Ca să îți permiți să fii arogant/ prea îndrăzneț/ tupeist trebuie să te bazezi pe o iluzie: ești frumos, ești sănătos tun, ai bani, ai oameni care te sprijină, te crezi genial, te crezi dumnezeu, te crezi splendid.

Trebuie să ai în mintea ta iluzia puterii…

Și oricând întâlnești pe unul mai slab decât tine, mai puțin frumos, mai fricos, instabil emoțional…tu arăți că nu ai nicio problemă.

Și trebuie să arăți continuu, chiar să demonstrezinu ai nicio problemă…pentru că în spatele tupeului tău stă frica…de a avea probleme

Și frica tupeului e…singurătatea.

Cu cât singurătatea mușcă din tine…și odată cu ea boala, neputința…cu atât tupeul transpiră, se înfricoșează, își pierde râtul

Tupeul învins, umilit…devine blasfemic.

Îl drăcui pe Dumnezeu…pentru că simți că e bun

Te încurajează bunătatea, blândețea, răbdarea lui Dumnezeu cu tine…

Te faci tot mai „al dracu” pe măsură ce Dumnezeu e tot „mai tăcut”.

Omul ți-o trage imediat la meclă dacă îl înjuri…dar Dumnezeu te păsuiește.

Însă când Dumnezeu nu te mai păsuiește…orgoliul tău e zdrobit.

În fața Lui, a mâniei Sale celei drepte…nu mai e rost de scăpare.

De aceea tupeul strivit…e tupeul lovit de palma pedagogică a lui Dumnezeu.

Până atunci…până la punctul final al răbdării Lui cu tine…tupeul e o furnică gigant sau un malaxor continuu de vorbe imunde care pătează liniștea.

Did you like this? Share it: