Ion Pillat – culorile amintirii [1]

Sunt cel mai adesea confundabile cu cele ale toamnei, care l-au impresionat vizibil.

Culorile sunt un element esențial la Pillat – și mă gândesc, în primul rând, la volumul care l-a impus ca o voce lirică autentică și distinctă, Pe Argeș în sus, „volumul care a consacrat pe Ion Pillat ca poet original și tradiționalist” (G. Călinescu).

Tot Călinescu a formulat opinia că poezia Aci sosi pe vremuri este „capodopera lui Ion Pillat”…și manualele școlare nu vor să-l contrazică nicidecum…

Despre faptul că e un poet livresc, un clasicizant, un peisagist și un vizual, s-a vorbit, de asemenea, și, în esență, nu sunt de altă părere.

Ceea ce nu mă împiedică însă să vreau să privesc poezia lui și prin…ochii mei.

Revenind la volumul Pe Argeș în sus, versurile par a lua foc adesea din cauza luminii și a culorilor incandescente ale toamnei, anotimpul preferat al amintirilor din copilărie ale lui Pillat.

Peisajele sau fotografiile poetice ale instanțelor fericite de altădată, care dilată afectivitatea și provoacă memoria să se developeze ca un film vechi, uitat și regăsit, reprezintă și o piesă monografică prețioasă, parte a unui trecut și a unei realități din ce în ce mai greu de găsit în ziua de azi.

Nostalgia noastră și pierderea unei anumite dimensiuni valorice a existenței, constat, face să crească…prețul unei opere de artă, inclusiv la bursa ideilor critice.

Devenind din ce în ce mai mult o antichitate și un element muzeal, cu un anumit parfum arhaic care se adaugă tendințelor clasicizante ale poetului, evaluarea și receptarea versurilor sale cred că reușesc să capete nuanțări pozitive, pe măsură ce se depune, tot mai mult, patina vremii.

Pentru că tot îl admira pe Grigorescu…probabil că a vrut să depună o mărturie poetic-picturală în care să facă…o pastă nouă din amestecarea lui Alecsandri cu Grigorescu.

Să nu cădem însă în capcana de a privi doar cromatic stampele sale…, de a contempla poeziile sale ca simple peisaje ori ca simplă revalorificare a lui Alecsandri și a poeziei vechi (vezi ciclul Bătrânii).

Ceea ce conferă valoare deosebită acestui volum este o conjuncție rară: a memoriei afective cu înțelegerea și conservarea superlativelor tradiției literare și poetice românești.

Iar cea mai bună formă de conservare…mai ales la noi, unde, chiar dacă nu dau turcii, tot se pierde ce e mai prețios, măcar din nepăsare…este de a metamorfoza/ preschimba/ a topi aurul vechi în artă nouă.