Dominația masculină: o realitate brută

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş

*

A vedea şi a fi văzut

De la privirea contextuală şi fixaţia vizuală

la contemplarea şi vederea lui Dumnezeu

 *

Vol. 2

***

Primul volum al cărții e regăsibil aici.

16. Coerenţa înţelegerii şi idolul mental

Pentru a ne deparazita de imagini ideologice sau de idoli mentali trebuie să vrem să înțelegem cât de coerentă e realitatea.

Trebuie să ducem o muncă susținută de a dezlipi mesajele de ordin manipulator de pe persoane, lucruri, realități pentru a le cuprinde în forma lor firească, genuină.

*

16. 1. Dominația masculină: o realitate brută

Scriitorul francez Pierre Bourdieu consideră dominația masculină drept „violența simbolică”^[1] a bărbaților asupra femeilor. Dar o dominație acceptată, în general, de către femei^[2].

Și autorul leagă dominația de virilitatea masculină în rândul berberilor din Kabilia (Algeria)^[3] pe care i-a studiat, ajungând la concluzia că „manifestările (legitime sau ilegitime) ale virilității se situează în logica curajului, a faptei de vitejie, care face onoare”^[4].

Raporturile sexuale stabilesc dominația bărbaților asupra femeilor, pentru că bărbații sunt văzuți ca elementul activ într-o relație iar femeile ca cel pasiv^[5].

Din acest motiv, sexualitatea fiind văzută ca un element al puterii de către un bărbat, cea mai grea umilire pentru el înseamnă a-l transforma într-o femeie^[6]. Și de aici aversiunea puternică a heterosexualilor la adresa homosexualilor: bărbatul transformat în femeie, adică în ființă pasivă, este un bărbat decăzut.

Femeile însă, care suportă violența masculină în pat, contraatacă împotriva bărbaților cu „o violență blândă, aproape invizibilă uneori”^[7]…care se manifestă ca magie, șiretenie, minciună și pasivitate^[8].

Autorul subliniază faptul că femeile, din cauza prejudecăților bărbaților la adresa lor, primesc să facă din partea acestora „treburile inferioare și demersurile ingrate și meschine”^[9] într-o familie.

Pentru bărbați, femeile sunt înguste la minte și meschine, sunt învinovățite dacă dau greș dar nu cresc în ochii lor dacă au reușite^[10]. Bineînțeles autorul generalizează un mod de comportament între bărbați și femei care nu e valabil în toate cazurile.

În societatea franceză (cartea a fost editată în Franța în 1998), afirmă autorul, femeile vor, în marea lor majoritate, un partener mai în vârstă și mult mai înalt decât ele^[11]. Dar și bărbații preferă femei mai tinere^[12].

Însă în timp ce bărbații își manifestă virilitatea ca potență sexuală sau ca agresivitate socială^[13], femeile au drept virtuți fundamentale virginitatea și fidelitatea conjugală^[14].

Bărbații au nevoie de validare socială, adică de „recunoașterea apartenenței lor la grupul <bărbaților adevărați>”^[15]. Violul colectiv sau vizita la bordel sunt doar două examene de virilitate^[16].

Însă tinerii care dau proba virilității își exprimă mai degrabă violența și teama de necunoscut, pentru că nu au nicio „manifestare de tandrețe și [lipsesc din cadrul ei]…înduioșările devirilizate specifice iubirii”^[17].

Toate aceste excese ale tinerilor au loc din frica de a nu se delegitima în fața grupului, a găștii^[18]. Căci cei slabi, în consecință, sunt socotiți papagali, fătălăi, poponari…și excluși din rândul bărbaților care au „curaj”^[19].

Iar autorul concluzionează: de aceea „virilitatea…este o noțiune eminamente relațională, construită în fața și pentru ceilalți bărbați, și împotriva feminității, dintr-un soi de frică față de feminin și, în primul rând”^[20], față de ei înșiși.

Referindu-se la spațiul muncii, autorul evidențiază faptul că șeful e, cel mai adesea, un bărbat^[21]. Iar acesta „exercită o autoritate paternalistă, întemeiată pe învăluirea afectivă sau pe seducție”^[22], lucru care protejează personalul feminin din subordinea sa^[23].

Bărbatul discriminează femeia, fără să conștientizeze prea bine, și când vrea să fie gentil cu ea în public^[24]. Încercând să o liniștească sau să o mângâie pe obraz, accentuează autorul, bărbatul o reduce pe femeie la feminitatea ei^[25].

Pentru că orice ieșire a bărbatului din cazuistica protocolar-socială, în sensul complimentelor intime sau a adresărilor familiare vizavi de femei înseamnă un raport de forță în relațiile cu femeile^[26].

Autorul nu consideră deloc o exagerare afirmația cum că masculinitatea este un titlu de noblețe la nivel social^[27]. De aceea ocupațiile masculine sunt meserii de calitate, în timp ce ale femeilor sunt lipsite de calitate^[28].

Și pentru că se lasă convinse că sunt fragile pentru meseriile serioase, de aceea femeile se retrag în ocupații care nu au prea mare racordare cu ambitusul vieții reale^[29].

Cele însă care nu se autoconving că sunt slabe și care vor să ocupe posturi croite expre pentru bărbați trebuie să aibă calități tipic masculine: „o anumită statură fizică, o voce sau niște dispoziții precum agresivitatea, siguranța de sine, distanța față de rol, autoritatea așa-zis naturală etc., pentru care bărbații au fost pregătiți și antrenați tacit tocmai în calitatea lor de bărbați”^[30].

Referindu-se la valorizarea propriului corp, Bourdieu precizează că bărbații sunt nemulțumiți de părțile prea mici ale corpului lor iar femeile de cele prea mari^[31].

Și că bărbații se așteaptă la un anume fel de feminitate și anume la acela care are următoarele atribute: zâmbitoare, simpatică, prevenitoare, supusă, discretă, reținută, chiar ștearsă ca personalitate^[32].

O feminitate care e, de fapt, „o formă de complezență față de așteptările masculine”^[33]. Și de aici exigențele extenuante ale femeilor prin care doresc să treacă de la corpul real…la cel ideal^[34].

Perspectiva feminină asupra masculinității are însă la bază o „luciditate neliniștită și indulgentă”^[35]. Femeile mizează pe limbajul seducției și tocmai de aceea cheltuie mult cu hainele și produsele cosmetice^[36].

Și acestea vin în sprijinul dorinței lor ferme „spre hipercorectitudinea estetică și lingvistică”^[37], prin care vor să domine simbolic în anumite circumstanțe^[38].

Concluzia cărții e aceea că în familie se manifestă cel mai evident dominația masculină și că ea este întreținută la nivel social în Biserică, școală și stat^[39].

Mișcarea feministă a dus la erodarea ei^[40], alături de mișcarea gay, căreia i se acordă anexa de la p. 99-103.

---