În altă realitate…

Mergerea înainte cu Dumnezeu e întotdeauna un efort care te învață…altceva decât te așteptai.

Viața și pedagogia telurică își predau o lecție simplă: te aștepți la ceva, ai mereu un orizont la care te raportezi și în care trăiești, fără să speri vreodată mai mult.

Viața cu Dumnezeu e altfel: nu știi niciodată nimic, încotro te îndrepți și ce te așteaptă…dar ești sigur de un lucru: te așteaptă descoperiri noi și minunate și nu vei ajunge într-o fundătură.

Ea înseamnă o…plutire pe deasupra descurajării și a disperării. Pe deasupra necunoașterii, a limitării și a descumpănirilor personale.

Dumnezeu e Cel ce te scoate din cercul egoului propriu, și îți dă să vezi orizonturi pe care nu le-ai fi visat.  Care îți deschide uși la care nu te-ai fi gândit.

Ca-ntr-un basm, numai că nu e un basm…

Când ești proptit în visele tale…strâmte…care nu te dezmărginesc, ci te îneacă într-o realitate ternă…nu poți să vezi dincolo de lungul nasului.

Marginile vieții tale nu sunt însă acolo unde crezi că sunt…ci mult mai departe.

Doar că îți trebuie alți ochi pentru a alerga la un orizont pe care nu îl întrezărești. Îți trebuie…altfel de vedere…care să se concentreze pe ceea ce nu are încă un contur, dar există…

Se face zi și se face noapte peste gândurile tale…răsare și apune soarele peste timpul tău…și poți să fii sau să nu fi de față…când trăiești.

Clipele sunt cioburi care nu se mai adună…

Întregirea lor n-o vei vedea decât târziu…

E noapte…și noaptea are rostul ei…de a-ți aprinde candelele vegherii…ca să cunoști că întunericul cu lună și stele nu e ca întunericul fără nicio lumină.