterile cele cerești și de către întreaga Biserică.
[4] În original: întunerecimea.
[6] Între oameni pătimași și păcătoși.
[8] De nașterea Domnului din ea.