Dominația masculină: o realitate brută

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş

*

A vedea şi a fi văzut

De la privirea contextuală şi fixaţia vizuală

la contemplarea şi vederea lui Dumnezeu

 *

Vol. 2

***

Primul volum al cărții e regăsibil aici.

16. Coerenţa înţelegerii şi idolul mental

Pentru a ne deparazita de imagini ideologice sau de idoli mentali trebuie să vrem să înțelegem cât de coerentă e realitatea.

Trebuie să ducem o muncă susținută de a dezlipi mesajele de ordin manipulator de pe persoane, lucruri, realități pentru a le cuprinde în forma lor firească, genuină.

*

16. 1. Dominația masculină: o realitate brută

Scriitorul francez Pierre Bourdieu consideră dominația masculină drept „violența simbolică”[1] a bărbaților asupra femeilor. Dar o dominație acceptată, în general, de către femei[2].

Și autorul leagă dominația de virilitatea masculină în rândul berberilor din Kabilia (Algeria)[3] pe care i-a studiat, ajungând la concluzia că „manifestările (legitime sau ilegitime) ale virilității se situează în logica curajului, a faptei de vitejie, care face onoare[4].

Raporturile sexuale stabilesc dominația bărbaților asupra femeilor, pentru că bărbații sunt văzuți ca elementul activ într-o relație iar femeile ca cel pasiv[5].

Din acest motiv, sexualitatea fiind văzută ca un element al puterii de către un bărbat, cea mai grea umilire pentru el înseamnă a-l transforma într-o femeie[6]. Și de aici aversiunea puternică a heterosexualilor la adresa homosexualilor: bărbatul transformat în femeie, adică în ființă pasivă, este un bărbat decăzut.

Femeile însă, care suportă violența masculină în pat, contraatacă împotriva bărbaților cu „o violență blândă, aproape invizibilă uneori”[7]…care se manifestă ca magie, șiretenie, minciună și pasivitate[8].

Autorul subliniază faptul că femeile, din cauza prejudecăților bărbaților la adresa lor, primesc să facă din partea acestora „treburile inferioare și demersurile ingrate și meschine[9] într-o familie.

Pentru bărbați, femeile sunt înguste la minte și meschine, sunt învinovățite dacă dau greș dar nu cresc în ochii lor dacă au reușite[10]. Bineînțeles autorul generalizează un mod de comportament între bărbați și femei care nu e valabil în toate cazurile.

În societatea franceză (cartea a fost editată în Franța în 1998), afirmă autorul, femeile vor, în marea lor majoritate, un partener mai în vârstă și mult mai înalt decât ele[11]. Dar și bărbații preferă femei mai tinere[12].

Însă în timp ce bărbații își manifestă virilitatea ca potență sexuală sau ca agresivitate socială[13], femeile au drept virtuți fundamentale virginitatea și fidelitatea conjugală[14].

Bărbații au nevoie de validare socială, adică de „recunoașterea apartenenței lor la grupul <bărbaților adevărați>”[15]. Violul colectiv sau vizita la bordel sunt doar două examene de virilitate[16].

Însă tinerii care dau proba virilității își exprimă mai degrabă violența și teama de necunoscut, pentru că nu au nicio „manifestare de tandrețe și [lipsesc din cadrul ei]…înduioșările devirilizate specifice iubirii”[17].

Toate aceste excese ale tinerilor au loc din frica de a nu se delegitima în fața grupului, a găștii[18]. Căci cei slabi, în consecință, sunt socotiți papagali, fătălăi, poponari…și excluși din rândul bărbaților care au „curaj”[19].

Iar autorul concluzionează: de aceea „virilitatea…este o noțiune eminamente relațională, construită în fața și pentru ceilalți bărbați, și împotriva feminității, dintr-un soi de frică față de feminin și, în primul rând”[20], față de ei înșiși.

Referindu-se la spațiul muncii, autorul evidențiază faptul că șeful e, cel mai adesea, un bărbat[21]. Iar acesta „exercită o autoritate paternalistă, întemeiată pe învăluirea afectivă sau pe seducție[22], lucru care protejează personalul feminin din subordinea sa[23].

Bărbatul discriminează femeia, fără să conștientizeze prea bine, și când vrea să fie gentil cu ea în public[24]. Încercând să o liniștească sau să o mângâie pe obraz, accentuează autorul, bărbatul o reduce pe femeie la feminitatea ei[25].

Pentru că orice ieșire a bărbatului din cazuistica protocolar-socială, în sensul complimentelor intime sau a adresărilor familiare vizavi de femei înseamnă un raport de forță în relațiile cu femeile[26].

Autorul nu consideră deloc o exagerare afirmația cum că masculinitatea este un titlu de noblețe la nivel social[27]. De aceea ocupațiile masculine sunt meserii de calitate, în timp ce ale femeilor sunt lipsite de calitate[28].

Și pentru că se lasă convinse că sunt fragile pentru meseriile serioase, de aceea femeile se retrag în ocupații care nu au prea mare racordare cu ambitusul vieții reale[29].

Cele însă care nu se autoconving că sunt slabe și care vor să ocupe posturi croite expre pentru bărbați trebuie să aibă calități tipic masculine: „o anumită statură fizică, o voce sau niște dispoziții precum agresivitatea, siguranța de sine, distanța față de rol, autoritatea așa-zis naturală etc., pentru care bărbații au fost pregătiți și antrenați tacit tocmai în calitatea lor de bărbați[30].

Referindu-se la valorizarea propriului corp, Bourdieu precizează că bărbații sunt nemulțumiți de părțile prea mici ale corpului lor iar femeile de cele prea mari[31].

Și că bărbații se așteaptă la un anume fel de feminitate și anume la acela care are următoarele atribute: zâmbitoare, simpatică, prevenitoare, supusă, discretă, reținută, chiar ștearsă ca personalitate[32].

O feminitate care e, de fapt, „o formă de complezență față de așteptările masculine”[33]. Și de aici exigențele extenuante ale femeilor prin care doresc să treacă de la corpul real…la cel ideal[34].

Perspectiva feminină asupra masculinității are însă la bază o „luciditate neliniștită și indulgentă[35]. Femeile mizează pe limbajul seducției și tocmai de aceea cheltuie mult cu hainele și produsele cosmetice[36].

Și acestea vin în sprijinul dorinței lor ferme „spre hipercorectitudinea estetică și lingvistică”[37], prin care vor să domine simbolic în anumite circumstanțe[38].

Concluzia cărții e aceea că în familie se manifestă cel mai evident dominația masculină și că ea este întreținută la nivel social în Biserică, școală și stat[39].

Mișcarea feministă a dus la erodarea ei[40], alături de mișcarea gay, căreia i se acordă anexa de la p. 99-103.


[1] Pierre Bourdieu, Dominația masculină, trad. din lb. fr. și cuv. înainte de Bogdan Ghiu, col. Major, Ed. Meridiane, București, 2003, p. 11. Despre autor: http://en.wikipedia.org/wiki/Pierre_Bourdieu.

[2] Idem, p. 12.

[3] Idem, p. 15.

[4] Idem, p. 25.

[5] Idem, p. 26.

[6] Idem, p. 27.

[7] Idem, p. 35.

[8] Ibidem.

[9] Ibidem.

[10] Idem, p. 35-36.

[11] Idem, p. 37.

[12] Idem, p. 38.

[13] Idem, p. 49.

[14] Ibidem.

[15] Ibidem.

[16] Ibidem.

[17] Ibidem.

[18] Idem, p. 50.

[19] Ibidem.

[20] Ibidem.

[21] Idem, p. 54.

[22] Ibidem.

[23] Ibidem.

[24] Idem, p. 55.

[25] Ibidem.

[26] Ibidem.

[27] Ibidem.

[28] Idem, p. 56.

[29] Idem, p. 57.

[30] Ibidem.

[31] Idem, p. 60.

[32] Ibidem.

[33] Ibidem.

[34] Idem, p. 61.

[35] Idem, p. 63.

[36] Idem, p. 85.

[37] Idem, p. 86.

[38] Ibidem.

[39] Idem, p. 97.

[40] Idem, p. 97-98.

Ion Pillat – culorile amintirii [1]

Sunt cel mai adesea confundabile cu cele ale toamnei, care l-au impresionat vizibil.

Culorile sunt un element esențial la Pillat – și mă gândesc, în primul rând, la volumul care l-a impus ca o voce lirică autentică și distinctă, Pe Argeș în sus, „volumul care a consacrat pe Ion Pillat ca poet original și tradiționalist” (G. Călinescu).

Tot Călinescu a formulat opinia că poezia Aci sosi pe vremuri este „capodopera lui Ion Pillat”…și manualele școlare nu vor să-l contrazică nicidecum…

Despre faptul că e un poet livresc, un clasicizant, un peisagist și un vizual, s-a vorbit, de asemenea, și, în esență, nu sunt de altă părere.

Ceea ce nu mă împiedică însă să vreau să privesc poezia lui și prin…ochii mei.

Revenind la volumul Pe Argeș în sus, versurile par a lua foc adesea din cauza luminii și a culorilor incandescente ale toamnei, anotimpul preferat al amintirilor din copilărie ale lui Pillat.

Peisajele sau fotografiile poetice ale instanțelor fericite de altădată, care dilată afectivitatea și provoacă memoria să se developeze ca un film vechi, uitat și regăsit, reprezintă și o piesă monografică prețioasă, parte a unui trecut și a unei realități din ce în ce mai greu de găsit în ziua de azi.

Nostalgia noastră și pierderea unei anumite dimensiuni valorice a existenței, constat, face să crească…prețul unei opere de artă, inclusiv la bursa ideilor critice.

Devenind din ce în ce mai mult o antichitate și un element muzeal, cu un anumit parfum arhaic care se adaugă tendințelor clasicizante ale poetului, evaluarea și receptarea versurilor sale cred că reușesc să capete nuanțări pozitive, pe măsură ce se depune, tot mai mult, patina vremii.

Pentru că tot îl admira pe Grigorescu…probabil că a vrut să depună o mărturie poetic-picturală în care să facă…o pastă nouă din amestecarea lui Alecsandri cu Grigorescu.

Să nu cădem însă în capcana de a privi doar cromatic stampele sale…, de a contempla poeziile sale ca simple peisaje ori ca simplă revalorificare a lui Alecsandri și a poeziei vechi (vezi ciclul Bătrânii).

Ceea ce conferă valoare deosebită acestui volum este o conjuncție rară: a memoriei afective cu înțelegerea și conservarea superlativelor tradiției literare și poetice românești.

Iar cea mai bună formă de conservare…mai ales la noi, unde, chiar dacă nu dau turcii, tot se pierde ce e mai prețios, măcar din nepăsare…este de a metamorfoza/ preschimba/ a topi aurul vechi în artă nouă.

Sfântul Varlaam al Moldovei, Predică la Duminica a 4-a din Postul Mare

Am diortosit textul predicii conform ediției: [Sfântul] Varlaam al Moldovei, Carte românească de învățătură: [la] Dumenecile preste an și la Praznice împărătești și la Svenți mari, ed. îngrijită și glosar de Stela Toma, prefață și studiu de Dan Zamfirescu, vol. II, Ed. Roza Vânturilor, București, 2011, p. 43-46.

***

Evanghelia de la Mc. 9, 17-32:

„Într-acea vreme veni oarecare din nărod/ popor către Iisus și zise: „Învățătorule, adus-am un fiu al meu la Tine, că are duh mut. Și dacă-l izbește pe dânsul, îl aruncă la pământ și-i curg spumele/ balele și scrâșcă/ scrâșnește din dinți și țepenește/ înțepenește [acolo unde cade].

Și am zis/ și i-am rugat pe Ucenicii Tăi să-l gonească/ să-l izgonească pe el[1] și ei n-au putut”.

Iar [El îi] răspunse și [îi] zise lui: „O, rod/ neam necredincios și îndărăpnic/ îndărătnic/ încăpățânat/ nesupus!

Până când voi fi cu voi?

Pânâ când vă voi răbda pe voi?

Aduce-ți-l pe el încoace!”.

Și-l dusără pe el la Dânsul…Și dacă-L văzu pe El duhul, [acesta] îndată [a început] să îl cutremure pe el[2]…Și [tânărul] căzu la pământ…și se tăvălea…și îi curgeau spumele/ balele [din gură].

Și [Domnul îl] întrebă pe tatăl său: „Câți ani sunt de când [îi] este lui aceasta?”[3].

Iar el [Îi] spuse: „Din cuconie[4]/ din pruncie! Și de multe ori îl aruncă în foc și în apă, pentru ca să îl piardă pe el. Iar de poți ceva, ajută-ne nouă! Fie-Ți milă de noi!”.

Iar Iisus îi spuse lui: „De poți crede ceva/ aceasta, toate se pot/ toate sunt cu putință celui ce crede”.

Și aciiș/ îndată strigă tatăl pruncului, cu lacrimi, și grăi: „Credz/ Cred, Doamne, agiută/ ajută necredinței mele!”.

Iar dacă văzu Iisus că se adună norod/ popor, cunteni/ îl opri/ îl certă pe duh și îi spuse lui: „Duh mut și surd, Eu îți spun să ieși dintr-însul și de acum să nu mai intri într-însul!”.

Și [tânărul] țipă…și [după ce demonul] îl scutură mult, ieși [din el]…

Și rămase ca un mort, încât mulți ziceau că a murit.

Iar Iisus îl apucă de mână și-l ridică pe el. Și [el] se sculă [în picioare].

Și dacă El intră în casă, Ucenicii L-au întrebat pe El [, atunci când era de unul] singur: „Cum [de] noi nu l-am putut goni/ izgoni pe el?”.

Și [Domnul] le spuse lor: „Acest fel [de demoni] cu nimic nu poate ieși [din om], [decât] numai cu ruga/ cu rugăciunea și cu postul”.

Și de-acolo dacă ieșiră, se duseră prin Galilea[5], și nu dorea să-L știe nimeni.

Și-i învăța pe Ucenici și le spunea lor că Fiul omului[6] va fi dat în măni de oameni/ în mâinile oamenilor, și-L vor ucide pe Dânsul. Dar fiind ucis, a treia zi va [să] învie.

Iar ei nu înțelegeau cuventele/ cuvintele…și se temeau a-L întreba pe Dânsul”.

[Și] înțelesul acestei Evanghelii acesta este:

Întâi [de toate] se arată [aici], în această Sfântă Evanghelie de astăzi, meșteșugul Satanei și vicleșugul lui.

Căci Evanghelistul Matei spune despre acest îndrăcit că-l răzbea/ că-l poseda duhul cel necurat numai la lună nouă[7] [Mt. 17, 15].

[De ce?] Pentru ca [astfel] să [se] hulească fapta/ creația lui Dumnezeu înaintea oamenilor, [și] să spună oamenii că luna [plină] e rea de boală/ că produce boală și răutate [în viața] oamenilor.

Din acest motiv diavolul socotește/ ia în calcul vremea lunii [pline] (căci uneori e nouă, alteori e veche), pentru ca să aducă boală asupra oamenilor: pentru ca oamenii să găsească prilej/ ocazie de a-L huli pe Dumnezeu.

Și de aceea meșteșugea/ ticluia [lucrurile] și cu acest prunc de-l răzbea/ de-l poseda/ de-l făcea să aibă crize pseudo-epileptice la lună nouă.

Pentru că diavolul este un pârâș/ un dușman rău.

[Căci] uneori el Îl învinuiește pe Dumnezeu înaintea oamenilor, alteori [îi învinuiește] pe oameni înaintea lui Dumnezeu.

Cum a făcut și cu Iov [Iov 2, 4-5] și cu mulți alții [ca el].

Cum [a încercat] să facă și cu tatăl pruncului acestuia, [ca el] să hulească pe Dumnezeu.

În al doilea [rând], [aici] se adeverește puterea cea mare a Domnului Hristos. [Adică atunci] când spune să aducă la Sine îndrăcitul. [Pentru ca] să vadă cu toții puterea Lui cea dumnezeiască…și să nu creadă că nu-l va tămădui, cum nu o făcuseră Ucenicii Lui.

Și dacă îl duseră la Dânsul [pe tânăr]…și noroadele începuseră să se strângă ca să vadă [ce se va petrece], îndată [Domnul] îl îngrozi cu cuvântul [pe demon] și îi spuse: „Duhule mut și surd, Eu îți spun să ieși dintr-însul și de acum să nu mai intri într-însul!”.

Adică cum ar spune: „Eu sunt Domn și Biruitor iar nu slugă! Învățător iar nu ucenic. Eu [sunt] Dumnezeu [și] cu puterea Mea cea dumnezeiască [îți] zic ție [acestea]”.

Care zisă, dacă o auzi duhul necurat, cu frică zbieră și trânti pruncul la pământ și ieși [din el].

[Fiindcă] voia diavolului era să-l omoare pe prunc.

Și de aceea mulți spuneau că a murit, când îl văzură zăcând [ca un] mort.

Însă înaintea vieții/ puterii lui Hristos [diavolul] nu putea să îl omoare! [Căci] zăcând pruncul ca un mort, Hristos Își arătă înaintea tuturor puterea Sa, izbăvind pruncul de boală[8] și de moarte.

Iar pe tatăl său mângâindu-l întru frica lui, îl luă de mână pe prunc și îl ridică [de la pământ]. Iar el se sculă [în picioare] și fu sănătos.

În al treilea [rând], [Evanghelia de față ne] spune, că dacă Domnul Hristos a făcut ciudesa/ minunea aceasta, aceea de a-l izbăvi pe prunc [de demonul din el]…și dacă [Domnul] intră în casă, merseră Ucenicii și-L întrebară deusebi/ deosebi/ în mod aparte/ separat.

Că în gloate/ în mijlocul mulțimilor de oameni le era rușine/ se rușinau să-L întrebe.

Și [L-au întrebat], pentru că se temeau ca nu cumva să fi pierdut darul pe care Domnul Hristos li l-a dat [Mt. 10, 1] spre/ împotriva/ pentru a izgoni din oameni duhurile necurate.

Și ziseră: „Doamne, dar noi pentru ce n-am putut goni/ izgoni pe-acel duh?”. La care [întrebare] Domnul Hristos le-a răspuns și i-a învățat, că acest fel de rod/ neam drăcesc, cu nimic altceva nu poate ieși/ nu poate fi scos [din om], numai cu rugăciune și cu post.

Însă postirea nu îi trebuie numai îndrăcitului ci și celui care vrea să-l scoată pe drac din om.

Amândurora le este postul de treabă/ de trebuință/ de folos.

Trebuie să postești și să te rogi. Pentru că post adevărat nu se poate face fără rugăciune…iar rugăciunea atunci este rugăciune dreaptă, când ea este împreunată cu post.

Căci cine postește nu îi este greu/ nu simte greutate la rugăciune [din cauza] bucatelor sau a băuturii. Fiindcă mintea îi este iușoară/ ușoară și fără preget/ neobosită. Și lesne/ ușor se poate înălța în sus, către cer.

Dar și rugăciunea este foarte înfricoșătoare pentru draci. Însă și mai înfricoșătoare este când ea este ajutată de post. Căci nu lasă băuturile și mâncărurile să o slăbească cu sarcina/ cu greutatea trupului.

Și când este orânduit/ strunit/ stăpânit/ condus bine trupul cu post, încât mintea este alinată și smerită, atât de tare și de repede ajută rugăciunea încât e mai rapidă decât focul.

Pe când cel ce-și îngrașă trupul și slujește pântecelui cu anevoie/ cu greutate se va apăra de meșteșugurile/ de planurile dracilor și de pohtele/ poftele trupului.

[Căci] postul este sănătate adevărată și vârtute/ tărie/ putere/ vigoare. [El este] viață îndelungată.

Iar lăcomia pântecelui și bețiile sunt cu adevărat boală și neputință. Sunt scurtare a vieții [noastre] și moarte de năprasnă/ moarte fără de veste/ moarte neașteptată.

De aceea și Sfinții Apostoli au postit adesea și s-au rugat [F. Ap. 2, 46; 3, 1; 6, 4; 6, 6; 13, 3; 14, 23 etc.].

Fapt pentru care și noi să le urmăm postul și rugăciunea, și celelalte fapte bune, ca să dobândim și binele de veci/ binele veșnic.

[Și pe acesta] pentru mila și îndurarea Domnului [și] Dumnezeului nostru, Care este lăudat și mărit în veci și întru ai nesvârșiți/ ani nesfârșiți. Amin.


[1] Pe demon.

[2] Pe tânărul posedat.

[3] „De câți ani e posedat?”.

[4] Din pruncie…de când era prunc…pentru că cocon înseamnă prunc.

[5] În original: Galileiu.

[6] Idem: Fiiul Omenesc.

[7] Când era lună plină pe cer.

[8] Posesia satanică văzută ca o boală.

A 72-a zi pentru România

Ce s-a petrecut în București, România și în întreaga lume în cadrul protestelor…pentru România în ultimele 71 de zile: prima zi (13 ianuarie 2012), a doua zi, a treia zi, a patra zi, a cincia zi, a șasea zi, a șaptea zi, a opta zi, a noua zi, a zecea zi, a 11-a, a 12-a zi, a 13-a, a 14-a, a 15-a zi, a 16-a zi, a 17-a zi, a 18-a zi, a 19-a zi, a 20-a zi, a 21-a zi, a 22-a zi, a 23-a zi, a 24-a zi, a 25-a zi, a 26-a zi, a 27-a zi, a 28-a zi, a 29-a zi, a 30-a zi, a 31-a zi, a 32-a zi, a 33-a zi, a 34-a zi, a 35-a zi, a 36-a zi, a 37-a zi, a 38-a zi, a 39-a zi, a 40-a zi, a 41-a zi, a 42-a zi, a 43-a zi, a 44-a zi, a 45-a zi, a 46-a zi, a 47-a zi, a 48-a zi, a 49-a zi, a 50-a zi, a 51-a zi, a 52-a zi, a 53-a zi, a 54-a zi, a 55-a zi, a 56-a zi, a 57-a, a 58-a, a 59-a zi, a 60-a zi, a 61-a zi, a 62-a zi, a 63-a zi, a 64-a zi, a 65-a zi, a 66-a zi, a 67-a zi, a 68-a zi, a 69-a zi, a 70-a zi, a 71-a zi.

  • Adrian Năstase: „Lupta cu coruptia nu vizeaza – cum s-ar putea crede, in mod gresit – fapte de coruptie. Nu. Este identificat, mai intai, “faptuitorul”, care are diferite nume de cod (“crocodil”, “rechin”, “peste mare”). Eventual, se stabileste si numarul lor. Dupa aceea, incepe lupta. Principiul este acelasi cu cel de la vanatoarea de vrajitoare. Se intampla, uneori, ca cei vizati sa fie adversari politici. Este vorba, desigur, de coincidente”.
  • Cristian Preda: „N-am pretins niciodată că am intrat în PDL pentru a-mi expune în vitrina mediatico-politică doctoratul obținut în Franța. Nu am cerut în niciun moment să mi se spună în spațiul public profesor. Nu am vrut vreo demnitate pentru că aș fi scris cărți. Nu am susținut vreodată că experiența academică trebuie descrisă în opoziție cu vreo altă experiență profesională. N-am pretins că intelectualii au mai multe drepturi în cetate. Nu am afirmat în vreun context sau altul că blogul e altceva decât un instrument de comunicare și că spațiul deliberării publice sau al mobilizării trebuie să dispară pentru că puterea trebuie cedată blogerilor”.
  • Idem: „Democrația nu e însă anarhia opiniei. Nu e răspândirea cu generozitate a tuturor ideilor năstrușnice. Deliberarea publică nu e același lucru cu mondenitatea kitsch. În numele democrației, prostia trebuie vânată, nu încurajată”.
  • Dani Rockhoff (Hot News): „Pe langa sechestrare, satisfacerea zilnica a zecilor de clienti, cu pretentii care de care mai desucheate, fetele sunt batute, drogate, vandute ca vitele. Sunt trimise pe strada cu boli sau cu burta la gura. Indiferent de anotimp. Unora li se scot dintii, pentru a practica mai bine sexul oral. Altele sunt arse cu tigarile sau devin tinta de tir. Li se da foc sau sunt omorate si ciopartite in bucati. Nu le mai cauta nimeni, de plans nici atat. Saracie, credulitate, nevoia unei afectiuni refuzate in propria familie. Sunt cateva dintre motivele pentru care minorele cad in ghearele retelelor de proxeneti”.
  • Idem: „Cartea “Zu verkaufen: Mariana, 15 Jahre” (n.a. “De vanzare: Mariana, 15 ani”) a aparut in Germania, la finele anului trecut. Cu subtitlul “Lupta mea impotriva traficului de fete”, editia in limba germana a aparut la editura Bastei-Lübbe in noiembrie 2011 si reprezinta traducerea variantei initiale din limba franceza, aparute tot anul trecut, la Editions XO din Paris. Varianta romaneasca a aparut in noiembrie 2011 la editura RAO”.
  • Idem: Autoarea cărții este românca Iana Matei. „Cartea Ianei Matei nu este un roman de fictiune. Intamplarile sunt reale, iar aceasta realitate cutremura. Tinere, adolescente sau chiar copile de 12-13 ani sunt vandute sau exploatate de familie sau de iubitii lor. De multe ori, o prietena mai isteata sau alte persoane apropiate le atrag in cursa, promitandu-le o munca peste hotare si bani. Chiar daca nu toate sunt in intregime „nevinovate”, la infernul de umilinta si teroare la care va fi ulterior supusa, nu se gandeste niciuna”.
  • Idem: „Conform unui studiu facut de ONG-ul TAMTEP si citat de autoare, Romania ar fi cap de afis intre tarile care furnizeaza prostituate in tarile europene, depasind chiar si Rusia. Din experientele personale ale Ianei Matei, in cadrul proiectelor sale sociale, „80% dintre traficantii romani de oameni sunt de etnie roma„. E un fapt constatat de autoare pe fapte si nu o consideratie de ordin discriminator, dupa cum precizeaza aceasta”.
  • Atunci țiganii sunt discriminați de români sau românii sunt discriminați de țigani și de unguri? Sau ne discriminăm reciproc…într-o veselie? Pentru că unul e limbajul de sus, standard, al politicienilor și al intelectualilor…și alt lucru se petrece în relațiile între etnii din România și de oriunde.
  • Cu referire la statistica de deasupra: de ce țiganii nu își scot fetele la produs…și le fac carne de tun numai pe românce? Nu din invidia și ura pe cele mai frumoase și mai descurcărețe femei…în comparație cu ale lor?
  • Sau de ce caută străinii…românce pentru căsătorie…dacă conaționalele lor ar fi niște femei a-ntâia? Sau de ce vor copii pentru adopție…dacă ar considera că copiii din neamul lor sunt mult mai viabili decât cei ai noștri?
  • La fel: de ce vor străinii să facă agricultură pe pământ românesc, și cumpără terenuri cu sutele de hectare, dacă pământul românesc nu e de nicio doftă?
  • De ce s-a dorit distrugerea sistemului de învățământ românesc…dacă nu pentru a rezulta niște tineri din ce în ce mai puțin pregătiți din punct de vedere științific și tehnologic?
  • De ce mâncare proastă, sănătate șubredă, poluare cât cuprinde și resurse naturale vândute la străini…dacă se vrea binele românilor?
  • Privim întotdeauna în altă parte, ne uităm la sclipiciul diverselor evenimente minore sau contrafăcute…în loc să ne concentrăm pe lucrurile care ne dor, pe lucrurile care ne schimbă viitorul în mod negativ.
  • La București erau + 20 de grade Celsius la ora 12. 04.
  • Crin Antonescu: „Ce trebuie să reţinem este că pediştii au început să fugă în Congo”.
  • Eugen Simion (Agerpres): „Eminescu este un mare poet în ţara lui Caragiale şi că Ion Luca Caragiale este un mare comic în ţara lui Eminescu. Şi, până la un punct, este şi adevărat. Pentru că unul merge spre profunzime, să spunem spre metafizica spiritului românesc, celălalt merge spre manifestările lumeşti, umoristice, ironice, pe scurt profunzimile comicului pe care românii îl au şi îl cultivă”.
  • Idem: „’râsu-plânsu’ vine din zeflemea, numai că Nichita i-a adăugat dimensiunea tragicului. Trebuie să facem o deosebire. Nici mie nu-mi place zeflemeaua. Sarcasmul acesta popular, jos nu-mi place şi la intelectuali chiar este modul care mă deranjează cel mai tare – de a lua totul în râs sau în băşcălie, cum se spune cu o vorbă târgovească. Nu, zeflemeaua de pe stradă, zeflemeaua lui Mitică nu-mi place, dar ironia cu care este judecată zeflemeaua aceasta îi aparţine lui Caragiale şi este remarcabilă. Eu nu consider că ironia împiedică calea spiritului nostru spre metafizică, ci doar îl purifică puţin, îl pregăteşte, ca să întâmpine, mai curat şi mai profund, metafizica”.
  • Idem: „Oricum, îl merităm. Eu aş spune că ne merită şi el pe noi, pentru că s-a lăsat inspirat. Caragiale este un mare scriitor – asta este prima propoziţie pe care trebuie să o spunem şi una dintre inteligenţele cele mai acute ale lumii româneşti. Opera lui nu s-a învechit, aici Lovinescu s-a înşelat. Este de mirare. Am încercat să-mi explic cum de un mare critic şi un om atât de onest ca Eugen Lovinescu a putut să spună că, schimbându-se societatea, va pierde din importanţă literară I. L. Caragiale pentru că se schimbă sensibilitatea. Este una din erorile cele mai mari pe care le-a putut să le facă un critic. Explicaţia că Lovinescu era liberal, un spirit sincronic, credea în filosofia formelor şi în succesul formelor fără fond, iar Caragiale era un anti-liberal, şi-a bătut joc de liberali, nu este una profundă. Pentru că ideologia nu poate determina valoarea unei opere literare. Pentru mine, oricum, ca un admirator al lui Lovinescu, rămâne un subiect de reflecţie. N-am o explicaţie, pentru ce a putut să facă el o judecată atât de nedreaptă despre Caragiale”.
  • Jurnalul Național, cameră web, 18. 05:

  • Cristian Burcioiu (Libertatea): „Toţi peştii sunt femei, ţigănci, iar prostituatele lor nu au mai mult de 22 de ani. Au întinerit echipa ca să poată concura cu bulgăroaicele, cu polonezele şi, mai ales, cu braziliencele şi columbiencele care sunt cel mai bine cotate. De când proxenetele conduc afacerea, curvele nu mai sunt bătute şi torturate. De aceea, în doi ani, prostituatele românce s-au înmulţit, au sufocat străzile din Catania şi au devenit o problemă. Sunt peste 150, fără să le mai socotim pe cele din apartamente. Stau în Taormina sau în Messina şi vin aici cu maşinile. Se schimbă la margine de drum şi ies la treabă…Cele mai multe sunt rude între ele. Cumnate, surori…Suntem pe cale să le prindem şi pe proxenetele lor pentru că avem informatoare românce printre ele care vor lucra sub protecţie până cade proxeneta”, completează mareşalul Ignazio Paradiso, şi el carabinier al Poliţiei judiciare din Catania”.
  • Info Brăila: „La nivel national, in ultima perioada, fenomenul de incendiere a vegetatiei uscate, de miristi, inclusiv cu afectarea fondului silvic s-a amplificat alarmant, inregistrandu-se un numar de 1456 arderi necontrolate, astfel: 95 in data de 16.03, 405 in data de 17.03, 527 in data de 18.03 si 415 in data de 19.03.2012”.
  • Cristina Beligăr (City News): „Peste 500 de clujeni au participat astăzi [24 martie 2012] în centrul oraşului Cluj-Napoca la un marş pentru viaţă, acţiune care şi-a propus să descurajeze practica avorturilor. Evenimentul care se desfăşoară anual în jurul datei de 25 martie de sărbătoarea „Bunei Vestiri” este organizat de asociaţii ale societății civile în colaborare cu instituţii şi comunităţi religioase”.
  • Mircea Dogaru (Corect News): „Astazi, „oferta” in trei puncte a presedintelui Basescu este simpla, limpede si periculoasa: 1) autism total la revendicarile populatiei saracite si umilite, ale societatii civile si ale opozitiei politice; 2) un regim paranoic, cu forte de represiune masive in strada, si 3) o guvernare paramilitara, inspirata din regulamentul si tehnicile operative ale serviciilor militarizate secrete, cu un general la Aparare si ministri-mercenari noi si mai vechi, toti inregimentati in baza unor raporturi strict clientelare. Iata deci ca, uneori, propria istorie recenta ne avertizeaza, din vreme…”.
  • Mihnea Măruță: „Românii şi maghiarii din Cluj trăiesc împreună, dar separat. Acesta e adevărul “interetnic”. Prieteniile se leagă preponderent în funcţie de limba maternă, iar sărbătorile sunt fie roş-galben-albastre, fie roş-alb-verzi”.