Istoria începe de oriunde o privești [5]
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
*
Istoria începe
de oriunde o privești
***
Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a.
***
Istoria este memorie. Memoria istoriei însă se zbate între penurie de date, mistificări și relatări corecte.
Cum intuim adevărul din oceanul de necunoscute? Pentru câți oameni istoria are mai multe cunoscute decât necunoscute?
*
Părintele profesor Dumitru Stăniloae adormea la București, la început de toamnă, pe data de 4 octombrie 1993, pe la 11 seara[1].
Și ultimele sale cuvinte consemnate sunt: „Hai să vorbim…”[2]. Adică: Să fie dialog! Să nu se întrerupă dialogul dintre noi…
La finalul prohodirii din fața Palatului patriarhal: sicriul său, care exprima „smerenia și modestia care l-au caracterizat toată viața”[3].
Lidia și Dumitraș, fiica și nepotul părintelui Dumitru, sunt duși la cimitir în acea zi cu microbuzul lui Sorin Dumitrescu[4].
„Era nespus de liniștitor să simți ațintite asupra ta priviri pline de simpatie, și nu căutări piezișe”[5], răutăcioase.
Ultima locație în care a trăit părintele profesor: str. Cernica, nr. 6, etajul 1[6]. Și e îngropat în cimitirul Mănăstirii Cernica, aproape de Biserica din cimitir.
Fiica părintelui îndreaptă ziua de naștere a acestuia: 16 noiembrie 1903 (nu 17!), în comuna Vlădeni, județul Brașov[7], ca „fiu mezin al lui Irimie și al Revecăi Stăniloae”[8].
În Wikipedia găsim data de 16 noiembrie 1903[9], adică forma corectată de către fiică.
Părintele profesor Ioan I. Ică jr., în a treia ediție a cărții Mică dogmatică vorbită. Dialoguri la Cernica (titlul francez fiind, de fapt: Ose comprendre que Je t’aime[10]), citând Persoană și comuniune. Prinos de cinstire Părintelui Profesor Academician Dumitru Stăniloae la împlinirea vârstei de 90 de ani, ed. Sibiu, 1993, indică drept zi de naștere: 17 noiembrie 1903[11]…adică data incorectă.
Grafia numelui de familie: Stăniloae. Însă în ultimii ani ai vieții, părintele Dumitru a adăugat un i la numele său de familie…rezultând forma Stăniloaie[12]. Formă care apare, după cum am văzut, și pe crucea mormântului.
În 1982 părintele Dumitru a fost în USA[13]. Prietenia sa cu ÎPS Nicolae Bălan[14], care a adormit în 1955[15]. De la Paris a luat „fotocopiile manuscriselor originale ale Sfântului Grigorie Palama”[16].
În 1928 a devenit Doctor în Teologie iar în 1929 profesor la Academia Teologică din Sibiu. Nu avea nici 27 de ani[17]…
În 1937 a devenit rectorul Academiei Teologice din Sibiu în locul PS Nicolae Colan, care e hirotonit episcop de Cluj[18].
În 1947, în toamnă, s-a mutat cu familia la București[19]. A fost forțat să o facă…
Nu a fost legionar. „Niciodată și în niciun fel tata n-a fost implicat în politică și n-a simpatizat cu culorile vreunui partid”[20].
Părintele Dumitru avea și cunoștințe de limbă rusă[21]. Petru Groza îl antipatiza[22].
Relațiile „foarte reci”[23] cu patriarhul Justinian Marina. „De la început el [i]-a arătat tatei o răceală, aș spune chiar antipatie”[24]. Iar „tatei i-a lipsit dintotdeauna știința de-a se pune bine cu cei mari. Nu se pricepea nici să lingușească, nici să de-a cu periuța, după cum atât de plastic se spune”[25]. Adică nu știa „să profite”…pe măsura operei și a personalității sale.
Când a venit la București, părintele Dumitru publicase deja 4 volume din Filocalie.
Avea o situație materială dezastruoasă[26].
„A încercat să ceară de câteva ori audiență la patriarh. Existau case parohiale cu locuințe libere. Dar n-a fost primit niciodată. După cum spuneam, patriarhul n-avea timp. Astfel că pentru Stăniloae nu s-a găsit niciodată o altă locuință și a stat acolo aproape treizeci de ani, până când a reușit să-și cumpere cele două cămăruțe din strada Cernica”[27].
A fost ridiculizat la Institutul Teologic din București (astăzi Facultatea de Teologie Ortodoxă Patriarhul Justinian Marina) pentru faptul că e „mistic”[28].
„N-a bruscat niciodată intimitatea nimănui”[29].
A fost arestat în noaptea de 4 septembrie 1958[30]. „Condamnat la cinci ani muncă silnică, cinci ani degradare civică și confiscarea averii pentru infracțiunea de uneltire contra ordinii sociale”[31].
Recursul: 21 ianuarie 1959[32].
Când a fost eliberat din închisoare era iarnă[33]…În închisoare a fost operat de hernie fără anestezie[34].
În 1976 a putut să reînceapă tipărirea Filocaliei[35]. În 1978 a tipărit Dogmatica iar Ascetica și Mistica în 1981[36].
Prima ieșire în străinătate: primăvara lui 1967, în Germania, la Universitatea din Freiburg, unde a ținut conferințe[37].
După ce primise titlul DHC [Doctor Honoris Causa] la Salonic, Belgrad, Atena, Paris și distincția Crucea Sfântul Augustin la Londra…„de-abia în 1992 a primit titlul de mai sus și la Universitatea din București după ce, cu un an înainte, fusese numit membru de onoare al Academiei Române”[38].
[1] Lidia Ionescu Stăniloae, „Lumina faptei din lumina cuvântului”. Împreună cu tatăl meu, Dumitru Stăniloae, col. memorii/ jurnale/ convorbiri, Ed. Humanitas, București, 2000, p. 379.
[2] Idem, p. 8.
[3] Idem, p. 9.
[4] Idem, p. 13.
[5] Ibidem.
[6] Idem, p. 15.
[7] Idem, p. 17.
[8] Ibidem.
[9] A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Dumitru_St%C4%83niloae.
[10] În traducere: „Îndrăznește să înțelegi că Eu te iubesc”.
[11] Pr. Marc-Antoine Costa de Beauregard și Pr. Dumitru Stăniloae, Mică dogmatică vorbită. Dialoguri la Cernica, ed. a III-a, trad. [din lb. fr.] de Maria-Cornelia Ică jr., Ed. Deisis, Sibiu, 2007, p. 5.
[12] Lidia Ionescu Stăniloae, „Lumina faptei din lumina cuvântului”. Împreună cu tatăl meu, Dumitru Stăniloae, ed. cit., p. 17-18.
[13] Idem, p. 29.
[14] A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_B%C4%83lan.
[15] Lidia Ionescu Stăniloae, „Lumina faptei din lumina cuvântului”. Împreună cu tatăl meu, Dumitru Stăniloae, ed. cit., p. 39.
[16] Idem, p. 42.
[17] Idem, p. 45.
[18] Idem, p. 57.
[19] Idem, p. 59.
[20] Idem, p. 96.
[21] Idem, p. 139.
[22] Idem, p. 163.
[23] Idem, p. 166.
[24] Ibidem.
[25] Ibidem.
[26] Idem, p. 168.
[27] Idem, p. 174.
[28] Idem, p. 184.
[29] Idem, p. 210.
[30] Idem, p. 255.
[31] Idem, p. 263.
[32] Idem, p. 264.
[33] Idem, p. 275.
[34] Idem, p. 277.
[35] Idem, p. 290.
[36] Ibidem.
[37] Ibidem.
[38] Idem, p. 336.
