Despre trădare ca inconsistență a dragostei

În mod voit, iubiții mei…n-am vorbit despre trădarea lui Iuda în Predica din Marțea Mare…deși sunt două sedelne la Utrenie și Evanghelia, de la Matei…care vorbesc despre ea…iar la Pavecernița Mare alte două cântări…

Pentru că am vrut să o tratez aici, în mod aparte…

Pentru că în gestul lui Iuda nu e vorba despre trădarea din ură…ci despre trădarea din iubire…

Iuda nu era un oarecare evreu, care L-a vândut pe Domnul…ci un Apostol al Domnului…care a făcut acest gest inuman, ca să ne referim numai la aspectul relației dintre oameni…

El participă cu credință, cu dragoste la rolul său, la chemarea sa…și primește din partea Domnului harisme dumnezeiești.

Domnul l-a chemat și pe el…ca și pe ceilalți 11.

Nu a făcut diferență…

Și nu l-a chemat neștiind ce va face Iuda…ci l-a chemat în ciuda faptului că știa ce va face…

Sau nu S-a uitat la acest lucru în primul rând…pentru că El dorește mântuirea tuturor.

Și asta ne spune multe despre ce trebuie să facem noi în relație cu oamenii, cu diverși oameni…

Adică să nu ne fie teamă să fim buni și înțelegători cu oamenii…chiar dacă știm că ei sunt niște impostori…Că în urma prieteniei cu ei…vom avea numai belele…

Ci să mizăm pe bine, pe frumos, pe dreptate…pentru ca astfel să dăm șansa tuturor…să vadă oameni integri în fața lor.

Poate că mulți dintre cei ce ne văd, ce ajung să ne cunoască…nu au avut parte de o educație aleasă…

N-a stat nimeni de capul lor să îi instruiască religios…nu i-a introdus nimeni în duhovnicia vieții…ci au văzut, peste tot, numai canalii…

Au trăit numai cu exemple rele în fața ochilor…și au ajuns niște zănatici ca și exemplele rele pe care le-au văzut.

De aceea iertându-le bădărănia, privirea vie după furat, după a te escroca, obiceiurile proaste…poți să le fii deschizător de ochi asupra adevărului lor…și al oamenilor lui Dumnezeu…

Toți Apostolii aveau păcatele, patimile lor…când au fost chemați de Domnul…

Însă Evangheliile vorbesc despre trădarea lui Iuda…ca avându-și rădăcina în iubirea de bani.

Adică în ceva de care nu vrei să te desparți…sau pe care îi valorizezi…mai mult decât pe oameni.

Prima cântare de la Denia de Marți cu referire la Iuda…vorbește despre intrarea lui în relație cu viclenii preoți și cărturari evrei, care Îl pizmuiau pe Domnul și care au făcut sfat plin de fărădelege ca să Îl omoare.

Iuda s-a dus la ei „fără rușine”, adică cu nesimțire…și i-a întrebat cât îi dau ca să-L primească în mâinile lor [Triod, ed. BOR 2000, p. 558].

Dacă Iuda știa de planul evreilor cu Domnul…nu știau și alți Apostoli?

Nu ni se spune asta…

Însă ni se spune în Evanghelii despre faptul că toți erau înfricoșați să nu fie în postura vânzătorului…în afară de Iuda.

Iuda trăiește înainte de a-L vinde o parazitare/ o inconsistență a dragostei lui pentru Domnul manifestată ca dorință de câștig…și ca nesimțire…ca lipsă de evlavie față de El.

Dorința de a avea tot mai mulți bani în mod nedrept și nesimțirea sunt subliniate și de Evanghelii și de cărțile de cult.

În a doua cântare, Iuda este „cel cu mintea iubitoare de argint” [Ibidem].

El „s-a întărâtat”/a început să se împotrivească Învățătorului și gândind vânzarea Lui a căzut din lumină/ din har [Idem, p. 558-559].

De aici orice vindere a harului pe bani sau lupta împotriva dogmelor credinței e o luptă cu lumina…pentru că ai căzut din har.

Nu îl mai simți în tine…chiar dacă ești încă cleric…sau încă al Bisericii.

Și nefiind în lumină…cum să gândești logic?

Cum să știi ce e bine…când nu mai ești călăuzit de raza Binelui?

Căderea din lumină a lui Iuda/ din har, prin gândirea la faptul de a-L vinde…îl duce la a face fapte din ce în ce mai catastrofale: tocmește prețul cu viitorii ucigași, precum ar fi tocmit prețul la vânzarea unui cal sau a unui berbec…și primește banii. Și, în cele din urmă, se ține de cuvânt: Îl dă în mâinile lor…

Asta, paradoxal, după ce Domnul Își avertizase Apostolii…și, în mod expres, pe Iuda, asupra faptului că El va fi vândut în mod nedrept și omorât.

Ce a primit Iuda în schimb?: „spânzurare și moarte cu durere” [Idem, p. 559].

Însă, subliniez asta, trădarea  lui Iuda a fost una făcută dintr-o dragoste bolnavă…și nu din indiferență față de Domnul…așa cum se poate petrece astăzi…ca să fii omorât de unul care scoate o mitralieră…și împușcă oamenii așa, la grămadă…fără ca să-i cunoască…și fără să îl cunoști.

Domnul nu moare la întâmplare…și nu e vândut la întâmplare.

E vândut de un om care Îl iubea…dar a cărui iubire se îmbolnăvise de iubirea de bani…și e vândut pe 30 de arginți, după cum fusese vândut și Sfântul Iosif de frații săi pe 20 de arginți…și după cum prorocise și Sfântul Zaharia despre El la Zah. 11, 13.

Prețul a fost stabilit de „cumpărători”, cf. Mat. 26, 15…nu de vânzător.

I-au dat banii în avans…și Iuda a început să caute efcherian/ timp potrivit/ timp favorabil…nu faptei bune…ci vânzării [Mt. 26, 16, cf. GNT].

De ce au fost atât de încrezători cumpărătorii…în Apostolul Domnului…încât nu le-a fost teamă să îl plătească în avans?

De ce nu plata pe loc?

De ce a fost Iuda atât de credibil…în intenția lui de a trăda?

E de la sine înțeles că Domnul știa toate…și Se pătrundea de toate cu durere…

Durere nu pentru Sine…ci pentru Iuda…pentru că „bine era lui, omului aceluia [care Mă va vinde], dacă nu s-ar fi născut” [Mat. 26, 24, cf. GNT].

Chin mare pe sufletul lui…

Pedeapsă multă…

Pentru că a căzut din iubirea pentru El atât de josnic…

Da, și Sfântul Petru, L-a trădat…

O trădare tot din iubire: din iubire înfricoșată.

Iuda din iubire de bani…Sfântul Petru din frică…

Însă Iuda a preferat sinuciderea în locul plânsului amar al Sfântului Petru și a pocăinței continue a acestuia…

Adică nici trădarea nu e păcat de neiertat…ci rămânerea în afara relației…neîntoarcerea în relație după acest gest abominabil.

La Pavecerniță…prima cântare vorbește despre „nemulțumirea” lui Iuda…cu sensul de a fi fost nerecunoscător față de dragostea lui Hristos.

A căzut din iubire…și a trecut la vânzare.

La pragmatismul vânzării de cele sfinte…sau ierosilie.

A treia cântare, ultima…vorbește despre „dragostea de bani” a lui Iuda…ca despre terfelirea dragostei pentru El.

De ce?…ne întrebăm cu toții…

Însă știm răspunsul: dragostea are nevoie de protecție continuă din partea noastră…de lupta cu tot ce o contaminează…

Pentru că egoismul, minciuna, iubirea de bani, mândria, nerecunoștința, prostia, indiferența etc. sunt cele care distrug orice relație între doi oameni.

Între părinți și copii…între soți, între frați…între verișori…între prieteni…între rude…între duhovnic și ucenic…între ierarh și preot…între cel care reprezintă…și cel care este reprezentat…

Relațiile se distrug…pentru că dragostea se îmbolnăvește…

Și se îmbolnăvește…dacă una dintre părți o lasă să se îmbolnăvească.

Relația e între doi…și cei doi trebuie să ocrotească același copac al dragostei.

Dacă unul îl udă…iar celălalt îl lovește cu securea…copacul moare.

Însă dragostea niciodată nu moare…ci se edulcorează…se umple și de altceva…devine un amestec de bine și rău…când se îmbolnăvește.

Și în loc să se mai manifeste ca bine…se manifestă ca un bine infestat de SIDA.

Devine un bine lepros…pe care nu mai vrei să îl atingi…căci știi că te îmbolnăvește…

Și căderea lui Iuda a fost o dramă…o dramă în grupul/ în colegiul/ în fraternitatea Apostolilor…după cum ereticii Bisericii, condamnați de ea…sau necondamnați…au fost, sunt și vor fi drame vii ale ei…pentru că au făcut, fac și vor face mult rău, rău conștient, asumat, distructiv…împotriva adevărului credinței.

Însă nu ereziile și nu trădările…și nu catastrofele umane în sine sunt subiectul nostru de reflecție…ci mila lui Dumnezeu cu ei și cu noi.

Vorbind despre Iuda azi, Marți, mâine, Miercuri, cât și Joi…Biserica nu îl stigmatizează pe Iuda…ci subliniază răul trădării.

Subliniază boala care stă la baza unui șir de acte reprobabile…

Subliniază ce traume provoacă, ce deraieri enorme, catastrofice…bolile sufletului netratate.

După cum ați văzut că se petrec lucrurile peste tot…

Omul pare „sănătos”, „normal”…și auzi că a omorât zeci de persoane.

Că a fraudat nu știu cât…

Că cine știe ce perversiuni face…

De ce?

Pentru că se simte singur, neiubit…

Pentru că vrea incurabil de multe lucruri…

Pentru că nu își știe limitele…sau nu mai vrea să și le accepte…

Însă…de la a-l compătimi pe Iuda…până la a-l reabilita e o cale destul de lungă…și reabilitarea lui e din motive anticreștine și nu creștine.

La fel și încercările de reabilitare ale ereticilor: sunt anticreștine, antieclesiale, antisinodale…pentru că presupun că până acum Biserica „s-a aflat în eroare”…

Însă Biserica vorbește corect despre Iuda: L-a vândut pe Domnul dintr-o dragoste pentru El îmbolnăvită de iubirea de bani.

La fel putem vorbi despre dragostea bolnavă a multora pentru Dumnezeu…care s-a transformat în secte, hule, monstruozități care mai de care mai dureroase…

Dar, pe de altă parte, fiecare dintre noi trebuie să ne vindecăm dragostea de Dumnezeu.

Să ne-o vindecăm de indiferență, de prostie, de răutate, de insensibilitate, de griji mărunte, de frici mărunte, de necredință, de antipatii de tot felul.

Nici noi nu suntem mai breji…dacă ne luăm la puricat viața…

De aceea strategia ortodoxă nu e aceea de a-i stigmatiza pe unii sau pe alții, de a-i arăta cu degetul la nesfârșit…ci de a ne pune oglinda păcatelor noastre sub ochi și a ni le plânge.

Pentru că ele, păcatele noastre…sunt tot atâtea trădări…tot atâtea căderi din dragostea Lui…