Fatalism de duzină
Auzi cu neplăcere: Noi – ca brazii…românul are șapte vieți…ca la noi, la nimenea…la noi, în Românica…, etc.
Am început…sau unii au început…să vorbească numai în termeni flegmatici sau în expresii autopersiflante…
De fapt, autopersiflarea nu-i privește direct, deși pare doar că îi înglobează…dar nu se simt atinși.
E un mod fals de a spune că te…autopersiflezi…când îți bați joc de toată țara în care trăiești.
Cred că începe să devină din ce în ce mai evident că datul cu tifla la adresa prea gonflatei mândrii naționale (în comparație cu câtă există în realitate) nu rezolva problemele grave ale oamenilor.
Dacă toate lucrurile ar merge ca pe roate, aș înțelege să mai faci și câte o glumă…de relaxare, de bună dispoziție. Dar a te flagela singur toată ziua, fără vreun rezultat, e semn de rămânere în prostie…
Însă românii nu sunt (care sunt) leneși astăzi pentru că așa au fost și acum trei sute de ani. Nu sunt (care sunt) corupți astăzi, pentru că așa au fost dacii și romanii. Sau din vina fanarioților.
Nu…ci sunt pentru că vor.
Își cunosc prea puțin istoria, pentru ca să o imite.
A crede în tot felul de vicii străvechi, care ne-ar bântui ca fantomele, fără ca noi să le putem face față, e chiar…o superstiție…un fatalism incongruent cu raționalitatea pretinsă a personajelor care îl emit.
Românii trebuie să înceteze să se mai uite în toate părțile, fie în istorie, fie în toate punctele cardinale, pentru a-și găsi justificări penibile.
Să înceteze să-și mai înjure morții și țara…ori de câte ori nu sunt în stare să facă ce trebuie.
Suntem…cinic de eroici…în discursuri.
Mai greu e cu demonstrarea profesionalismului, a bunei cuviințe și a intențiilor salvatoare.
Ce se întâmplă acum, se întâmplă pentru că ei înșiși, foarte stăpâni pe soarta lor, poate cum n-au fost de multe ori în istorie, au permis, de douăzeci de ani încoace, și permit mai departe.
Românica…nu există…sau ea e doar modul în care te autominimalizezi…
Există români jalnici, indiferent dacă sunt minoritari sau majoritari, pentru că așa vor ei să fie…
Și nu…nu cred că suntem nici măcar fataliști…
Doar căutăm scuze penibile.