Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Date: 29 martie, 2012

Despre omul Împărăției [7]

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

Despre omul Împărăției

***

Partea întâi, a doua, a treia, a patra, a cincia, a 6-a.

***

Paginile de până acum, cu mare temere duhovnicească dar și cu o bucurie dulce, curată și clară i le-am arătat în vara lui 1999…și i-am citit din ele pe sărite.

…Eram sub bolta de viță de vie, din curte…și stam amândoi pe aceeași bancă. După masa de prânz…

Venisem cu bunica Floarea la Turnu Măgurele…și ea se dusese în casă cu soția și fiica lui.

Niciodată până atunci nu îi vorbisem atât de deschis despre ce înțelesesem din persoana sa…și despre modul cum el era în inima mea.

Văzându-mă că mă sfiesc în a-i vorbi deschis, mi-a parafrazat Mt. 10, 27: „ceea ce auziți la ureche, propovăduiți de pe case”…și m-a rugat să îi citesc.

Să îi citesc…„pentru că adevărul nu e niciodată rușinos…când e vorba de iubire și admirație”.

Am început să îi citesc ceea ce scrisesem…și s-a înmulțit teama în mine. Nu mi-era teamă de el în sensul rău al cuvântului…ci teama de a nu-l supăra.

Teama iubirii…

Însă începând de la pagina a doua sau a treia am simțit în inima mea cum se revarsă în mine dragostea lui plină de har, care mi-a alungat cu totul teama și emoția și m-a făcut să citesc rar și expresiv, ca și cum aș fi dialogat cu mine însumi.

El era atent la ce trăiam, la toate detaliile…și când a început să se roage pentru mine, acolo, la nicio jumătate de metru distanță de trupul meu (pentru că eram cot la cot la masă)…am înțeles, deodată, și bucuria lui față de încrederea mea în el…dar și bucuria lui Dumnezeu…pentru că îl ascult pe robul Său.

Cât timp am citit nu m-am uitat nicio clipă spre fața lui. Îl simțeam însă lângă mine și în mine ca pe un foc…Ca pe un incendiu curățitor.

Mă cuprinseseră dragostea și rugăciunea lui, pe care le cunoșteam și îmi erau prietene…dar atunci ele au fost copleșitoare.

Pentru că aveam nevoie de încredințarea că el știe ce simt și ce cred despre el. De aceea am așternut totul pe foaie: ca să vadă seriozitatea uceniciei mele și bucuria pe care o trăiesc alături de el, ca de un Sfânt al lui Dumnezeu.

Tot citind…focul din mine s-a mai domolit…dar bucuria nu s-a despărțit de mine…ci s-a făcut tot mai clară

M-a ascultat cu mare atenție…în stare de rugăciune…

După ce am citit…am ridicat capul din foi…și l-am privit în față. Nu îl mai văzusem niciodată până atunci atât de transfigurat. Avea în ochi lumină, o lumină necunoscută până atunci de mine, tainică, dumnezeiască…

Simțeam cum privește prin mine

Era un sentiment atât de concret…încât numai aveam cum să mă îndoiesc de el.

Mi-a cuprins capul cu ambele mâini și m-a sărutat pe ambii obraji. Și, cu o emoție dulce, mi-a spus: „Credeam că n-ai înțeles…dar tu ai înțeles mai mult decât m-am așteptat!”.

M-am simțit mic, foarte mic

El, în marea lui smerenie, știa cum să te ridice de la pământ și să te facă să pari „mare”…oricât de păcătos ai fi fost tu.

Sau rugăciunea lui te lumina deodată într-o anume problemă, după ce îți sugerase răspunsul…după care te felicita că ai fost așa de deștept…când el, de fapt, îți oferise răspunsul pe tavă.

Umilința lui, de en ori, m-a făcut să mă simt foarte sărac duhovnicește. Să simt că nu sunt nicidecum vrednic de prezența în viața mea a unui atât de mare Sfânt al lui Dumnezeu.

După ce i-am citit…am plecat să o văd pe Gianina. Blocul unde ea locuia era la trei străduțe de casa de la curte a Fericitului Ilie…așa că ajungeam imediat…și mă întorceam imediat.

Bunica mea a rămas la Fericitul Ilie…și a vorbit cu el…Pe drum…ea mi-a spus că Fericitul Ilie i-a zis, printre altele: „Am doi băieți buni!”. Se referea la Radu Rotaru și la mine, bucurându-se de sporirea noastră duhovnicească.

Pe mamaia a marcat-o discuția ei cu Fericitul Ilie. De aceea când îi vede portretul lăcrimează. Și pentru ea, el este o prezență unică în inimă.

Însă în acea zi s-a petrecut o mare clarificare între noi doi…și, totodată, a început proiectul de comentare și de editare al operelor sale.

Pentru că Fericitul Ilie mi-a încuviințat faptul să scriu despre el, despre ce am vorbit cu el, despre ce am înțeles…și să comentez cărțile sale.

Nu mă așteptasem la așa ceva.

Eu nu plănuisem „să îi câștig” încrederea…pentru a-i moșteni opera…și pentru a scrie despre el.

Ceea ce eu dorisem prin paginile de început ale acestei cărți era să elimin orice echivoc în relația noastră.

Însă el, atunci, a deschis cu totul ușa spre mine.

Ba, mai mult, mi-a mulțumit pentru „eforturile” pe care le fac pentru el.

I-am spus că fac mult prea puțin în comparație cu ceea ce ar trebui să fac pentru el…Dar el m-a contrazis, spunându-mi că fac foarte mult.

Pe drum…mi s-a luminat mintea deodată…și am înțeles cum ne ascultă Sfinții lui Dumnezeu rugăciunile.

Aveam inima plină de dragoste, de bucurie și de curăție dumnezeiască. Deși plecasem de la el…mă simțeam aproape de el

Și de atunci, cu și mai multă încredere, am început să vorbesc cu el prin rugăciune, să mă rog lui…ca el să mijlocească pentru mine la Domnul.

Și când simțeam nevoia de el…și eram departe, la București, mă rugam lui…ca și cum el ar fi fost deja în cer

Și, întru harul lui Dumnezeu, Fericitul Ilie îmi răspundea în inimă

Tot mai mult am înțeles că a cunoaște un Sfânt înseamnă a i te ruga lui prin tot ce îl reprezintă. A-i cunoaște opera, locurile pe unde a fost, a-i repeta cuvintele, a i te ruga ca unui viu…înseamnă să vii în fața lui și să vorbești cu el…și el să îți vorbească despre sine în mintea și în inima ta, în tot trupul tău.

Intimizarea cu Sfinții: cunoașterea personală, directă a acestora. Primirea lor în viața ta. Intersectarea lor cotidiană cu ființa ta.

Când m-am reîntors la el și i-am spus ce am fost luminat să fac…mi-a spus că am dreptate.

Mai întâi i-am cerut încuviințarea să explic cartea sa galbenă…și am început să o citim împreună. Am citit poemele pas cu pas…și proza…și l-am întrebat lucruri stricte, la obiect.

Notițele luate atunci m-au ajutat la comentarea și editarea operei sale. Pe cât primeam detalii punctuale pe atât simțeam că am spor în ceea ce scriu…și că înțeleg tot mai bine textele.

Mă reîntorc la discuții mai vechi…

Pe data de 16 decembrie 1995 mi-a relatat o întâmplare din tinerețea lui. Înainte de bacalaureat, în timp ce dormea, a fost strigat pe geam de mamă-sa.

În vis, el se făcea că vine spre casă

Se vedea mergând spre casă.

Când s-a trezit din somn, în mod brusc…și-a dat seama că e țeapăn…că nu poate să-și miște trupul…

Văzându-se într-o atare situație a închis ochii din nou, a adormit…și a venit spre casă de acolo de unde se trezise abrupt…reluându-și drumul…și apoi s-a trezit bine

Fiind o fire cercetătoare și dornică de cunoaștere, tot în prima tinerețe, înainte de facultate, după ce citise niște cărți de ocultism, a vrut să experimenteze ce înseamnă a te concentra într-un punct.

Era într-o stare de veghe…

Și, deodată, în timpul concentrării la un punct fix de pe perete…a văzut o piramidă în fața sa și în vârful piramidei un punct strălucitor.

A mers, în spirit, spre piramidă…însă la un moment dat a început să conștientizeze că sufletul său s-a desprins de trup…

Și l-a cuprins teama…și dorința de a reveni în trup

S-a uitat înapoi…și și-a văzut trupul în pat…dar nu putea să miște niciun mădular.

Era între piramidă…și trupul lui…el privind cu sufletul tot ceea ce vedea.

Și-a dat seama că panica trebuie redusă…și a căutat să își găsească liniștea sufletească.

Și, pe cât se liniștea…pe atât se întorcea în trup…și a început să își miște un picior…apoi o mână…și apoi tot trupul…

El a experimentat multe…însă a ales, pentru toată viața, doar rugăciunea și curăția sufletului și a trupului.

Eu prezint lucrurile fragmentar…fără cronologie strictă între ele…Dar toate trebuie lăsate să se decanteze în sufletul dumneavoastră…pentru ca să îl puteți contempla în frumusețea sa dumnezeiască.

Despre omul Împărăției [6]

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

Despre omul Împărăției

***

Partea întâi, a doua, a treia, a patra, a cincia.

***

În data de 2 februarie 1996 am vorbit despre cer, existențe spirituale și intuiții. Adică despre vederi mistice și date ale experienței duhovnicești.

Discuția am purtat-o de așa manieră încât a trebuit să îmi explice băbește lucrurile (așa după cum i-am cerut eu), adică foarte concret, pentru ca să le pot înțelege.

„Se ajunge de la materie la energie și de la aceasta la inexistență”.

„Orice impuls al Divinității e creație, energie pură”.

„În lumea spirituală este ca și când ai fi și n-ai fi.

În același loc pot să fie, pot să coexiste mai multe persoane ale Împărăției lui Dumnezeu.

Îngerii nu sunt incomodați de faptul că în același spațiu sunt și alții. Stau de sine fiecare, fiecare cu caracterul lor”.

„Sfântul e în lumea spirituală deasupra Îngerului”.

Nu ai ce comenta…pentru că el a văzut extatic toate acestea! Trebuie să-l crezi, să îți smerești cugetul și să te rogi Domnului să îți dea și ție să cunoști aceste lucruri de taină și minunate.

Dacă Dicționarul general al limbii române, al lui Vasile Breban[1], despre intuiție, în vol. I, p. 483 spune că intuiția este „capacitatea de a pătrunde dintr-o dată, în mod direct, nemijlocit, în esența lucrurilor, fie prin simțuri, fie cu ajutorul intelectului”, adică ne vorbește despre „ce este intuiția”, Fericitul Ilie mi-a vorbit despre „de unde vine informația intuiției”: „Intuiția este ceva care vine din mai presusul posibilităților noastre raționale. Forța spirituală a sufletului nostru vede o realitate”.

După orice răspuns al său urmează…o pauză. Eu numesc pauza asta „pauză de contemplație”.  În acest timp ne privim sufletul, ne bucurăm de ceea ce vedem în noi…pentru a ne agăța de primul gând care se naște din acest plin duhovnicesc.

Și acel gând…devine continuarea discuției noastre.

Primul gând e o nouă ascensiune. O nouă concentrare. O nouă strunire a întregului suflet și trup.

…Pentru ca, la final, să avem parte de oboseala dulce, harică, de acea dulce și odihnitoare epuizare duhovnicească, în care mintea și inima și trupul nostru sunt bucuroase de discuție, de comuniune și de simțirea harului dumnezeiesc.

Nu-mi mai simt, de multe ori, greutatea trupului. Pentru că sufletul meu zboară…și trupul meu se face ușor. Mult entuziasm, multă putere de muncă, de creație…multă dorință de convorbire și de întrajutorare.

Într-o zi, fiind plin de bucuria, de entuziasmul de a citi, de a mă ruga, de a crea…pe care mi le dădeau întâlnirile mele de ucenicie cu Fericitul Ilie…m-am întâlnit prin școală, fără să vreau, cu părintele profesor Marian Ciulei…și intuind realitatea pe care o simțeam…mi-a spus, din senin: „Tu ești un spirit în trup!”. M-a făcut să mă rușinez afirmația lui…pentru că nu doream să fiu bănuit…să fiu înțeles de cei din jur…

…Și pentru ca să îmi explice, în mod practic, coexistența a două ființe spirituale în același spațiu, Fericitul Ilie mi-a dat exemplul becului, a luminii becului și a căldurii pe care o degajă.

Lumina și căldura coexistă în cameră fără să își schimbe proprietățile.

Dar dacă noi vorbeam despre un anume subiect…și el își amintea ceva din viața sa…pe care dorea să mi-l destăinuie…trecea brusc de la un subiect la altul…mi-l spunea…și se reîntorcea de unde plecase.

De această dată a trecut de la bec…la caracter. Însă lucrurile se legau…Și-a adus aminte de perioada de pe front. Al doilea război mondial…

Și mi-a spus: „În anumite momente…dacă vedeam fața unei persoane, îi spuneam caracterul”. Adică ce fel de om este.

În concluzie: încă de pe front…adică înainte de a fi căsătorit și apoi închis în pușcărie…mintea sa începuse să devină văzătoare…străvăzătoare…Să cunoască oamenii și să vadă în lucruri.

Trecem la discuția despre contemplație: „Contemplația spirituală e o deschidere în lumea de dincolo la care asiști fără o intenție. Extazul nu se manifestă numai ca vedere și contemplație ci și ca o stare de bucurie supremă. Atunci trăiești căldura și bucuria inimii”.

Și aici el egalizează contemplația cu extazul…deși există și contemplații care nu sunt vederi extatice. Lucru pe care el îl știa mai mult decât bine

Când eram foarte mic aveam o fascinație neînțeleasă pentru morți, răniți, sânge, distrugeri, lacrimi de despărțire…pentru armată în general.

Eram eroic…Mereu cu gândul la victorii

Când am ajuns la școală…nu mai știu ce s-a întâmplat cu armata din mintea mea…dar doream să mă fac aviator.

În a șasea sau a șaptea doream acest lucru…și convertirea, odată cu revoluția, mi-a transformat avionul…în preoție, pentru că am înțeles de atunci care îmi e vocația

Însă alături de Fericitul Ilie am devenit un camarad prin ideație. El este cel care a primit gloanțe în trup la propriu…iar eu sunt prietenul lui „de luptă”, una post factum…numai pentru că îi ascult destăinuirile, amintirile…

Și prin toate detaliile tactice și de relief pe care mi le oferă…mă face să mă simt acolo…în mijlocul actelor sale de eroism.

Am vizualizat împreună cu el câteva din scenele sale de luptă…până au devenit „reale”.

Parcă văd culorile, simt hainele lor pe mine, transpirația și teama celor din tranșee, lacrimile de durere, așteptările, tristețile…răsuflarea și bătăile inimilor lor.

Și toate acestea le retrăiesc în mine…numai pentru că el mi le-a pictat în cuvinte.

Aceasta e de fapt transmiterea de experiență duhovnicească și de viață: a le lăsa vii în ucenicii tăi.

Trebuie să dorești să le introduci în viața lor ca prelungiri de atenție și de iubire ale persoanei tale în ei.

Lumea lui…alături de lumea literaturii sale…ambele lumi trecute și necunoscute…au trecut prin fața frunții mele, a ochilor mei…și au devenit și lumile mele. Și mă bucur nespus și sunt onorat…să le port în mine…și să le dărui altora.

Mi-a vorbit despre piesele de teatru pe care le-a gândit dar nu le-a mai scris.

Despre romanele pe care le-a trăit…dar pentru care nu a avut timp.

Despre poemele pierdute…pe care le-a uitat ca versuri…dar cărora nu le-a uitat conținutul.

A fost jefuit de timp de ideologia comunistă. A fost sabotat continuu…Însă creșterea lui în duh a fost ridicarea deasupra a tot ce e pământesc și josnic.

A 77-a zi pentru România

Ce s-a petrecut în București, România și în întreaga lume în cadrul protestelor…pentru România în ultimele 76 de zile: prima zi (13 ianuarie 2012), a doua zi, a treia zi, a patra zi, a cincia zi, a șasea zi, a șaptea zi, a opta zi, a noua zi, a zecea zi, a 11-a, a 12-a zi, a 13-a, a 14-a, a 15-a zi, a 16-a zi, a 17-a zi, a 18-a zi, a 19-a zi, a 20-a zi, a 21-a zi, a 22-a zi, a 23-a zi, a 24-a zi, a 25-a zi, a 26-a zi, a 27-a zi, a 28-a zi, a 29-a zi, a 30-a zi, a 31-a zi, a 32-a zi, a 33-a zi, a 34-a zi, a 35-a zi, a 36-a zi, a 37-a zi, a 38-a zi, a 39-a zi, a 40-a zi, a 41-a zi, a 42-a zi, a 43-a zi, a 44-a zi, a 45-a zi, a 46-a zi, a 47-a zi, a 48-a zi, a 49-a zi, a 50-a zi, a 51-a zi, a 52-a zi, a 53-a zi, a 54-a zi, a 55-a zi, a 56-a zi, a 57-a, a 58-a, a 59-a zi, a 60-a zi, a 61-a zi, a 62-a zi, a 63-a zi, a 64-a zi, a 65-a zi, a 66-a zi, a 67-a zi, a 68-a zi, a 69-a zi, a 70-a zi, a 71-a zi, a 72-a zi, a 73-a zi, a 74-a zi, a 75-a zi, a 76-a zi.

  • Ciprian Domnișoru (Vox Publica): „Statul român este în prezent capturat de FMI şi Fondul Proprietatea. De 20 de ani opțiunea în România a fost vânzarea, divizarea şi înstrăinarea”.
  • Idem: „Ce pierd oamenii practic când Ungureanu vinde acțiuni la companiile de stat? 60 de spitale închise în mediul rural costau 40 de milioane de euro anual. Guvernul vrea să vândă 10% din Petrom în condițiile în care Petrom face profituri record de aproape 1 miliard de euro. Cu dividendele de la Petrom statul ar putea să redeschidă acele spitale şi să le reabiliteze şi să investească în ele. Datoriile la care ne-am înhămat când Berceanu negocia din vârful pixului 20 de miliarde de dolari împrumut sunt o povară– în loc să păstreze companiile producătoare de profit, statul le vinde [pentru ca] să plătească dobânzile la împrumutul FMI”.
  • Idem: „Celor ce se feresc de ideologie şi vor un spațiu al intereselor raționale private viitorul le va rezerva surprize. Când a devenit atât de evident că numai interesele private mişcă ceva în România, acei puțini alegători care se vor mai deranja vor vota Partide ale Poporului sau Noua Dreaptă. Oricât ar folosi USL retorica potrivită, după păruiala după algoritm pentru posturi şi după primele scandaluri de corupție oamenii vor fi din nou în piață, mai scârbiți. Singura soluție pentru alegători este ca acolo unde oameni mai spălați încearcă să candideze să se mobilizeze în jurul lor şi să îi susțină. Până să aibă o politică industrială, România trebuie să scape de securiştii din posturile cheie, lucru dificil de realizat când Băsescu îi promovează cu fiecare ocazie”.
  • Mormântul Părintelui Georges Florovsky (1893-1979) și al soției sale, Preoteasa Xenia Florovsky (1893-1977).
  • Varujan Vosganian: „Opţiunea noastră este fără  echivoc: stat de drept şi capitalism. Aceasta înseamnă  respect faţa de principiile liberale ale echilibrului şi controlului reciproc al puterilor în stat, ale apărării libertăţilor individuale, ale garantării  proprietăţii şi ale încurajării dezvoltării capitalului sub toate formele  sale : uman, industrial, financiar, tehnologic, cultural ori funciar, în scopul creşterii bunăstării românilor”.
  • Sunt + 12 grade Celsius la București. 11. 18.
  • Camera web a Jurnalului Național care filma protestul din Piața Universității e tot nefuncțională. Dacă dorești pe cele din jurul ei…se poate…Dar nu și pe aceasta: principala, singura care ne interesează.
  • Pe scurt: televiziunile românești merg în Spania ca să le filmeze protestul stradal…dar pe ale noastre le-au abandonat. Probabil Spania e „mai aproape” decât Piața Universității pentru televiziunile de la București.
  • Sunt + 20 grade Celsius la București. 18. 06.
  • Protestele din țară nu mai sunt mediatizate decât foarte rar. Oamenii sunt intimidați și desconsiderați. Însă asta nu e atmosfera socială a unei țări normale, europene.
  • Inpolitics: „Senatorul PDL de Teleorman, Alexandru Mocanu, vicepreședinte al Comisiei SIE, și-a făcut o țintă în declarațiile politice din vedetele TV: în două declarații succesive, depuse două zile la rînd în Senat, el îi atacă și cere demisiile lui Mihai Gîdea, Mircea Badea ori Victor Ciutacu, uitînd micul amănunt că aceștia lucrează la privat și nu în deconcentratele umplute de clientela pedelistă”.
  • Ioan Vieru (Cotidianul): „Nicăieri în spațiul european nu vom întâlni spiritul exterminant din România. O simplă manifestație publică a ajuns la noi un eveniment cu teribile conotații revoluționare. O schimbare de guvern sau de președinte prin voință populară, când aceasta se impune pentru toată lumea, pare să fie ceva mai dificil decât căderea comunismului. La noi, protestul public este asimilat violenței”.
  • Intenția de vot pe martie 2012, sondaj CSCI:

 

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén