Umilința plină de bucurie a spălării picioarelor

Eu cred că spălarea picioarelor din Joia Mare trebuie să se facă și în Bisericile de mir…nu numai în Mănăstiri.

Sau în Bisericile de mir mai cu seamă…pentru că aici, exemplul umilinței bune, al umilinței evanghelice, poate trezi umilință și în credincioși.

Preoții să își așeze cântăreții pe scaune, alături de consilieri, de epitropi, de copii și de femei…cu toții evlavioși și cu bun simț…și să le spele picioarele…

Cu multă smerenie, curăție și atenție…de ambele părți…

Ce exemplu mai mare de umilință decât acesta: ca ei să le slujească astfel?…Și nu numai în aceste situații…ci și când vine vorba de pomeniri, de praznice, de hramul Bisericii…

Că la datul de ordine e ușor…

Dar când te văd oamenii că știi să fii și în reverendă…și cu sapa în mână…și la slujbă și la muncă…intră în raporturi mai firești cu tine.

Spălarea picioarelor, în Triodul din 2000, e la p. 596-600…și e o ierurgie inclusă în Liturghia Sfântului Vasile unită cu Vecernia, care are loc după Rugăciunea amvonului.

Spălarea se face în naos…adică acolo unde stăm la Liturghie…și cei spălați sunt cu fața spre altar…

Preoții îngenunchează în fața lor, le spală picioarele și le șterg cu ștergarul…după exemplul Domnului.

Iar cei care sunt legați „cu legătura dragostei” creștine…se spală ca să aibă picioare „frumoase”…adică minți și inimi curate și smerite [Triod, ed. BOR 2000, p. 596].

…Și Domnul e rugat de noi ca să spele „gândirea sufletului nostru” și să ne încingă „cu legătură duhovnicească” [Idem, p. 597] pentru ca să facem poruncile Lui.

„Cinstita spălare”…se spune în cântarea următoare…sfințește „sufletele în taină”, în profunzimea lor [Ibidem]. Căci Domnul, prin spălarea aceasta sfântă, ne dă „înălțare [de]asupra a toată puterea potrivnică” [Ibidem] a diavolului.

De aceea am spus că e vorba de o ierurgie…de o lucrare sfântă și sfințitoare…și nu de o spălare simbolică, comemorativă…

…Și se amintește și de Iuda…și de „dormitarea diavolească” [Ibidem], de lâncezeala pătimașă a lui…prin care s-a complăcut cu păcatul iubirii de bani…și al furtului…

E vreme de privegheat [Ibidem]!, suntem atenționați, pentru că „mare este tăria Crucii; Hristos este lângă uși; Paștile de jertfit au venit” [Idem, p. 598].

Se scrie Paști și nu Paște.

El, Paștile nostru, e Hristos…Care vine spre Patimă de bună voie, spre Cruce, pentru ca să fie Mielul nostru cel adevărat.

…Și ne spălăm pe picioare…pentru ca să ne grăbim cu picioare vesele spre tăria Crucii…pentru ca să găsim în ea bucuria Învierii…

Așa cum am găsit pace și alinare în post…și luminare a minții și dulceață duhovnicească în multa rugăciune a acestei perioade sfinte…

Pentru că greul ascetic naște bucurie, curăție, frumusețe duhovnicească…

…Urmează o ectenie specială…în a 4-a cerere a ei rugându-ne pentru binecuvântarea și sfințirea acestei spălări [Ibidem]…adică a apei din ligheanul în care le vom spăla tuturor celor pregătiți pentru asta…picioarele…

Cerem venirea, lucrarea și puterea Duhului Sfânt în apa de spălare [Ibidem]…

Ea, apa aceasta sfântă, ne spală întinarea sufletului [Ibidem].

Adică ea nu vizează curăția corporală…ci pe cea sufletească

Preotul care binecuvintează apa și va spăla picioarele confraților săi…se roagă ca Domnul să ne curățească „întinăciunile trupești și…necurățiile sufletești” [Ibidem].

Și când spune întinăciuni trupești se referă la poluțiile din somn, la masturbare și la actele sexuale pline de dorință pătimașă…iar când spune necurății sufletești se referă la toate păcatele.

Preotul cere „pogorârea cea nevăzută” a harului Duhului Sfânt peste apă [Ibidem]…și de la spălarea sfântă așteaptă întărirea sufletelor și a trupurilor noastre în fața ispitelor demonice [Ibidem].

Pentru ca (finalul rugăciunii): „fiind curați, să slujim Ție cu bună mulțumire, călcând peste șerpi și peste scorpii și peste toată puterea vrăjmașului” [Ibidem] diavol.

Într-o a doua rugăciune, tainică…preotul se roagă Domnului să ne învețe cu „smerenia cea dumnezeiască”, să ne păzească neîntinați și „spălați pururea cu lacrimi” [Idem, p. 599].

Să ne dea smerenie, curăție și lacrimi curățitoare…

Și în cadrul Evangheliei de la Ioan, care narează spălarea picioarelor…se petrece spălarea picioarelor celor pregătiți din Biserică [Ibidem]…

După Evanghelie și spălare…și ștergerea picioarelor proaspăt spălate…preotul citește o altă rugăciune…din care reiese că s-a urmat aici exemplul prea dumnezeiesc al Domnului [Idem, p. 600].

Și nu preotul e cel care curățește de păcate pe cei spălați, ci Însuși Domnul, ca și în cadrul Sfintei Spovedanii!

Și de aceea preotul spune: „Însuți și acum, Stăpâne, vino în mijlocul nevrednicilor robilor Tăi, care urmăm pildei Tale, și spală toată întinăciunea și necurăția sufletelor noastre; ca spălând praful ce s-a lipit de noi prin păcate și ștergându-ne unul pe altul cu ștergarul dragostei, să putem plăcea Ție în toate zilele vieții noastre și să aflăm milă înaintea Ta” [Ibidem], adică să ne mântuim noi, păcătoșii!

Ecfonisul, încă două cântări…și urmează Fie numele Domnului binecuvântat…de la Liturghie…și apolisul Liturghiei.

Așadar spălare sfântă…și ștergerea cu ștergarul dragostei…de care au parte doar monahii…în mod nedrept…

Exemplul Domnului e pentru toți creștinii…de aceea ar trebui să aibă cu toții parte de el…pentru că e plin de umilință

Însă, o astfel de tradiție sfântă, ca cea a spălării picioarelor…cât și împărtășirea deasă cu Sfânta Euharistie…au fost neglijate…sau lăsate doar pe seama monahilor și a preoților…

Pe măsură ce ne răcim la inimă…uităm ceea ce ținea, odinioară, Biserica în plin entuziasm

Căci slujbele lungi, milostenia din inimă, posturile ascetice, mesele comune, împărtășirea cu Domnul și predicile pline de har…erau bucuriile de căpătâi ale Bisericii.

Și vedem că acolo unde apare mașinalizarea slujbei, unde nu se cântă frumos, unde nu se predică, unde nu există coeziune…slujbele suferă…dar, în primul rând, creștinii suferă

Pe cine, oare, ar trebui să intereseze aceste lucruri?!…

Predică la Sfânta și Marea zi de Joi [2012]

Iubiții mei,

după spălarea picioarelor Domnului cu lacrimi, de către femeia cea păcătoasă, astăzi avem spălarea picioarelor Apostolilor, cu apă, de către Domnul…

Dar e vorba aici de o spălare curățitoare de suflet și nu de o spălare oarecare…fapt pe care ni-l confirmă cântarea: „Când măriții/ slăviții Ucenici la spălarea Cinei s-au luminat” [Triod, ed. BOR 2000, p. 582]…la suflet…

Însă spălarea picioarelor Apostolilor de către Domnul e primul eveniment hristologic prăznuit astăzi.

Pentru că, pe lângă acesta, mai prăznuim încă trei evenimente hristologice: Cina cea de Taină…la care Domnul a instituit Sfânta Euharistie…rugăciunea cea mai presus de fire a Domnului, din Grădina Ghetsimanì [accentul cade pe i-ul final] și vânzarea Domnului de către Iuda.

Evenimente hristologice ale iconomiei mântuirii…adică care Îl au în centru pe Domnul…El le inițiază…sau ele se fac vizându-L pe El.

Căci pe primele 3 El le inițiază (spălarea picioarelor, Cina și rugăciunea) dar vânzarea…Îl vizează pe El.

Și vânzarea, anunțată de acum două Denii…se definitivează după Cina cea de Taină…când Iuda, care primise banii [Mt. 26, 15]…vine cu escorta cu săbii și ciomege, trimisă de arhierei și de bătrânii poporului [Mt. 26, 47]…și Îl prind pe El [Mt. 26, 57], Cel care Se rugase în grădină în mod întreit [Mt. 26, 39, 42, 44]…

Însă începutul prăznuirii noastre se referă la spălarea picioarelor Apostolilor de către Domnul despre care ne vorbește Sfântul Ioan la In. 13, 4-11.

Domnul Se ridică de la Cină, Se dezbracă de veșminte…El, Cel care S-a smerit pe Sine și S-a pogorât la noi și S-a făcut om ca noi, afară de păcat…Se încinge cu un lention/ ștergar/ prosop [In. 13, 4, cf. GNT]…și punând apă într-un niptir/ într-un vas de spălat/ într-un lighean a spălat picioarele Ucenicilor și le-a șters cu prosopul [v. 5, cf. GNT].

Și l-a spălat și pe Iuda pe picioare…deși El „îl cunoștea pe cel care Îl vinde pe El” [In. 13, 11, cf. GNT]…

Și am tradus cu: „pe cel care Îl vinde” și nu cu: „pe cel ce avea să-L vândă” [ed. BOR 1988], fiindcă în textul grecesc ton paradidonta este un participiu prezent…și vorbește despre vânzare la prezent…și nu la viitor.

Căci vânzarea se lucra în Iuda chiar atunci: când lui i se spălau picioarele de către Domnul…

Și spălarea picioarelor e urmată de porunca iubirii [In. 13, 34-35], ne spune Sinaxarul zilei [Triod, ed. BOR 2000, p. 585], după care urmează Cina și împărtășirea euharistică [Mt. 26, 26-29]…și: „după Cină a intrat Satana în Iuda; mai înainte îl încercase numai, dar acum s-a sălășluit de tot în el. Și Dumnezeiasca Scriptură spune că [Iuda] s-a dus și s-a tocmit cu arhiereii să-L vândă pe treizeci de arginți” [Triod, ed. BOR 2000, p. 586].

Și ce înțelegem de aici?

Că fără inimă curată, fără iubire și fidelitate față de Domnul, fără conștiință curățită prin Spovedanie și fără cunoaștere teologică vie, adică fără luminare a sufletului, apropierea de Sfintele Taine ale Domnului înseamnă apropiere nelegitimă.

Apropiere care îmbolnăvește…după cum ne avertizează și Sfântul Pavel [I Cor. 11, 29-31].

Pentru că împărtășirea cu Domnul trebuie să ne umple de iubire, de credincioșie, de curăție, de dorința de a vrea să fim una cu El mereu și ca El să fie Domnul și Stăpânul vieții noastre.

Spălarea…ca pregătire pentru Cină.

Venirea la Cină ca o candelă aprinsă, plină de dor pentru Domnul…și nu ca unul indiferent față de detaliile credincioșiei și ale iubirii față de El.

Pentru că plin fiind de focul slavei Lui…simți dumnezeirea Lui împărtășindu-te cu Trupul și Sângele Lui euharistice.

Simți că te luminezi, că te curățești, că te sfințești, că te umpli de bucurie străină, dumnezeiască, de simțăminte și atitudini cu adevărat creștine, pline de sfială și de umilință.

Dar dacă noi, creștinii ortodocși, nu facem din viața noastră o continuă pregătire pentru împărtășirea cu Domnul, cum să mai înțelegem ce e creștin și ce nu e creștin în viața și atitudinile noastre intime?

Cum să vorbim despre dragoste, despre sfială, despre cumințenie, despre curăție, despre dor sfânt…când nu le învățăm de la Însuși Hristos, prin împărtășirea cu El?

Căci ce altceva este „experiența euharistică”…decât tot ce ne învață Hristos prin împărtășirea cu Sine?

Și ce ne-a învățat Hristos în ani de credință și de împărtășire cu El…dacă tot meschini, tot nemiloși, tot lipsiți de candoare suntem?

De aceea, fiecare dintre noi să ne dovedim/ să ne testăm/ să ne cercetăm dorul pentru Dumnezeu, după cum ne învață Sfântul Pavel [I Cor. 11, 28], atunci când ne împărtășim cu Domnul.

Să vedem dacă inima noastră dorește deplin acest lucru…sau vrea, mai degrabă, să stea departe de dragostea Lui…

Însă dacă inima noastră vrea să stea departe…atunci repetăm trădarea lui Iuda…pentru că ne căutăm viața acolo unde nu e Viața noastră.

Și Viața noastră e Hristos Dumnezeu, Cel care ne hrănește cu Sine și ne bucură din Sine.

Pentru că El nu ne dă lucruri telurice, create în primul rând…ci Se dă pe Sine ca Viață a noastră și harul Său necreat…ca bucurie, viață și sfințenie a noastră.

De aceea nu putem dori altceva mai mult decât pe El.

De aceea nimic nu e mai de preț ca relația de mare intimitate cu Dumnezeul nostru.

…După Cină, Domnul imnisantes/ a cântat imne cu Apostolii Săi [Mt. 26, 30, cf. GNT]…fără Iuda, care plecase să-L vândă…apoi au ieșit spre Muntele Măslinilor/ to Oros ton Eleon [Ibidem].

Urmează pasajul de la Mat. 26, 31-46, când Domnul le anunță Apostolilor scandalizarea/ sminteala întru Sine și rugăciunea Sa întreită și plină de tristețe.

Sfântul Luca e cel care ne spune că Domnul, „fiind în agonie [en agonia], Se ruga și mai stăruitor” [ectenesteron…de la ectenis având noi ectenie în limbajul de cult: adică rugăciune cu stăruință, cu încordare, cu zel]. Și s-a făcut sudoarea/ transpirația Lui ca picături de sânge [tromvi ematos] curgând pe pământ” [Lc. 22, 44, cf. GNT].

Semănau ca picăturile de sânge dar nu erau picături de sânge…în textul grecesc folosindu-se aceeași particulă comparativă „ca” folosită și la Botez [Mat. 3, 16] (Duhul Sfânt a fost văzut osi peristeran/ ca un porumbel…El nefiind „porumbel”).

Ce învățăm din nou?

rugăciunea reală e rugăciunea cu toată ființa.

E rugăciunea care ne încordează cu totul…sau ne bucură pe deplin.

Că rugăciunea e încercarea continuă de a sta în fața lui Dumnezeu și de a fi proprii lucrării Lui cu noi.

Iar pentru a fi proprii lucrării Lui cu noi…ne pregătim prin rugăciune stăruitoare, prin cumințire interioară continuă, prin luminare interioară continuă…ca să înțelegem glasul Lui tainic în ființa noastră.

…Domnul Se ruga aici, în Ghetismani, adesea, ne spune Sinaxarul zilei [Triod, ed. BOR 2000, p. 586]. De aceea Iuda, știind locul, i-a dus la fix…pe cei care trebuiau să Îl prindă

Mat. 26, 47-57 vorbește despre venirea lui Iuda, despre sărutarea lui, despre împlinirea prorociilor în El…despre fuga Apostolilor…și despre prinderea Lui.

L-au lăsat singur…

Și noi, cei de azi, înțelegem bine singurătatea lui Iisus…atunci când nimeni nu ne calcă pragul, când nimeni nu ne vrea, când nimeni nu ne ajută…când toți se uită de sus la noi…

O singurătate plină de gânduri negre

Cu care trebuie să te lupți, pentru ca să rămâi demn…și cu capul pe umeri

…Patru evenimente hristologice…într-o înlănțuire prea minunată.

Ne spălăm pe picioare prin asceză și prin mărturisire…ne împărtășim cu Domnul ca să avem viață întru noi…ne încordăm ființa în suferință alături de El…și suntem atenți ca să nu cădem din iubirea Lui…

Iar dacă cădem…să nu rămânem în depărtare de El până la sfârșitul vieții noastre…Amin.

A 90-a zi pentru România

Ce s-a petrecut în București, România și în întreaga lume în cadrul protestelor…pentru România în ultimele 89 de zile: prima zi (13 ianuarie 2012), a doua zi, a treia zi, a patra zi, a cincia zi, a șasea zi, a șaptea zi, a opta zi, a noua zi, a zecea zi, a 11-a, a 12-a zi, a 13-a, a 14-a, a 15-a zi, a 16-a zi, a 17-a zi, a 18-a zi, a 19-a zi, a 20-a zi, a 21-a zi, a 22-a zi, a 23-a zi, a 24-a zi, a 25-a zi, a 26-a zi, a 27-a zi, a 28-a zi, a 29-a zi, a 30-a zi, a 31-a zi, a 32-a zi, a 33-a zi, a 34-a zi, a 35-a zi, a 36-a zi, a 37-a zi, a 38-a zi, a 39-a zi, a 40-a zi, a 41-a zi, a 42-a zi, a 43-a zi, a 44-a zi, a 45-a zi, a 46-a zi, a 47-a zi, a 48-a zi, a 49-a zi, a 50-a zi, a 51-a zi, a 52-a zi, a 53-a zi, a 54-a zi, a 55-a zi, a 56-a zi, a 57-a, a 58-a, a 59-a zi, a 60-a zi, a 61-a zi, a 62-a zi, a 63-a zi, a 64-a zi, a 65-a zi, a 66-a zi, a 67-a zi, a 68-a zi, a 69-a zi, a 70-a zi, a 71-a zi, a 72-a zi, a 73-a zi, a 74-a zi, a 75-a zi, a 76-a zi, a 77-a zi, a 78-a zi, a 79-a zi, a 80-a zi, a 81-a zi, a 82-a zi, a 83-a zi, a 84-a zi, a 85-a zi, a 86-a zi, a 87-a zi, a 88-a zi, a 89-a zi.

  • Miercurea Mare…soare la București…plus 7 grade Celsius la 10. 05.
  • Adrian Năstase (Jurnalul Național): „”intelectualii” lui Basescu: Cristian Preda, Baconschi, TRU, Macovei. Ei incearca sa conduca lucrurile catre fagasul dorit folosind telecomanda, stand deoparte, facand, din coltul gurii, agenda propriului partid de la distanta sinecurilor externe cu care au fost rasplatiti”.
  • Lucian Avramescu (Jurnalul Național): „Vine-nvierea, simte-n fibre iarba/ O-nfiorare ce-o străbate blând/ Şi noi simţim că Paştile revine/ Şi râdem, dar i-un râs parcă plângând”.
  • Agerpres: „Cadrele medicale şi personalul auxiliar de la Spitalul de Urgenţă Judeţean Călăraşi au declanşat miercuri [11 aprilie 2012] un protest spontan la locul de muncă şi reclamă faptul că li s-au diminuat salariile în mod nelegal cu sume cuprinse între 200 şi 300 de lei”.
  • Claudia Ion (Cotidianul): „simplii cetăţeni [ai UE] plătesc scump efectele proastei gestionări a crizei. […] [Pentru că] Europa a încetat să fie o democraţie”.
  • Gabi Golea (Jurnalul Național) în dialog cu Marin Mândrilă: „- Ce şpăgi se dau pentru obţinerea unor astfel de contracte?/ – Domne, au înnebunit de tot. S-a ajuns la 40%. Dacă înainte erau 3-5 procente, acum s-a ajuns la 40%. Vă daţi seama ce însemnă un 5% din 100 de milioane? Cinci milioane de euro…Iar azi se ajunge la 40-50 de milioane. Doar 20% este suma care se alocă pentru lucrări. E strigător la cer!”.
  • Mihai Goțiu (Vox Publica): „Câteva zeci de clujeni au ieșit aseară [11 aprilie 2012], în jurul orei 21,00, în Piața Unirii, pentru a protesta împotriva declarațiilor lui Traian Băsescu făcute cu ocazia investirii lui Attila Korodi în funcția de ministru al Mediului. Indignarea a fost provocată de tonul imperativ cu care Băsescu i-a solicitat lui Korodi rezolvarea (avizarea mai exact) proiectelor legate de exploatarea aurului de la Roșia Montană, vânzarea zăcămintelor de cupru de la Roșia Poieni (privatizarea Cupru Min) și exploatarea gazelor de șist prin fracturare hidraulică de către Chevron în zona Bârladului și în Dobrogea”.
  • Idem: „Însă afirmația că doar proiectele miniere ar putea crea locuri de muncă în următorii cinci ani (în lipsa unor investiții străine) este, pur și simplu, o uriașă minciună. După cum a recunoscut și fostul premier Emil Boc, și fostul ministru Valeriu Tabără, și după cum au arătat și alți analiști, România ar un imens potențial agricol, pe care îl valorifică însă într-o proporție de sub 25% (mai puțin de un sfert!). Așadar, relansarea agriculturii este un domeniu cu potențial de a crea cel puțin câteva sute de mii (și nu doar sute) de locuri de muncă”.
  • Protestele de azi din Piața Universității.