Dominația masculină: o realitate brută
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş
*
A vedea şi a fi văzut
De la privirea contextuală şi fixaţia vizuală
la contemplarea şi vederea lui Dumnezeu
*
Vol. 2
***
Primul volum al cărții e regăsibil aici.
16. Coerenţa înţelegerii şi idolul mental
Pentru a ne deparazita de imagini ideologice sau de idoli mentali trebuie să vrem să înțelegem cât de coerentă e realitatea.
Trebuie să ducem o muncă susținută de a dezlipi mesajele de ordin manipulator de pe persoane, lucruri, realități pentru a le cuprinde în forma lor firească, genuină.
*
16. 1. Dominația masculină: o realitate brută
Scriitorul francez Pierre Bourdieu consideră dominația masculină drept „violența simbolică”[1] a bărbaților asupra femeilor. Dar o dominație acceptată, în general, de către femei[2].
Și autorul leagă dominația de virilitatea masculină în rândul berberilor din Kabilia (Algeria)[3] pe care i-a studiat, ajungând la concluzia că „manifestările (legitime sau ilegitime) ale virilității se situează în logica curajului, a faptei de vitejie, care face onoare”[4].
Raporturile sexuale stabilesc dominația bărbaților asupra femeilor, pentru că bărbații sunt văzuți ca elementul activ într-o relație iar femeile ca cel pasiv[5].
Din acest motiv, sexualitatea fiind văzută ca un element al puterii de către un bărbat, cea mai grea umilire pentru el înseamnă a-l transforma într-o femeie[6]. Și de aici aversiunea puternică a heterosexualilor la adresa homosexualilor: bărbatul transformat în femeie, adică în ființă pasivă, este un bărbat decăzut.
Femeile însă, care suportă violența masculină în pat, contraatacă împotriva bărbaților cu „o violență blândă, aproape invizibilă uneori”[7]…care se manifestă ca magie, șiretenie, minciună și pasivitate[8].
Autorul subliniază faptul că femeile, din cauza prejudecăților bărbaților la adresa lor, primesc să facă din partea acestora „treburile inferioare și demersurile ingrate și meschine”[9] într-o familie.
Pentru bărbați, femeile sunt înguste la minte și meschine, sunt învinovățite dacă dau greș dar nu cresc în ochii lor dacă au reușite[10]. Bineînțeles autorul generalizează un mod de comportament între bărbați și femei care nu e valabil în toate cazurile.
În societatea franceză (cartea a fost editată în Franța în 1998), afirmă autorul, femeile vor, în marea lor majoritate, un partener mai în vârstă și mult mai înalt decât ele[11]. Dar și bărbații preferă femei mai tinere[12].
Însă în timp ce bărbații își manifestă virilitatea ca potență sexuală sau ca agresivitate socială[13], femeile au drept virtuți fundamentale virginitatea și fidelitatea conjugală[14].
Bărbații au nevoie de validare socială, adică de „recunoașterea apartenenței lor la grupul <bărbaților adevărați>”[15]. Violul colectiv sau vizita la bordel sunt doar două examene de virilitate[16].
Însă tinerii care dau proba virilității își exprimă mai degrabă violența și teama de necunoscut, pentru că nu au nicio „manifestare de tandrețe și [lipsesc din cadrul ei]…înduioșările devirilizate specifice iubirii”[17].
Toate aceste excese ale tinerilor au loc din frica de a nu se delegitima în fața grupului, a găștii[18]. Căci cei slabi, în consecință, sunt socotiți papagali, fătălăi, poponari…și excluși din rândul bărbaților care au „curaj”[19].
Iar autorul concluzionează: de aceea „virilitatea…este o noțiune eminamente relațională, construită în fața și pentru ceilalți bărbați, și împotriva feminității, dintr-un soi de frică față de feminin și, în primul rând”[20], față de ei înșiși.
Referindu-se la spațiul muncii, autorul evidențiază faptul că șeful e, cel mai adesea, un bărbat[21]. Iar acesta „exercită o autoritate paternalistă, întemeiată pe învăluirea afectivă sau pe seducție”[22], lucru care protejează personalul feminin din subordinea sa[23].
Bărbatul discriminează femeia, fără să conștientizeze prea bine, și când vrea să fie gentil cu ea în public[24]. Încercând să o liniștească sau să o mângâie pe obraz, accentuează autorul, bărbatul o reduce pe femeie la feminitatea ei[25].
Pentru că orice ieșire a bărbatului din cazuistica protocolar-socială, în sensul complimentelor intime sau a adresărilor familiare vizavi de femei înseamnă un raport de forță în relațiile cu femeile[26].
Autorul nu consideră deloc o exagerare afirmația cum că masculinitatea este un titlu de noblețe la nivel social[27]. De aceea ocupațiile masculine sunt meserii de calitate, în timp ce ale femeilor sunt lipsite de calitate[28].
Și pentru că se lasă convinse că sunt fragile pentru meseriile serioase, de aceea femeile se retrag în ocupații care nu au prea mare racordare cu ambitusul vieții reale[29].
Cele însă care nu se autoconving că sunt slabe și care vor să ocupe posturi croite expre pentru bărbați trebuie să aibă calități tipic masculine: „o anumită statură fizică, o voce sau niște dispoziții precum agresivitatea, siguranța de sine, distanța față de rol, autoritatea așa-zis naturală etc., pentru care bărbații au fost pregătiți și antrenați tacit tocmai în calitatea lor de bărbați”[30].
Referindu-se la valorizarea propriului corp, Bourdieu precizează că bărbații sunt nemulțumiți de părțile prea mici ale corpului lor iar femeile de cele prea mari[31].
Și că bărbații se așteaptă la un anume fel de feminitate și anume la acela care are următoarele atribute: zâmbitoare, simpatică, prevenitoare, supusă, discretă, reținută, chiar ștearsă ca personalitate[32].
O feminitate care e, de fapt, „o formă de complezență față de așteptările masculine”[33]. Și de aici exigențele extenuante ale femeilor prin care doresc să treacă de la corpul real…la cel ideal[34].
Perspectiva feminină asupra masculinității are însă la bază o „luciditate neliniștită și indulgentă”[35]. Femeile mizează pe limbajul seducției și tocmai de aceea cheltuie mult cu hainele și produsele cosmetice[36].
Și acestea vin în sprijinul dorinței lor ferme „spre hipercorectitudinea estetică și lingvistică”[37], prin care vor să domine simbolic în anumite circumstanțe[38].
Concluzia cărții e aceea că în familie se manifestă cel mai evident dominația masculină și că ea este întreținută la nivel social în Biserică, școală și stat[39].
Mișcarea feministă a dus la erodarea ei[40], alături de mișcarea gay, căreia i se acordă anexa de la p. 99-103.
[1] Pierre Bourdieu, Dominația masculină, trad. din lb. fr. și cuv. înainte de Bogdan Ghiu, col. Major, Ed. Meridiane, București, 2003, p. 11. Despre autor: http://en.wikipedia.org/wiki/Pierre_Bourdieu.
[2] Idem, p. 12.
[3] Idem, p. 15.
[4] Idem, p. 25.
[5] Idem, p. 26.
[6] Idem, p. 27.
[7] Idem, p. 35.
[8] Ibidem.
[9] Ibidem.
[10] Idem, p. 35-36.
[11] Idem, p. 37.
[12] Idem, p. 38.
[13] Idem, p. 49.
[14] Ibidem.
[15] Ibidem.
[16] Ibidem.
[17] Ibidem.
[18] Idem, p. 50.
[19] Ibidem.
[20] Ibidem.
[21] Idem, p. 54.
[22] Ibidem.
[23] Ibidem.
[24] Idem, p. 55.
[25] Ibidem.
[26] Ibidem.
[27] Ibidem.
[28] Idem, p. 56.
[29] Idem, p. 57.
[30] Ibidem.
[31] Idem, p. 60.
[32] Ibidem.
[33] Ibidem.
[34] Idem, p. 61.
[35] Idem, p. 63.
[36] Idem, p. 85.
[37] Idem, p. 86.
[38] Ibidem.
[39] Idem, p. 97.
[40] Idem, p. 97-98.
