Cel mai adesea oamenii buni renunță la a fi florile care fac primăvara…pentru că se uită la câte anti-flori dărâmă primăvara.

Și se gândesc: „De ce să fiu eu preot bun…să ridic Biserică, să fac bibliotecă parohială rară, să predic toată ziua…dacă după mine vine un preot, neica nimeni la cele sfinte, care nu face nimic…și dărâmă totul în 3 zile?

De ce să fiu eu bun primar…dacă vine unul, după mine, și vinde Bucureștiul la ostrogoți?

De ce să fiu eu singurul judecător bun, corect, cinstit…dacă sunt 100, pe lângă mine…care bagă banii în buzunar fără jenă…și îl lasă pe asasin sau pe hoț să scape?”.

Și floarea începe să joace baba-oarba…pentru că vede că așa e moda.

Așa fac și alții

De ce să pari mai deștept decât alții…când prostia e la putere?

De ce să zidești…dacă poți să te lauzi cu ce-o să zidești?

De ce să faci…dacă se poate și fără făcut?

*

Floarea devine anti-floare…pentru că toți o roagă să se rateze.

O ajută cum pot ca să se sinucidă valoric.

*

Însă niciodată primăvara nu e ca hoția, nu e ca decadența, nu e ca prostia.

Primăvara e Împărăție.

Primăvara e decantare.

La urma urmei floarea…cu toate aparențele gri sau mistificările ei miroase a primăvara…iar floarea artificială miroase a plastic.

*

Eu ajut primăvara…să se umple de flori.

Eu mizez pe florile care fac…primăvara veșnică.

Oricum aș părea unuia sau altuia…eu, pe fiecare zic, ud florile…pentru că mă ud pe mine cu harul Său.

*

Ajutați-mă să vă fac flori!

Ajutați-mă să nu mă scutur!

Să ne ajutăm unii pe alții pentru a ne bucura de Primăvara cea dulce!

Did you like this? Share it: