Sfântul Varlaam al Moldovei, Predică la Duminica a 3-a din Postul Mare

 Am diortosit textul predicii conform ediției: [Sfântul] Varlaam al Moldovei, Carte românească de învățătură: [la] Dumenecile preste an și la Praznice împărătești și la Svenți mari, ed. îngrijită și glosar de Stela Toma, prefață și studiu de Dan Zamfirescu, vol. II, Ed. Roza Vânturilor, București, 2011, p. 36-43.

***

Evanghelia de la Marcu [Mc. 8, 34-38; 9, 1]:

Zis-a Domnul Ucenicilor Săi: „Cel care va vrea să vină după Mene/ Mine, să se lepede de sine și să-și ia crucea sa și să vină după Mine.

Că cel ce va vrea să-și izbăvească sufletul său și-l va pierde, iar cel ce-și va pierde sufletul său pentru Mine și pentru Evanghelie, acela-l va afla.

Ce îi folosește omului dacă ar dobândi toată lumea, dacă-și va pierde sufletul său? Sau ce va da [la] schimb omul pentru sufletul său?

Căci cel care Mă va tăgădui pe Mine și cuvintele Mele în acest rod/ neam păcătos și curvariu/ curvar, și Fiul omului îl va tăgădui pe dânsul, [atunci] când va veni întru slava Părintelui Său, [împreună] cu Îngerii Lui”.

Și le [mai] spuse lor: „Adevărat vă grăiesc vouă că sunt oarecarii/ unii dintre cei care stau aici, carii/ care nu vor gusta de moarte/ care nu vor gusta moarte/ care nu vor muri, până când [nu] vor vedea Împărăția lui Dumnezeu venită/ venind întru putere”.

 Învățătură pentru închinarea Sfintei și Cinstitei Cruci

Întru această zi mărită și pe care toți creștinii o preaslăvesc, Sfânta Biserică pune înaintea noastră, a tuturor credincioșilor lui Hristos, Sfânta Cruce, pe care S-a răstignit Domnul nostru Iisus Hristos.

[Căci pe ea] s-a făcut mântuirea[1] și izbăvirea întregului neam[2] omenesc. [Fapt pentru care] trebuie să i ne închinăm cu suflete vesele și cu inimi bucuroase.

Nu în zadar și fără vreun plan[3] s-a tocmit/ s-a stabilit [această duminică], ci pentru marele folos și pentru marea dobândă/ marele câștig [duhovnicesc] al sufletelor noastre.

În primul rând, pentru că începând de astăzi, peste puține zile, va sosi și săptămâna chinurilor Domnului nostru Iisus Hristos, predaniia/ predarea/ arestarea [Sa], legăturile/ lanțurile Sfinției Sale, răstignirea, îngroparea [Lui]…

Pentru aceea ne întâmpină astăzi Sfânta și Cinstita Cruce: ca să ne gătăm/ ca să ne pregătim [pentru Patimile Domnului].

Să ne curățim cu postul și cu rugăciunea[4] și cu alte fapte bune. [Pentru] ca [astfel] să fim destoinici/ vrednici să prăznuim muncile/ pătimirile Domnului nostru Hristos. [Și apoi] să vedem cu inimi curate și Învierea Sfinției Sale și dintr-însa să luăm iertarea păcatelor noastre.

În al doilea rând, pentru aceea se închină astăzi creștinii Sfintei Cruci: căci în vremea Sfântului Post ne trebuie ajutor și armă împotriva vrăjmașilor noștri celor nevăzuți. [Căci avem nevoie] să fim ajutați și sprijiniți [în fața] vicleșugurilor diavolilor și a amăgirilor lor…și astfel să ne întărim pentru vremea/ partea postului ce ne stă înainte.

Căci ce ajutor mai mare de la Dumnezeu avem decât Sfânta Cruce? Sau ce armă mai strașnică/ mai înfricoșată/ mai puternică [avem împotriva] vrăjmașilor noștri decât Cinstita Cruce?

Crucea este rana dracilor și izgonirea duhurilor celor viclene.

Crucea este lauda și bucuria a toată lumea.

Căci cu dânsa[5] biruiește puterea vrăjmașilor săi și oamenii se veselesc.

Crucea este arma voinicilor/ a vitejilor. Că într-însa nădăjduind intră în război/ merg la luptă și se bat cu putere și izbândesc/ biruiesc.

Crucea este mărirea și lauda Mucenicilor. Căci și-au făcut cruce și au biruit otrava, au intrat în foc, au fost aruncați la lei…și puterea Sfintei Cruci i-a izbăvit din toate acestea.

[Căci Crucea] a îndulcit otrava și a stins focul și gurile leilor le-a închis de nu i-au mâncat.

Crucea este hrana sihaștrilor/ a pustnicilor. Căci făcându-și cruce se satură sufletul lor de darul dumnezeiesc și din această cauză unii nu au mâncat câte 40 de zile [la rând], alții și mai mult [decât atât]. [Și aceasta s-a petrecut] nu numai [cu] bărbați ci și [cu] femei.

Crucea este frumusețea[6] și tăria femeilor[7]. Căci cu aceasta au călcat frâmsețele/ frumusețile și pohtele/ poftele lumii acesteia și au biruit pe diavolul.

Această armă, ne spune Domnul nostru Iisus Hristos în Evanghelia de azi, [trebuie] să o luăm asupra noastră/ să o purtăm cu noi.

Căci [El] spune așa: „Cine va vrea să vină după Mine, acela să se lepede de sine”. Adică de toată voia sa cea lumească, și să-și ia crucea sa.

[De aceea] socotește/ gândește la arma cu care marele Împărat Dumnezeu îi întărește pe voinicii/ pe vitejii Săi.

Nu le dă platoșe.

Nici arc.

Nici sabie, nici suliță, nici vreo altă armă a voinicilor/ a vitejilor/ a luptătorilor pământești, ci numai Sfânta și Cinstita Cruce.

[Căci] aceasta este sabie.

Aceasta este și arc.

Aceasta este și suliță.

Aceasta este și coif și platoșe.

Și[, mai pe scurt, Sfânta Cruce] e toată arma care le trebuie credincioșilor creștini.

Și așa cum un împărat cumpără arme și le dă voinicilor săi, așa și Dumnezeu ne dă armă această Cruce și ne spune:

„Vedeți câte a putut Crucea Mea! Vedeți cât [de mult] a biruit moartea, cât [de puternic] a călcat puterea diavolului. Deci să vă întrarmați și voi cu această armă, de veți voi să faceți acum câte am făcut și Eu, și încă mai mult decât atâtea. Căci cel care va crede în Mine, și acela le va face pe acestea”.

În al treilea rând, pentru aceasta ne strângem astăzi ca să prăznuim închinarea Sfintei Cruci: căci așa cum un călător, care umblă și călătorește cale multă, și-l arde soarele, și-l pălește/ îl obosește zăduful[8], și este trudit și ostenit de cale, și aflându-se la mijlocul distanței, află un copac frumos și cu umbră deasă și stă sub el de se odihnește și se răcorește în umbra lui, în același fel și noi, în această zi de astăzi, fiind supărați și osteniți[9] de truda postului, aflăm Sfânta și Cinstita Cruce la mijlocul Sfântului Post.

Căci Sfânta Cruce este ajutorul[10] credincioșilor.

[Ea este] puterea slabilor/ a celor neputincioși, izbăvirea celor ce sunt în primejdie, soția celor însingurați, adăpostul celor înviforați[11] de furtuni.

[Sfânta Cruce e] liniștea celor învăluiți [în ispite], tăria călugărilor, apărarea mirenilor, lauda Mucenicilor, veselia sihaștrilor, mărturia Prorocilor, pilda de învățătură a Apostolilor, arma tare a împăraților, învățătura dascălilor și  chipul bun/ exemplul bun al tuturor Sfinților.

[Căci] cu puterea Sfintei Cruci îi rușinăm pe vrăjmașii noștri și călcăm [în picioare] mândria diavolilor.

Acesteia și noi, creștinii, să i ne închinăm cu tot sufletul nostru, [și] cu frică și cu bucurie să o sărutăm!

Cu frică…pentru nedestoinicia/ nevrednicia/ păcătoșenia noastră.

Iar cu bucurie…pentru darurile pe care ni le-a dăruit.

[Și] cu puterea acesteia să ne îmbărbătăm pentru ca să fim cu osârdie/ cu râvnă spre nevoința Sfântului Post ce ne stă înainte.

Se cuvine iarăși a se cunoaște [faptul], că Sfânta și Cinstita Cruce nu este cinstită și lăudată numai de la Răstignirea lui Hristos încoace.

Ci și mai înainte, în vremea de demult, toate ciudesele/ minunile ce s-au făcut au închipuit [de fapt] Crucea.

Pentru aceea ascultați [câteva exemple] din multele și minunatele lucruri care s-au făcut [ca închipuire] a Sfintei Cruci. Și le expunem pe scurt.

Primul [exemplu]: când a trimis Dumnezeu pe Prorocul Moisi/ Moise ca să îi scoată pe israeliteni din robia egiptenilor, și l-a învățat că de-și va arunca toiagul înaintea lui faraon el se va face șarpe [Ieș. 4, 3-4]. [Și când l-a aruncat]…au aruncat și filosofii toiegele lor și se făcură șerpi. [Dar] toiagul lui Moise înghiți toiegele filosofilor lui faraon [Ieș. 7, 12].

Iar toiagul acela, al lui Moisi, a închipuit Sfânta Cruce. Căci așa cum a înghițit toiegele căpeteniilor[12] acelora, tot astfel și Crucea a zdrobit puterea dracilor și o zdrobește până astăzi.

Și cu același toiag Moisi a lovit în mare și s-a desfăcut[13] marea [Ieș. 14, 21]. Și au trecut jidovii nevătămați de mâinile lui faraon.

În acealași chip/ fel și Cinstita Cruce a desfăcut răutatea păcatului lui Adam. Și au trecut [astfel] sufletele oamenilor nevătămate de vicleșugul diavolului. Iar până astăzi ne întărim prin ea pentru ca să facem fapte bune.

Cu același toiag a lovit Moise piatra în pustie [Ieș. 17, 6] și au ieșit 12 izvoare din care au băut jidovii însetați.

În același fel și Sfânta Cruce a lovit de s-a despicat lumea cea vârtoasă/ tare la inimă și nepocăită și ea a scos 12 Apostoli, care au învățat lumea cea înșelată [de demoni].

La fel și lemnul care a îndulcit apa cea amară a Merrei [Ieș. 15, 25]…tot Sfânta Cruce a închipuit.

Și ascultați cum a îndulcit lemnul acela Merra!

Prorocul Moise, dacă i-a scos pe jidovi prin Marea Roșie, i-a dus pe ei în pustiile Sinei. Și [până] acolo umblând însetară, pentru că oamenii nu aveau ce bea.

Și ajunseră într-un loc numit Merra, și acolo aflară apă.

Dar nu puteau bea din ea pentru că era foarte amară. Într-atât de amară încât omul nu putea să o bage în gură.

Pentru aceea jidovii începură să murmure/ să cârtească[14] împotriva lui Moise și să spună: „Pentru ce ne-ai scos din Eghipet/ Egipt? De ce nu ne-ai lăsat să murim acolo? Dă-ne dar nouă să bem și femeilor noastre și fiilor noștri!”.

Atunci s-a rugat Moisi lui Dumnezeu să îndulcească apă aceea. Și Dumnezeu i-a arătat lui un lemn și pe acela l-a aruncat în apă și [astfel] s-a îndulcit apa.

În același fel și Cinstita Cruce a îndulcit amărăciunea lucrurilor celor bune. Căci mai înainte ele erau amare și urâte lumii, dar acum sunt dulci și iubite.

Căci ce este mai amar decât moartea firii omenești? Iar crucea așa o socoteau oamenii a fi. Căci [moartea pe cruce] era plină de întristare și groaznică pentru cei mai dinainte de Cruce.

Dar acum, de când [crucea] e Crucea [Domnului], nu se mai tem de ea ci o doresc, așa după cum au făcut Mucenicii[15] și, mai întâi de toți, Apostolii.

Astfel a fost Apostolul Petru, care a dorit[16] să fie răstignit cu capul în jos.

La fel a fost și Apostolul Pavel, împreună cu toți ceilalți, care spunea peste tot: „Cine ne va despărți [pe noi] de dragostea[17] lui Hristos: scârba, sau greutatea, sau izgonirea, sau foametea, sau goliciunea, sau nevoia, sau sabia?” [Rom. 8, 35].

Căci așa a fost și Prorocul David, care spunea: „Pentru Tine, Doamne, ne omorâm în toate zilele, și ne dăm ca niște oi spre junghiere” [Ps. 43, 24].

Așa au fost și Mucenicii, care și-au vărsat sângele pentru dragostea lui Hristos. Așa sunt până astăzi și toți aceia care mor cu moarte de bună voie pentru Împărăția Cerului, și bărbați și femei.

Și dacă doriți să știți care este moartea de bună voie…[atunci] aceasta [este]: când cineva își omoară poftele, când își urâțește frumusețea trupului, când își calcă voia cea rea…atunci se cheamă că moare de bună voie.

[Iar] trupul moare atunci, pe când sufletul învie.

Atunci omul schimbă dulceața acestei lumi trecătoare cu binele și cu dulceața veacului ce va să fie, care este netrecător și fără sfârșit.

Mai înainte de Cruce lumea se îndeletnicea/ practica curvii și necurății. Însă de când este Crucea nu numai de curvie ne-am lăsat, dar și însuratul și măritatul cu mai mulți/ poligamia am început să urâm.

Am început să călcăm obiceiurile pe care le-am avut și să ne bucurăm de curăția pe care n-am știut-o.

Mai înainte de Cruce eram străini de Rai. Iar de când este Crucea nu am dobândit numai Raiul, ci suntem și moștenitori ai Împărăției Cerului.

Mai înainte de Cruce ne închinam diavolului și slujeam bodzilor/ idolilor. Însă de când e Crucea au pierit bodzii/ idolii iar dracii sunt goniți [de la noi].

Înainte de Cruce rodul/ neamul omenesc era învrăjbit cu Dumnezeu. Iar de când e Crucea, Dumnezeu i-a primit pe oameni ca frați și prieteni[18].

Mai înainte de Cruce eram încuiați sub moarte. Iar de când e Crucea s-a arătat învierea și s-a mărturisit în lume viața de veci.

Acestea toate s-au făcut pentru ca noi să credem că și mai mari decât acestea poate să facă Sfânta Cruce cu [puterea] numelui lui Hristos, Cel ce S-a răstignit pe ea.

Aceasta este credința celor credincioși.

Și cine o va ține/ o va păstra pe ea va merge în viața de veci.

Pentru aceea să ne închinăm Crucii!

Să cinstim găvoazdele/ piroanele [Lui].

Să Îl preaslăvim pe Hristos, Cel ce S-a răstignit pe dânsa.

Să-L mărturisim pe El Dumnezeu adevărat.

Pe eretici să-i proclețim/ să-i blestemăm, pe jidovi să-i ocărâm, pe păgâni să-i batjocorim[19]…atunci când râd de noi…că ne închinăm aurului, argintului și lemnului[20].

Căci noi nu acelora ne închinăm, ci cinstind chipul Crucii ne gândim la Hristos Cel răstignit [pe ea]. Iar dacă întâlnim lemn sau argint sau aur în alt fel nu ne închinăm lor.

Dar când e făcut chipul Crucii…numai atunci ne închinăm lui.

Căci cu Crucea se umplu/ se slujesc toate tainele credinței noastre.

Prin ea ne binecuvântăm, cu aceasta ne sfințim.

Iar atunci când preoții[21] vor să cânte/ să slujească Liturghia sau să boteze, și atunci când vlădicii/ episcopii vor să puie/ să hirotonească popi/ preoți și diaconi, cu Sfânta Cruce le umple/ le slujește pe toate acestea.

Pentru aceea și noi pe această cale să mergem.

Pe aceasta să o avem de soție.

Iar când stăm în casă pe ea să o avem socotitoriu/ la ea să cugetăm.

Ca atunci când vom adormi pe ea să o avem străjer/ apărătoare [a noastră].

Adică să nu fie niciun creștin care să nu aibă pururea lângă sine Sfânta Cruce.

Pentru aceea să nu o facem îndărăpt/ de-a-ndoaselea și schimonosit[22], așa cum o fac mulți creștini.

Căci ei nu știu nici măcar cruce să-și facă.

Căci atunci când vor să-și facă cruce nu fac altceva decât să gesticuleze[23] ceva anume.

Dar aceea nu e o cruce ci o scamatorie[24].

Căci ce cruce e aceea, când își pune [cineva] mâna când într-un umăr, când într-altul, când la frunte, când la piept?

De aceea se cuvine ca fiecare creștin în acest fel să-și facă cruce/ să se însemneze cu semnul Sfintei Cruci: întâi de toate să-și împreuneze trei degete pentru Sfânta Treime, degetul mare și celelalte două ce sunt lângă el. Pe acestea să le pună mai întâi la frunte, apoi la pântece, a treia oară în umărul drept, a patra oară în umărul stâng.

[Și] când faci așa, atunci închipuiești/ te însemnezi cu crucea adevărată.

Deci ascultați care este și tâlcul/ înțelesul Crucii.

Când ne punem mâna în frunte și apoi o pogorâm la pântece, atunci spunem de fapt: Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a fost și este Dumnezeu adevărat. Iar pentru spăseniia/ mântuirea noastră și pentru ca noi să credem, S-a pogorât din cer, jos, pe pământ, și, de pe pământ, S-a pogorât și mai jos, adică în Iad, de a scos de acolo sufletele care se munceau/ se chinuiau.

După aceea, când punem iarăși mâna în umărul drept, și de aici în cel stâng, atunci noi spunem de fapt: dacă a scos sufletele Drepților din Iad, El S-a suit iarăși în cer și a șezut de-a dreapta lui Dumnezeu, a Părintelui [Său]. Și iarăși va veni să judece[25] toată lumea, și-i va pune pe Drepți de-a dreapta, iar pe păcătoși de-a stânga.

Pentru aceea ne rugăm să nu ne puie/ să nu ne pună de-a stânga, [motiv] pentru care noi trebuie să ne nevoim cu dinadinsul.

Să nu ne lăcomim numai cu trupul!

Și nici să nu slujim lumii și mintea [să nu ne fie numai la] înavuțire[26].

Nici să nu spună cineva: „sunt boier, sunt episcop, sunt judecător”.

Căci toți murim la fel.

Toți mergem într-același pământ.

Toți ne facem un lut.

Fie că suntem bogați sau săraci

Însă fiecare, după faptele lui, va fi judecat.

Toți vom sta acolo  goi [de fapte bune] și smeriți.

Nimeni nimănui nu va ajuta colo[27].

Nici frate pe frate nu-l va folosi.

Nici părinte pe fecior, nici bogat pe sărac.

Nicio putere/ demnitate/ funcție a acestei lumi nu ne va putea ajuta acolo.

Pentru aceea a spus Dumnezeu în Sfânta Evanghelie cuvântul acesta: Și dacă ai dobândi lumea cu toată avuția ei și sufletul ți l-ai pierde, ce folos este/ ai? Căci chiar dacă ți-ai strânge argint și aur mult, moartea tot vine și avuția rămâne.

[Iar dacă rămâne aici]…alții se veselesc de ea.

Dar dacă o dai mișeilor/ săracilor, rămâne în veci a ta.

Pentru aceea să ne gătăm/ să ne pregătim cale largă căte cer! Căci lumea aceasta trece ca o umbră și binele ei se stinge ca un fum

[Căci și] scaunul Dreptului Judecător se pregătește…și ziua cea înfricoșătoare ne așteaptă

Căci atunci Dreptul Judecător va ședea la judecată și cărțile se vor deșchide/ deschide. Și faptele noastre se vor citi înaintea întregii lumi.

Pentru aceea, iubiților, să lepădăm dulcețile/ îndulcirile pântecului nostru și să ne întinem mâinile către mișei/ săraci cu milostenie!

Să părăsim răul și să facem binele.

Să tindem sufletele noastre spre rugăciune și trupul nostru spre post.

Pentru ca Dumnezeu să ne ierte păcatele noastre și să le radză/ să le șteargă din cărțile judecății Sale.

Și în locul acelora să scrie faptele noastre cele bune pe care le vom face.

Pentru care să ne spodobască/ să ne învrednicească să stăm de-a dreapta Lui în ziua Înfricoșătoarei Judecăți, împreună cu Sfinții Lui! Ca împreună cu ei să dobândim cinstea binelui celui veșnic, întru Împărăția Cerului, pentru mila și pentru iubirea Sa de oameni.

Căruia I se cuvine slava, cinstea și închinăciunea pentru toate faptele, [acum] și pentru toți vecii cei veșnici. Amin!


[1] În original: spăsenie.

[2] Idem: rodul.

[3] Idem: fără de tocmală.

[4] Idem: cu ruga.

[5] Idem: cu nusă.

[6] Idem: frâmsețe.

[7] Idem: muierilor.

[8] Idem: zăduvul.

[9] Idem: usteniți.

[10] Idem: agiutoriu.

[11] Idem: vivorâți.

[12] Idem: vâlhovnicilor.

[13] Idem: desvăcu.

[14] Idem: răpștiia.

[15] Idem: Măcinicii.

[16] Idem: ce să pohti.

[17] Idem: liubovul.

[18] Idem: priiatini.

[19] Idem: batgiocurim. Bineînțeles aversiunea e față de credințele lor stricate, neconforme adevărului…și nu pentru că sunt persoane de altă religie sau etnie.

[20] Atunci când cinstim Sfânta Cruce și Sfintele Icoane.

[21] În original: preuții.

[22] Să nu ne închinăm aiurea și fără sfială…ci cu evlavie și în mod corect. Să ne facem corect semnul Sfintei Cruci pe trupul nostru.

[23] În original: măhăiesc.

[24] Idem: măniecie. Însă grafia corectă a cuvântului e mâniecie = scamatorie, șarlatanie.

[25] Idem: giudeț.

[26] Idem: strânsorei.

[27] Propoziția în original: „Nime nemărui nu va agiuta acolo”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *