Am diortosit textul predicii conform ediției: [Sfântul] Varlaam al Moldovei, Carte românească de învățătură: [la] Dumenecile preste an și la Praznice împărătești și la Svenți mari, ed. îngrijită și glosar de Stela Toma, prefață și studiu de Dan Zamfirescu, vol. II, Ed. Roza Vânturilor, București, 2011, p. 43-46.

***

Evanghelia de la Mc. 9, 17-32:

„Într-acea vreme veni oarecare din nărod/ popor către Iisus și zise: „Învățătorule, adus-am un fiu al meu la Tine, că are duh mut. Și dacă-l izbește pe dânsul, îl aruncă la pământ și-i curg spumele/ balele și scrâșcă/ scrâșnește din dinți și țepenește/ înțepenește [acolo unde cade].

Și am zis/ și i-am rugat pe Ucenicii Tăi să-l gonească/ să-l izgonească pe el[1] și ei n-au putut”.

Iar [El îi] răspunse și [îi] zise lui: „O, rod/ neam necredincios și îndărăpnic/ îndărătnic/ încăpățânat/ nesupus!

Până când voi fi cu voi?

Pânâ când vă voi răbda pe voi?

Aduce-ți-l pe el încoace!”.

Și-l dusără pe el la Dânsul…Și dacă-L văzu pe El duhul, [acesta] îndată [a început] să îl cutremure pe el[2]…Și [tânărul] căzu la pământ…și se tăvălea…și îi curgeau spumele/ balele [din gură].

Și [Domnul îl] întrebă pe tatăl său: „Câți ani sunt de când [îi] este lui aceasta?”[3].

Iar el [Îi] spuse: „Din cuconie[4]/ din pruncie! Și de multe ori îl aruncă în foc și în apă, pentru ca să îl piardă pe el. Iar de poți ceva, ajută-ne nouă! Fie-Ți milă de noi!”.

Iar Iisus îi spuse lui: „De poți crede ceva/ aceasta, toate se pot/ toate sunt cu putință celui ce crede”.

Și aciiș/ îndată strigă tatăl pruncului, cu lacrimi, și grăi: „Credz/ Cred, Doamne, agiută/ ajută necredinței mele!”.

Iar dacă văzu Iisus că se adună norod/ popor, cunteni/ îl opri/ îl certă pe duh și îi spuse lui: „Duh mut și surd, Eu îți spun să ieși dintr-însul și de acum să nu mai intri într-însul!”.

Și [tânărul] țipă…și [după ce demonul] îl scutură mult, ieși [din el]…

Și rămase ca un mort, încât mulți ziceau că a murit.

Iar Iisus îl apucă de mână și-l ridică pe el. Și [el] se sculă [în picioare].

Și dacă El intră în casă, Ucenicii L-au întrebat pe El [, atunci când era de unul] singur: „Cum [de] noi nu l-am putut goni/ izgoni pe el?”.

Și [Domnul] le spuse lor: „Acest fel [de demoni] cu nimic nu poate ieși [din om], [decât] numai cu ruga/ cu rugăciunea și cu postul”.

Și de-acolo dacă ieșiră, se duseră prin Galilea[5], și nu dorea să-L știe nimeni.

Și-i învăța pe Ucenici și le spunea lor că Fiul omului[6] va fi dat în măni de oameni/ în mâinile oamenilor, și-L vor ucide pe Dânsul. Dar fiind ucis, a treia zi va [să] învie.

Iar ei nu înțelegeau cuventele/ cuvintele…și se temeau a-L întreba pe Dânsul”.

[Și] înțelesul acestei Evanghelii acesta este:

Întâi [de toate] se arată [aici], în această Sfântă Evanghelie de astăzi, meșteșugul Satanei și vicleșugul lui.

Căci Evanghelistul Matei spune despre acest îndrăcit că-l răzbea/ că-l poseda duhul cel necurat numai la lună nouă[7] [Mt. 17, 15].

[De ce?] Pentru ca [astfel] să [se] hulească fapta/ creația lui Dumnezeu înaintea oamenilor, [și] să spună oamenii că luna [plină] e rea de boală/ că produce boală și răutate [în viața] oamenilor.

Din acest motiv diavolul socotește/ ia în calcul vremea lunii [pline] (căci uneori e nouă, alteori e veche), pentru ca să aducă boală asupra oamenilor: pentru ca oamenii să găsească prilej/ ocazie de a-L huli pe Dumnezeu.

Și de aceea meșteșugea/ ticluia [lucrurile] și cu acest prunc de-l răzbea/ de-l poseda/ de-l făcea să aibă crize pseudo-epileptice la lună nouă.

Pentru că diavolul este un pârâș/ un dușman rău.

[Căci] uneori el Îl învinuiește pe Dumnezeu înaintea oamenilor, alteori [îi învinuiește] pe oameni înaintea lui Dumnezeu.

Cum a făcut și cu Iov [Iov 2, 4-5] și cu mulți alții [ca el].

Cum [a încercat] să facă și cu tatăl pruncului acestuia, [ca el] să hulească pe Dumnezeu.

În al doilea [rând], [aici] se adeverește puterea cea mare a Domnului Hristos. [Adică atunci] când spune să aducă la Sine îndrăcitul. [Pentru ca] să vadă cu toții puterea Lui cea dumnezeiască…și să nu creadă că nu-l va tămădui, cum nu o făcuseră Ucenicii Lui.

Și dacă îl duseră la Dânsul [pe tânăr]…și noroadele începuseră să se strângă ca să vadă [ce se va petrece], îndată [Domnul] îl îngrozi cu cuvântul [pe demon] și îi spuse: „Duhule mut și surd, Eu îți spun să ieși dintr-însul și de acum să nu mai intri într-însul!”.

Adică cum ar spune: „Eu sunt Domn și Biruitor iar nu slugă! Învățător iar nu ucenic. Eu [sunt] Dumnezeu [și] cu puterea Mea cea dumnezeiască [îți] zic ție [acestea]”.

Care zisă, dacă o auzi duhul necurat, cu frică zbieră și trânti pruncul la pământ și ieși [din el].

[Fiindcă] voia diavolului era să-l omoare pe prunc.

Și de aceea mulți spuneau că a murit, când îl văzură zăcând [ca un] mort.

Însă înaintea vieții/ puterii lui Hristos [diavolul] nu putea să îl omoare! [Căci] zăcând pruncul ca un mort, Hristos Își arătă înaintea tuturor puterea Sa, izbăvind pruncul de boală[8] și de moarte.

Iar pe tatăl său mângâindu-l întru frica lui, îl luă de mână pe prunc și îl ridică [de la pământ]. Iar el se sculă [în picioare] și fu sănătos.

În al treilea [rând], [Evanghelia de față ne] spune, că dacă Domnul Hristos a făcut ciudesa/ minunea aceasta, aceea de a-l izbăvi pe prunc [de demonul din el]…și dacă [Domnul] intră în casă, merseră Ucenicii și-L întrebară deusebi/ deosebi/ în mod aparte/ separat.

Că în gloate/ în mijlocul mulțimilor de oameni le era rușine/ se rușinau să-L întrebe.

Și [L-au întrebat], pentru că se temeau ca nu cumva să fi pierdut darul pe care Domnul Hristos li l-a dat [Mt. 10, 1] spre/ împotriva/ pentru a izgoni din oameni duhurile necurate.

Și ziseră: „Doamne, dar noi pentru ce n-am putut goni/ izgoni pe-acel duh?”. La care [întrebare] Domnul Hristos le-a răspuns și i-a învățat, că acest fel de rod/ neam drăcesc, cu nimic altceva nu poate ieși/ nu poate fi scos [din om], numai cu rugăciune și cu post.

Însă postirea nu îi trebuie numai îndrăcitului ci și celui care vrea să-l scoată pe drac din om.

Amândurora le este postul de treabă/ de trebuință/ de folos.

Trebuie să postești și să te rogi. Pentru că post adevărat nu se poate face fără rugăciune…iar rugăciunea atunci este rugăciune dreaptă, când ea este împreunată cu post.

Căci cine postește nu îi este greu/ nu simte greutate la rugăciune [din cauza] bucatelor sau a băuturii. Fiindcă mintea îi este iușoară/ ușoară și fără preget/ neobosită. Și lesne/ ușor se poate înălța în sus, către cer.

Dar și rugăciunea este foarte înfricoșătoare pentru draci. Însă și mai înfricoșătoare este când ea este ajutată de post. Căci nu lasă băuturile și mâncărurile să o slăbească cu sarcina/ cu greutatea trupului.

Și când este orânduit/ strunit/ stăpânit/ condus bine trupul cu post, încât mintea este alinată și smerită, atât de tare și de repede ajută rugăciunea încât e mai rapidă decât focul.

Pe când cel ce-și îngrașă trupul și slujește pântecelui cu anevoie/ cu greutate se va apăra de meșteșugurile/ de planurile dracilor și de pohtele/ poftele trupului.

[Căci] postul este sănătate adevărată și vârtute/ tărie/ putere/ vigoare. [El este] viață îndelungată.

Iar lăcomia pântecelui și bețiile sunt cu adevărat boală și neputință. Sunt scurtare a vieții [noastre] și moarte de năprasnă/ moarte fără de veste/ moarte neașteptată.

De aceea și Sfinții Apostoli au postit adesea și s-au rugat [F. Ap. 2, 46; 3, 1; 6, 4; 6, 6; 13, 3; 14, 23 etc.].

Fapt pentru care și noi să le urmăm postul și rugăciunea, și celelalte fapte bune, ca să dobândim și binele de veci/ binele veșnic.

[Și pe acesta] pentru mila și îndurarea Domnului [și] Dumnezeului nostru, Care este lăudat și mărit în veci și întru ai nesvârșiți/ ani nesfârșiți. Amin.


[1] Pe demon.

[2] Pe tânărul posedat.

[3] „De câți ani e posedat?”.

[4] Din pruncie…de când era prunc…pentru că cocon înseamnă prunc.

[5] În original: Galileiu.

[6] Idem: Fiiul Omenesc.

[7] Când era lună plină pe cer.

[8] Posesia satanică văzută ca o boală.

Did you like this? Share it: