Sfântul Varlaam al Moldovei, Predică la Duminica a 5-a din Postul Mare

Am diortosit textul predicii conform ediției: [Sfântul] Varlaam al Moldovei, Carte românească de învățătură: [la] Dumenecile preste an și la Praznice împărătești și la Svenți mari, ed. îngrijită și glosar de Stela Toma, prefață și studiu de Dan Zamfirescu, vol. II, Ed. Roza Vânturilor, București, 2011, p. 45-50.

 ***

Evanghelia de la Marcu 10, 32-45:

Într-acea vreme [îi] luă Iisus pe cei 12 și începu să le grăiască lor despre cele ce aveau să fie/ să se petreacă cu El: „Că iată ne suim în Ierusalim, și Fiul omului va fi dat arhiereilor și cărturarilor[1], și-L vor osândi pe El spre moarte, și-L vor da pe El limbilor/ neamurilor/ popoarele păgâne, și-și vor bate gioc/ joc de El, și-L vor răni pe El, și-L vor șchiuopi/ schingiui pe El, și-L vor ucide pe El și a treia zi va învia”.

Și înaintea Lui veniră Iacov și Ioan, feciorii/ fiii lui Zevedeu. Și grăiră: „Învățătorule, voia ni-i/ voia noastră este ca ce vom cere [Ție] să ne dai nouă!”.

Iar El spuse: „Ce vroiți să vă dau vouă?”.

Iar ei [Îi] spuseră Lui: „Dă-ne nouă ca unul de-a dreapta Ta, [iar] altul de-a stânga Ta să ședem/ să stăm întru Împărăția Ta!”.

Iar Iisus le spuse lor: „Nu știți ce cereți! Puteți voi să beți paharul pe care-l voi bea Eu, și să vă botezați cu botezul cu care Mă botez Eu?”.

Și ei I-au spus: „Vom putea!”.

Iar Iisus le-a spus lor: „Paharul ce-l voi bea Eu îl veți bea, și cu botezul cu care Mă botez Eu vă veți boteza, dar a ședea/ a sta de-a dreapta sau de-a stânga Mea nu este Mie a da, ci [ele sunt ale] celor [pentru care] sunt gătite[2]/ pregătite”.

Iar dacă auziră cei zece [aceste cuvinte ale Domnului], începură a nu îngădui/ a-i certa pe Iacov și Ioan.

Dar Iisus îi chemă pe dânșii și le spuse lor: „Știți că cei ce domnesc peste limbi/ peste neamuri[3]îi biruiesc/ îi stăpânesc cu nușii/ pe dânșii, și cei mai mare oblăduiesc lor/ și cei mai mari îi conduc pe ei.

Dar între voi să nu fie așa.

Ci cel ce va vrea să fie mai mare între voi, [acela] să vă fie vouă slugă.

Și cel ce va vrea între voi să fie mai den-nainte/ întâiul/ în frunte, [acela] să vă fie vouă rob.

Că[ci] și Fiul omului n-a venit ca să I Se slujească Lui, ci ca să slujească și să-Și dea viața pentru izbăvirea a mulți”.

[Iar] înțelesul/ tâlcuirea acestei Evanghelii aceasta este:

Întâi [de toate], în această Sfântă Evanghelie Domnul Hristos le spune/ le vorbește Ucenicilor Săi despre Muncile/ Patimile [Sale] și despre Moartea Sa.

Căci era lucru de necrezut între ei, ca un mare om ca Acela, atât de puternic întru ciudese/ întru minuni, atât de înțelept, atât de Sfânt și de nevinovat, [ar fi putut] să moară cu [o] moarte grea și grozavă/ îngrozitoare ca aceea [a crucificării].

Fapt pentru care unii se vor sminti, până la a spune că [Iisus Hristos] nu a fost Fiul lui Dumnezeu. Așa după cum s-a spus/ după cum s-au petrecut lucrurile. [Iar] alții s-au lepădat de El [văzându-L răstignit], ca de un om ce nu are putere.

[Și] din aceste motiv le pomenește adesea despre moartea Sa: ca ei să știe/ să cunoască că El Însuși le-a spus despre ea și că El Însuși a vrut-o/ a acceptat-o.

[Căci] nu pentru vreo neputință/ nu pentru că era slab sau pentru vreo silă/ silire [a Lui], pe care ar fi slobozit-o/ ar fi pus-o la cale jidovii asupra Sa, [a murit pe Cruce].

Ci pentru această tocmeală[4]/ pentru acest plan [dumnezeiesc]: [ca] să se înțeleagă că munca/ patima/ pătimirea/ crucificarea și moartea Măriei Sale este svătuită/ dorită/ acceptată pentru răscumpărarea a toată lumea.

Pentru aceasta Hristos le pomenea adesea despre munca/ patima și moartea Sa.

[Căci] nu numai acum, [când] mergeau spre Ierusalim, [le-a amintit despre ele], ci și atunci când l-a izbăvit pe omul acela care se îndrăcea în lună nouă/ la lună plină/ pe lunatic.

[Căci] dacă scoase dracul din el, când toți oamenii se mirau de acea putere mare a Lui, și unul către altul să ciudiia/ se minunau/, a spus către Ucenicii Săi: „Puneți în urechile voastre acestea, că Fiul omului va fi dat în mâini de oameni/ în mâinile oamenilor” [Mc. 9, 31].

[Ca și] cum ar spune: Am mare laudă de la oameni dar nu-Mi pun în ea nicio nădejde. Căci știu ce Mă va tâmpina/ ce Mă va aștepta din partea lor. Câte batjocuri[5], și câte ocări și munci [și], mai apoi, moarte rea și cumplită.

Așadar, după acea împărăție și slavă pe care o arată [odată] cu schimbarea feței [Sale] în Muntele Thavorului/ Taborului, le vorbește îndată despre Moartea Sa Ucenicilor [Săi]: Fiul omului așa are a păți/ a pătimi de la oameni ca și Ioan Crăstitel/ Botezătorul [Mt. 17, 12-13].

Iar când Îi urau ca unui împărat și-L slăveau [pe El], încât Îl numeau împărat și Mesia și fiul lui David [Mt. 21, 9, 15; Mc. 11, 9-10; Lc. 19, 38; In. 12, 13, 15-16], atunci Măria Sa plângea [pentru] cetatea în care avea să fie ucis [Lc. 19, 41-44].

[Iar] aici Domnul ne învață ca binele și slava acestei lumi ca râs și ca sminteală[6] să o avem/ să o socotim.

Căci Înțeleptul a spus: „Râsului i-am spus amăgire[7] și veseliei i-am spus: ce mă amăgești în deșert?” [Eccl. 2, 2].

Căci binele acestei lumi e numai unul schimbător. Și acesta ne duce/ ne face pe noi de uităm tocmala/ rânduiala și premeneala/ înnoirea lumii[8], bolile[9] și moartea [și], mai apoi, și giudețul/ judecata lui Dumnezeu.

În al doilea rând, [Evanghelia de față ne] arată că de nu ne vom îndrepta din Lege și din cuvântul lui Dumnezeu prin obicina/ deprinderea creștinească, mai ocăiți/ mai chinuiți ca noi alții nu pot fi.

Căci Domnul Hristos nici semințiilor/ neamurilor Sale[10], care erau de-un sânge cu El, n-a vrut să le dea în dar slava Sa, [adică] fără de slujbă/ de slujire [dreaptă] și fără de nevoință [ascetică].

Căci Iacov și Ioan[11], pentru că erau de un sânge și de o seminție/ de un neam cu Hristos, cerșură/ cerură locul cel mai de cinste întru Împărăția Fratelui lor.

De aceea spuseră: „Dă-ne nouă ca unul de-a dreapta, [iar] altul de-a stânga să ședem/ să stăm întru Împărăția Ta!”.

[Însă] acestora Domnul le răspunse că acea cinste și acea mărire nu merg după sânge/ nu li se dă pentru că sunt rude de sânge cu El. [Ci moștenirea Împărăției Sale] se dă după slujbă/ după slujirea [personală] și după voia lui Dumnezeu, cu judecată dreaptă și înțeleaptă.

Adică nu se cuvine ca nimic să se facă după sânge/ după legătura de sânge și după prieteșug/ după relația de prietenie.

Căci și un împărat când trebuie să stea la un meidean/ la un loc deschis…și înaintea lui aleargă/ se întrec [în măiestria militară] voinicii/ vitejii [lui], unii cu halcă/ cu spadă [iar] alții cu sigeată/ săgeată…pentru izbânda/ victoria lor stau de față și stemele, adică cununile [pe care trebuie să le primească aceștia].

Iar împăratul [e pregătit] să dea [cununile] celor ce vor izbândi/ vor ieși învingători [în întrecerile militare].

[Și dacă] în acel ceas [al întrecerilor] ar veni anume prieteni [ai săi], din cei dragi [pentru el] și ar spune: „Dă-ne nouă aceste cununi!”…împăratul le-ar răspunde: „Nu este mie să le dau pe acestea, căci ele sunt pentru cei care se vor nevoi să câștige acest război”.

Așea/ astfel/ de aceea și Domnul Hristos a rostit această judecată: „Voi, feciorii lui Zevedei, paharul Meu îl veți bea, și cu botezul Meu vă veți boteza; munciți/ chinuiți veți fi de vă veți boteza în sângele vostru și paharul morții îl veți bea pentru Mine. Însă dacă se va afla/ dacă va fi altcineva cu mai multe fapte bune [decât voi] și [va suferi] munci mai mari pentru numele Meu în comparație cu voi, atunci acela va fi mai mare decât voi [în Împărăția Mea]”.

Evanghelistul Matei scrie că a venit și maica feciorilor lui Zevedeu, [mama] lui Iacov și a lui Ioan, de s-a rugat lui Hristos pentru fiii ei [Mt. 20, 20]. [Adică ca ei] să șadă/ să stea unul de-a dreapta, [și] altul de-a stânga întru Împărăția Lui [Mt. 20, 21].

Căci lor li se părea că dacă Hristos merge la Ierusalim, [atunci] va sta/ va fi ales împărat a toată lumea. [De aceea dorea] ca să fie și ea, alături de feciorii ei, mare și slăvită și cinstită de oameni.

Și pentru acea împărăție lumească/ pentru ideea lor de împărăție lumească, pentru aceea le-a spus Hristos: „Nu știți ce cereți!”.

În al treilea rând, dacă nu ne implicăm îndeajuns de mult în trebele/ treburile/ nevoile/ aspirațiile trupului și ale sufletului nostru, nu știm/ nu cunoaștem ce ne este nouă mai de folos, [adică nu știm] binele nostru cel adevărat.

[Și se petrece cu noi] așa cum spune Domnul Hristos: „nu știți ce cereți”.

[Căci] uneori ne pare/ ni se pare că avem nevoie de bine și de sănătate și ne rugăm Domnului pentru ele…iar prin ele noi înșine ne ucidem/ ne facem rău.

Alteori ni se pare că priim/ că ne îngrijim de aproapele nostru dar, [de fapt], noi ne îngrijim de noi înșine.

Alteori ni se pare că pohta/ pofta și cererea/ rugăciunea noastră ne aduc năroc/ noroc și voie veghiată/ o grijă față de sine, dar ele ne aduc otravă de moarte.

[De aceea], cu adevărat/ pe drept cuvânt, avem o pohtă/ o dorință și o vrere/ o voință smintite/ pervertite/ învățate să tindă spre rău și nu spre bine.

[Iar] de nu vom asculta de Învățătorul [nostru] și [de] povața/ învățătura noastră, [adică] de Domnul Hristos și de Trimișii/ Apostolii Măriei Sale, foarte rău ne vom sminti/ perverti.

Căci iată că și Sângur/ Însuși Domnul Hristos ne spune că [El] n-a venit [ca] să-I slujească alții, ci [pentru] ca El să slujească altora. Și nu numai să [le] slujască, [dar] să și moară pentru cei pe care îi va sluji.

Iar dacă El atât de mult s-a smerit, oare i-au stricat/ a pierdut ceva? Iar noi, dacă ne vom smeri, oare ne va strica ceva/ vom pierde ceva anume?

Căci pentru aceasta a făcut Hristos [acest lucru]: ca să ne arate [nouă] calea cea de sus. Ca, prin plecarea Sa [de la noi la cer], să ne fie tuturor chip/ pildă de umilință.

Pentru aceea să ne pocăim de/ pentru păcatele noastre [și] să nu cădem în oceință/ în deznădejde, măcar/ chiar dacă [păcatele noastre] ar fi multe cât nisipul mării!

Că[ci] nu este niciun păcat care să biruiască mila lui Dumnezeu. Și nu e nicio greșeală care să nu se ierte prin pocăință. [Fiindcă] Dumnezeu primește pocăința hiecui celuia/ fiecăruia care se pocăiește.

Deci [trebuie] numai să ne întoarcem, cu toată inima, și să ne pocăim de faptele noastre pe care le facem dzua/ ziua și noaptea, și să ne grijim/ îngrijim de sufletele noastre.

[Și așa după] cum va îngădui/ va dori Dumnezeu, [după] cum vom agonisi spăseniia/ mântuirea noastră, [după] cum vom face lucru/ fapte [de pocăință], [în aceeași măsură] va grăi către noi și Dumnezeu: „Veniți, blagosloviții/ binecuvântații Părintelui Meu, de ocinați/ de moșteniți Împărăția aceea, pe care v-am gătit/ pregătit-o vouă mainte/ mai înainte de începutul lumiei/ lumii!” [Mt. 25, 34].

[Pe] care noi toți să o dobândim, pentru mila Domnului și Dumnezeului nostru, Căruia fie-I slava și mărirea întru veci nesvârșiți/ nesfârșiți și netrecuți. Amin.

---