Didahiile [diortosire], p. 8-12

Sfântul Sfințit Mucenic Antim Ivireanul

Didahiile

*

Text diortosit și note

de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

***

Ediția diortosită:

[Sfântul] Antim Ivireanul, Opere, ed. crit. și studiu introd. de Gabriel Ștrempel, Ed. Minerva, București, 1972.

***

Paginile 1-8.

*

Iar Dumnezeul cel mare și înalt, Care este închinat[1] de toate făpturile, izvorul supraînțelepciunii, adâncul cel neurmat al bunătății cu adevărat și adâncimea nehotărâtă a bunei îndurări, El Însuși, ca un stăpân și iubitor de oameni, să trimită darul Duhului Sfânt peste cinstitul și de Dumnezeu încununatul cap al prealuminatului nostru domn și la toți făcător de mult bine, cel dăruit de Dumnezeu, Costandin/ Constantin Basarab Voievod[2] și să-l binecuvinteze din înălțimea locașului Său, ca pe Avraam, înmulțindu-i seminția/ neamul lui din neam în neam și să-l păzească cu întreagă sănătate și cu pace lină până la adânci bătrâneți, întru prea-înălțatul scaun al măriei sale, dimpreună cu toată casa cea luminată a măriei sale.

Mâna cea tare și puternică și brațul cel înalt al Preaînaltului Dumnezeu să supună pe toți vrăjmașii văzuți și nevăzuți așternutului[3] picioarelor măriei sale.

Și să vă întărească și pe dumneavoastră, de la mic și până la mare, dimpreună cu toți ai dumneavoastră, întru credința cea bună și dreaptă, întru cunoștința adevărului și întru nădejdea vieții celei de veci, care este făgăduită de nemincinosul Dumnezeu aleșilor Lui mai înainte de vecii vecilor.

Și să vă povățuiască la tot lucrul cel bun și de folos, spre [buna] plăcere a Lui.

Și să vă ferească în toată vremea, în tot ceasul și în tot locul de vicleșugurile diavolului și să vă îngrădească cu Sfinții Săi Îngeri și să vă înarmeze cu arma dreptății și să vă dăruiască pacea Lui, care covârșește toată mintea [Filip. 4, 7].

Ca [astfel să puteți] petrece viață cinstită și curată, cu pace și cu sănătate.

[Dumnezeu Tatăl] „să păzească inimile voastre și gândurile voastre în Hristos Iisus” [Filip. 4, 7], după cum zice Pavel, ca să faceți „câte sunt adevărate, câte sunt cinstite, câte sunt drepte, câte sunt curate, câte sunt iubite, câte sunt cu nume[4] și lăudate” [Filip. 4, 8], cu rugăciunile și binecuvântarea Preasfințiților arhierei și iubiți frați întru Hristos și împreună cu mine slujitori.

Și după trecerea[5] vieții acesteia, Dumnezeul cel milostiv să ne învrednicească pe noi, pe toți, de Împărăția Cerului.

[Adică] să auzim fiecare dintre noi glasul acela: „Slugă bună și credincioasă, peste puține ai fost credincioasă peste mai multe te voi pune. Intră întru bucuria Domnului”[Mt. 25, 21, 23].

***

Cazanie la Preobrajenia/ la Schimbarea la față a Domnului

„A luat Iisus pe Petru și pe Iacov și pe Ioann/ Ioan, fratele lui și i-a suit pe dânșii într-un munte înalt, deosebi/ aparte/ separat și S-a schimbat la față înaintea lor” [Mt. 17, 1-2].

Cuvintele acestea sunt ale Sfintei Evanghelii [de astăzi]. [Și] din care [noi] trebuie să înțelegem cele despre preaslăvita schimbare la față a Domnului nostru Iisus Hristos, care s-a făcut/ s-a petrecut în muntele Thavorului/ Taborului.

Căci vrând să arate mărirea/ slava Sa Ucenicilor Săi și nouă, cu puțin timp mai înainte [de pasajul de acum], Evanghelia [după Matei] spune că Iisus umbla în părțile Chesariei/ Cezareii lui Filip și îi întreba pe Ucenicii Săi, zicând: „Cine spun oamenii că sunt?” [Mt. 16, 13].

Iar Apostolul Petru, din descoperirea[6] Părintelui ceresc, între toate celelalte vorbe ale Ucenicilor, I-a spus [Lui] cum că este Fiul lui Dumnezeu Celui viu [Mt. 16, 16-17] și prin acest răspuns a descoperit tuturor mărirea/ slava Sa cea mare.

[Iar] ocara Patimilor Sale le-a arătat-o Ucenicilor Săi, celor întăriți întru această credință, când a spus că I Se cade lui să meargă la Ierusalim și să pățească multe de la bătrâni și de la arhierei și de la cărturari, să fie omorât și a treia zi să învieze dintre cei morți [Mt. 16, 21].

Însă Petru auzind aceste cuvinte, fiindcă avea cunoștință trupească și nu cunoștea mărirea/ slava ce avea să vină în urma ocării patimilor/ a pătimirilor [Sale], s-a nevoit/ a încercat ca să-L întoarcă pe Domnul de la acest gând, zicând: „Să fie departe de Tine, Doamne! Să nu-Ți fie Ție acestea!” [Mt. 16, 22].

Însă Domnul i-a spus lui: „Du-te dinapoia Mea, satano! Sminteală-Mi ești. Că nu gândești pe cele ce sunt ale lui Dumnezeu, ci pe cele omenești”[Mt. 16, 23].

Și prin aceste cuvinte Domnul dojenea/ mustra gândul trupesc, care a fost înrădăcinat în mintea oamenilor odată cu greșeala păcatului celui de obște[7].

Și [Domnul] spune că acesta[8] e sminteală, nu pentru că El ar fi pățit/ trăit vreo sminteală [din cauza vorbelor Sfântului Petru], ci pentru că prin intermediul acelor cuvinte Petru Îl oprea pe El de la lucrarea mântuirii noastre.

Și din aceste cuvinte putem cunoaște dragostea cea fierbinte a lui Dumnezeu pe care o are pentru neamul omenesc.

Căci din cauza fierbințelii acestei dragoste S-a și schimbat la față înaintea Ucenicilor.

Pentru ca să îi întărească pe dânșii și mai mult în credință, ca aceștia să nu se smintească văzându-L pe Dascălul lor pătimind pe cruce.

De aceea a lăsat/ a binevoit astăzi să strălucească întru Dânsul lumina aceea a măririi/ a slavei [Sale] – lumină care va străluci și în trupurile Sfinților Lui, când vor lua cununa cea desăvârșită a bucuriei lor – întru care lumină toată făptura omenească, cea din afară, atât de mult s-a schimbat încât obrazul Lui strălucea ca soarele și veșmintele Lui erau albe ca zăpada [Mt. 17, 2].

Iar asemănarea aceasta a obrazului cu soarele și a veșmintelor cu zăpada [nu s-a făcut] pentru că semăna  strălucirea obrazului Său cu soarele și veșmintele Lui erau mai albe ca zăpada. Ci pentru că aici, în lume, nu avem nimic mai strălucitor și mai luminat în comparație cu soarele sau mai alb decât zăpada.

Căci pentru trupurile Sfinților Însuși Domnul spune, în capitolul al 13-lea de la Matei, că vor străluci ca soarele întru Împărăția Părintelui lor [Mt. 13, 43].

Iar Sfinții sunt, pe lângă/ în jurul lui Hristos, ca niște stele. Căci ei își i-au lumina lor de la acest Soare al dreptății.

Iar dacă Îl asemănăm pe Hristos, în comparație cu Sfinții Lui, ca pe un soare pe lângă stele iar dacă Sfinții vor străluci ca soarele, atunci cu mult mai mult va străluci acest Soare al dreptății.

Și această lumină [dumnezeiască] nu a smintit ochii cei slabi ai Ucenicilor, ci mai vârtos îi veselea cu o bucurie anume, dumnezeiască.

Și nu strălucea numai lumina aceasta în obrazul lui Hristos ci și o frumusețe anume și o podoabă nespusă se arăta întru Dânsul. Într-atât de mult încât, dacă s-ar fi adunat într-un loc toată frumusețea și toată podoaba pământească și cerească în niciun chip/ fel n-ar fi putut să veselească ochii și inimile celor ce priveau spre dânsa, precum acea lumină [dumnezeiască] a veselit ochii Ucenicilor lui Hristos.


[1] Căruia I se închină toate făpturile create…Căruia I se supun toate cele create de El.

[3] În original: podnojie.

[4] Cu nume bunapreciate.

[5] În original: petrecaniia.

[6] În urma revelării dumnezeiești primite din partea lui Dumnezeu Tatăl.

[7] Odată cu păcatul Protopărinților noștri.

[8] Gândul trupesc…grija exagerată de trup în detrimentul sufletului.

One comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *