Prima parte…și a doua.

***

„nici Facerea dintru început nu a fost fără Duhul”, p. 63/ „Treimea dă viață”, p. 65/ „Preștiința tuturor lucrurilor se află în Dumnezeu, [iar El] este cunoscător și al celor ascunse”, Ibidem, ale inimilor noastre/ întreaga Treime ne mustră, p. 69/

*

Despre Antihrist, p. 71/ Paracletul, p. 73/ Anania și Safira, p. 75/ „hulirea Duhului Sfânt și păcătuirea față de Dumnezeu reprezintă aceeași vină de ispășit”, p. 77/ Sfântul Duh în Scriptură, Ibidem/

*

„Mă voi închina așadar Tatălui, mă voi închina Fiului, mă voi închina Sfântului Duh, cu una și aceeași cinstire”, p. 79.

În textul latin e vorba de adorare (adorabo)…Însă traducătorul român a vrut să sublinieze adorarea în acțiune…care e închinarea ca gest total al persoanei noastre.

*

„atunci când ne închinăm [tot despre adorare e vorba în textul original n.n.] Tatălui, avem credința că ne închinăm deopotrivă și Fiului și Sfântului Duh”, p. 81/ „omul lui Dumnezeu” a fost un titlu primit de Moise, Ilie, Pavel, p. 83/ creștinul trebuie să fim om duhovnicesc, Ibidem/ nu trebuie să presupunem în Treime o creație, Ibidem/

*

Cartea a 4-a din Cărticele de învățătură…s-a pierdut în întregime, p. 85/ În cartea a 5-a se discută Crezul, începând de la p. a 85-a a ed. de față/ Omnipotentem// Atotputernic // Atotțiitor, p. 86-87/ „Tatăl Fiului, căci nimeni nu e tată fără fiu”, p. 87/

*

Fiul, „rămânând Dumnezeu, S-a făcut om, ca să poată fi oamenilor spre vedere și învățătură și mântuire; căci altfel dumnezeirea nu putea fi înțeleasă de către oameni decât prin luarea unui trup văzut”, p. 89/ „dacă întruparea [Fiului] este neadevărată, neadevărată va fi și mântuirea pentru oameni”, făcută în persoana Sa divino-umană, p. 91/ mărturii evanghelice despre divino-umanitatea Sa, Ibidem/

*

„unii eretici, amăgiți de înșelăciuni diavolești (daemoniacis fraudibus), trăncănesc despre tot felul de hristoși”, p. 92-93/ Duhul Sfânt, „Care a purces de la Tatăl” (Qui de Patre procedit”, p. 94-95/ „regula credinței” // „regulam fidei”, p. 96-97/

*

„Dacă iudeul te îndeamnă să crezi că Hristos nu este Fiul lui Dumnezeu, să-ți fie ție ca un vrăjmaș de înfruntat, ori de ocolit, dacă-ți lipsește priceperea” să îl combați din punct de vedere teologic iar „dacă vreun eretic, în chip de creștin, ți-ar arăta pe Hristos ca pe o făptură sau ar vrea să te convingă că Duhul Sfânt este străin de slava Tatălui și a Fiului, să fie pentru tine ca un păgân și vameș”, p. 97.

*

„Fericita Treime” // „Beatae Trinitatis”, p. 98-99/ „Sfânta Biserică Universală” // „Sanctam Ecclesiam Catholicam”, Ibidem/ Biserica este „soborul/ adunarea (congregatio) tuturor Sfinților”, Ibidem/ Din Biserică fac parte toți Sfinții pământului cât și Puterile cerești, cf. Colos. 1, 20, p. 99/

*

Și după ce vorbește despre Biserica una și universală, care îi cuprinde pe toți Sfinții pământului, Sfântul Niceta se referă apoi la „aliae pseudo-ecclesiae” [alte pseudo-biserici], p. 98, ale timpului său și anume: biserica maniheică, catafrigiană și marcionită…dar și la alți „haereticorum” și „schismaticorum”, p. 98, care nu aveau de-a face cu Biserica.

*

Și pe acele pseudo-bisericile amintite și pe cele schismatice, autorul nostru le declară fără comuniune cu Biserica, pentru că „acestea nu mai sunt Biserici sfinte de vreme ce, [fiind] stăpânite de învățături diavolești, cred altfel, făptuiesc altfel de cum a poruncit Domnul Hristos, altfel de cum au lăsat Apostolii”, p. 99-101.

*

În Sfântul Botez se primește iertarea tuturor păcatelor anterioare, p. 101/ Prin Botez omul se renaște, pentru că „omul se face mai nevinovat [plus innocens] și mai curat [purus] decât se naște din pântecele mamei lui”, p. 100-101/ motivul pentru care Domnul S-a întrupat: „pentru aceasta a luat trup omenesc Hristos, ca să acorde ființei noastre muritoare împărtășirea din viața veșnică [vitae perpetuae]”, Ibidem.

*

„Sunt însă mulți eretici care strică credința în înviere, pretinzând doar mântuirea sufletului, negând învierea trupului”, p. 101/ „Să știți că noi suntem din două firi, adică din trup și suflet. Iar trupul este muritor, pe când sufletul nemuritor. Când omul părăsește această viață, nu sufletul moare, ci numai trupul, părăsit de suflet; și, în vreme ce trupul putrezește în mormânt, sufletul se păstrează [trăiește, e viu n.n.], fie în loc de lumină, fie în loc de tristețe, după purtarea sa [din timpul vieții n.n.], astfel încât, în ziua venirii Domnului din cer, când va veni cu Îngerii Lui sfinți, înviind pe toți [oamenii], vor fi chemate și sufletele în trupuri și se va face și osebirea dreaptă [dreaptă separare n.n.] a celor buni și a celor răi”, p. 103/

*

Rai și Iad, p. 103/ „trupurile înviate ale Sfinților nu mai știu de durere, nu se mai tem de moarte”, p. 105/ viața veșnică e doar a celor Sfinți și de ea nu vor avea parte „nici păgânul, nici iudeul necredincios, dar nici creștinul robit relelor și nelegiuirilor, căci [ea] s-a pregătit numai celor credincioși și trăitori în curăție”, p. 105/

Did you like this? Share it: