Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

Despre omul Împărăției

***

Partea întâi, a doua, a treia, a patra, a cincia, a 6-a, a 7-a.

***

Acum, când scriu aceste rânduri, îmi dau seama că nu l-am întrebat niciodată pe Fericitul Ilie dacă și-a căutat un Îndrumător duhovnicesc sau dacă și-a dorit unul.

Însă, de curând, mi-a mărturisit că citind opera Sfântului Simeon Noul Teolog…își regăsește în ea viața și ideile. Că citind teologia Sfântului Simeon nu mai are nicio „îndoială” în ceea ce privește autenticitatea revelațiilor dumnezeiești pe care le-a trăit.

…Deși el are o experiență imensă în ceea ce privește distingerea înșelărilor demonice de adevăratele vedenii dumnezeiești.

Pentru că s-a luptat cu diverse înșelări demonice de-a lungul timpului.

Mi-a mărturisit că în primii ani, când a început să rostească continuu, în sinea lui, rugăciunea lui Iisus, acolo, în temniță…avea tot felul de influențe, de ispite satanice.

Uneori auzea muzică de bar…cât și vederi satanice concentrate, care semănau cu o negură…ce dorea să îl acapareze.

Alteori îi apărea un demon, sub forma unui corp, care ședea pe fruntea lui sau ca o sferă cu țepi…care îl deranja când se ruga.

Un demon, ca o făptură cu coarne, a stat pe fruntea lui luni de zile…și îl vedea cu ochii inimii atunci când se ruga.

…Iar când lumina dumnezeiască a început să iradieze din el…în afara sa…aceea l-a făcut să plece pe demon…pe demonul care îi insinua tot felul de păcate când se ruga…

Și cu toate că în el era lumina dumnezeiască…și se ruga continuu…draci, văzuți duhovnicește de sufletul său, i se așezau când pe partea stângă, când pe partea dreaptă a capului…pentru ca să îl influențeze la nivelul gândurilor.

Nimeni din celulă nu vedea și nu simțea ceea ce trăia el. Și chiar dacă ar fi simțit ceva…nimeni nu ar fi putut trăi aceste dureri, șicane, înfricoșări satanice în locul său. Pentru că toate lucrurile acestea erau suferința lui pentru curățirea sa de patimi.

Iar, pe de altă parte, mărturia lui experențială subliniază faptul că efortul ascetic al rugăciunii lui Iisus nu e lipsit de peripeții dramatice…pentru că drumul curățirii…ca și cel al aruncării noastre în iadul patimilor…e un drum dureros, deloc simplist.

Însă fără scrijelirea noastră ascetică, fără mergerea pe drumul curățirii de patimi, nu putem ajunge la vederea lui Dumnezeu.

Numai când lumina dumnezeiască se revărsa imens în ființa mea, îmi mărturisea el, puteam să scap de demonii care îmi doreau căderea în orice clipă.

Insistau…

Erau furioși

Erau bădărani

Mă înfricoșau cu diverse lucruri…

Îmi arătau tot felul de plăceri și pofte…de mâncăruri și de lucruri rușinoase…

Însă eu știam că nimic nu se poate petrece în viața mea fără voia lui Dumnezeu.

Le simțeam slăbiciunea pe măsură ce îi vedeam că se înfurie pe mine tot mai mult.

De aceea înmulțea rugăciunea pentru ca să se înmulțească și lumina în ființa lui. Iar alungarea demonilor din preajma sa sau a celor care era lipiți, ca niște ființe parazitare, de trupul și de sufletul lui…era darul lui Dumnezeu, venit la el odată cu o nouă revărsare de lumină dumnezeiască.

Am vorbit adesea cu Fericitul Ilie despre teologia și experiența păgână brahmană și yoghinică. Și, bineînțeles, el privea totul cu ochiul critic al misticului ortodox, care înțelege că această spiritualitate nu are nimic de-a face cu creștinismul ci cu înrâuririle demonice.

Îl interesa să cunoască modul cum se rugau, cum posteau…și despre cum intrau în stări de moarte clinică sau cum levitau…

Era un subiect de reflecție interesant pentru el…

A citit diverse cărți, studii, experiențe despre practicile spirituale indiene.

Și mi-a mărturisit că fascinația lui pentru asceza indiană păgână a început la cursul lui George Călinescu[1], în facultate, când acela le-a vorbit despre cultura indiană, brahmani și yoga.

Și Călinescu le-a spus: „Să nu credeți că nu e adevărat ceea ce se întâmplă cu ei!”. Cu yoghinii…

Într-o seară mi-a vorbit despre forța spirituală (el a denumit-o „forță magnetică”) a unor astfel de inițiați yoghini care poate produce iluzii în alții.

Tocmai de aceea, la moartea lui Gandhi[2], santinelele din jurul mausoleului, de origine britanică, s-au sinucis pe rând din cauza unui yoghin, care prin forța sa spirituală îi sugestiona să își ia viața.

O mărturie asemănătoare ne-a oferit și Fericitul Serafim Rose[3], care a fost un cunoscător îndeaproape al unor astfel de manifestări spirituale din spațiul indian.

Un grup de 10 americani a dorit să se informeze despre viața yoghinilor. Până la urmă mai rămân în viață numai doi…Ceilalți 8 au murit din cauza diverselor iluzii puse la cale de yoghinii care nu doreau să fie deconspirați.

Unul dintre martori a afirmat că a văzut yoghini care au trecut prin păduri aflate în flăcări.

La care Fericitul Ilie îmi adaugă: „au putut să facă asta prin mărirea vibrațiilor sufletești până la intensitatea arderii focului”.

N-am mai îndrăznit să îl întreb mai multe în această chestiune…

Yoghinii oferă iluzii pe pâine celor care îi vizitează în scopul de a le cunoaște „puterile”.

Spre exemplu, un yoghin a creat iluzia unui număr de 10 ori mai mare de călăreți…în fața tâlharilor care veniseră să-l jefuiască.

Erudiția Fericitului Ilie este uluitoare și de o cuprindere magnifică. Și ea nu constă, cu precădere, în ceea ce a citit…ci, mai ales, în ceea ce a înțeles din ceea ce a citit…în ceea ce a dezvoltat din ceea ce a citit și experimentat.

Și nu cred că a mărturisit cuiva vreodată lucrurile pe care mi le spune

Cunoaște limbile engleză, franceză, rusă și latină (din câte mi-am dat seama…Nu l-am întrebat niciodată câte limbi cunoaște de fapt…Dar despre cele patru sunt sigur)…și a putut citi cărți și studii din diverse domenii.

Mi-a mărturisit cum învăța limba latină în mod intuitiv…prin tot felul de corelații ingenioase între părțile constitutive ale cuvintelor. Și că era cel mai bun din clasă la latină…

Tot la fel era cel mai bun la engleză. El a dat meditații de engleză la mulți copii și tineri din oraș, a fost translator de limbă engleză…a citit multă literatură clasică în limba engleză.

Îmi vorbește despre diverse nuanțe ale limbii engleze vechi…în comparație cu limba de acum.

Însă niciodată nu îi place să epateze cu ceea ce știe. De aceea cred că niciunul până acum, din cei care l-au întâlnit și cunoscut, nu și-au dat seama de dimensiunile personalității sale, de câte cunoaște…pentru că el nu vorbește cu nimeni despre aceste lucruri.

La prima vedere ți se pare că nu ar ști mare lucru. Dar când discutăm pe texte, când facem corelații, când îmi explică lucruri de amănunt…e năucitor.

Și el m-a inițiat (pe lângă Sfinții Părinți, mistică, viață interioară, moduri de comportament și diverse ideologii) în filosofia indiană, în poezia și proza americană, franceză, italiană, germană, rusă și spaniolă, în studii de religie comparată, în filosofie antică și în cea raționalistă, de la secolul al XVI-lea încoace, în filosofie religioasă și ocultă…dar, mai ales, în literatură, istorie și tradiție românească, discutând despre diverse balade, cântece, basme, poeme și romane fundamentale pentru cunoașterea profunzimii experienței românești.

Alături de acestea m-a învățat despre istoria picturii și a desenului, despre muzică în diverse registre, despre astronomie, fizică, astrologie, economie, politică, sociologie, design ambiental, noi descoperiri științifice și tehnologice.

Și cu toate că par lucruri disparate…în ființa lui toate se întrepătrundeau…pentru că fundamentul tuturor căutărilor sale era format din teologia și experiența ortodoxă.

Și astfel căuta să înțeleagă tot ce îi suscita atenția, pentru că nu se temea să cunoască, să audă sau să vadă lucruri care nu aveau nimic de-a face cu modul lui ascetic de viețuire.

Însă el extrăgea din toate…sensurile profunde, duhovnicești, de care avea nevoie

Nu se pierdea niciodată în ceea ce studia…ci trăgea tot studiul în albia experienței sale mistice.

De la el am învățat să nu mă tem de nou, de provocarea întâlnirii cu alteritatea…să nu mă tem să văd lucrurile așa cum sunt ele și nu așa cum vreau eu să fie…să nu încerc să maschez aparențele…să nu îmi fac iluzii vizavi de oameni…să nu cer de la oameni mai mult decât pot și sunt dispuși să facă…dar, în același timp, să nu gândesc viața în termeni alarmiști, panicarzi.

Tot de la el am învățat atenția la sensurile cuvintelor și la organicitatea lor multiplă, la impactul integrat al cuvântului, imaginii și gestului, grija pentru a nu deranja interior pe alții…de a nu mă introduce în forță în anumite anturaje.

Fericitului Ilie nu îi place să șocheze…nici să se lamenteze pentru vreo boală, pentru vreun necaz sau insatisfacție, nu caută să te convingă cu forța și nici să te țină cu forța lângă el.

Te lasă să te apropii de el…dacă dorești…Te lasă să te apropii cât vrei de mult…Ți se deschide ție pe cât vrei să i te deschizi. Dar nu forțează nota…dacă tu nu vrei și mai mult…mereu și mai mult…în relația cu el…

E foarte atent, e calm, e abisal de concentrat dar îl enervează impostura.

Orice ton fals, orice bravadă prostească, orice mitocănie…sunt neprietene cu sine.

Dacă nu ți le reproșează…nu înseamnă că ți le acceptă. Iar dacă tace vizavi de ele…înseamnă că le consideră atât de penibile…încât nu mai are rost să își bată capul cu ele…

Noi doi vorbim despre orice, fără tabuuri. Bune sau rele, tâmpite sau scabroase…le discutăm cu cuviință.

Și de aici, pe fiecare zi, am trăit o libertate interioară din ce în ce mai mare…tocmai pentru că pot, cu o anume persoană, să vorbesc despre tot ce îmi trece prin cap…fără însă a sări calul. Fără a uita că el e un om duhovnicesc uluitor…iar eu: ucenicul său

Ucenicul său…iar nu unul care se trage de șireturi cu el

Și cred că ceea ce îi place Fericitului Ilie la mine e tocmai spontaneitatea mea năvalnică și dorința mea neobosită de lucruri noi, de noi experiențe.

El știe că eu sunt gata oricând să încep un nou proiect, să mă apuc de o nouă știință, să aprofundez un domeniu care nu mi-e propriu…dacă cineva mă ajută în acest sens.

Pentru că la fel este și el: vrea să fie ajutat să înțeleagă, vrea să fie dus spre noi înțelegeri, vrea să fie pus în contact cu tot ce e nou în știință, cultură, tehnologie, realitate.

Și el îmi vorbește din toată ființa lui, din toată experiența lui…din toată această imensă sinteză, atât de echilibrată și de variată în cuprindere, care e personalitatea sa unică.


[3] Un blog românesc dedicat lui: http://cuvseraphimrose.wordpress.com/.

Did you like this? Share it: