Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Date: 5 aprilie, 2012

Sfântul Varlaam al Moldovei, Predică la Sâmbăta lui Lazăr

Am diortosit textul predicii conform ediției: [Sfântul] Varlaam al Moldovei, Carte românească de învățătură: [la] Dumenecile preste an și la Praznice împărătești și la Svenți mari, ed. îngrijită și glosar de Stela Toma, prefață și studiu de Dan Zamfirescu, vol. II, Ed. Roza Vânturilor, București, 2011, p. 50-55.

***

Învățătură la Sâmbăta lui Lazăr.

Despre învierea lui și despre puterea dumnezeiască a lui Hristos

Când a vrut Milostivul și Întru-tot-bunul Dumnezeu de a Se pogorî[1] din cer pe pământ, ca să izbăvească rodul/ neamul omenesc din robia diavolului și din munca Iadului, atunci Domnul Hristos a început a[-i] învăța pe oameni în lume, cum [că] cei milostivi vor fi fericiți [Mt. 5, 7], iar cei nemilostivi și nemiluitori vor fi ocărâți și batgiocuriți/ batjocoriți [Mt. 25, 41]. Cum [că] pe cei mândri și măreți îi va smeri, iar [pe] cei smeriți și plecați/ ascultători [Lui] îi va înălța [Lc. 1, 52; 18, 14].

Și pentru aceia și ciudese/ minuni mari și minunate a făcut în lume: a tămăduit bolnavi, a gonit draci din oameni, pe ologi i-a făcut cu picioare, pe orbi cu ochi. Oprea vântul, marea o alina, umbla pe mare ca pe uscat, pe morți îi învia…

Și între multele ciudese/ minuni pe care le-a făcut Domnul nostru Iisus Hristos este mare și minunată și aceasta, pe care a făcut-o astăzi.

O minune dintre acela care din veci nu s-a văzut, nici nu s-a auzit [de către cineva].

Căci Lazăr a fost mort și putred și împuțit/ în descompunere de patru zile…

[Era] în groapă, îngropat…

Iar astăzi…Domnul Hristos l-a învis/ înviat din morți.

Căci un lucru ca acesta s-a făcut astăzi, ce nime nicedănăoară/ pe care nimeni niciodată nu l-a văzut, nici nu l-a auzit.

Pentru aceea, iubiții mei[2] creștini, astăzi suntem chemați de [către] Lazăr, prietenul[3] lui Hristos, ca să vedem taină minunată: cum învise/ învie un mort de patru zile!

Cum se arată viu degrab[4], după ce a fost mort și împuțit.

Cum nu a putut moartea și Iadul să-l oprească, ce de sârg/ ci de îndată a ieșit [din mormânt la auzul] cuvântului lui Dumnezeu și [s-a făcut] întreg și sănătos ca mainte/ ca mai înainte.

Pentru aceea, ascultați și povestea/ relatarea Sfintei Evanghelii [de azi] [In. 11, 1-45], care spune de/ vorbește despre învierea lui.

[Și ea] dzice așea/ spune acestea:

Era un om oarecare/ anume, pe care-l chema Lazar/ Lazăr, dintr-un sat ce se cheamă/ numește Vithania/ Betania.

Din care sat erau și Maria și Martha, surorile lui.

Și în vreme ce să războli/ în vremea în care se îmbolnăvi Lazăr, surorile lui trimiseră oameni la Hristos cu aceste cuvinte și [Îi] spuseră: „Doamne, Lazăr, cel ce Te iubește și pentru-aceea și Tu îl iubești [pe el], acmu s-au războlit/ acum s-a îmbolnăvit/ e bolnav. Deci, [așa] cum [îi] tămăduiești pe alții care [Îți] sunt străini, așea/ așa vino de[-l] tămăduiește și pe prietenul Tău, pe Lazăr”.

Iar Domnul Hristos [le] spuse: „Această boală nu este spre moarte, ci-i spre slava lui Dumnezeu. Pentru ca să se arate puterea lui Dumnezeu pentru/ prin ea”.

Și dacă auzi Hristos că Lazăr s-a îmbolnăvit, atunci petrecu/ merse acolo, în acel loc, care era [la depărtare] de două zile.

După aceea le spuse Ucenicilor Săi: „Blemați iară în jidovi/ Mergeți iarăși printre jidovi/ evrei”.

Căci jidovii/ evreii, ca niște zavistnici/ pizmași/ geloși ce erau, căutau să-L ucidă pe Hristos.

Iar Sfinția Sa fugise din mânule/ mâinile lor și trecuse de ceia/ de cealaltă parte de Iordan, unde fusese mai înainte Ioann…de boteza.

Acolo a petrecut/ a stat două zile…căci ca un Dumnezeu ce era…știa că Lazăr va muri.

Pentru aceea [Domnul] așteptă acele două zile: ca să fie îngropat Lazăr. Și [apoi] să facă o minune și mai minunată/ și mai mare.

Căci dacă îl tămăduia/ îl vindeca de boală, ar fi fost o minune puțină/ prea mică. Dar dacă-l învia din morți, [atunci] Sfinția Sa se arăta Puternic și Mare biruitor și Împărat [asupra] morții.

Și de aceea nu merse mai înainte cu patru zile. [Pentru] ca să se arate [faptul] că săvai/ căci chiar [dacă] trupul omului, dacă moare, să rășchiră/ se împrăștie în patru stihii/ în cele patru laturi ale lumii, Dumnezeu însă poate să-l strângă iarăși într-una/ la un loc. Așa cum a făcut cu Lazăr.

[Fapt pentru care] a spus după aceea Ucenicilor Săi: „Lazăr, priiatinul/ prietenul nostru, a adormit!”.

Nu [le] spuse c-a murit…ci: „a adormit”.

Căci că/ pentru că Scriptura spune c-a murit [despre] păcătos și necrednicios. Căci acela se duce în muncile de veci

Și pentru că mărg/ merg în munci și în pedepse, de aceea spune [Scriptura] c-a murit.

Dar ar fi fost mai bine să nu fi fost viu pe lume [unul ca acesta, care merge în Iad].

Iar [despre] Drepți, pentru că merg la bine și în viața de veci, [de aceea Scriptura] spune [despre ei] c-au adormit.

Pentru-aceea și Hristos a spus despre moartea lui Lazăr [că ea este] adormire.

Iar Ucenicilor li s-a părut că le spune despre adormire [în relație] cu somnul. De aceea răspunseră: „Doamne, dacă a adormit, iarăși se va scula?”.

[Și] atunci, dacă Domnul Hristos văzu că [ei] nu pricep/ nu înțeleg cuvântul Lui, le spunse iarăși/ din nou: „Lazăr a murit…și Mă bucur pentru voi. Nu mă bucur pentru faptul că Lazăr a murit…ci Mă bucur pentru voi, Ucenicii Mei, că veți vedea ciudesă/ minune și veți crede [în ea].

Veți vedea chipul/ modul învierii Mele și veți crede că Eu sunt Dumnezeu.

Veți vedea cum numai cu un cuvânt va învia mortul, și vă veți adeveri/ vă veți încredința că Eu Însumi pe Mine Mă voi învia…și glasul Meu [îl] vor auzi morții în ziua de apoi…și se vor scula din gropi/ din morminte.

Pentru voi Mă bucur, Ucenicii Mei, că veți vedea cum nu îl va putea opri groapa pe Lazăr.

Veți vedea cum moartea nu va putea să stea împotriva învățăturii Mele.

Mă bucur pentru voi…pentru că o să înțelegeți că Eu nu am fost acolo…și, [cu toate acestea, Eu] știu de moartea lui Lazăr”.

Cum dzise/ cu alte cuvinte, Hristos n-a fost acolo [după umanitatea Sa]…dar ca Dumnezeu este[5] necuprins și nu există loc care să-L poată încăpea/ cuprinde.

El este în toată lumea!

În tot locul este…

Unde-L caoți/ cauți, acolo iaste/ acolo Îl găsești.

Unde-L cerci/ unde cercetezi despre El, acolo-L afli.

În tot cerul, în tot pământul, în toată marea, în toate faptele/ creaturile, în orașe, în sate, în orice loc vei voi și [ori]unde-L vei căuta, acolo-L vei afla.

Atunci cum spune Hristos că n-a fost acolo?

Domnul nostru Iisus Hristos a fost îndoit, adică a avut două firi: dumnezeiască și omenească.

A fost om deplin/ desăvârșit și Dumnezeu deplin/ desăvârșit.

Și lui Dumnezeu [Îi] iaste tocmala/ Îi este firesc să fie în tot locul. Iar omului îi este firesc să fie când într-un loc, când în altul.

Pentru aceea, Hristos, ca Dumnezeu, era în tot locul…[adică] și în Vithania…și în casa lui Lazăr. Dar ca om nu era acolo, după cum nici Ucenicii Săi nu erau.

De aceea a venit Hristos în Vithania, acolo unde Lazăr era mort de patru zile și îngropat în groapă.

Iar Vithania/ Betania era aproape de Ierusalim…

Și mulți jidovi se adunaseră pentru ca să le mângâie pe Martha și pe Maria…pentru moartea frăține-său/ fratelui lor, a lui Lazăr.

Iar dacă S-a apropiat Hristos…și știu/ află Maria și sora ei Martha, îndată s-au sculat și au ieșit înaintea Lui.

Și dacă-L văzură, [atunci] căzură la picioarele Lui…de [I] Se închinară…și grăiau cu lacrimi [și] spuneau: „Doamne, de-ai fi fost aici, n-ar fi mort fratele nostru. Dar și acum știm, că orice vei cere de la Dumnezeu, Dumnezeu Îți va da Ție”.

Și Hristos le spuse lor: „Fratele vostru va învia!”.

Iar Martha spuse: „Știu, Doamne, că va învia. Căci atunci va să învie toți morții, în ziua cea de apoi”.

Hristos [însă] grăi către dânsa și spuse: „Eu sunt învierea și viața. Învierea sunt căci cu dzisa/ prin cuvântul Meu vor învia morții cei din veci. Iar viață [sunt], căci cu puterea Mea sunt vii toate câte sămt/ sunt.

Și cel ce va crede în Mine, chiar dacă va muri trupește, nu se va teme de moartea sufletului. Adică de muncă[6].

Și cel care va fi viu și va crede în Mine, [acela] nu va muri în veci.

Cu adevărat, Martho, a murit fratele tău…

Dar dacă vei crede în Mene/ în Mine, nu te vei teme că va fi mort de tot [și] în munci.

Crezi acum ce-ți spun Eu [ție], Martho?”.

Atunci Martha a răspuns și a spus: „Cred, Doamne! Și eu am crezut că Tu ești Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Cel care ai venit în lume și îmbli/ umbli pe pământ și nimeni nu Te cunoaște”.

Iar Domnul Hristos, dacă le văzu pe Martha și pe Maria plângând…și pe toți care se adunaseră acolo…să oțărî/ Se întristă întru Sine și spuse: „Unde l[-ați] îngropat pe Lazăr?”.

Și oare nu știa [El] groapa lui Lazăr, Cel care a știut și când a murit? [Dar] nu a întrebat [pentru că] nu știa [groapa], ci pentru ca să îi facă pe toți să meargă [împreună] cu El.

Să-L petreacă/ însoțească până la groapă, [ca toți] să vadă ciudesa/ minunea pe care avea să o facă.

Și dacă îi întrebă unde l-au îngropat…ei [imediat] Îi spuseră: „Doamne, vino de vezi unde-i îngropat!”.

Atunci Hristos lăcrămă/ lăcrimă…

Căci era om deplin, cu trup ca și noi…

Pentru-aceea lăcrimă și Se întristă pentru moartea prietenului Său, a lui Lazăr…

Iar dacă veni la groapă, suspină întru Sine și zise: „Luați piatra!”.

Și oare nu putea Hristos să ia piatra și să o ridice cu puterea Sa? Sfinția Sa putea să facă și aceasta…

Însă pentru aceea le-a spus lor să o ridice: ca atunci când îi va întreba alți oameni: ați văzut cu ochii voștri?, ei să spună: cu mâinile noastre am ridicat piatra.

Iar când Hristos a spus/ a poruncit să fie ridicată piatra…Martha a grăit: „Doamne, poate că s-a și împuțit…Căci, iată, sunt patru zile de când este îngropat”.

Și iar i-a spus ei Hristos: „Au nu ți-am spus Eu că, de vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu? Au nu ți-am spus că Eu sunt Dumnezeu și poci/ pot să înviu/ să înviez pe fratele tău? Și nu numai pe fratele tău, care este împuțit de patru zile în groapă, ci și pe morții care sunt morți din veci și sunt numai țărână. Și pe aceia pot să-i înviu/ să îi înviez”.

Acestea dacă spuse Hristos…și dacă luară piatra de pe groapă…atunci [El] Își ridică ochii Săi în sus, către cer și spuse: „Îți mulțumesc Ție, Părinte, că Mă ascultași/ asculți! Că[ci] Eu știu că în toate pururea/ în veci Mă asculți. Și pentru noroadele/ mulțimile care stau aici spun acestea, ca [ele] să creadă că Tu M-ai trimis”.

Și după aceea [Hristos] strigă cu glas mare și spuse: „Lazăre, ieși afară!”.

[Și], o, minune și puterea lui Dumnezeu!

Nu spuse: scoală sau înviază…sau ridică-te din morți…ci, ca în viu grai/ la modul cel mai firesc: „Ieși afară, Lazăre!”.

Și îndată ieși mortul înfășat/ legat peste mâini și peste picioare. Iar fața lui era legată/ acoperită cu o pândză supțire/ pânză subțire.

Atunci le spuse lor Hristos: „Dezlegați-l și lăsați-l să se ducă/ să meargă! Voi, cu mâinile voastre dezlegați-l, ca să nu spuneți mai apoi că am înviat pe altul.

Dezlegați-l pe el…pentru că este înfășat/ înfășurat [cu pânză așa după] cum l-ați îngropat.

Dezlegați-l pe el ca să meargă unde va dori, să umble cu picioarele pe pământ, ca să vadă pe Cel ce l-a făcut pe el, pe Cel ce l-a înviat pe el, să își vadă surorile, care l-au plâns…și să vadă mulțimea de oameni”.

[Și] mulți dintre jidovii ce erau acolo crezură în Hristos…

Căci văzuseră ce a făcut [El].

Iar alții dintre ei se duseră de spuseră jidovilor toate câte făcuse Hristos [acolo].

Deci tocmala/ rânduiala/ semnificația acestui sfânt praznic de astăzi aceasta este, [cea] pe care ați auzit-o, iubiții mei creștini!

Însă/ încă puținel cuvânt mai ascultați, cu toată osârdia, ca să luați deplină plată de la Dumnezeu pentru truda voastră[7].

Acest Lazăr, pe care l-a înviat astăzi Hristos, scrie Sfânta Scriptură despre dânsul, că a fost feciorul unui fariseu, pe care l-a chemat Simon…și el a fost foarte drag lui Hristos pentru blândețele lui și pentru credința pe care o avea către Hristos.

Iar jidovii, ca niște răi și zavistnici/ dușmănoși ce erau, dacă văzură că din cauza lui Lazăr mulți credeau în Hristos, făcură svat/ sfat [ca] să[-l] ucigă/ ucidă și pe Lazăr.

Iar el, dacă prinse de veste/ dacă află svatul/ sfatul lor, fugi și se duse în ostrovul Chiprului/ Ciprului.

După aceea Apostolii l-au herotonisiră/ hirotonisit pe el [și] l-au pus episcop într-o cetate, care se chema Chitea/ Chitium [astăzi: Larnaca[8]].

Acolo [unde el era episcop] a mers [însăși] Precista/ Prea Curata, când era vie Sfinția sa, și i-a dat un omohor/ omofor, care omofor a fost făcut de însăși mâinile Prea Curatei [Stăpâne].

Iar Lazăr, după ce l-a înviat Hristos, a mai trăit încă 30 de ani în lume, și niciodată n-a râs, aducându-și aminte de amarul morții și de frica muncilor, și nu a spus nimic din Iad.

Și ori Hristos nu l-a lăsat să spună, pentru că sunt prea înfricoșătoare, ori el [le-]a uitat [pe acestea], pe care le văzuse, [din cauza] fricii [celei] mari [pe care o trăise].

Însă noi, o, șerbi/ robilor ai lui Hristos, iată că, prin ajutorul lui Hristos, am trecut Sfântul Post…și ferice de acela ce se va fi nevoit, fără de lene, în acest fel…și care nu a rămas cu vreo vătămare careacumva/ oarecare a păcatelor!

Căci postul este svenție/ sfințire și curăție a sufletului.

Și amar omului aceluia care nu-și va lăsa voia lui [cea rea]…

[Adică] să-și lase mânia. Să-și lase pizma.

Să lase mâncărurile, bețiile, năravurile/ obiceiurile păcatelor.

Să-și lase scumpetea/ scumpătatea[9].

Să postească cu inimă curată și cu dreptate.

Cu milostenie și cu blândețe.

Să-și lepede deasupra sa tarul/ povara/ greutatea păcatelor și să îmble iușor/ să umble ușor/ ușurat la suflet pe calea lui Dumnezeu.

Căci cel ce se încarcă/ se împovărează de sarcină grea pe cale, rămâne și se pustiește pe cale, și are primejdii [din partea] tâlharilor și a fiarelor rele.

Pentru aceea, nevoiți[-vă] să faceți/ să împliniți învățăturile lui Hristos! [Adică] frăția cu ai noștri și cu cei străini. Liubovul/ iubirea pentru vrăjmașii noștri, ferirea de pofte, depărtarea de păcate și lepădarea de răutăți.

[Și] câte lucruri sunt ale lui Dumnezeu și ale spăseniei/ mântuirii noastre, pe acelea să ne nevoim să le facem!

[Pentru] ca să ne spodobească/ învrednicească Domnul Hristos de Împărăția Sa, pe care noi toți să o dobândim, pentru darul și mila Sfinției Sale.

Căruia [I] Se cuvine cinste și laudă și mărire, împreună cu Părintele și cu Duhul Sfânt, acmu/ acum și pururea și întru veci netrecuți și nesvârșiți/ nesfârșiți. Amin.


[1] De a Se întrupa.

[2] În original: miei.

[3] Idem: priiatinul.

[4] Idem: viu de sârg.

[5] Idem: iaste.

[6] De chinul Iadului.

[7] Truda de a asculta predica. Eforturile de răbdare…și de atenție pentru a înțelege cele propovăduite. Pentru că nu suntem spectatori la predică, nu o ascultăm fără să ne implicăm, ci, dimpotrivă, suntem parte constitutivă la crearea ei…și la împlinirea ei în viața noastră.

[9] Adică să nu își mai cumpere lucruri scumpe, luxoase…ci să se învețe cu lucrurile bune calitativ dar care nu sunt la prețuri exorbitante.

Poetul și Poemul

Heidegger consideră poezia (mai precis: locuirea poetică a omului) drept un element constitutiv al ontologiei umane.

În opinia sa, în poet există nescris un mare Poem, din care actualizează uneori fragmente pe care le notează, traduse prin limbă (cu ajutorul limbii), numite poezii sau poeme: „Orice mare poet nu scrie decât pornind de la un unic Poem. […]

Acest Poem al poetului rămâne neexprimat. Niciuna din creațiile poetice [se referă în mod deosebit la Trakl, dar considerațiile sale au caracter de generalitate] luate separat și nici ansamblul lor nu spune tot[1].

Adică, acel unic Poem nu este epuizabil

„Cu toate acestea, fiecare creație poetică în parte vorbește pornind de la întregul acelui Poem și îl rostește pe acesta de fiecare dată[2].

Fiecare poezie este un ciob de oglindă care reflectă întregul. Fiecare poezie reține ceva esențial/ fundamental din gândirea și experiența poetului.

„Deoarece Poemul unic rămâne în spațiul neexprimatului, noi nu putem examina locul său decât încercând – și anume pornind de la ceea ce exprimă prin limbă creațiile poetice considerate separat – să trimitem în acel loc. […]

Localizarea Poemului necesită, la rândul ei, o trecere premergătoare printr-o lămurire a creațiilor poetice luate în parte[3].

Analiza separată a creațiilor poetice trebuie să contureze ansamblul operei poetice și chiar mai mult, al Poemului – adică nu doar ceea ce a exprimat, ci și ceea ce a rămas neexprimat din viziunea unui mare poet.

Ea trebuie să pună în evidență și faldurile nevăzute ale personalității unui poet și…poemele nescrise.

Dialogul care se naște între gândire și creația poetică tinde să scoată la iveală esența limbii, pentru ca muritorii să învețe din nou să locuiască în limbă”[4].

Limba este creată, mlădiată, de poeticitatea gândirii, de poezia din interiorul celui care vede poetic universul (pentru că universul este o poezie plasticizată).

Limba, de la început, nu a fost un instrument de comunicare inexpresiv, dar valențele ei sunt uitate de oamenii abrutizați, fiind recuperate, redescoperite de poet.

Așa încât poetul revelează poezia din el însuși, din semenii săi, din univers și din limbă.

Pentru că structura tuturor este fundamental poetică.

„Dialogul gândirii [noastre] cu creația poetică are de străbătut o cale lungă. El abia a început. […] Acest dialog este pândit de primejdia de a perturba rostirea proprie Poemului, în loc de a-l lăsa să cânte în propria-i netulburare[5]: aceasta când cel care face analiza poemelor, criticul literar în speță (dar și lectorul obișnuit), în loc să asculte cântecul Poemului, în loc să se înscrie și să urmărească matca lui firească, crede că ar fi mai bine să devieze această matcă înspre ce vrea el să spună sau să creadă, chiar dacă e în totală contradicție cu melodia originală.

Se întâmplă când criticii literari se cred sau se visează co-creatori ai marelui Poem, consideră că ar putea să spună mai mult și mai bine decât poetul…

Criticul capătă câteodată impresia că este un demiurg…îl apucă veleitățile demiurgice, uită despre cine trebuie să vorbească…că scrie despre altcineva în analizele sale și nu…despre sine. Dacă vrea să vorbească despre sine, poate scrie jurnale sau propriile sale opere.

De multe ori săvârșește însă o lectură pur personală și subiectivă, care nu mai aude mare lucru din cântecul inițial al poetului. Cu alte cuvinte, poziția sa critică e o paradă de inteligență și de erudiție personală, care nu ține cont de intențiile autorului…

E ca și cum cineva ar vrea să-l interpreteze pe Beethoven, schimbând și… partitura

„Localizarea Poemului este un dialog al gândirii cu creația poetică. Ea nu prezintă nici concepția despre lume a unui poet, nici nu-i cercetează atelierul[6]. Ba da, numai că nu poate să cuprindă totul, nici nu trebuie să se comporte insidios sau să considere că atelierul poetului este o masă de disecție

Dacă nu ar putea deloc să-și reprezinte concepția despre lume a poetului și nu i-ar cerceta atelierul (care poate să destăinuie multe despre Poemul nescris), atunci nici nu ar putea exista un dialog al gândirii cu creația poetică sau ar fi unul reprimat, superficial, monosilabic…

„Localizarea întreprinsă de gândire nu poate decât să-i confere ascultării un caracter interogativ și, în cel mai bun caz, să-i sporească forța meditativă[7].

Heidegger exagerează spre finalul acestei expuneri: rolul poetului și al Poemului său este tocmai de a naște răspunsuri, nu interogații fără sfârșit.

Sau poate vroia să tempereze tocmai falsa părere că oricine și oricum poate da buzna în intimitatea gândirii și a simțirii unui mare poet și poate înțelege totul fără eforturi…

Interogația e începutul gândirii, nu sfârșitul ei.

Poemul nu există ca să ne sporească neliniștile și interogațiile până la…anxietate sau depresie…ci dimpotrivă, pentru a le canaliza spre așezarea lor într-un rost, într-un sens.

Forța meditativă nu se dezvoltă prin acumularea aluvionară de interogații.

În mod cert, Heidegger are de multe ori răspunsuri (nu are numai întrebări și neștiințe), datorită cărora poate să-și urmeze calea, mai departe, în filosofia sa.


[1] Martin Heidegger, Originea operei de artă, Ed. Humanitas, 1995, p. 309-310.

[2] Idem, p. 310.

[3] Ibidem.

[4] Ibidem.

[5] Idem, p. 311.

[6] Ibidem.

[7] Ibidem.

Jurnalism de intimitate

Dacă ești parolist…poți să scrii fără virgule.

Treaba e să ajungi la timp, să îți faci treaba în cât timp de scurt poți, fugitiv…și să rămâi peste timp.

Jonglează cu cuvintele, fă-le să tremure, cutremură-te de tot ce te depășește, nu învârti realitatea printre dește…pentru că e de rău.

Undeva, cândva, ți se va reproșa că ai fost prea intim…adică prea brutal cu unul sau altul…sau prea indiferent…tot cu unul sau cu altul. Cu alții

*

Intimitatea jurnalului e non-jurnalistică.

Acolo te despoi de grimase sterile, de confidențe în jurul unei cafele, de emoții dulcegi…și ești cât se poate de tulburător.

Adevărul brutal tulbură tulburător.

Mai ales pe cei care nu au „viciul” acesta al adevărului.

Pe cei care nu-și spun adevărul nici când se uită în oglindă, nici când mor…nici când se scumpește benzina.

*

Care benzină de viață?

Care adevăr?

Jurnalismul jurnalului e adevăr de intimitate, adevăr nefandosit, pentru urechi subtile…și nu bădărane.

Și acolo contează cum te simți azi, dacă e soare sau nu, dacă ai bani în buzunar sau nu…dacă ești sănătos tun sau nu…

*

Ceea ce m-a amăruit întotdeauna (de la amăruiamăruit la inimă) au fost detaliile suferinței.

Aproape toate jurnalele marilor oameni ai istoriei sunt trase la xerox.

Au fost unul, doi, o mie cărora li s-a pus pata pe ei.

Șicane, dureri prostești, nefericire, tulburări o grămadă…pentru un cuvânt, un poem, un gest, o carte.

Și pe cât oamenii par să fie „indiferenți” la cuvântul scris, la carte…pe atât vor să știe ce ai scris despre ei…cum au apărut ei în cartea ta

*

Nu, nu îi interesează cum arată…cum arată în ochii tăi…ce trebuie să îndrepte în ei…ca să arate mai bine!…

Pe ei îi interesează modul în care i-ai idealizat…modul în care le-ai deformat urâțenia…modul sclipos în care, mințind despre ei, au ieșit spre alții.

„Da’ de ce-a folosit acel cuvânt?! Dar ce-a vrut să spună în fraza aia?!! Arăt eu așa de neam prost, de gâgă…după cum mă descrie el?!!!”.

*

Și de aici, de la ranchiunoasa și nesimțita idealizare de sine, pleacă ideea imaginii de sine.

„Vai, mi-a distrus imaginea!…Ce mă mai fac eu acum, când mi-au dat cu ghioaga în cap…idolului imaginii de sine…și încep să mă văd așa cum sunt eu?

Dar cum ai sperat să fii…decât așa cum ești tu?

De aici penibilul, penibilul grosier: să te chinui o viață să arăți că ești un domno doamnă…o somitate…și apoi să aflăm că ai fost o lepră.

Sau noi să știm că tu ești o lepră…iar tu să vrei să ne convingi că „mai mare lepră decât tine nu există”.

*

Căutăm în jurnale…după propria noastră stare de spirit.

După propria noastră altitudine duhovnicească…sau prăpastie sufletească.

Dacă ne interesează salvarea omului, demnitatea lui, ceea ce importă din viața și opera lui…vedem frumosul, vedem frumosul și din urât, înțelegem…ne înțelegem în postura lui, ne punem în locul lui…

*

De ce-a fost omul compromisurilor? De ce? Pentru ce scop?

Pentru el? Pentru alții?

Ce-a încercat să recupereze? Ce-a încercat să construiască?

Ce a construit…de fapt?

Ce a construit el în mod direct…și nu prin intermediari, nu cu ajutorul altora…ci cu eforturile lui?

*

Una e să vezi o greșeală de tipar…sau o inconsecvență la un necunoscut…și alta e să vezi aceleași lucruri la cineva cu tone de cărți scrise.

Trebuie să te pui în loc…și să vezi dacă poți să suporți faima, gloria, poziția importantă…fără să o iei razna.

Poți să suporți presiunea contestării la fel de mult ca prețuirea exagerată?

*

Jurnalismul intim e despre limite.

Despre limitele pe care ți le impun alții, despre limitele pe care ți le impui tu…despre cum e să te dezlimitezi fără ca mulți să înțeleagă asta.

…și grețosul, bravada, impostura vin…când jurnalismul intim e trădat.

Când vrei să vinzi greble la grădinari…

*

Ah, jurnalismul de intimitate, e ca o rugăciune lungă care se termină când vrei tu…și ca o tăcere lungă pe care o începi când vrei tu!

Sermon on Sunday of the Entrance of the Lord in Jerusalem [2012]

My Beloved,

Today’s feast is a lesson of humility. Lord enters on the donkey foal in Jerusalem, fulfilling thus the prophecy of Zechariah 9, 9…and branches of palms…or of willow…as we have in Romania, are signs of joy for this Emperor paradoxical.

Because He has been shown Himself not as worldly Emperor…but as Emperor of glory, Who is full of humility.

For who can to humiliate so much that He, Who created all that exists?

And how is not the lesson of the entry into Jerusalem a lesson of profound humility, when He teaches us that true glory comes from inner purity and not from the praise of men?

People felt in Him on the Christ

Therefore at John 12, 13, Jesus is „He that cometh in the name of the Lord” and „Emperor of Israel”, the spiritual Emperor of Israel.

And the coming in the name of Lord is one of peace…and of meekness…which we relieve it now…when we confess the Lord as God and man, carrying in our hands the branches of our hearts.

But His entry into Jerusalem, in the city of peace, ever happens in us, if we let Him dwell within us.

If our heart is cleansed of passions and becomes a city of peace…then He comes meek ​​and lowly in us…and shows us, in practical mode, that strength resides in purity…and not in evil.

But what happens…if our heart is a hell?

What we do Him, in our hearts to Christ, if we live in hatred, in cruelty, in fornication?

Nothing mere blaspheme Him and kill Him daily.

This is the motive for that in our reporting at the neighbor, we see continued the reporting at God.

Because we can not be faithful, if we are insensible to those around us.

The Saints Apostles did not understand, than after His glorification, that He fulfilled the prophecy of the Saint Zacharias [Jn. 12, 16].

A motive in plus that we no longer hazard with reference at the fulfillment of the prophecies of Revelation or of Saints…because they fulfill when God wants.

Our attention must to move toward the fact to be a house full of myrrh’s smell [Jn. 12, 3], namely the fruits of repetance.

And our charity should not be made at eyes of the world…but always it must make us windows clear, clean toward God.

Saint Mary, sister of Saint Lazarus, who the fourth day raised from the dead, prepared Him for burial [Jn. 12, 7].

Because of this evening and we enter in preparation for His Death and His Resurrection.

And Deniile (evening services during Passion Week) are liturgical preparations for to relieve all cruelty of humanity opposite to Christ.

For that yesterday and today, and tomorrow…if we want to know the abjection of humanity, we find it here, in the bodies of those who dare to strike Him, spit on Him and crucify Him on the Emperor of glory.

But…and in this consists the salvation of world!…all here we find and the great beauty of the world, in the person of Christ, Who filled at His glory the humanity assumed from Most Pure Virgin Mary.

And we must choose!

In every moment we must choose if we like beauty or if we like stupidity, boorishness, evil, terror, indifference, imposture.

On each day we choose to do something…and what we do that and we are.

So that, to pray the Lord that make us worthy of feeling of His Passion and His Resurrection! As so we grieve divinely…and, then, we enjoy divinely…we move from pain to joy with Him. Amen!

A 84-a zi pentru România

Ce s-a petrecut în București, România și în întreaga lume în cadrul protestelor…pentru România în ultimele 83 de zile: prima zi (13 ianuarie 2012), a doua zi, a treia zi, a patra zi, a cincia zi, a șasea zi, a șaptea zi, a opta zi, a noua zi, a zecea zi, a 11-a, a 12-a zi, a 13-a, a 14-a, a 15-a zi, a 16-a zi, a 17-a zi, a 18-a zi, a 19-a zi, a 20-a zi, a 21-a zi, a 22-a zi, a 23-a zi, a 24-a zi, a 25-a zi, a 26-a zi, a 27-a zi, a 28-a zi, a 29-a zi, a 30-a zi, a 31-a zi, a 32-a zi, a 33-a zi, a 34-a zi, a 35-a zi, a 36-a zi, a 37-a zi, a 38-a zi, a 39-a zi, a 40-a zi, a 41-a zi, a 42-a zi, a 43-a zi, a 44-a zi, a 45-a zi, a 46-a zi, a 47-a zi, a 48-a zi, a 49-a zi, a 50-a zi, a 51-a zi, a 52-a zi, a 53-a zi, a 54-a zi, a 55-a zi, a 56-a zi, a 57-a, a 58-a, a 59-a zi, a 60-a zi, a 61-a zi, a 62-a zi, a 63-a zi, a 64-a zi, a 65-a zi, a 66-a zi, a 67-a zi, a 68-a zi, a 69-a zi, a 70-a zi, a 71-a zi, a 72-a zi, a 73-a zi, a 74-a zi, a 75-a zi, a 76-a zi, a 77-a zi, a 78-a zi, a 79-a zi, a 80-a zi, a 81-a zi, a 82-a zi, a 83-a zi.

  • BAC 2012. Proba la Limba Română e pe 2 iulie 2012. Exemple de subiecte posibile.
  • Cum a acționat Jandarmeria, în mod disproporționat, în timpul protestelor…și câteva exemple de abuzuri.
  • Varujan Vosganian: „Domnule Ungureanu, vă învederez prin prezenta că Varujan Vosganian nu a scos niciodată Cupru Min la vânzare.  Cât despre cifre şi argumente, o să avem prilejul, pe parcursul dezbaterilor la moţiunea privind resurse[le], pe care o vom depune săptămâna viitoare la Senat, să vorbim pe larg. Aşadar, să nu anticipăm”.
  • Un intelectual: „Domnule Tismăneanu, reproșurile împotriva celor 3…și a dumneavoastră vizează osanalizarea bănoasă pe care o practicați vizavi de actuala Putere. Sunt expresia unui dezgust viu față de lipsa dumneavoastră de moralitate. Dacă vă dați demisia din posturile unde v-a pus actuala Putere…nimeni nu vă mai bagă în seamă…Așa că nu sunt campanii de asasinare a imaginii dumneavoastră publice…ci doar un huo din indispoziție”.
  • Răzvan Bărbulescu: „Blonda nu mai iese în Parcul Moghioroş la croşetat şi Ia pus murături, ca să mimeze solidaritatea cu  spărgătorii de seminţe. Solidară cu Prigoană, luptă cu duşmanul pe blog, pentru Capitală”.
  • La 10. 21 în București erau +15 grade Celsius.
  • USL invită creatorii de online să scrie pe viu de la Congres. Romexpo, sâmbătă, 7 aprilie 2012.
  • Victor Ciutacu (Jurnalul Național): „O privatizare cum este cea a Cuprumin, de talia şi importanţa ei, fără un plan ferm de investiţii pe cinci ani, nu există în practica internaţională. Licitaţia cu strigare se preta la spaţiile comerciale aparţinând, pe vremea când FPS avea patrimoniul statului în administrare, fostelor ILF-uri şi, total nefericit, hotelurilor vândute iresponsabil de Ministerul Turismului”.
  • Sorin Oprescu: nu mi-e teamă decât de Ăl de sus…de Dumnezeu…Antena 3. 22. 36/ nu sunt arogant și nu privesc de sus oamenii/„am ars pentru alții” mereu. 22. 38/ mi-a rămas numai onorabilitatea. 22. 39/ „m-am bazat întotdeauna pe inteligența oamenilor”. 20. 40/ am avut relații „instituționale” cu actuala Putere/
  • Idem: „nu mai are nimeni răbdare. Știu cine face…și cine vorbește”. 22. 45. / am muncit…nu am tăiat panglici. 22. 48/ am pregătit foarte bine finala de fotbal 23. 08/ le mulțumesc din nou bucureștenilor…celor care, astă iarnă, m-au ajutat să degajez carosabilul de zăpadă. 23. 10/„politica împinsă la maxim în administrație duce la nebunie”. 23. 14/ n-am putut să fac mai multe parcări/ nu mi-e frică…pentru că am simțit că oamenii sunt lângă mine. 23. 15/
  • Idem: m-am rugat să nu îmi ia Dumnezeu mințile din cauza puterii…și Îi mulțumesc pentru asta. 23. 17/ am reabilitat complet 19 spitale. 23. 20/promisiunea mea pentru bucureșteni este că „îi fac să trăiască în orașul ăsta”. 23. 23/ am operat 7. 880 de oameni ca medic. 23. 25/ „nu știu ce e aia ură foarte bine”. 23. 26/
  • Val Vâlcu: „Politic, Traian Băsescu e un cadavru viu. Căderea în sondaje, din primăvara anului 2010, a fost brutală, totală și definitivă. Românii au avut nevoie de Băsescu și l-au votat. După ce i-a trădat, iar ei l-au citit, nu au de ce să se mai întoarcă la el, așa cum nu te întorci la un aparat defect, după ce l-ai aruncat”.
  • Adrian Năstase: „Justitia este numele de botez al unei persoane nevazatoare care, conform anunturilor unor lideri politici de la putere, trebuie lasata “sa-si faca treaba” in tara. Nu ne este intotdeauna foarte clar ce fel de treaba. Si in interesul cui. Sigur, fiind o persoana cu dizabilitati are dreptul la anumite ajutoare si la un anumit insotitor, de obicei sub acoperirea anonimatului, si care insista sa o treaca strada  Stirbey Voda, dar nu pe trecerea de pietoni”.
  • Andreea Pora (Revista 22): „Decapitarea lui Cristian Preda se înscrie în această logică. PDL, sub înalta îndrumare a Elenei Udrea, a ales între Prigoană şi Preda, între două tipuri de politician. Pentru că mesajul transmis de excludere transcende conflictul punctual legat de strategia pentru Bucureşti, este capitularea partidului în faţa politicii de conjunctură, clientelare, făcută la gura tabloidelor şi a contractelor cu statul”.
  • Idem: „Cu 2 luni înainte de alegeri, PDL nu are candidaţi în 4 sectoare, asta dacă nu cumva defectează şi Onţanu la USL, iar la Primăria Capitalei l-a propus pe Prigoană, copia cu plici a lui Oprescu. La atât se reduce resursa umană marca Udrea, aceste zdrenţe au rămas din prestigiul PDL”.
  • Idem: „Cu egoul umflat până la a se închipui o Margaret Thatcher a României, avidă de putere, în goană după notorietate, cu gesturi excesive şi incapabilă să înţeleagă constrângerile unei poziţii oficiale, cu un mariaj şi nişte relaţii nepotrivite cu banul public, Elena Udrea a devenit de neoprit şi de necontrolat”.
  • La care articol al d-nei Pora, cititorul Sean i-a scris (pe 5 aprilie 2012): „Doamna Pora, vorba englezilor…”too little, too late”! Mai incercati!”. Adică s-a dezlănțuit cu critica…tocmai după ce ani în șir a fost o înfocată „nevăzătoare” a catastrofei politice creată de PDL.
  • Elena Badea (Dece News): „Lucrarea „Cap de ţărancă” de Nicolae Grigorescu a fost adjudecată pentru 45.000 de euro, la o licitaţie organizată miercuri [4 aprilie 2012], la Paris, de casa Boisgirard, în timp ce tabloul „Cioban cu câine”, atribuit tot lui Grigorescu, a fost adjudecat pentru suma de 27.000 de euro”.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén