Am diortosit textul predicii conform ediției: [Sfântul] Varlaam al Moldovei, Carte românească de învățătură: [la] Dumenecile preste an și la Praznice împărătești și la Svenți mari, ed. îngrijită și glosar de Stela Toma, prefață și studiu de Dan Zamfirescu, vol. II, Ed. Roza Vânturilor, București, 2011, p. 55-63.

***

Când să svătuiră/ se sfătuiră vrăjmașii Domnului nostru Iisus Hristos [să îl omoare pe Lazăr], după minunea pe care [El] o făcu, când l-a înviat pe Lazăr cel ce de patru zile era mort [și] zăcea în groapă, oarece puținel/ pentru ceva timp Se ascunse Măria Sa…

[Prin aceasta] arătând nouă chip/ dându-ne nouă exemplu, [cum că] nu [trebuie] să ne dăm/ nu trebuie să ne expunem pe noi înșine, de bună voie, în/ la primejdii.

[Și] nu a făcut aceasta pentru că S-a temut

Căci fără voia Lui niciodată nu I-ar fi putut face vreo strâmbătate.

[Însă El S-a retras puțin], pentru că Își tocmise/ Își planificase și-Și alesese Sieși ceasul și vremea muncilor/ a pătimirilor Sale.

[Iar] când în Legea lui Moisi/ Moise [se] giunghea/ junghia mielul Paștilor, în patrusprezece zile ale lui martie, într-acea vreme S-a arătat Domnul Hristos vrăjmașilor Săi la locul cel de junghiere, [adică] în cetatea Ierusalimului.

[Și aceasta, pentru] ca să umple chipul/ prefigurarea aceea din Legea lui Moisi, când se junghia mielul acela ce se constituia în Paștile jidovilor.

Pentru aceea a călătorit astăzi Domnul nostru Iisus Hristos spre acel loc de junghiere…în Ierusalim…ca adevăratul Mesia.

Așa după cum auzim spunându-se în Sfânta Evanghelie [de azi].

Evanghelia de la Ioan 12, 1-18:

Mai înainte cu șase zile de Paști, Iisus a venit în Vithania/ Betania, [acolo] unde fusese Lazăr mort, pe care [El] îl înviase din morți.

Și-I făcută Lui cină acolo.

Și Martha slujea

Iar Lazăr era unul dintre cei care ședeau cu Dânsul.

Iar Maria[1] luă o litră de mir cu nard amestecat, de mult preț, și unse [cu ea] picioarele lui Iisus…și le șterse cu părul capului ei.

Iar casa se împlu/ umplu de mirezma/ mireasma unsorei de bună mirezmă/ alifiei de bună mireasmă.

Și grăi/ spuse unul dintre Ucenicii Săi, Iuda, al lui Simon din Scaria, ce vrea/ ce dorea să-L vândă pe El: „Pentru ce nu a fost vândut acest mir cu trei sute de peningi[2]/ de gologani și să se dea mișeilor/ săracilor?”.

Iar aceasta o spuse nu pentru că avea grijă de mișei/ de săraci, ci pentru că era fur/ hoț, și avea secriiaș/ lădiță, și ce se arunca în ea, [Iuda] purta/ căra [cu el].

Iar Iisus spuse: „Nu o supărareți pre dânsa/ Nu o mai supărați pe ea! Ca întru/ ci pentru ziua îngropărei/ îngropării Mele să o socotiți pe aceasta[3]. Că[ci] pe mișei/ pe săraci pururea îi aveți cu voi, dar pe Mine nu Mă aveți pururea”.

Iar dacă norod mult de jidovi înțelesese că [El] este acolo…au venit nu numai pentru Iisus, ci și pentru Lazăr, ca să-l vadă pe cel pe care îl înviase din morți.

Iar vlădicii jidovești/ ierarhii evreilor se sfătuiseră ca să îl ucidă pe Lazăr. Căci mulți dintre jidovi, din cauza lui, se duceau și credeau în Hristos.

Iar a doua zi mult norod/ popor, dintre cei care veniseră la praznic[4], dacă auziră că Iisus vine în Ierusalim, luară stâlpări de finic și ieșiră în tâmpinarea/ în întâmpinarea Lui, și strigau și grăiau: „Osanna[5]! Blagoslovit/ Binecuvântat ești [Tu], Cel ce vii în numele lui Dumnezeu, Împăratul izrailtenilor/ israelitenilor!”.

Iar Iisus află un asin și încălecă pe el, după[cum] este scris: „Nu te teme, fata Sionului! Iată, Împăratul tău vine călare pe asin”.

Pe acestea [însă] nu [le] înțeleseseră Ucenicii Lui înainte. Ci dacă S-a preaslăvit Iisus, atunci și-au adus amente/ aminte că acestea au fost scrise pentru El, și acestea I-au făcut Lui.

Și mărturisea norodul ce fusese mai înainte cu El, când l-a strigat pe Lazăr din groapă și-l înviase din morți.

Pentru aceea-L și întâmpină norodul pe Dânsul, căci auziseră despre El c-a făcut acest sămn/ semn.

Învățătură dintr-această Sfântă Evanghelie pentru călătoria Domnului Hristos în Ierusalim:

Tocmală/ rânduială aveau împărații în vremea de demult, când se întorceau de la război cu biruire/ biruință și veniia/ veneau/ reveneau în împărăția lor.

Atunci ieșeau înaintea lor mulțimi multe de oameni, care-i tâmpina/ întâmpinau cu stâlpări de finic în mâinile lor, [prin] aceasta arătând cinste și chip de biruire/ bucuria pentru biruința împăraților lor.

Această obicină/ acest obicei știind oamenii din Ierusalim, [de la] cei ce trăiau împrejurul lor[6], au ieșit înaintea lui Hristos de L-au întâmpinat cu stâlpări de finic în mâinile lor.

[Și au ieșit] ca înaintea unui biruitor.

Căci [El] biruise moartea și-l înviase pe Lazăr.

Pentru aceea, ascultați ce spune Sfânta Evanghelie [de azi] de/ despre rânduiala acestui sfânt praznic de astăzi.

Evanghelistul Ioan scrie: Dacă l-a înviat Hristos pe Lazăr, mulți dintre jidovi mergeau și credeau în Hristos. Pentru aceea se sfătuiră mai marii jidovilor ca să-L ucidă pe Hristos.

Dar Domnul Hristos de-aciia/ de aceea nu camai/ nu cam mai umbla la arătare între jidovi, ci Se duse aproape de pustie, într-o cetate ce se chema Efrem.

Mai înainte cu șase zile de Paști, Hristos a venit în Vithania/ Betania, [acolo] unde era Lazăr, mortul pe care Hristos îl înviase din morți.

Acolo I-au făcut Lui masă.

Și Lazăr era [unul dintre cei] care ședeau cu El și mâncau la masă. [Asta] pentru ca să nu se spună că Hristos a făcut nălucire și a înviat o arătare/ o nălucă. [Adică faptul că] n-a înviat din mormânt pe Lazăr.

Pentru aceea [Hristos] a stat la masă și a mâncat [împreună] cu alți oaspeți și cu ai Lui[7].

Deci Hristos a  stat la masă cu Lazăr și cu alți [oameni] chemați [în casa lui].

Iar Maria, sora lui Lazăr, a luat o litră de mir cu mestecături/ amestecuri de mult preț și a uns picioarele Domnului, ale lui Hristos.

Și cu părul capului ei I-a șters picioarele Sfinției Sale. Și toată casa să împlu/ se umplu de miresma/ mireasma mirului.

Iar Iuda, feciorul lui Simon din Scariia, dacă a văzut-o pe Maria că varsă mirul pe picioarele lui Dumnezeu, a râvnit întru sine și a zis: „Pentru ce nu a fost vândut acest mir cu trei sute de peningi/ gologani și [să fie] dați mișeilor/ săracilor, ci l-ați vărsat gios/ jos și l-ați istrăvit/ risipit?”.

[Iar] aceasta Iuda a spus-o nu pentru că îi era grijă de săraci, ci pentru că el ținea chelșiugul/ banii de cheltuială ai lui Hristos și vroia să ia acești bani, și să-i adauge la ceilalți [pe care-i furase mai înainte].

Vedeți, creștinilor, cât este de rea lăcomia banilor!

[Căci] ce îi lipsea lui Iuda!

Căci nu numai că primise toate darurile de la Hristos, ca și ceilalți Apostoli: să gonească pe draci din oameni, să tămăduiască bolnavi, să învie morți…ci Domnul știa [și] lăcomia lui, și [de aceea îi] dăduse lui punga cu bani.

[Asta] pentru [ca] să nu aibă [motive de] a răpști/ a cârti [vizavi de] ceva ce nu-i sosește/ de ceva ce nu primește. Dar el și banii de pe mir vroia să îi înghiță/ să-i fure.

Întotdeauna [Îl] auzea pe Hristos învățând că trebuie să fim milostivi și nestrângători. Iar el, din [cauza] lăcomiei mari, nu se mai sătura, până ce [Îl] vându și pe Domnul său, pe Hristos.

Căci așa este lacomul!

De are să-i sosască/ să primească, pe atâta [se] nevoiaște/ nevoiește să strângă. Îl ține pe al său, și se nevoiește să îl cheltuiască pe al altuia. Și de strânsoare/ de căpătuire nu se mai satură, până ce-și vende/ vinde și sufletul său pentru strâmbătate și pentru lăcomie.

Iar după acestea care s-au făcut în casa lui Lazăr, a trimis a doua zi doi dintre Ucenicii Săi ca să Îi aducă un mâșcoiu/ un catâr// măgar, ca să încalece pe el [și] să meargă/ să ajungă în Ierusalim.

Iar dacă auziră noroadele, care se strânseseră în Ierusalim pentru praznicul Paștilor, că Hristos va să vină în Ierusalim, luară [cu] toții stâlpări[8] de finic în mâinile lor și ieșiră întru întâmpinarea [Lui], [ieșiră] înaintea lui Hristos.

Iar Apostolii puseră veșmintele Sale pe catâr/ măgar și deasupra lui stătu Domnul Hristos.

Și acolo unde Îl întâmpinară noroadele/ mulțimile, [Îi] făcură Lui/ Îi aduseră Lui cinste și slavă mare.

Unii așterneau veșmintele lor…de călca pe ele asinul lui Hristos. Alții tăiau frunză [din copaci] și o puneau pe cale pe unde mergea/ trecea Hristos.

Și toate mulțimile care mergeau înainte și [cele] care veneau [mai] pe urmă, [erau formate] nu numai din bărbați și muieri/ femei, ci și din cuconii cei mici/ pruncii cei mici[9] și din pruncii din brațele mamelor lor.

[Și] toți strigau și ziceau: „Izbăvește-ne pe noi! Izbăvește-ne acum, Cel ce petreci întru Cetele Îngerești. Bine ești lăudat Cel ce vii întru numele lui Dumnezeu, că[ci] Tu ești Împăratul israelitenilor!”.

Astfel, cu această laudă au lăudat pe Hristos noroadele/ mulțimile acelea. Cu această cinste Îl întâmpinară și într-acest chip Îi urară, ca Celui ce este Împărat al morților și Biruitor al Iadului.

Căci oamenii care văzuseră minunea pe care a făcut-o Hristos, atunci când [îl] înviase pe Lazăr, [o] spuneau și [o] mărturiseau tuturor în Ierusalim.

Pentru aceea/ din această cauză, auzind jidovii [acest lucru], au ieșit în acest fel înaintea Sfinției Sale, [și] L-au întâmpinat cu atâta slavă.

Iar de se va îndoi neștine/ întreba careva pentru ce a încălecat Hristos pe asin, cade-să/ se cuvine să știe că Domnul Hristos, cât [timp] a umblat pe pământ, a umblat întotdeauna pedestru/ pe jos și ori de câte ori a călătorit niciodată nu a încălecat pe cal.

Dar acum de ce a încălecat [pe măgar], [dacă era vorba de] numai 15 păpriști[10]/ 3.000 de metri/ 3 kilometri?

[Căci] păpriștea este de 100 de stânjeni[11].

[Și] avea de făcut 1.500 de stânjeni, [căci] atât este din Vithania și până în Ierusalim.

[Însă aici], pentru [atât de] puțin loc încălecă Domnul Hristos, pentru ca să se împlinească cuvântul care a fost prorocit mai înainte de Prorocul Zaharia.

[Căci] acest cuvânt a grăit/ a spus Prorocul despre Hristos, [în drumul Său] spre Ierusalim: „Nu te teme, fata Sionului, că, iată, Împăratul tău vine blând și șade pe asin!” [Zah. 9, 9].

[Și] prorocia aceasta o grăiește Prorocul într-acesta chip/ cu acest înțeles:

„Nu te teme, Ierusalime, de acest Împărat, ce mai vârtos/ ci mai degrabă te bucură și te veselește, că nu vine mândru și măreț [la tine], ci blând și smerit, și este călare pe asin.

Ai avut împărați mulți, Ierusalime!

Unii au fost răi și nedrepți, apucători și prădători, după cum au fost împăratul Manasia/ Manase, Ahav/ Ahab, Navahodonosor/ Nabucodonosor, mândri, închinători la idoli, spurcați, păcătoși.

Dar acest Împărat, Care vine acum, nu este ca cei de mai înainte.

Ci [El] este Împăratul dreptății.

[Este] Împăratul păcii.

[Este] Împăratul a toată mila și blândețea.

[El este] Împăratul împăraților și Domnul domnilor.

[Și] nu este un împărat străin, ci este adevăratul tău Împărat, Ierusalime!

[Este] Cel ce vine să te izbăvească de giugul/ jugul robiei. [Este Cel] pe Care L-au așteptat cu multă bucurie Prorocii și toți Patriarhii”.

Prin aceste cuvinte, [încă] de demult, Prorocul a dat [de] veste/ a anunțat Ierusalimul despre Domnul nostru Iisus Hristos.

Și pentru că s-au lepădat de Dânsul oamenii Ierusalimului și L-au ucis [pe El], pentru aceasta cuvintele acestea ale Prorocului sunt grăite nouă, creștinilor.

Căci noi suntem Biserica Ierusalimului.

Adică Biserica lui Hristos.

[Aceea care] s-a început/ s-a născut/ a luat ființă în Ierusalim, prin Apostoli și s-a descălecat/ s-a răspândit de aici pretutindenea, în toată lumea, fapt pentru care noi suntem creștini.

Deci pentru tine, creștine, S-a smerit Împăratul cerului și a luat chip de șerb/ de rob! Și astăzi, pentru tine, a venit în Ierusalim, spre munci și spre moarte rea și grozavă/ amară, ca să te izbăvească de moartea de veci.

A venit să Își verse sângele, pentru ca să te răscumpere pe tine din robia Iadului și a muncilor.

A venit cu blândețe, pentru ca să te apropii cu îndrăznire către Dânsul.

A venit sărac, pentru ca să te îmbogățească cu Împărăția Sa cea dumnezeiască.

A venit plecat/ ascultător și smerit, ca pe tine să te înalțe întru mărirea/ slava cerului.

Cine nu se va mira/ minuna acum de blândețea și de smerenia Lui cele mari și fără de măsură?

Că nu numai oamenii, ci și Îngerii sunt cuprinși de spaimă și de minune/ de uimire, cum și în ce fel Dumnezeul Cel strașnic/ puternic, Dumnezeul Îngerilor, Dumnezeul tuturor,  Cel care Își are scaunul pe Heruvimi, Celui care Îi stau înainte și Îl laudă mii de mii de Voievozi Îngerești și-I slujesc întunerece de întunerice/ nenumărați Îngeri, Cel care caută spre pământ și-l face de se cutremură, arată atâta smerenie și atâta răbdare, că nu numai că din cer pe pământ S-a pogorât dar rabdă [de la oameni] și chinuri cumplite.

Și pentru cine [rabdă]?

Pentru noi, păcătoșii.

Pentru noi, nemulțumitorii.

Pentru noi, îndărăpnicii/ îndărătnicii/ încăpățânații.

[Suferă toate] pentru ca să ne miluiască pe noi.

Pentru ca să ne mângâie.

Pentru ca să ne răscumpere.

Pentru ca să ne izbăvească din moartea de veci.

[Pentru ca să ne scoată] din robia diavolului, de sub puterea Iadului și a muncilor/ a chinurilor.

[Căci] eram dați și vânduți [diavolului] pentru greșeala și neascultarea strămoșului nostru, a lui Adam, întru care am greșit noi toți[12].

O, dar cum să nu ne veselim și cum să nu ne bucurăm de venirea acestui Împărat, Care este Miluitorul și Izbăvitorul nostru?!

Pentru aceea te veselește, suflete a tot omul credincios, de acestea toate pe care Dumnezeul tău le-a făcut pentru tine.

Deci să-I mulțumești cu dragoste pentru unele daruri ca acestea, pe care ți le-a dăruit astăzi [odată] cu venirea Sa.

Iar acum se cuvine să știi [și] ce închipuie veșmintele care au fost puse de Apostoli pe asin. Apoi se cuvine să știi și ce închipuie asinul.

De aceea, ascultați!

Domnul nostru Iisus Hristos, singurul Dumnezeu adevărat, a fost în cer înfricat/ înfricoșător și proslăvit/ preaslăvit de Îngeri. Și, ca un Milostiv și Iubitor de oameni ce este, nu l-a lăsat pe om să se piardă, și a venit și S-a arătat smerit și a împărățit între noi, între limbile/ între neamurile urâte și spurcate [de păcat ale umanității].

Și ne-a ales dintre neamuri, după cum grăiește astăzi Prorocul Sofonie și a spus cuvântul: „Pe cei urâți și pe cei prigoniți [îi] voi primi, și pe aceea îi voi pune de laudă și de mărire întru tot pământul” [Sof. 3, 20].

Deci să înțelegeți că asinul acela pe care a stat Hristos ne-a închipuit pe noi, neamurile. [Căci] eram fără minte și fără înțelepciune, ca un mâșcoiu/ ca un catâr// măgar.

Dar pentru că a stat pe noi Domnul Hristos, cu învățătura Sfintei Evanghelii și cu darul Duhului Sfânt, din această cauză am părăsit de atunci închinarea la idoli și ne închinăm Sfinției Sale.

Iar veșmintele pe care le-au pus Apostolii pe asin închipuiesc darurile și învățăturile Sfinților Apostoli care s-au revărsat peste noi.

Și iarăși, veșmintele pe care le așterneau mulțimile pentru a călca pe ele asinul lui Hristos închipuie păcatele neamurilor.

Căci dacă cineva nu-și va lepăda păcatele, nu va putea să [Îl] dobândească pe Hristos. [Și] nici nu va petrece Hristos în sufletul cel păcătos, [pentru] că nu are loc Sfinția Sa în inima celui păcătos.

După cum spune și Prorocul Isaia: „Ce casă [Îmi] zidiți Mie?, grăiește Dumnezeu” [Is. 66, 1].

Casa și locașul lui Dumnezeu este inima curată a omului.

Căci și Apostolul Pavel spune: „Ce împreunare are lumina cu întunericul?” [II Cor. 6, 14].

[Și] întunericul este păcatele oamenilor, iar lumina este Dumnezeu.

După cum El Însuși spune: „Eu am venit în lume Lumină” [In. 8, 12].

Deci, dacă cineva nu își va lepăda păcatele[13], nu va putea să dobândească pe Hristos, ci se va despărți de El.

Iar despărțirea prin care cineva se desparte de Hristos, prin faptele [lui] cele rele, acea despărțire se cheamă moarte de veci.

Cu această moarte mor toți păcătoșii [pământului].

Căci așa cum este sufletul nostru viața trupului, așa și Dumnezeu este viața sufletului nostru.

Deci când se desparte sufletul nostru de trup atunci trupul moare. Așa și sufletul, dacă se va despărți de Dumnezeu prin fapte rele, atunci va muri cu moartea cea de veci.

Și [de ce] să grăiesc mai multe?  [Căci] Însuși Domnul Hristos spune în Sfânta Evanghelie: „Nimeni nu poate să slujească la doi domni” [Mt. 6, 24], adică și lui Dumnezeu și diavolului. Căci pe unul îl va iubi, pe diavol, iar pe Dumnezeu Îl va urî. Și lucrurile cele rele ale diavolului le va îndrăgi, iar lucrurile lui Dumnezeu le va urî.

Și așa cum un om, care vrea să alerge pe un drum, de va fi îngreunat cu haine multe nu va putea să alerge, tot la fel va fi și omul care nu vrea să se dezvește/ să se dezbrace de păcatele sale. [Și astfel] nu va putea să alerge ca să ajungă întru Împărăția Cerului.

Și cum nu poate omul să caute, deodată, cu un ochi spre cer și cu unul spre pământ, tot așa nu poate cineva cu păcate să vadă și pe Dumnezeu și pe diavolul.

Deci nimic altceva nu au închipuit veșmintele acelea [care] erau aruncate și așternute înaintea lui Hristos, fără numai lepădarea păcatelor și urârea răutăților.

Iar veșmintele pe care le puneau Apostolii pe asin? [Cred că] țineți minte că asinul am spus că suntem noi, neamurile.

Deci Sfinții Apostoli au fost trimiși la noi de [ne-]au învățat și au mărturisit, au făcut minuni, au răbdat toate, [și] aceasta numai pentru ca să întoarcă neamurile, [și] să le aducă [ca] să cunoască pe Dumnezeu și să acopere/ să ierte păcatele lor.

Deci învățătura Apostolilor a acoperit/ a iertat păcatele neamurilor. Și aceasta este veșmintele pe care Apostolii le-au pus pe asin. Iar stâlpările de finic au închipuit biruirea/ învingerea păcatelor [de către Domnul].

Pentru aceea, o, iubiții mei creștini, iată, cu ajutorul lui Dumnezeu, am trecut [perioada] Sfântul[lui] Post!

Deci să ne judecăm pe noi înșine, ca să nu fi postit cu mândrie și cu laudă, să nu fi postit cu lene, făcând voia trupului [nostru], să nu fi postit cu mânie și cu vrajbă față de cineva sau cu scumpătate.

Căci [acest fel] de post este cu puțin folos și cu puțină plată.

De aceea iarăși vine săptămâna Sfintelor chinuri/ Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos.

Deci și mai mult acum să ne nevoim și să ne îndreptăm pe noi înșine, ca să prăznuim, după voia lui Dumnezeu, Sventele straste/ Sfintele Patimi și să ajungem și la ziua cea luminată a Sfintelor Paști.

De aceea să îi lăsăm pe alții să se gătească cu [noi] schimburi de veșminte/ cu haine de sărbătoare, să se împodobească și să se înfrâmsedze/ înfrumusețeze.

Alții să se grijască/ îngrijească de mâncăruri și de băuturi.

Alții să se dezmiarde/ dezmierde și să se desvătedze/ desfăteze.

Alții să se îmbogățească și să se împle/ să se sature.

Și care [sunt acești alții]?

Neamurile, păgânii cei neînțelegători, cei fără [de] Dumnezeu, care nu [Îl] cunosc pe Dumnezeul cel adevărat.

Căci ei înviere și judecată nu așteaptă să fie.

Nici nu nădăjduiesc să ia după lucrul lor/ după faptele lor.

[Și] unii ca aceștia se îngrijesc de acestea.

Iar noi, cei care credem în Dumnezeu, să ne îngrijim să luminăm sufletele noastre.

Să înfrămșem/ să înfrumusețăm sufletele noastre.

Să împodobim cu fapte bune sufletele noastre.

Să Îi plăcem lui Dumnezeu prin fapte bune.

Acestea să facem [și pe] acestea să [le] agonisim.

Căci credem într-un Dumnezeu Care iubește aceste lucruri…și așteptăm să înviem și să fim judecați, și credem că vom lua [răsplată] după lucrurile noastre/ după faptele noastre [făcute în această viață].

Pentru aceea să facem lucrurile/ faptele care se cuvin credinței noastre.

[Și] să nu tragem nădejde [la faptul] că fără lucruri bune ne vom mântui.

Căci așa cum nu e cu putință focului să ardă fără lemne, tot la fel nu este cu putință ca să se mântuiască cineva fără lucrurile/ faptele credinței sale.

[De aceea], aceste lucruri să ne nevoim să le facem, fraților, pentru ca să ne învrednicească Domnul Hristos aici, ca să petrecem/ să trăim sănătoși și în pace, nesmintiți de vrăjmașii [noștri] trupești și sufletești, și să ajungem și [la] Sfintele Paști, izbăvindu-ne de păcatele noastre în ziua Învierii lui Hristos.

Pentru care lucru să dobândim [și] viața cea de veci și bucuria Paștilor celor de sus, întru Împărăția Cerului.

[Pe] care noi, [cu] toții, să o dobândim, pentru darul și mila Domnului nostru Iisus Hristos. Că Lui I Se cuvine slava și mărirea, cinstea și închinăciunea, împreună cu Părintele și cu Duhul Sfânt, acum și pururea, și întru veci de veci nesfârșiți și netrecuți. Amin.


[1] Sora Sfântului Lazăr.

[2] Monedă groasă din cupru.

[3] Această ungere cu mir prețios…e pentru Îngroparea Mea.

[4] La Paștile evreiesc.

[5] Mântuiește-ne!

[6] De la popoarele din jurul Israelului.

[7] Cu cei din casa lui Lazăr.

[8] Ramuri, crenguțe…

[9] Abia născuți.

[10] O păpriște era o unitate de măsură pentru lungime egală cu 200 de metri.

[11] Stânjenul era o altă măsură pentru lungime egală cu 1, 96 metri sau cu 2, 32 metri.

[12] Care am urmat greșelii lui.

[13] Nu și le va spovedi…și nu își va schimba viața în bine.

Did you like this? Share it: