Angelica iz ă star!

Angelica iz ă star
vinde roși-n aprozar,
chiar dacă n-are habar,
dă ol iz tot într-un cântar.

Se lăsa lunguiață și acoperită seara.

Trecuserăm la ora de vară…aia în care somnul se scurtează…pentru că dansul vibrează.

Angelica vindea roșii…cu pește.

Pește congelat…

Lumea cumpăra haotic.

Un moș cumpărase atâta pește de nu mai știa unde-i portofelul.

Peștele mergea cu un câine în gură.

Cineva mușcase peștele de un picior…în timp ce Angelica cânta, printre roșii și sticle de vin…oda întâlnirii dintre popoare.

Deodată, într-un fragment de emoție, lumea devenise alta.

Poate mai bună…și mai puțin plictisită.

Însă când Nina scoase un țipăt de disperare…față în față cu fiul ei, Marinică, care o lovise pe o tânără bondoacă direct în cap cu cutia de coca-lola…se rupse liniștea în bucăți de parcă n-ar fi fost niciodată…

Nici nu știu ce s-ar fi putut întâmpla…dacă Angelica nu ar fi existat atât de blondă…și de seducătoare.

Viscerele tupeului

Ca să îți permiți să fii arogant/ prea îndrăzneț/ tupeist trebuie să te bazezi pe o iluzie: ești frumos, ești sănătos tun, ai bani, ai oameni care te sprijină, te crezi genial, te crezi dumnezeu, te crezi splendid.

Trebuie să ai în mintea ta iluzia puterii…

Și oricând întâlnești pe unul mai slab decât tine, mai puțin frumos, mai fricos, instabil emoțional…tu arăți că nu ai nicio problemă.

Și trebuie să arăți continuu, chiar să demonstrezinu ai nicio problemă…pentru că în spatele tupeului tău stă frica…de a avea probleme

Și frica tupeului e…singurătatea.

Cu cât singurătatea mușcă din tine…și odată cu ea boala, neputința…cu atât tupeul transpiră, se înfricoșează, își pierde râtul

Tupeul învins, umilit…devine blasfemic.

Îl drăcui pe Dumnezeu…pentru că simți că e bun

Te încurajează bunătatea, blândețea, răbdarea lui Dumnezeu cu tine…

Te faci tot mai „al dracu” pe măsură ce Dumnezeu e tot „mai tăcut”.

Omul ți-o trage imediat la meclă dacă îl înjuri…dar Dumnezeu te păsuiește.

Însă când Dumnezeu nu te mai păsuiește…orgoliul tău e zdrobit.

În fața Lui, a mâniei Sale celei drepte…nu mai e rost de scăpare.

De aceea tupeul strivit…e tupeul lovit de palma pedagogică a lui Dumnezeu.

Până atunci…până la punctul final al răbdării Lui cu tine…tupeul e o furnică gigant sau un malaxor continuu de vorbe imunde care pătează liniștea.

Autosupraevaluații

Primarul Tănase (nume generic) se plânge că i-a fost stricată…imaginea.

Care imagine?

De sine

Însă de când are el imagine…sau când și-a făcut-o?

Pentru că imaginea de sine e o construcție continuă…bazată pe eforturi de excelență.

Dacă primarul era mare inventator, mare creator, mare dezvoltator al urbei…și numele său ar fi fost fluturat de la Merișani la Tokio și de la București la Copenhaga ai fi înțeles durerea omului…dacă cineva i-ar fi mâzgălit reputația.

Adică el ar fi făcut multe și de toate…și cineva ar fi mințit niște lucruri despre el. Și atunci, fără doar și poate, avea dreptul să se simtă nedreptățit.

Dar primarul Tănase (tot nume generic!) are imaginea ultragiată…pentru că s-a scris despre el în presă. A spus un ziarist că el cam spoliază banii, cam face învârteli pe acolo…și de aceea se simte ofuscat.

Dar el chiar fură…nu se joacă!

Numai că e în barca boșoroagă de la guvernare…până când n-o mai fi

*

De ce primarul Tănase are o bună impresie despre sine…atâta timp cât el e un neica nimeni? Pentru că l-au votat câteva sute din comuna lui.

A primit bani de la guvern.

I se vorbește cu „domnule primar”.

Prefectul, când nu îl beștelește, îl mângâie cu proverbe.

Se simte important din cauza funcției…nu din cauza a ceea ce are el în cap. Că el nu cam are prea multe lucruri în cap…dar e atent ca imaginea să nu-i fie ștampilată negativ.

*

Cine profită de Tănase? Cei care îi cântă în strună.

Și el se lasă ușor mințit…pentru că e avid de aplauze nemeritate, de decorații, de flori înmânate pe lângă țuică fiartă.

*

Tănase = un nume fără imagine.

Sau anonimul, unul dintre mulți alții, pe care nu îl știi la față, nu știi cine este, ce fel de munci a făcut sau de antebrațe a pupat ca să ajungă primar sau altceva și mai sus, și care îți bruschează viața în chip și fel.

*

Nu îl mai votați pe Tănase!

El nu e nimeni și nu va face nimic pentru voi.

El e anonimul pe care nimeni nu îl va aplauda…pentru că nimeni nu-l cunoaște.

Și asta pentru că nu a făcut și nici nu va face ceva semnificativ pentru mine sau pentru tine…

Trei pasaje din Teologia indecenței

Marcella Althaus-Reid[1], Indecent Theology. Theological Perversions in Sex, Gender and Politics [Teologia indecenței. Perversiuni teologice în materie de sex, gen și politici], Ed. by Taylor & Francisc e-Library, 2002.

Ediția primă a cărții este ed. Routledge, London, 2000.

*

p. 4:

„Fiind eu însămi un teolog al eliberării din Argentina, care a primit educație teologică în vremuri grele pentru Biserică[2], care lupta împotriva dictaturii existente în ani 1970, sunt conștientă de faptul că în această teologie nu există stabilitate ci ea are un sens discontinuu care este foarte valoros.

Continuul cerc hermeneutic al suspiciunii și permanenta chestionare a narațiunilor explicative ale realității implică, fără doar și poate, un proces al discontinuității teologice.

Și ca parte a acestui proces, identificarea ariilor de excludere în teologie are o importanță covârșitoare.

Spre exemplu, sărăcia și senzualitatea la un loc (și nu luate ca realități separate) au fost marginalizate în teologie.

Căci o teologie despre nevoile săracilor poate fi și o teologie a sexualității, o teologie economică și una a dorințelor, care au fost excluse din calea noastră  de „faptul teologic” și considerate subiecte secundare.

Și eu mă refer aici la procesul de excludere al teologiei, care are nevoie de ceea ce înseamnă la caminata sau de procesul „mersului pe jos”, în care să reflectăm și să acționăm în sensul a ceea ce reflectăm vizavi de experiențele istorice care se petrec cu oamenii marginalizați ai lui Dumnezeu.

Căci ceea ce a exclus teologia eliberării este tocmai rezultatul unui proces selectiv a contextelor sărăciei și a experiențelor marginalizării în acest spațiu”.

*

p. 7:

„Prăpastia dintre teologia feministă a eliberării și teologia indecenței constă în onestitatea sexuală. Consecințele unei analize a construcțiilor sexuale are importante implicații în orice teologie contextuală.

Practic ele destabilizează fundamentele sexuale ale teoriilor economice și politice și dezvăluie sistematica ideologiei a sexualității (fie ea și eliberatoare) a teologiei.

Astfel teologia este văzută în adevărata ei natură și anume aceea de a fi un proiect sexual, care are fundamente epistemologice, bazată pe o înțelegere a sexelor care promovează relații duale și care are un rol de legitimare.

[…]

Teologia indecenței este o carte de teologie politică a sexualității care intenționează să fie o continuare critică a teologiei eliberării feministe, fapt pentru care folosește abordarea multidisciplinară și dezbate teoria sexualității (Butler, Sedgwick, Garber), criticismul postcolonial (Fanon, Cabral, Said), studiile și teologiile homosexualității (Stuart, Goss, Weeks, Daly), studii marxiste (Laclau și Mouffe, Dussel), filosofia continentală (Derrida, Deleuze și Guattari, Baudrillard) și teologie sistematică”.

*

p. 18:

Vânzătoarele de limonadă[3], despre care am vorbit la începutul cărții, continuă tradiția locală [și anume pe] aceea de a nu purta lenjerie intimă.

Și asta pentru a sfida privirea bărbaților, pentru a le controla privirile, chiar și pe ale acelora cu priviri decente.

Iar aceste femei se constituie în însăși substanța paradigmei pe care o discutăm aici. Pentru că ele contestă [prin modul lor de a fi] sexualitatea sistematică”.


[2] Probabil Biserica Romano Catolică.

[3] Prostituate din Argentina.

Fragmente din cartea despre Ceasurile liturgice a lui Robert Taft

Robert Taft, The Liturgy of the Hours in East and West. The Origins of the Divine Office and its Meaning for Today [Rânduiala Ceasurilor în Răsărit și Apus. Originile slujirii dumnezeiești și semnificația acesteia pentru ziua de azi], Second Revised Edition, Ed. by The Liturgical Press, Collegeville, Minessota, USA, 1993.

Cartea a fost editată pentru prima oară în 1986.

*

p. 4-5:

Textele Noului Testament despre rugăciune

Dacă lăsăm la o parte acele texte ale Noului Testament care vorbesc despre ceea ce astăzi numim „Taine”, adică textele referitoare la Cina Domnului, Botez, punerea mâinilor și ungerea celor bolnavi, ne mai rămân patru categorii de texte referitoare la rugăciune în Noul Testament:

1) referirile lui Iisus și ale altora la rugăciune;

2) îndemnurile și poruncile pentru a ne ruga;

3) sfaturile despre cum să ne rugăm;

4) rugăciuni și imne propriu-zise.

[Astfel că] din aceste texte noi învățăm că creștinii se rugau „zilnic” [F. Ap. 2, 46], chiar „în mod neîncetat” [I Tes. 1, 2]. Ei se rugau când erau singuri [F. Ap. 10, 9], când se adunau împreună [F. Ap. 2, 46], când erau împrăștiați [F. Ap. 20, 36-38, 21-25].

Ei se rugau acasă [F. Ap. 2, 46; 10, 9; 12, 5, 12], în templu [F. Ap. 2, 46; 3, 1; Lc. 24, 53] ori în sinagogă [F. Ap. 13, 14-15].

În rugăciunile lor ei foloseau psalmi biblici, cântări și binecuvântări ori compozițiile unui asemenea gen literar[1].

Rugăciunile lor includeau laudă și binecuvântare, mulțumire, mărturisire a credinței[2]; cereri pentru a scăpa de ispită, pentru a se împlini voia lui Dumnezeu [cu ei], pentru iertarea prigonitorilor lor, pentru mântuirea lui Israel, pentru ajutorul în predicarea Evangheliei, pentru venirea Împărăției [lui Dumnezeu], pentru iertarea păcatelor, pentru conducători și pentru pacea celor care ne păzesc pe noi, pentru înțelepciune, sfințenie, nepăcătuire, întărire și stăruință, credință, nădejde, dragoste, sănătate, descoperire, iluminare și darul Duhului[3].

Și în acele ceasuri ei „erau plini de Duhul Sfânt” [F. Ap. 2, 4], și proroceau sau vorbeau în limbi [F. Ap. 2, 11; 10, 46; I Cor. 14].

Dar în ceea ce privește învățătura explicită și poruncile referitoare la rugăciune, Noul Testament poruncește creștinilor să se roage în mod stăruitor [Mt. 7, 7-12; Lc. 11, 5-13; 18, 1-8], chiar în mod neîncetat [Lc. 18, 1; 21, 36; Efes. 6, 18; Colos. 4, 2; I Tes. 5, 16-18], cu credință și încredere [Mc. 11, 24; Lc. 18, 1] dar și cu smerenie/ umilință [Lc. 18, 9-14] și fără fariseism sau [cu] ostentație sau [cu] multe cuvinte [Mt. 6, 5-8].

[Și], în sfârșit, ei trebuiau să fie mereu priveghetori [Lc. 21, 36; Colos. 4, 2], priveghind și rugându-se ca să nu intre în ispită [Mt. 6, 13; 26, 41; Lc. 11, 4].

Un model [de rugăciune] ne este dat în Rugăciunea Domnească [Mt. 6, 9-13; Lc. 11, 2-4]. [De aici aflăm că] creștinii trebuie să se roage Domnului [considerându-L pe Acesta drept] Tată [ceresc]. Însă exemplul de față nu este unul exhaustiv, ci el sugerează și alte intenții [de rugăciune].

Căci ei se rugau și în numele lui Iisus [Mt. 18, 19-20; In. 14, 13-14; 15, 16; 16, 23-26; I Cor. 1, 2; Colos. 3, 17].

Aceste lucruri le învață Noul Testament despre rugăciune, mai mult descriptiv decât exhaustiv, conținând o poruncă, repetată în mod curent de Tradiția ulterioară, ce va deveni slujire dumnezeiască: [și anume] porunca „rugați-vă neîncetat” [I Tes. 5, 16-18; Colos. 4, 2; Efes. 6, 18; Lc. 18, 1].

*

p. 6:

„Existau două jertfe zilnice în templu: dimineața și seara. Iar Noul Testament ne spune că primii creștini erau „întotdeauna în templu binecuvântând pe Dumnezeu”[Lc. 24, 53] „și în fiecare zi stăruiau împreună în templu”[F. Ap. 2, 46].

Astfel, după cum a arătat Bradshaw, Faptele Apostolilor [3, 11-4, 31; 5, 12-42] arată în mod clar [faptul] că acei creștini adunați la Poarta lui Solomon formau un grup separat/ distinct, care se ruga lui Iisus ca Hristos, și că ei au fost prigoniți pentru aceasta de către alți evrei”[4].

*

p. 8:

Șema, mai mult un crez decât o rugăciune, cuprindea patru pasaje care chintesențiau Legea: Decalogul, plus Deut. 6, 4-9; 11, 13-21 și Num. 15, 37-41. Aceste pericope erau precedate de două binecuvântări de mulțumire, pentru creație și pentru revelație. Întreaga [rugăciune] se încheia printr-o binecuvântare de mulțumire pentru răscumpărarea [lui Israel] din Egipt și, seara, printr-o rugăciune pentru odihnă”.

*

p. 10-11:

„Rânduiala Ceasurilor se datorează în mod clar moștenirii noastre evreiești. Dar eu nu pot fi de acord cu Dugmore și cu alții [ca el], care încearcă să vadă o mai mare continuitate [a greater continuity] [între creștinism și mozaism], pentru că dovezile nu pot fi justificate”.

*

p. 13:

Autorul îi dă crezare lui P. Audet referitor la faptul că Didahia Sfinților Apostoli este un text antiohian scris între 50-70 d. Hr., scris nu mai târziu de Epistolele Sfântului Pavel și contemporan cu Evangheliile sinoptice.


[1] „Psalmi și imne și cântări duhovnicești”: Colos. 3, 16-17; Efes. 5, 18-20; imne creștine în mod special: Filip. 2, 6-11; Col. 1, 15-20; Efes. 2, 14-16; 5, 14; I Tim. 3, 16; I Petr. 3, 18-22; Evr. 1, 3; Prologul de la Ioan, binecuvântări etc.: Lc. 1, 46-55, 68-79; 2, 29-32.

[2] Rom. 1, 8; 15, 6, 9-11, 30-32; I Cor. 1, 4; II Cor. 1, 3; I Tes. 1, 2; 2, 13; II Tes. 1, 3; Efes. 1, 3, 9; Colos. 1, 3; Filip. 1, 3; II Tim. 1, 3; I Petr. 1, 3; Filim. 4.

[3] A se vedea, spre exemplu: Mat. 5, 44; 6, 9-15; 9, 38; 26, 41; Mc. 14, 38; Rom. 10, 1; I Cor. 1, 4; I Tes. 3, 11-13; Efes. 1, 15; 3, 14-19; I Tim. 2, 1 și urm.

[4] P. Bradshaw, Daily Prayer in the Early Church [Rugăciunea zilnică în Biserica primară], Ed. Oxford University Press, New York, 1982, p. 24.

A 73-a zi pentru România

Ce s-a petrecut în București, România și în întreaga lume în cadrul protestelor…pentru România în ultimele 72 de zile: prima zi (13 ianuarie 2012), a doua zi, a treia zi, a patra zi, a cincia zi, a șasea zi, a șaptea zi, a opta zi, a noua zi, a zecea zi, a 11-a, a 12-a zi, a 13-a, a 14-a, a 15-a zi, a 16-a zi, a 17-a zi, a 18-a zi, a 19-a zi, a 20-a zi, a 21-a zi, a 22-a zi, a 23-a zi, a 24-a zi, a 25-a zi, a 26-a zi, a 27-a zi, a 28-a zi, a 29-a zi, a 30-a zi, a 31-a zi, a 32-a zi, a 33-a zi, a 34-a zi, a 35-a zi, a 36-a zi, a 37-a zi, a 38-a zi, a 39-a zi, a 40-a zi, a 41-a zi, a 42-a zi, a 43-a zi, a 44-a zi, a 45-a zi, a 46-a zi, a 47-a zi, a 48-a zi, a 49-a zi, a 50-a zi, a 51-a zi, a 52-a zi, a 53-a zi, a 54-a zi, a 55-a zi, a 56-a zi, a 57-a, a 58-a, a 59-a zi, a 60-a zi, a 61-a zi, a 62-a zi, a 63-a zi, a 64-a zi, a 65-a zi, a 66-a zi, a 67-a zi, a 68-a zi, a 69-a zi, a 70-a zi, a 71-a zi, a 72-a zi.

  • Varujan Vosganian: „Intrarea în Parlament a coaliţiei PRM-PNG şi lansarea Partidului Poporului, cu semeţiile sale din sondaje ar putea fi una din facturile pe care suntem siliţi să le plătim după guvernarea PD. O guvernare normală, care duce ţara spre mai bine, cum a fost guvernarea liberală [care] curăţase locul de astfel de mutanţi ai tranziţiei. Partidele de această sorginte nu intraseră nici în Parlamentul European, la alegerile din 2007, nici în Parlamentul României, la alegerile din 2008, iar la alegerile locale din acelaşi an înregistraseră un alt eşec răsunător. Derapajele economice şi politice, corupţia sfidătoare, nepăsarea la adresa românilor, incultura şi cabotinismul guvernării pedeliste au dus la reapariţia partidelor de felul acesta, care bântuie prin nostalgiile cele mai mohorâte, prin frustrările cele mai aprige, prin proud’hon-ismele cele mai fanatice şi prin amăgirile cele mai nesăbuite. Chiar dacă, mai nou, Partidul Poporului pare mai tentat de USL decât de PDL (reciproca nu e valabilă) născătorul acestui Golem şi resuscitarea celorlalţi este unul dintre multele cadouri otrăvite pe care ni le-a făcut guvernarea pedelistă”.
  • Elvira Gheorghiță (Gândul): „Familii cu copii, tineri, vârstnici şi preoţi de diverse confesiuni au participat, sâmbătă [24 martie 2012], la Marşul pentru viaţă dinaintea Bunei Vestiri, cerând oprirea avorturilor şi „dreptul la viaţă” pentru cei nenăscuţi. „Marşul pentru viaţă” a adunat în sâmbăta dinaintea Bunei Vestiri, în faţa Bisericii Kretzelescu din Capitală, ortodocşi, catolici sau protestanţi, toţi având un singur mesaj: „Opriţi uciderea celor nenăscuţi – 22 de ani de măcel, 1990-2012, în care au fost omorâte opt milioane de suflete”. În primele rânduri au stat familiile cu copii, apoi tinerii, dar printre ei au fost şi mulţi vârstnici, toţi scandând „Suntem în viaţă”, „Suntem pentru viaţă”.
  • Idem: „”Nicio femeie să nu-şi justifice avortul motivând că nu avea cu ce să-l crească. Fiecare copil se naşte cu o bucăţică de pâine în mână, adică va avea grijă de el Dumnezeu”, spune o altă femeie, înaintând grăbită spre primele rânduri”.
  • Idem: „”Marşul pentru viaţă” nu a fost ales întâmplător în apropierea sărbătorii Bunei Vestiri. Pentru că Maica lui Dumnezeu s-a bucurat mult la aflarea veştii că va avea Prunc, deşi era Fecioară. Aşa şi noi. Vestea că o familie va avea un copil trebuie să fie o bucurie, nu un gând necurat. Noi suntem şi împotriva contracepţiei, care reprezintă tot o formă de măcel. În ultimii 50 de ani au fost ucişi 22.178.906 copii prin avort, mai mult decât populaţia de acum a României”, spune preşedintele Asociaţiei „Pro-vita” Bucureşti, Bogdan Stanciu, în cuvântul rostit la finalul marşului”.
  • Idem: „”Marşul pentru viaţă” a avut loc pentru prima dată simultan în aproape 20 de oraşe, printre care Bucureşti, Arad, Craiova, Constanţa, Deva, Fălticeni, Iaşi, Miercurea-Ciuc, Oradea, Piteşti, Reşiţa, Satu Mare, Târgu Mureş, Timişoara, Alba-Iulia şi Sfântu Gheorghe”.
  • Cotidianul: „Consiliul General al Municipiului Bucureşti a aprobat, la sfârșitul acestei săptămâni, alocarea a 2,5 milioane de euro pentru Catedrala Mântuirii Neamului şi a circa 4 milioane de euro pentru alte 47 de biserici şi parohii din Bucureşti”.
  • Silviu Prigoană, 24 martie 2012, la RTV: „Iisus era tâmplar, nu era mare şmecher”.
  • Petre Barbu (Adevărul): „După câţiva ani de scris (la gazete şi la câteva cărţi), mi-am dat seama că scrisul e o povară pentru cei din jurul celui care scrie. Scrisul îi trezeşte, îi intrigă şi îi scandalizează. (Scrisul e miere şi e otravă.) Când mi-a apărut primul roman, tata i-a zis mamei, în bucătărie: „Uite ce scrie fii-tu despre noi!” Şi i-a citit câteva fragmente, apoi a aruncat cartea. Şi mama a plâns. A citit şi ea cartea şi mi-a zis: să nu mai scrii despre noi, auzi, să nu mai scrii, pentru că vreau să am linişte în casă! Peste alţi câţiva ani (când tata nu mai era), mama mi-a citit primul capitol dintr-o carte nouă şi m-a certat: „Ce-ai tu cu viaţa mea? Să nu te mai legi de viaţa mea, auzi?” Şi mi-a părut rău că mă legasem de viaţa ei. Dar până atunci, scrisul meu mai enervase destui oameni din jurul meu. Otrava scrisului naşte violenţă”.
  • Monica Tripon (Făclia de Cluj): „Circa 500 de persoane – în special tineri, adolescenţi, familii tinere cu copii – au participat sîmbătă [24 martie 2012], la Cluj-Napoca, la Marşul pentru Viaţă organizat de Covenant Christian Center, împreună cu Biserica Greco-Catolică – Cluj-Gherla, Clinica ProVita, Centrul maternal „Casa Bucuriei” şi Asociaţia Ecclesia Domestica. Participanţii la marş s-au întîlnit la ora 11 în Piaţa Unirii, avînd asupra lor bannere şi pancarte cu mesaje pro-life şi împotriva avortului. „Tu, eu, noi toţi am fost odată embrioni. Protejează Viaţa! Spune NU avortului!”; „NU ucide!”; „Acceptă responsabilitatea!”; „Avortul opreşte o inimă care bate”; „România – ţară creştină. De ce vrei să ucizi?”; „Zi NU avortului!”; „Îndrăzneşte! Dă viaţă unui om!”; „Copiii sînt o binecuvîntare”; „Alege Viaţa!”; „Votează Viaţa”!; „Fii eroul copilului tău!”; „Nu te lipsi de bucuria de a da viaţă!” – au fost cîteva dintre aceste mesaje”.
  • Jurnalul Național, cameră web, 18. 35:

  • Actualizări pe Plagiate. ro.
  • Alexandru Tomescu (Sighet Online): „În România iubesc locurile sfinţite de oameni frumoşi, cărora le pasă de ceea ce se întâmplă în jurul lor. Specie pe cale de dispariţie sau revoluţie în gândire pe cale de a se produce? Vom trăi, vom vedea. Mie îmi va păsa! În vocabularul meu nu se găseşte verbul „a detesta”. Cred că există emoţii mai frumoase pentru care merită să îţi consumi energia. Însă mi-aş dori ca în România să aibă loc o schimbare de mentalitate. De aici vor urma toate celelalte schimbări, în mod natural. Dacă vom crede în noi înşine, dacă va începe să ne pese de ceea ce se întâmplă în jur, atunci o schimbare profundă va fi posibilă. Eu încă mai sper!”.
  • Cristian Tudor Popescu (Gândul): „Într-adevăr, volubilul Boldea se adăposteşte într-o gaură, dar nu de şarpe, ci în gaura din obrazul României. O gaură confortabilă, cu toate dotările, de unde a sunat-o pe jurnalista Clarice Dinu la Gândul. Am fi la fel de penibili ca preşedintele şi procurorii dacă ne-am apuca să analizăm pe text ce i-a debitat – indubitabil e doar faptul că Boldea îşi bate joc de autorităţile statului român până la cel mai înalt nivel, cel al securismului omnipotent al d-lui Băsescu”.
  • Marius Mioc: „După părerea mea, atît numărul informatorilor cît şi, în general, puterea Securităţii, sînt mult exagerate în mass-media. În decembrie 1989 eram convins că regimul Ceauşescu e şubred iar Securitatea incapabilă să controleze situaţia. De aia am avut tupeul de a participa la revoluţie. Căderea lui Ceauşescu mi se pare o strălucită dovadă a slăbiciunii Securităţii. Mitul Securităţii atotputernice este întreţinut de intelectualii deveniţi anticomunişti după revoluţie. Aceşti intelectuali, foarte influenţi în mass-media românească, caută, poate inconştient, o justificare pentru lipsa de atitudine dovedită în timpul dictaturii. A pretinde că nu se putea face nimic, fiindcă Securitatea era atotputernică, este un lucru foarte convenabil”.