Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Zi: 16 martie 2012

Dorin Streinu, O carte pentru un singur cititor (partea a doua) [vol. 14 de poeme, 1999] [9]

Prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a

***

La cheremul mofturilor

Când nu mă mai așteptam aproape deloc
și după ce ani întregi o dorisem,
se întoarse roata, cu dinții în sus,
și mă anunță, anodin, chiar hilar,
mă primește în vestibulul ei.

Îmi venea să plâng
chiar să mă îndrăgostesc

Nu-mi venea să dau crezare urechilor,
nici măcar sunetelor,
care, vorba aia,
îți intră în urechi…și se transformă
în știrile de la ora 5.

Îmi spuse pe un ton discret,
că trebuie să vin într-o anume zi…
când putem fi singuri pe planetă.

Și ce să facem, Doamne, singuri?!…

Se pare că femeilor li se urăște
când stau singure
și, mai ales,
când nu mai sunt iubite cu patimă,
cu dor nebun.

Eu sunt poet
și sunt nebun numai de dor.

De dor nebun, adică prea bun
pentru cei care se uită la mine
ca trestia în baltă.

Poeții știu să iubească
și femeile știu asta prea bine,
că sunt sătule până în gât
de guralivi cu burți de bere
și de râgâitori pasivi.

Noi,
poeții, facem lucruri atât de cugetate,
încât par necugetate.
Par așa, spontane,
diafane,
crud de frumoase…

Și acest…aceste lucruri (că noi facem
multe lucruri) plac femeilor.

Dar ce să facem, Doamne, singuri?!!!…
Să citim?!…

Ar fi prea multe
de citit…Mult prea multe

Și dacă citim nu mai putem să bem cafea…

Dar ea vrea să vorbească cu mine…
multe lucruri…
unele dintre ele frivol de
gingașe

sau chiar poznașe
încât nici nu știu dacă e bine să detaliez
sau doar să maschez aparențele

Are dreptate! Cu mine
chiar se poate vorbi…
o noapte și-o zi,
o viață de-o zi!…

Se poate vorbi,
profund și pe-ndelete,
de la mărunțișuri și până la lucruri catastrofale.

Dar ce să-i spun, Doamne, eu?!!!!…

Aș putea să-i spun cât sunt de singur
și cât mă urgisește viața.

Aș putea să-i spun cât de rău mă simt când nu sunt înțeles
și cât de mult aș dori, da,
cât de mult…ca cineva să fie duios cu mine,
să mă strângă în brațe, să mă sărute…
și apoi, apoi să nu mă vândă,
să nu mă uite,
să nu mă contrazică,
să nu mă oftice atât de mult
încât să vreau să îi dau papucii în grabă…

Aș putea să-i spun că…
vreau să călătoresc, că vreau să văd
cele mai frumoase lucruri ale lumii,
că vreau să știu de unde și până unde
fericirea se mănâncă
și de unde și până unde doar secontemplă

Dar poate că îi voi părea plictisitor

Un bărbat atât de frumos, cu idealuri atât de mari,
care nu e bădăran,
care nu e mitocan
nu flutură vorbe…și doar atât…
poate părea plictisitor
pentru o femeie…
mai ales când e bâtă la sensibilitate.

Poate că va începe să caște…
și să vrea să doarmă,
așa, cu buza umflată…

Dar, nu, ea m-a chemat…la ea!…

Și dacă m-a chemat…înseamnă că
are nevoie de mine…nu doar
o nevoie de-o clipă
un fel de duș fierbinte

Poate că vrea să-mi spună viața ei,
să mi-o depene pe toată…

Să-mi spună dezamăgirile ei lungi,
zemoase,
insomniile ei,
când s-a enervat ultima oară…
și din greșeală fatală…și-a rupt până și o unghie…
sau până și o unghie și-a rupt

De fapt mie…chiar îmi place să o ascult pe această femeie!…
Pentru că ea e când serioasă, când dusă cu pluta,
ba virgină, ba curvă sadea,
îți întoarce cuvintele cu susul în jos când e enervată…
și când nu e…este de-o nepăsare vecină cu cimitirul Bellu…

Da, mi-e chiar mi se face greață câteodată…
de cât îmi place această femeie…

Cândva îi scrisesem o nuvelă.
Dar mi s-a părut prea frumoasă ca să i-o dau…
și am ars-o.

Un gest, desigur…intempestiv

Arta nu are timp…chiar dacă s-a făcut
în condiții și din motiveuitabile

Am ars-o…pentru că nu am vrut să-i cunoască și alții frumusețea.
Pentru că eram sigur, că într-un gest tâmp sau cu un zâmbet de mocasin
ea ar fi arătat-o prietenei ei,
prostăloaicei ălia
sau la cine știe ce fost…sau viitor
ca pe un act de bravadă.

Dar scrierea mea era numai între mine și ea
și nu între mine…și întregul univers de intelectuali subnutriți.

I-am păstrat frumusețea secretă
Și am multe astfel de frumuseți,
secrete și reci…unele foarte fierbinți
pe care le țin departe…încă…de ochii avizi și blegomani
ai cititorilor neavizați.

O, da, îmi va dezvălui, în brațele mele, durerea ei…
Am s-o cred…
Eu cred pe oricine mă minte…cu maximum de fascinație…

Ea îmi va spune ce înseamnă dor…ce înseamnă tristețe
ce înseamnă ipocrizie feminină

Va fi un torent de confesiuni,
atât de ipocrite pe cât de inodore,
atât de tulburătoare pe cât de inexistente

Și eu o voi asculta…îndelung…
îndelung…și îi voi da senzațiavreau să o ajut…bineînțeles
după cum și ea, tocmai ea…de ce nu?…mă ajută…sau vrea să mă ajute
să mă scufund și mai mult…în ura de mine însumi…
că uneori pot să mă pretez…atât de
scandalos…la lucruri pe care nu știu cum să le mai uit…

Îi voi asculta suspinele.
I le voi măsura cu centimetrul…
Le voi asculta în inima mea…

Și ce voi face, Doamne, după aceea?!!!!…

Că eu m-am gândit numai la vorbe, la vorbe…
dar femeile nu te lasă niciodată doar la acest stadiu…

Ele vor, în neștire, lucruri și mai controversate…
lucruri și mai dizgrațioase…
încât și vorbele ți se împut…dacă nu fugi…
dacă nu alergi…
dacă nu scapi…

Bineînțeles eu iubesc…ea

Și ce voi face, Doamne, când îmi voi da seama că nu e așa?!!!!…

Istoria începe de oriunde o privești [4]

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 *

Istoria începe

de oriunde o privești

***

Prima parte, a 2-a, a 3-a…a cărții.

***

În 2011, Profesorii Ion Diaconescu și Ovidiu Pop au editat o integrală a scrisorilor Sfântului Ciprian al Cartaginei[1].

E vorba de 81 de scrisori (65 ale sale și 16 primite)[2]…și mi-au atras atenția numele, numele de creștini care apar în aceste scrisori.

Dacă prima scrisoare e datată 249 d. Hr., ultima e din luna august a anului 258 d. Hr.[3].

Deci despre nume creștine de secol III. Nume latine…cu precădere.

În S1 [Scrisoarea 1] găsim numele lui Geminus Victor dar și pe cel al lui Geminius Faustinus[4].

S2 este dedicată „fratelui Eucratius”[5] iar S3 „fratelui Rogatianus”[6]. Cf. n. 1, p. 28, ultimul nume indică persoana PS Rogatianus de Nova.

În S4 sunt indicați Ceciliu, Victor, Sedatus, Tertullus, Pomponius, Paconius[7].

În S6: Sergius[8] și Felicissimus[9].

Naricus era acoluthus sau paracliser[10]. Papa Ciprian (episcop al Romei) și ipodiconul său Crementius[11]. La sfârșitul lui S8: Bassianus[12].

Din S10, Sfântul Ciprian începe să folosească sintagma „Mama Biserică”[13].

Mappalicus e numit „preafericit” tocmai pentru că a murit ca Sfânt Mucenic[14].

Și aici, în finalul scrisorii a 10-a, faptele de curăție ale creștinilor sunt asemănate cu crinii, cu crinii albi…pe când trandafirii roșii indică „sângele jertfit al Martirilor”[15].

Victor a fost făcut din citeț diacon[16]. Preoții: Donatus, Fortunatus, Novatus și Gordius[17].

În S16. IV. 1 avem un pasaj foarte interesant, și anume unul care relatează despre vederi extatice avute de copii: „Și astfel, asprimea lui Dumnezeu nu încetează să ne mustre nici noaptea, nici ziua[18]. Pe lângă viziunile/ vedeniile de noapte, chiar și în timpul zilei, se umplu la noi de Duhul Sfânt copii aflați la vârsta nevinovăției, care în extaz văd cu ochii și aud și grăiesc cele prin care Domnul binevoiește să ne sfătuiască și să ne învețe[19].

Numele lui Lucian apare în S21[20]. Tot aici: Montanus[21], surorile Numeria și Candida[22], Statius, Severianus, Macarie, Cornelia, Emerita, Saturninus, Calpurnius și Maria[23].

În S22: Celerinus, Sfântul Mucenic Pavel[24], martirizat recent și confident al autorului, Bassus, Fortunio (întemnițat pentru credință), alt Pavel (interogat pentru credință), Fortunata, Victorinus, Victor, Herennius, Credula, Hereda, Donatus, Firmus, Venustus, Fructus, Iulia, Martialis, Ariston[25], Sabina, Spesina, Ianuaria, Dativa, Donata, Uranius, Alexius, Quintianus, Colonica, Getulicus[26].

În S24 îi întâlnim pe Felix, Victoria, soția lui Felix și Lucius…care au ajuns „credincioși pribegi”[27] în timpul persecuției anticreștine a lui Decius[28]. Tot aici o găsim și pe Bona[29]: nume de femeie.

S25 îi este trimisă lui Caldonius[30]. În finalul lui S27 sunt amintiți „Fericiții Mărturisitori Moise, Maxim, Nicostratus”[31], alături de Saturninus și Aureliu[32].

S28 e trimisă preoților Moise și Maxim „preaiubiți frați mărturisitori”[33]…pe când în S29, Sfântul Episcop Ciprian al Cartaginei îi anunță pe „frații preoți și diaconi” că l-a făcut citeț pe Saturus[34] și „ipodiacon pe Mărturisitorul Optatus”[35].

Alături de preoții Moise și Maxim, deja pomeniți, în S31 îi întâlnim pe preoții Nicostratus și Rufin și ei Mărturisitori pentru credință[36].

Satyrus era citeț[37]. Preotul Gaius din Dida[38].  Ipodiaconii Philumenus și Fortunatus și prietenul lor Favorinus[39].

În finalul lui S36 găsim numele episcopului Privatus de Lambesa[40], despre care, în n. 1, p. 143, traducătorii români ai Sfântului Ciprian spun că a fost condamnat ca eretic.

Futurus era un adept al lui Privatus[41].

Aureliu era tânăr dar „încercat de acum de Domnul și drag lui Dumnezeu”[42].

„Preaiubitul nostru Celerinus”[43] a avut bunică pe Celerina, cea care „a fost încununată de mult timp întru mucenicie[44]. Dar și unchiul său după tată, Laurențiu, cât și unchiul său după mamă, Egnatius[45], au fost „adevărați și înduhovniciți oșteni ai lui Dumnezeu”[46].

În S41 sunt pomeniți, ca nume noi, Herculanus și Numidicus[47]. Augendus intră într-o facțiune extremistă[48].

În S42, Sfântul Ciprian anunță că i-a exlus de la comuniune/ i-a afurisit pe Felicissimus și pe Augendus, pomenit supra, de asemenea pe Repostus, Irene din Rutila și Paula, croitoreasa, alături de Sophronius și Soliassus, ultimul fiind „împletitor…de rogojini de papură”[49].

S44 e dedicată lui Corneliu[50] și aici apar numele lui Novațian, numele preotului Maxim, al diaconului Augendus…dar și ale lui Machaeus și Longinus, Pompeius și Ștefan[51].

Ipodiaconul Mettius și paracliserul Nichifor[52]. Ereticii Novațian și Novatus[53]. Policarp[54]. Mărturisitorii Urbanus și Sidonius[55]. Schismaticul episcop Euaristus e înlocuit cu episcopul Zetus[56]. Fratele Antonianus primește S50[57].

Episcopul Corneliu[58]. Trofimus cade din credință dar se pocăiește[59]. Ahymnus, Privatianus, Ninus, Clementinus, Florus[60], Liberalis, Iunius, Marrutius, Successus, Secundinus, Eutyches, Amplus, Priscus, Victoricus, Manthaneus, Hortensianus, Verianus, Iambus, Dimitrie, Monnulus[61].

Titlul scrisorii a 57-a e cel mai lung titlu de până acum și nu cuprinde decât 42 de nume.

Felicianus[62]. Iovinus îl însoțea pe ereticul Privatus[63]. S61 e pentru fratele Lucius[64] iar în S62, pe lângă alții, îi salută și pe frații Ianuarius, Proclus, Modianus, Nemesianus, Nampulus și Honoratus[65].

Fratele Fidus e salutat în S64[66] iar fratele Epictet în S65[67].

Destinatarii lui S66 sunt frații Florentius și Puppianus[68].

Și în titlul lui S67 sunt nume foarte multe: 38. Dintre care amintim pe Tenax, Faustus, Libosus, Vincențiu, Geminius, Adelphius, Victoricus, diaconul Aelius[69].

Episcopii Vasilide și Martialis căzuseră în idolatrie[70]. Faustinus era episcop de Lugdunum, de Lyon[71]. Episcopul Marcianus de Arelate intră în secta lui Novațian[72].

S69 e dedicată lui Magnus[73]. Și S70 are în titlu multe nume, printre care și Cassius, Modianus, Cittinus, Gargilius[74].

Episcopul Agrippinus[75]: „bărbat de bună amintire”[76].

Quintus era episcop de Mauretania[77].

S73 e dedicată fratelui Iubaianus[78] iar S74 fratelui Pompeius, despre care autorii spun că probabil e vorba de episcopul Pompeius de Sabrata, în Tripolitania, Libia actuală[79].

S75 e o scrisoare a lui Firmilianus, episcop de Cezareea Capadociei[80], către Sfântul Ciprian[81].

S76 e o scrisoare a autorului către confrații săi întru episcopat Nemesianus, Felix, Lucius, alt Felix, Litteus, Polianus, Victor, Iaderus, Dativus și alți slujitori bisericești chinuiți pentru credința lor…și care se aflau în închisoare[82].

În S78 e amintit ipodiaconul Herrenius, Lucanus, Maxim, Amantius și Quirinus[83].

În S80 e amintită martirizarea Sfântului Episcop Xistus[84] iar în S81 nu apare niciun nume, pentru că e trimisă clerului și poporului credincios înainte de martirizarea sa.


[1] Sfântul Ciprian, Episcopul Cartaginei. Scrisori, trad. din lb. latină de Prof. Ion Diaconescu și Prof. Dr. Ovidiu Pop, cu pref. de Prof. Ion Diaconescu, Ed. Sofia, București, 2011, 431 p.

[2] Idem, p. 13.

[3] Idem, p. 21.

[4] Idem, p. 23.

[5] Idem, p. 26.

[6] Idem, p. 28.

[7] Idem, p. 32.

[8] Idem, p. 40.

[9] Idem, p. 44.

[10] Idem, p. 45…dar și n. 2, p. 45.

[11] Idem, p. 46.

[12] Idem, p. 49.

[13] Idem, p. 53.

[14] Idem, p. 54.

[15] Idem, p. 56.

[16] Idem, p. 72.

[17] Idem, p. 76.

[18] Era o vreme de prigoană…

[19] Sfântul Ciprian, Episcopul Cartaginei. Scrisori, ed. cit., p. 83.

[20] Idem, p. 95.

[21] Ibidem.

[22] Idem, p. 97.

[23] Idem, p. 98.

[24] Idem, p. 99.

[25] Idem, p. 100.

[26] Idem, p. 101.

[27] Idem, p. 103.

[28] Ibidem.

[29] Ibidem.

[30] Idem, p. 105.

[31] Idem, p. 112.

[32] Ibidem.

[33] Idem, p. 113.

[34] Idem, p. 116.

[35] Ibidem.

[36] Idem, p. 124.

[37] Idem, p. 132.

[38] Idem, p. 136.

[39] Idem, p. 138.

[40] Idem, p. 143.

[41] Ibidem.

[42] Idem, p. 148.

[43] Idem, p. 151.

[44] Ibidem.

[45] Ibidem.

[46] Idem, p. 152.

[47] Idem, p. 156.

[48] Idem, p. 157.

[49] Idem, p. 159.

[50] Idem, p. 167.

[51] Ibidem.

[52] Idem, p. 173.

[53] Idem, p. 176.

[54] Idem, p. 177.

[55] Idem, p. 180.

[56] Idem, p. 184.

[57] Idem, p. 196.

[58] Ibidem.

[59] Idem, p. 203.

[60] Idem, p. 220.

[61] Idem, p. 223.

[62] Idem, p. 251.

[63] Idem, p. 252.

[64] Idem, p. 271.

[65] Idem, p. 274.

[66] Idem, p. 294.

[67] Idem, p. 299.

[68] Idem, p. 304.

[69] Idem, p. 313.

[70] Ibidem.

[71] Idem, p. 323.

[72] Ibidem.

[73] Idem, p. 328.

[74] Idem, p. 344.

[75] Idem, p. 352.

[76] Ibidem.

[77] Idem, p. 354.

[78] Idem, p. 357.

[79] Idem, p. 378…și n. 1, p. 378.

[80] Idem, p. 388…și n. 1, p. 388.

[81] Idem, p. 388.

[82] Idem, p. 411.

[83] Idem, p. 422-423.

[84] Idem, p. 426.

Experiență

Când ești relaxat, gândești și vorbești repede și bine…în termenii inteligibilității facile.

Te exprimi…lejer.

Dacă ai auzit deseori un cuvânt…în convorbiri și discuții publice…el îți vine de la sine….

Sigur că asta presupune totuși un anumit grad de intelectualitate

El nu este însă măsurabil cu cel în care…citești, scrii și gândești…până uiți și cuvintele cele mai uzuale

E un fenomen pe care îmi este greu să îl explic celor care nu l-au trăit

E ca și cum ai explica iubirea

Nu știu dacă este descris în cărțile de specialitate

Însă vă asigur că se întâmplă…că ni se întâmplă…

Și nu rar…

Uneori îți simți creierul ca o fontă curgătoare

Iarăși nu pot să explic

Toleranțe…

Pentru ca să nu mai fie discriminați negrii…s-au făcut multe filme

Pentru ca să fie mai apreciate femeile…s-au făcut multe filme…, etc.

Și nu numai filme, ci și multă educație în acest sens, în multe feluri și pe multe canale.

Nu știu cum se face însă, că din această educație se rețin numai exemplele particulare și care constituie subiecte specifice ale unei campanii.

S-ar părea că oamenii nu merg deloc mai departe cu ideea bunei înțelegeri, a colaborării, a comunicării și a dorinței de cunoaștere între rase, între religii, chiar și…între sexe.

Adică, poți să fi învățat lecția toleranței față de un negru și…să excluzi relația cu un…chinez.

Să accepți femeile drept colege la serviciu, dar să ai multe prejudecăți legate de capacitățile lor…

Iar prin toleranță nu mă refer neapărat la a adopta crezurile sau gusturile celuilalt, ci la a ști să conviețuiești, la a vrea să cunoști, la a fi dialogic. Aici sunt probleme foarte sensibile și care conduc la multe disfuncții și proaste interpretări.

Nemailuând în considerare și faptul că eradicarea definitivă a unui tip de discriminare nu s-a produs nicăieri, nici măcar în societățile cele mai democratice, trendul care mi se pare cel mai periculos e acela al asocierii…pe bază de simpatii…fundamentate pe asemănări

Ce vreau să spun? Într-o lume care cel puțin susține că încurajează comunicarea, cunoașterea reciprocă…care asigură o comunicare și o interacțiune rapidă prin online…tendința este de a face parteneriate (de la discuții la afaceri) fundamentate pe similitudini superficiale (de la cele fizice și comportamentale la interese circumstanțiale).

Relațiile între oameni nu se comandă și nu se execută printr-o ideologie.

Ea are succes atâta vreme cât oamenii copiază/ urmează un trend impus și cât nu intervin alți factori constrângători (vezi aversiunea față de imigranți a vest-europenilor aflați în impas economic).

Pentru ca toleranța să aibă rădăcini adânci, e nevoie de fundamente interioare mult mai stabile. Și acestea sunt: o cultură profundă, o dorință de cunoaștere și de schimb de informații, în toate direcțiile, motivații psihologice și intelectuale de adâncime.

Eforturile depuse pentru acceptarea unor categorii se pot dovedi, la un moment dat, insuficiente sau ineficiente sau cel puțin limitate (pentru că nu sunt vizate nivele mai profunde de toleranță).

Absența unui complex de motivații profund pentru interrelaționare duce la lipsă de încredere și abordarea alterității în regim de fast-food, la aprecierea interacțiunii pasagere, lejere, fără responsabilități prea mari, cu satisfacerea unor nevoi (sociale, afective, economice, comunitare, etc.) rapid și pe termen scurt.

Acest tip de gândire și acest sistem de relații avantajează…discriminarea.

Ba chiar o…diversifică.

Pentru că, în timp ce societatea e preocupată să elimine un tip de discriminare, se nasc alte tipuri de intoleranță…

Și pentru fiecare…trebuie s-o iei de la capăt…pentru a convinge

Soluția mai simplă și cu mult mai puțin costisitoare ar fi: a gândi mult mai profund

Cei responsabili ar trebui să reflecteze, dacă, bineînțeles, nu sunt prea ocupați cu dezvoltarea economiei sau a economiilor proprii

Ar trebui să finanțeze gândirea, cea adevărată, multă, grea și profundă…și nu știu cine e dispus

Eroare eclesiologică

Grigorios D. Papathomas, In the Age of the Post-Ecclesiality. The Emergence of Post-Ecclesiological Modernity, în rev. Inter, vol. II, nr. 1-2, Cluj-Napoca. Sibiu. Craiova. București. Chișinău, 2008, p. 46:

„De aceea este o eroare eclesiologică [an ecclesiological error] când creștinii ortodocși folosesc cuvântul <schismă> cu referire la evenimentele din 1054. Aceasta este o altă caracteristică a „captivității babilonice a teologiei ortodoxe” (G. Florovsky).

Astfel, refuzul Bisericii Ortodoxe de a declara schisma drept „ruperea comuniunii din 1054”, cât și, prin extensie, refuzul consecvent de a stabili o [nouă] „Patriarhie Ortodoxă la Roma”, ne dezvăluie faptul că e vie speranța unei restabiliri a comuniunii și, pentru această singură rațiune, nu practică [principiul] coteritorialității externe”.

Sfântul Varlaam al Moldovei, Predică la Duminica a 3-a din Postul Mare

 Am diortosit textul predicii conform ediției: [Sfântul] Varlaam al Moldovei, Carte românească de învățătură: [la] Dumenecile preste an și la Praznice împărătești și la Svenți mari, ed. îngrijită și glosar de Stela Toma, prefață și studiu de Dan Zamfirescu, vol. II, Ed. Roza Vânturilor, București, 2011, p. 36-43.

***

Evanghelia de la Marcu [Mc. 8, 34-38; 9, 1]:

Zis-a Domnul Ucenicilor Săi: „Cel care va vrea să vină după Mene/ Mine, să se lepede de sine și să-și ia crucea sa și să vină după Mine.

Că cel ce va vrea să-și izbăvească sufletul său și-l va pierde, iar cel ce-și va pierde sufletul său pentru Mine și pentru Evanghelie, acela-l va afla.

Ce îi folosește omului dacă ar dobândi toată lumea, dacă-și va pierde sufletul său? Sau ce va da [la] schimb omul pentru sufletul său?

Căci cel care Mă va tăgădui pe Mine și cuvintele Mele în acest rod/ neam păcătos și curvariu/ curvar, și Fiul omului îl va tăgădui pe dânsul, [atunci] când va veni întru slava Părintelui Său, [împreună] cu Îngerii Lui”.

Și le [mai] spuse lor: „Adevărat vă grăiesc vouă că sunt oarecarii/ unii dintre cei care stau aici, carii/ care nu vor gusta de moarte/ care nu vor gusta moarte/ care nu vor muri, până când [nu] vor vedea Împărăția lui Dumnezeu venită/ venind întru putere”.

 Învățătură pentru închinarea Sfintei și Cinstitei Cruci

Întru această zi mărită și pe care toți creștinii o preaslăvesc, Sfânta Biserică pune înaintea noastră, a tuturor credincioșilor lui Hristos, Sfânta Cruce, pe care S-a răstignit Domnul nostru Iisus Hristos.

[Căci pe ea] s-a făcut mântuirea[1] și izbăvirea întregului neam[2] omenesc. [Fapt pentru care] trebuie să i ne închinăm cu suflete vesele și cu inimi bucuroase.

Nu în zadar și fără vreun plan[3] s-a tocmit/ s-a stabilit [această duminică], ci pentru marele folos și pentru marea dobândă/ marele câștig [duhovnicesc] al sufletelor noastre.

În primul rând, pentru că începând de astăzi, peste puține zile, va sosi și săptămâna chinurilor Domnului nostru Iisus Hristos, predaniia/ predarea/ arestarea [Sa], legăturile/ lanțurile Sfinției Sale, răstignirea, îngroparea [Lui]…

Pentru aceea ne întâmpină astăzi Sfânta și Cinstita Cruce: ca să ne gătăm/ ca să ne pregătim [pentru Patimile Domnului].

Să ne curățim cu postul și cu rugăciunea[4] și cu alte fapte bune. [Pentru] ca [astfel] să fim destoinici/ vrednici să prăznuim muncile/ pătimirile Domnului nostru Hristos. [Și apoi] să vedem cu inimi curate și Învierea Sfinției Sale și dintr-însa să luăm iertarea păcatelor noastre.

În al doilea rând, pentru aceea se închină astăzi creștinii Sfintei Cruci: căci în vremea Sfântului Post ne trebuie ajutor și armă împotriva vrăjmașilor noștri celor nevăzuți. [Căci avem nevoie] să fim ajutați și sprijiniți [în fața] vicleșugurilor diavolilor și a amăgirilor lor…și astfel să ne întărim pentru vremea/ partea postului ce ne stă înainte.

Căci ce ajutor mai mare de la Dumnezeu avem decât Sfânta Cruce? Sau ce armă mai strașnică/ mai înfricoșată/ mai puternică [avem împotriva] vrăjmașilor noștri decât Cinstita Cruce?

Crucea este rana dracilor și izgonirea duhurilor celor viclene.

Crucea este lauda și bucuria a toată lumea.

Căci cu dânsa[5] biruiește puterea vrăjmașilor săi și oamenii se veselesc.

Crucea este arma voinicilor/ a vitejilor. Că într-însa nădăjduind intră în război/ merg la luptă și se bat cu putere și izbândesc/ biruiesc.

Crucea este mărirea și lauda Mucenicilor. Căci și-au făcut cruce și au biruit otrava, au intrat în foc, au fost aruncați la lei…și puterea Sfintei Cruci i-a izbăvit din toate acestea.

[Căci Crucea] a îndulcit otrava și a stins focul și gurile leilor le-a închis de nu i-au mâncat.

Crucea este hrana sihaștrilor/ a pustnicilor. Căci făcându-și cruce se satură sufletul lor de darul dumnezeiesc și din această cauză unii nu au mâncat câte 40 de zile [la rând], alții și mai mult [decât atât]. [Și aceasta s-a petrecut] nu numai [cu] bărbați ci și [cu] femei.

Crucea este frumusețea[6] și tăria femeilor[7]. Căci cu aceasta au călcat frâmsețele/ frumusețile și pohtele/ poftele lumii acesteia și au biruit pe diavolul.

Această armă, ne spune Domnul nostru Iisus Hristos în Evanghelia de azi, [trebuie] să o luăm asupra noastră/ să o purtăm cu noi.

Căci [El] spune așa: „Cine va vrea să vină după Mine, acela să se lepede de sine”. Adică de toată voia sa cea lumească, și să-și ia crucea sa.

[De aceea] socotește/ gândește la arma cu care marele Împărat Dumnezeu îi întărește pe voinicii/ pe vitejii Săi.

Nu le dă platoșe.

Nici arc.

Nici sabie, nici suliță, nici vreo altă armă a voinicilor/ a vitejilor/ a luptătorilor pământești, ci numai Sfânta și Cinstita Cruce.

[Căci] aceasta este sabie.

Aceasta este și arc.

Aceasta este și suliță.

Aceasta este și coif și platoșe.

Și[, mai pe scurt, Sfânta Cruce] e toată arma care le trebuie credincioșilor creștini.

Și așa cum un împărat cumpără arme și le dă voinicilor săi, așa și Dumnezeu ne dă armă această Cruce și ne spune:

„Vedeți câte a putut Crucea Mea! Vedeți cât [de mult] a biruit moartea, cât [de puternic] a călcat puterea diavolului. Deci să vă întrarmați și voi cu această armă, de veți voi să faceți acum câte am făcut și Eu, și încă mai mult decât atâtea. Căci cel care va crede în Mine, și acela le va face pe acestea”.

În al treilea rând, pentru aceasta ne strângem astăzi ca să prăznuim închinarea Sfintei Cruci: căci așa cum un călător, care umblă și călătorește cale multă, și-l arde soarele, și-l pălește/ îl obosește zăduful[8], și este trudit și ostenit de cale, și aflându-se la mijlocul distanței, află un copac frumos și cu umbră deasă și stă sub el de se odihnește și se răcorește în umbra lui, în același fel și noi, în această zi de astăzi, fiind supărați și osteniți[9] de truda postului, aflăm Sfânta și Cinstita Cruce la mijlocul Sfântului Post.

Căci Sfânta Cruce este ajutorul[10] credincioșilor.

[Ea este] puterea slabilor/ a celor neputincioși, izbăvirea celor ce sunt în primejdie, soția celor însingurați, adăpostul celor înviforați[11] de furtuni.

[Sfânta Cruce e] liniștea celor învăluiți [în ispite], tăria călugărilor, apărarea mirenilor, lauda Mucenicilor, veselia sihaștrilor, mărturia Prorocilor, pilda de învățătură a Apostolilor, arma tare a împăraților, învățătura dascălilor și  chipul bun/ exemplul bun al tuturor Sfinților.

[Căci] cu puterea Sfintei Cruci îi rușinăm pe vrăjmașii noștri și călcăm [în picioare] mândria diavolilor.

Acesteia și noi, creștinii, să i ne închinăm cu tot sufletul nostru, [și] cu frică și cu bucurie să o sărutăm!

Cu frică…pentru nedestoinicia/ nevrednicia/ păcătoșenia noastră.

Iar cu bucurie…pentru darurile pe care ni le-a dăruit.

[Și] cu puterea acesteia să ne îmbărbătăm pentru ca să fim cu osârdie/ cu râvnă spre nevoința Sfântului Post ce ne stă înainte.

Se cuvine iarăși a se cunoaște [faptul], că Sfânta și Cinstita Cruce nu este cinstită și lăudată numai de la Răstignirea lui Hristos încoace.

Ci și mai înainte, în vremea de demult, toate ciudesele/ minunile ce s-au făcut au închipuit [de fapt] Crucea.

Pentru aceea ascultați [câteva exemple] din multele și minunatele lucruri care s-au făcut [ca închipuire] a Sfintei Cruci. Și le expunem pe scurt.

Primul [exemplu]: când a trimis Dumnezeu pe Prorocul Moisi/ Moise ca să îi scoată pe israeliteni din robia egiptenilor, și l-a învățat că de-și va arunca toiagul înaintea lui faraon el se va face șarpe [Ieș. 4, 3-4]. [Și când l-a aruncat]…au aruncat și filosofii toiegele lor și se făcură șerpi. [Dar] toiagul lui Moise înghiți toiegele filosofilor lui faraon [Ieș. 7, 12].

Iar toiagul acela, al lui Moisi, a închipuit Sfânta Cruce. Căci așa cum a înghițit toiegele căpeteniilor[12] acelora, tot astfel și Crucea a zdrobit puterea dracilor și o zdrobește până astăzi.

Și cu același toiag Moisi a lovit în mare și s-a desfăcut[13] marea [Ieș. 14, 21]. Și au trecut jidovii nevătămați de mâinile lui faraon.

În acealași chip/ fel și Cinstita Cruce a desfăcut răutatea păcatului lui Adam. Și au trecut [astfel] sufletele oamenilor nevătămate de vicleșugul diavolului. Iar până astăzi ne întărim prin ea pentru ca să facem fapte bune.

Cu același toiag a lovit Moise piatra în pustie [Ieș. 17, 6] și au ieșit 12 izvoare din care au băut jidovii însetați.

În același fel și Sfânta Cruce a lovit de s-a despicat lumea cea vârtoasă/ tare la inimă și nepocăită și ea a scos 12 Apostoli, care au învățat lumea cea înșelată [de demoni].

La fel și lemnul care a îndulcit apa cea amară a Merrei [Ieș. 15, 25]…tot Sfânta Cruce a închipuit.

Și ascultați cum a îndulcit lemnul acela Merra!

Prorocul Moise, dacă i-a scos pe jidovi prin Marea Roșie, i-a dus pe ei în pustiile Sinei. Și [până] acolo umblând însetară, pentru că oamenii nu aveau ce bea.

Și ajunseră într-un loc numit Merra, și acolo aflară apă.

Dar nu puteau bea din ea pentru că era foarte amară. Într-atât de amară încât omul nu putea să o bage în gură.

Pentru aceea jidovii începură să murmure/ să cârtească[14] împotriva lui Moise și să spună: „Pentru ce ne-ai scos din Eghipet/ Egipt? De ce nu ne-ai lăsat să murim acolo? Dă-ne dar nouă să bem și femeilor noastre și fiilor noștri!”.

Atunci s-a rugat Moisi lui Dumnezeu să îndulcească apă aceea. Și Dumnezeu i-a arătat lui un lemn și pe acela l-a aruncat în apă și [astfel] s-a îndulcit apa.

În același fel și Cinstita Cruce a îndulcit amărăciunea lucrurilor celor bune. Căci mai înainte ele erau amare și urâte lumii, dar acum sunt dulci și iubite.

Căci ce este mai amar decât moartea firii omenești? Iar crucea așa o socoteau oamenii a fi. Căci [moartea pe cruce] era plină de întristare și groaznică pentru cei mai dinainte de Cruce.

Dar acum, de când [crucea] e Crucea [Domnului], nu se mai tem de ea ci o doresc, așa după cum au făcut Mucenicii[15] și, mai întâi de toți, Apostolii.

Astfel a fost Apostolul Petru, care a dorit[16] să fie răstignit cu capul în jos.

La fel a fost și Apostolul Pavel, împreună cu toți ceilalți, care spunea peste tot: „Cine ne va despărți [pe noi] de dragostea[17] lui Hristos: scârba, sau greutatea, sau izgonirea, sau foametea, sau goliciunea, sau nevoia, sau sabia?” [Rom. 8, 35].

Căci așa a fost și Prorocul David, care spunea: „Pentru Tine, Doamne, ne omorâm în toate zilele, și ne dăm ca niște oi spre junghiere” [Ps. 43, 24].

Așa au fost și Mucenicii, care și-au vărsat sângele pentru dragostea lui Hristos. Așa sunt până astăzi și toți aceia care mor cu moarte de bună voie pentru Împărăția Cerului, și bărbați și femei.

Și dacă doriți să știți care este moartea de bună voie…[atunci] aceasta [este]: când cineva își omoară poftele, când își urâțește frumusețea trupului, când își calcă voia cea rea…atunci se cheamă că moare de bună voie.

[Iar] trupul moare atunci, pe când sufletul învie.

Atunci omul schimbă dulceața acestei lumi trecătoare cu binele și cu dulceața veacului ce va să fie, care este netrecător și fără sfârșit.

Mai înainte de Cruce lumea se îndeletnicea/ practica curvii și necurății. Însă de când este Crucea nu numai de curvie ne-am lăsat, dar și însuratul și măritatul cu mai mulți/ poligamia am început să urâm.

Am început să călcăm obiceiurile pe care le-am avut și să ne bucurăm de curăția pe care n-am știut-o.

Mai înainte de Cruce eram străini de Rai. Iar de când este Crucea nu am dobândit numai Raiul, ci suntem și moștenitori ai Împărăției Cerului.

Mai înainte de Cruce ne închinam diavolului și slujeam bodzilor/ idolilor. Însă de când e Crucea au pierit bodzii/ idolii iar dracii sunt goniți [de la noi].

Înainte de Cruce rodul/ neamul omenesc era învrăjbit cu Dumnezeu. Iar de când e Crucea, Dumnezeu i-a primit pe oameni ca frați și prieteni[18].

Mai înainte de Cruce eram încuiați sub moarte. Iar de când e Crucea s-a arătat învierea și s-a mărturisit în lume viața de veci.

Acestea toate s-au făcut pentru ca noi să credem că și mai mari decât acestea poate să facă Sfânta Cruce cu [puterea] numelui lui Hristos, Cel ce S-a răstignit pe ea.

Aceasta este credința celor credincioși.

Și cine o va ține/ o va păstra pe ea va merge în viața de veci.

Pentru aceea să ne închinăm Crucii!

Să cinstim găvoazdele/ piroanele [Lui].

Să Îl preaslăvim pe Hristos, Cel ce S-a răstignit pe dânsa.

Să-L mărturisim pe El Dumnezeu adevărat.

Pe eretici să-i proclețim/ să-i blestemăm, pe jidovi să-i ocărâm, pe păgâni să-i batjocorim[19]…atunci când râd de noi…că ne închinăm aurului, argintului și lemnului[20].

Căci noi nu acelora ne închinăm, ci cinstind chipul Crucii ne gândim la Hristos Cel răstignit [pe ea]. Iar dacă întâlnim lemn sau argint sau aur în alt fel nu ne închinăm lor.

Dar când e făcut chipul Crucii…numai atunci ne închinăm lui.

Căci cu Crucea se umplu/ se slujesc toate tainele credinței noastre.

Prin ea ne binecuvântăm, cu aceasta ne sfințim.

Iar atunci când preoții[21] vor să cânte/ să slujească Liturghia sau să boteze, și atunci când vlădicii/ episcopii vor să puie/ să hirotonească popi/ preoți și diaconi, cu Sfânta Cruce le umple/ le slujește pe toate acestea.

Pentru aceea și noi pe această cale să mergem.

Pe aceasta să o avem de soție.

Iar când stăm în casă pe ea să o avem socotitoriu/ la ea să cugetăm.

Ca atunci când vom adormi pe ea să o avem străjer/ apărătoare [a noastră].

Adică să nu fie niciun creștin care să nu aibă pururea lângă sine Sfânta Cruce.

Pentru aceea să nu o facem îndărăpt/ de-a-ndoaselea și schimonosit[22], așa cum o fac mulți creștini.

Căci ei nu știu nici măcar cruce să-și facă.

Căci atunci când vor să-și facă cruce nu fac altceva decât să gesticuleze[23] ceva anume.

Dar aceea nu e o cruce ci o scamatorie[24].

Căci ce cruce e aceea, când își pune [cineva] mâna când într-un umăr, când într-altul, când la frunte, când la piept?

De aceea se cuvine ca fiecare creștin în acest fel să-și facă cruce/ să se însemneze cu semnul Sfintei Cruci: întâi de toate să-și împreuneze trei degete pentru Sfânta Treime, degetul mare și celelalte două ce sunt lângă el. Pe acestea să le pună mai întâi la frunte, apoi la pântece, a treia oară în umărul drept, a patra oară în umărul stâng.

[Și] când faci așa, atunci închipuiești/ te însemnezi cu crucea adevărată.

Deci ascultați care este și tâlcul/ înțelesul Crucii.

Când ne punem mâna în frunte și apoi o pogorâm la pântece, atunci spunem de fapt: Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a fost și este Dumnezeu adevărat. Iar pentru spăseniia/ mântuirea noastră și pentru ca noi să credem, S-a pogorât din cer, jos, pe pământ, și, de pe pământ, S-a pogorât și mai jos, adică în Iad, de a scos de acolo sufletele care se munceau/ se chinuiau.

După aceea, când punem iarăși mâna în umărul drept, și de aici în cel stâng, atunci noi spunem de fapt: dacă a scos sufletele Drepților din Iad, El S-a suit iarăși în cer și a șezut de-a dreapta lui Dumnezeu, a Părintelui [Său]. Și iarăși va veni să judece[25] toată lumea, și-i va pune pe Drepți de-a dreapta, iar pe păcătoși de-a stânga.

Pentru aceea ne rugăm să nu ne puie/ să nu ne pună de-a stânga, [motiv] pentru care noi trebuie să ne nevoim cu dinadinsul.

Să nu ne lăcomim numai cu trupul!

Și nici să nu slujim lumii și mintea [să nu ne fie numai la] înavuțire[26].

Nici să nu spună cineva: „sunt boier, sunt episcop, sunt judecător”.

Căci toți murim la fel.

Toți mergem într-același pământ.

Toți ne facem un lut.

Fie că suntem bogați sau săraci

Însă fiecare, după faptele lui, va fi judecat.

Toți vom sta acolo  goi [de fapte bune] și smeriți.

Nimeni nimănui nu va ajuta colo[27].

Nici frate pe frate nu-l va folosi.

Nici părinte pe fecior, nici bogat pe sărac.

Nicio putere/ demnitate/ funcție a acestei lumi nu ne va putea ajuta acolo.

Pentru aceea a spus Dumnezeu în Sfânta Evanghelie cuvântul acesta: Și dacă ai dobândi lumea cu toată avuția ei și sufletul ți l-ai pierde, ce folos este/ ai? Căci chiar dacă ți-ai strânge argint și aur mult, moartea tot vine și avuția rămâne.

[Iar dacă rămâne aici]…alții se veselesc de ea.

Dar dacă o dai mișeilor/ săracilor, rămâne în veci a ta.

Pentru aceea să ne gătăm/ să ne pregătim cale largă căte cer! Căci lumea aceasta trece ca o umbră și binele ei se stinge ca un fum

[Căci și] scaunul Dreptului Judecător se pregătește…și ziua cea înfricoșătoare ne așteaptă

Căci atunci Dreptul Judecător va ședea la judecată și cărțile se vor deșchide/ deschide. Și faptele noastre se vor citi înaintea întregii lumi.

Pentru aceea, iubiților, să lepădăm dulcețile/ îndulcirile pântecului nostru și să ne întinem mâinile către mișei/ săraci cu milostenie!

Să părăsim răul și să facem binele.

Să tindem sufletele noastre spre rugăciune și trupul nostru spre post.

Pentru ca Dumnezeu să ne ierte păcatele noastre și să le radză/ să le șteargă din cărțile judecății Sale.

Și în locul acelora să scrie faptele noastre cele bune pe care le vom face.

Pentru care să ne spodobască/ să ne învrednicească să stăm de-a dreapta Lui în ziua Înfricoșătoarei Judecăți, împreună cu Sfinții Lui! Ca împreună cu ei să dobândim cinstea binelui celui veșnic, întru Împărăția Cerului, pentru mila și pentru iubirea Sa de oameni.

Căruia I se cuvine slava, cinstea și închinăciunea pentru toate faptele, [acum] și pentru toți vecii cei veșnici. Amin!


[1] În original: spăsenie.

[2] Idem: rodul.

[3] Idem: fără de tocmală.

[4] Idem: cu ruga.

[5] Idem: cu nusă.

[6] Idem: frâmsețe.

[7] Idem: muierilor.

[8] Idem: zăduvul.

[9] Idem: usteniți.

[10] Idem: agiutoriu.

[11] Idem: vivorâți.

[12] Idem: vâlhovnicilor.

[13] Idem: desvăcu.

[14] Idem: răpștiia.

[15] Idem: Măcinicii.

[16] Idem: ce să pohti.

[17] Idem: liubovul.

[18] Idem: priiatini.

[19] Idem: batgiocurim. Bineînțeles aversiunea e față de credințele lor stricate, neconforme adevărului…și nu pentru că sunt persoane de altă religie sau etnie.

[20] Atunci când cinstim Sfânta Cruce și Sfintele Icoane.

[21] În original: preuții.

[22] Să nu ne închinăm aiurea și fără sfială…ci cu evlavie și în mod corect. Să ne facem corect semnul Sfintei Cruci pe trupul nostru.

[23] În original: măhăiesc.

[24] Idem: măniecie. Însă grafia corectă a cuvântului e mâniecie = scamatorie, șarlatanie.

[25] Idem: giudeț.

[26] Idem: strânsorei.

[27] Propoziția în original: „Nime nemărui nu va agiuta acolo”.

A 64-a zi pentru România

Ce s-a petrecut în București, România și în întreaga lume în cadrul protestelor…pentru România în ultimele 63 de zile: prima zi (13 ianuarie 2012), a doua zi, a treia zi, a patra zi, a cincia zi, a șasea zi, a șaptea zi, a opta zi, a noua zi, a zecea zi, a 11-a, a 12-a zi, a 13-a, a 14-a, a 15-a zi, a 16-a zi, a 17-a zi, a 18-a zi, a 19-a zi, a 20-a zi, a 21-a zi, a 22-a zi, a 23-a zi, a 24-a zi, a 25-a zi, a 26-a zi, a 27-a zi, a 28-a zi, a 29-a zi, a 30-a zi, < a href="../2012/03/15/page/page/2012/02/26/2012/02/23/2012/02/17/2012/02/16/2012/02/12/a-31-a-zi-pentru-romania/" target="_blank">a 31-a zi, a 32-a zi, a 33-a zi, a 34-a zi, a 35-a zi, a 36-a zi, a 37-a zi, a 38-a zi, a 39-a zi, a 40-a zi, a 41-a zi, a 42-a zi, a 43-a zi, a 44-a zi, a 45-a zi, a 46-a zi, a 47-a zi, a 48-a zi, a 49-a zi, a 50-a zi, a 51-a zi, a 52-a zi, a 53-a zi, a 54-a zi, a 55-a zi, a 56-a zi, a 57-a, a 58-a, a 59-a zi, a 60-a zi, a 61-a zi, a 62-a zi, a 63-a zi.

  • Protest intelectual: „Dezavuăm cu fermitate iniţiativa unui grup de activişti servili de a se acorda titlul de Doctor Honoris Causa lui Horia-Roman Patapievici, în 17 martie 2012, la orele 12, în Aula Magna, iniţiativă ce se distinge şi prin ocolirea etapelor legale prevăzute de Carta Universităţii de Vest din Timişoara”.
  • Idem: „Decernarea celui mai preţios titlu de gratitudine aceluia care a publicat fraze precum „Eminescu este cadavrul nostru de debara, de care trebuie să ne debarasăm dacă vrem să intrăm în Uniunea Europeană”, „Eminescu este incorect politic”, „Româna este o limbă în care trebuie să încetăm să mai vorbim sau…să o folosim numai pentru înjurături”, „Privit la raze X, trupul poporului român abia dacă este o umbră: el nu are cheag, radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbră fără schelet, o inimă ca un cur, fără şira spinării”, „Românii nu pot alcătui un popor fiindcă valorează cât o turmă”…„un popor cu substanța tarată. Oriunde te uiți, vezi fețe patibulare…”, etc, etc, este inacceptabilă şi total inoportună, realitatea însăşi contrazicând premoniţiile cu iz de blasfemie publicate de H.-R. Patapievici, recentele sale încercări de a drege busuiocul rămânând inconsistente şi perpetuu neconvingătoare”.

  • Mihai Goțiu (Vox Publica): „Oameni buni, jandarmii ăia habar nu au de legile pe care trebuie să le aplice! Acționează, pur și simplu, la ordin. Și nici măcar nu le e clar cine le dă ordinul! Jandarmeria Română nu mai este o instituție care să apere ”ordinea și liniștea publică”, ci o forță de represiune împotriva civililor. Chiar nu vă sperie niciun pic o asemenea situație? Când păstrați tăcerea, nu vă dați seama că vă transformați în complici morali la asemenea abuzuri (iar aceasta nu este o figură de stil, complicitatea morală este prevăzută în drept)? Nu realizați că tăcerea voastră le dă curajul să acționeze așa cum acționează? Că mâine s-ar putea să fie rândul vostru, al copiilor sau părinților voștri? Pentru o bucată de pânză pe care scrie ”Salvați Roșia Montană!”, ”Mitică la brutărie!”, ”Concediu plătit după naștere”, ”Jos taxa auto” ori ”România e frumoasă”, ”Traian Băsescu e deștept”?”.
  • Crin Antonescu (Gândul): „USL e o alianţă deschisă către toţi aceia care înţeleg că trebuie constituită o alternativă unitară la actuala putere, alternativă care e deschisă din punct de vedere doctrinar. Eu cred că, în realitate, guvernul pe care USL îl va forma după alegeri va fi, doctrinar, un guvern de mare uniune naţională”.
  • Lucian Avramescu (Jurnalul Național): „Poţi visa într-o limbă străină? Nu, zice categoric, aşezându-se drept mărturie şi argument, istoricul religiilor, Mircea Eliade. Limba, zice la rându-i Emil Cioran, e patria în care ne-am născut. Restul – exerciţii intelectuale pentru a-i citi pe antici în greaca veche şi trebuinţe gospodăreşti pentru a nu muri de foame într-un restaurant din Japonia. Şi totuşi, noi l-am dat pe Iorga, despre care se zice că vorbea 14 limbi, iar în drum spre Suedia a învăţat, în tren, limba ţării unde fusese invitat. Şi tot la noi, unii stâlcesc până mor limba maternă, care le rămâne cu desăvârşire străină”.
  • Roxana Gagiu (RTV. net): „La sfârşitul anului 2011, peste 170.000 de persoane cu domiciliu în străinătate au primit pensii acordate de statul român, potrivit Ministerului Muncii. Vorbim despre oameni stabiliţi în statele membre ale Uniunii Europene, dar şi despre cei stabiliţi în Macedonia, Turcia, Coreea de Sud, Republica Moldova, Armenia, Maroc, Rusia si Canada”.
  • Idem: Căci „dacă o persoană a lucrat atât în România, cât şi în Spaţiul Economic European, beneficiază de drepturi de pensie acordate de ambele state, calculate proporţional cu perioadele de asigurare socială realizate în cele două sisteme de pensii”.
  • Idem: „Pentru relația cu Israelul, evidenţa statistică prezintă un număr de 4.000 de beneficiari (titulari sau mandatari). Drepturile de pensie cuvenite pot fi primite şi pe teritoriul statului de domiciliu”.
  • Jurnalul Național, cameră web, 17. 58:

  • Iulian Leca (Vox Publica): „Nu imi fac iluzii. Acolo unde nu au gresit marile companii sau bancherii, au avut grija guvernele sa isi cumpere puterea cu excese de toate felurile. Ca si in cazul Greciei. Totusi, putem sa invatam sa fim macar putin greci. Mai devreme sau mai tarziu, criza ne va obliga sa regandim chiar modul in care gandim”.
  • Sunt + 9 grade Celsius la București. 19. 36.
  • Alexandru Vișan (Cotidianul): „Câţiva protestatari care manifestau pașnic vineri [16 martie 2012] împotriva modificării genetice a alimentelor au fost săltaţi din faţa Ministerului Agriculturii. Jandarmii au luat pe sus două persoane costumate în ştiuleţi de porumb şi s-au chinuit minute bune să le bage în dubă. „Ştiuletele” s-a dovedit a fi prea mare pentru duba jandarmilor. Până la urmă însă, în duba jandarmilor au intrat doi „ştiuleţi”. Protestatarii sunt indignaţi de atitudinea autorităților”.
  • Bogdan Teodorescu (Antena 3): premierul Ungureanu ne-a spus deja prea multe despre sine. 22. 13/ Am aflat că premierul Ungureanu „nu știe să dea răspunsuri”/ De aceea nu poate să facă anumite lucruri…/ care e legătura lui Ungureanu cu Băsescu?/ greva parlamentară arată că partidele USL sunt unite/ Puterea e foarte slabă…și de aceea creează iluzia că sunt puternici /
  • Monica Tripon (Făclia de Cluj): „„Ca să staţi la guvernare,/ Călcaţi ţara în picioare!” şi „Aţi făcut tot ce aţi vrut/ Şi la unguri ne-aţi vîndut!” – au scandat cei circa 25-30 de manifestanţi care s-au adunat vineri seara [16 martie 2014] în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca. Aceştia au cerut din nou demisia preşedintelui Traian Băsescu şi a „Guvernului SIE”  şi, din nou, i-au amintit fostului premier Emil Boc că nu-l doresc primar la Cluj. „Băsescu după Boc,/ Demisia pe loc!”; „Băsescu,/ Mai rău ca Ceauşescu!”; „Băsescu mafiot,/ El ne fură tot”; „Băsescule, ia-ţi Mafia,/ Cară-te din România!”; „Ieşi afară,/ Javră ordinară!”; „Băsescu ne minte/ Şi nu-l mai vrem preşedinte”; „Tu trăieşti bine,/ Să-ţi fie ruşine!; „Te simţi umilit/ Găozar nenorocit!” – au scandat vineri manifestanţii clujeni, scuzîndu-şi apoi ultimele acuze prin lozinca  „Ceea ce noi am strigat/ De la tine-am învăţat!””.
  • Idem: „S-au reluat şi lozincile vechi la adresa PDL şi UDMR („PDL, nu uita,/ Gherla este casa ta”; „PDL/ Este sluga UDMR”; PDL, UDMR,/ Aceeaşi mizerie”; „Voi daţi afară/ Tinerii, din ţară!”; „Voi ne furaţi,/ Voi nu privatizaţi”; „PDL în România/ Este furtul şi hoţia” etc.) şi la adresa Guvernului Ungureanu. La fel ca în ultimele seri, pe tot traseul parcurs în marş manifestanţii nu au scandat altceva decît „Jos Băsescu! Jos Băsescu! Jos Băsescu!”. În faţa sediului PDL doar şi în faţa Prefecturii au reluat lozincile din Piaţă şi au scandat iarăşi: „Hoţii! Hoţii!” şi „Ruşine! Ruşine!””.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno