Urme ale tradiției literare vechi în Țiganiada [3]
sângurătate (p. 130); sângur (p. 135, 139)
Cu această formă apare și la Eminescu: Și [luna] împle cu-ale ei scântei / Cărările din crânguri. / Sub șirul lung de mândri tei / Ședeau doi tineri sânguri (Luceafărul).
încungiură (p. 135)
să vârgoli (p. 134), cu sensul de a ieși, aici. La Antim Ivireanul, spre exemplu, Pruncul Sfânt „se vârgulește [se mișcă] în iasle”.
străine (p. 134), cu sensul de neobișnuite, extraordinare.
chiară (p. 135) – clară
Alte elemente ne determină să privim, concomitent, în două direcții diferite: atât spre tradiția veche literară, cât și către poezia modernă, ulterioară.
În relatarea confruntărilor dintre Vlad Țepeș și turci, Budai-Deleanu recurge, în două secvențe distincte, la comparații care ne amintesc de Scrisoarea III a lui Eminescu:
Și dorind să-ș’ facă-izbândă-amară,
Pe care cumu-i vine nainte
Frânge, spintecă,-încoalță, ș’înghiară,
Când cu brânci groaznice, când cu dinte
Apărându-să, sugrumă și ucide
Și printre dânșii drumu-ș’ deschide,
*
Așa Vlad văzând că de toate
Părți pe dânsul turcimea să scoală,
Unde vede că-s mai îndesate
Gloatele,-întracolò dă năvală,
Învârtind arma-încolea ș-încoace
Larg potec pintre păgâni-ș’ face. /…/
*
Când iacă Vestea-în trâmbiță sună
Că vin turcii cât frunză și iarbă,
Ca robiei țara să supună.
Toți gată-a lua fuga oarbă., etc.
Se pot rememora versurile lui Eminescu, din poemul amintit: La Nicopole văzut-ai câte tabere s-au strâns / Ca să steie înainte-mi ca și zidul neînvins. / Când văzui a lor mulțime, câtă frunză, câtă iarbă… /…/ Durduind soseau călării ca un zid înalt de suliți, / Printre cetele păgâne trec rupându-și large uliți.
Comparația cu frunza și iarba provine din cronograful lui Mihail Moxa, unde ilustrează mulțimea oștirii adunate de Foca împotriva împăratului Constantin al VII-lea.
Cealaltă imagine, de asemenea este aproape identică la Budai-Deleanu și Eminescu (Larg potec pintre păgâni-ș’ face și, respectiv, Printre cetele păgâne trec rupându-și large uliți).
Prin urmare, cronografele au constituit, ca și Letopisețele, o lectură predilectă pentru autorul Țiganiadei (așa cum, mai târziu, se va întâmpla și cu Eminescu), consultate fiind nu numai pentru informația de ordin istoric, dar și ca…document literar.
Reflectând asupra importanței acestor prelucrări ale tradiției literare vechi, ne dăm seama că avem, în Budai-Deleanu, un precursor al lui Eminescu, care înaintea lui a pus în valoare textele vechi, și, de asemenea, constatăm faptul că receptarea, revalorificarea și transmiterea literaturii vechi, recuperarea ei într-un produs literar nou, erau resimțite ca ceva foarte firesc. Așa încât, decenii întregi în care s-a afirmat răspicat că literatura nouă, a secolului XIX, se desparte și se deosebește categoric de cea veche, s-a comis, mai mult sau mai puțin intenționat, o eroare foarte gravă.