Mănâncă cu amândouă fălcile

Omul e sensibil…dar îi place să mânce miel de Paști.

Taie unul, doi, 3 miei…că familia e mare…și deloc sfrijită.

Prinde găinile, le jumoale de ouă, face plăcinte, prăjituri, un ceaun de sarmale, cu cât mai multe cu atât mai bine.

Își cumpără vin, mult vin, că dacă tot n-a postit…măcar să tot mănânce…

Și când stă la masă mănâncă ambițios, cu amândouă fălcile, trage din bucată, râgâie…are un chef al lui de a vedea lucrurile care îi plac…și de a nega, dintr-o clipeală de buză, pe cele care nu-i plac.

Mâncarea se plescăie în gură.

Trebuie să simți că stomacul îți crapă, că joacă fotbal cineva în tine…

Mai mănânci un fel, mai două feluri, mai trei feluri, apoi și tort, și fructe și bere după vin…și țuică după sifon…

Că masa…până nu devine spital…parcă nu e cheful prea bun.

Însă la 112…sună tot familia, sărmana familie, cu inima la gură…pentru că masa a fost prea generoasă din cale afară…

Cine însă o fi de vină? Că familia niciodată nu poate să fie de vină…atât timp cât românul, de praznic, trebuie să aibă de-ale gurii pe masă…