Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Dominația masculină: o realitate brută

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş

*

A vedea şi a fi văzut

De la privirea contextuală şi fixaţia vizuală

la contemplarea şi vederea lui Dumnezeu

 *

Vol. 2

***

Primul volum al cărții e regăsibil aici.

16. Coerenţa înţelegerii şi idolul mental

Pentru a ne deparazita de imagini ideologice sau de idoli mentali trebuie să vrem să înțelegem cât de coerentă e realitatea.

Trebuie să ducem o muncă susținută de a dezlipi mesajele de ordin manipulator de pe persoane, lucruri, realități pentru a le cuprinde în forma lor firească, genuină.

*

16. 1. Dominația masculină: o realitate brută

Scriitorul francez Pierre Bourdieu consideră dominația masculină drept „violența simbolică”[1] a bărbaților asupra femeilor. Dar o dominație acceptată, în general, de către femei[2].

Și autorul leagă dominația de virilitatea masculină în rândul berberilor din Kabilia (Algeria)[3] pe care i-a studiat, ajungând la concluzia că „manifestările (legitime sau ilegitime) ale virilității se situează în logica curajului, a faptei de vitejie, care face onoare[4].

Raporturile sexuale stabilesc dominația bărbaților asupra femeilor, pentru că bărbații sunt văzuți ca elementul activ într-o relație iar femeile ca cel pasiv[5].

Din acest motiv, sexualitatea fiind văzută ca un element al puterii de către un bărbat, cea mai grea umilire pentru el înseamnă a-l transforma într-o femeie[6]. Și de aici aversiunea puternică a heterosexualilor la adresa homosexualilor: bărbatul transformat în femeie, adică în ființă pasivă, este un bărbat decăzut.

Femeile însă, care suportă violența masculină în pat, contraatacă împotriva bărbaților cu „o violență blândă, aproape invizibilă uneori”[7]…care se manifestă ca magie, șiretenie, minciună și pasivitate[8].

Autorul subliniază faptul că femeile, din cauza prejudecăților bărbaților la adresa lor, primesc să facă din partea acestora „treburile inferioare și demersurile ingrate și meschine[9] într-o familie.

Pentru bărbați, femeile sunt înguste la minte și meschine, sunt învinovățite dacă dau greș dar nu cresc în ochii lor dacă au reușite[10]. Bineînțeles autorul generalizează un mod de comportament între bărbați și femei care nu e valabil în toate cazurile.

În societatea franceză (cartea a fost editată în Franța în 1998), afirmă autorul, femeile vor, în marea lor majoritate, un partener mai în vârstă și mult mai înalt decât ele[11]. Dar și bărbații preferă femei mai tinere[12].

Însă în timp ce bărbații își manifestă virilitatea ca potență sexuală sau ca agresivitate socială[13], femeile au drept virtuți fundamentale virginitatea și fidelitatea conjugală[14].

Bărbații au nevoie de validare socială, adică de „recunoașterea apartenenței lor la grupul <bărbaților adevărați>”[15]. Violul colectiv sau vizita la bordel sunt doar două examene de virilitate[16].

Însă tinerii care dau proba virilității își exprimă mai degrabă violența și teama de necunoscut, pentru că nu au nicio „manifestare de tandrețe și [lipsesc din cadrul ei]…înduioșările devirilizate specifice iubirii”[17].

Toate aceste excese ale tinerilor au loc din frica de a nu se delegitima în fața grupului, a găștii[18]. Căci cei slabi, în consecință, sunt socotiți papagali, fătălăi, poponari…și excluși din rândul bărbaților care au „curaj”[19].

Iar autorul concluzionează: de aceea „virilitatea…este o noțiune eminamente relațională, construită în fața și pentru ceilalți bărbați, și împotriva feminității, dintr-un soi de frică față de feminin și, în primul rând”[20], față de ei înșiși.

Referindu-se la spațiul muncii, autorul evidențiază faptul că șeful e, cel mai adesea, un bărbat[21]. Iar acesta „exercită o autoritate paternalistă, întemeiată pe învăluirea afectivă sau pe seducție[22], lucru care protejează personalul feminin din subordinea sa[23].

Bărbatul discriminează femeia, fără să conștientizeze prea bine, și când vrea să fie gentil cu ea în public[24]. Încercând să o liniștească sau să o mângâie pe obraz, accentuează autorul, bărbatul o reduce pe femeie la feminitatea ei[25].

Pentru că orice ieșire a bărbatului din cazuistica protocolar-socială, în sensul complimentelor intime sau a adresărilor familiare vizavi de femei înseamnă un raport de forță în relațiile cu femeile[26].

Autorul nu consideră deloc o exagerare afirmația cum că masculinitatea este un titlu de noblețe la nivel social[27]. De aceea ocupațiile masculine sunt meserii de calitate, în timp ce ale femeilor sunt lipsite de calitate[28].

Și pentru că se lasă convinse că sunt fragile pentru meseriile serioase, de aceea femeile se retrag în ocupații care nu au prea mare racordare cu ambitusul vieții reale[29].

Cele însă care nu se autoconving că sunt slabe și care vor să ocupe posturi croite expre pentru bărbați trebuie să aibă calități tipic masculine: „o anumită statură fizică, o voce sau niște dispoziții precum agresivitatea, siguranța de sine, distanța față de rol, autoritatea așa-zis naturală etc., pentru care bărbații au fost pregătiți și antrenați tacit tocmai în calitatea lor de bărbați[30].

Referindu-se la valorizarea propriului corp, Bourdieu precizează că bărbații sunt nemulțumiți de părțile prea mici ale corpului lor iar femeile de cele prea mari[31].

Și că bărbații se așteaptă la un anume fel de feminitate și anume la acela care are următoarele atribute: zâmbitoare, simpatică, prevenitoare, supusă, discretă, reținută, chiar ștearsă ca personalitate[32].

O feminitate care e, de fapt, „o formă de complezență față de așteptările masculine”[33]. Și de aici exigențele extenuante ale femeilor prin care doresc să treacă de la corpul real…la cel ideal[34].

Perspectiva feminină asupra masculinității are însă la bază o „luciditate neliniștită și indulgentă[35]. Femeile mizează pe limbajul seducției și tocmai de aceea cheltuie mult cu hainele și produsele cosmetice[36].

Și acestea vin în sprijinul dorinței lor ferme „spre hipercorectitudinea estetică și lingvistică”[37], prin care vor să domine simbolic în anumite circumstanțe[38].

Concluzia cărții e aceea că în familie se manifestă cel mai evident dominația masculină și că ea este întreținută la nivel social în Biserică, școală și stat[39].

Mișcarea feministă a dus la erodarea ei[40], alături de mișcarea gay, căreia i se acordă anexa de la p. 99-103.


[1] Pierre Bourdieu, Dominația masculină, trad. din lb. fr. și cuv. înainte de Bogdan Ghiu, col. Major, Ed. Meridiane, București, 2003, p. 11. Despre autor: http://en.wikipedia.org/wiki/Pierre_Bourdieu.

[2] Idem, p. 12.

[3] Idem, p. 15.

[4] Idem, p. 25.

[5] Idem, p. 26.

[6] Idem, p. 27.

[7] Idem, p. 35.

[8] Ibidem.

[9] Ibidem.

[10] Idem, p. 35-36.

[11] Idem, p. 37.

[12] Idem, p. 38.

[13] Idem, p. 49.

[14] Ibidem.

[15] Ibidem.

[16] Ibidem.

[17] Ibidem.

[18] Idem, p. 50.

[19] Ibidem.

[20] Ibidem.

[21] Idem, p. 54.

[22] Ibidem.

[23] Ibidem.

[24] Idem, p. 55.

[25] Ibidem.

[26] Ibidem.

[27] Ibidem.

[28] Idem, p. 56.

[29] Idem, p. 57.

[30] Ibidem.

[31] Idem, p. 60.

[32] Ibidem.

[33] Ibidem.

[34] Idem, p. 61.

[35] Idem, p. 63.

[36] Idem, p. 85.

[37] Idem, p. 86.

[38] Ibidem.

[39] Idem, p. 97.

[40] Idem, p. 97-98.

Did you like this? Share it:

Previous

Ion Pillat – culorile amintirii [1]

Next

A 73-a zi pentru România

3 Comments

  1. Razvan

    Fara suparare, dar atat timp cat femeilor li se cere sa munceasca la fel ca si barbatii, mai ales in conditiile recesiunii, si mai ales in Romania,unde femeia nu sta acasa ci munceste, nu vad cum se sustin afirmatiile acestui francez.

    Sa fim seriosi, femeile sunt la fel de capabile ca si barbatii sa munceasca, poate nu au la fel de multa putere, dar in ziua de azi oricum majoritatea joburilor nu mai solicita conditia fizica.

    Corect din partea barbatilor este sa participe la treburile casnice, la fel cum si femeia aduce bani in casa.

    Cand vom fi intr-un paradis financiar gen Elvetia, poate ca femeile o sa poata sa stea acasa si sa faca acele mici treburi de care le e scarba unora dintre barbati.

    In Romania nici macar nu se practica banalul principiu ‘la munca egala, plata egala’, din cauza unora misogini ca Bourdieu.

    Acest Bourdieu nici nu se poate compara cu Rousseau, care culmea, a anticipat societatea contemporana mult mai corect si mai intuitiv cu 200 si ceva de ani in urma.

    Faptul ca esti heterosexual nu inseamna o scuza ca sa fii homofob sau misogin, ci dimpotriva o responsabilitate sa respecti diferenta, in acest caz de sex.

  2. Ana

    ati inteles din Bourdieu doar ceea ce ati vrut sa intelegeti. nici nu ma mir din moment ce v-ati cocotat pe „o platforma ortodoxa”.

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Ne puteți scrie un articol mai lung…în care să ne explicați, punctual, ce nu am înțeles…iar dumneavoastră ați înțeles din plin? Vă rămânem datori

Lasă un răspuns

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén