Eu cred că spălarea picioarelor din Joia Mare trebuie să se facă și în Bisericile de mir…nu numai în Mănăstiri.

Sau în Bisericile de mir mai cu seamă…pentru că aici, exemplul umilinței bune, al umilinței evanghelice, poate trezi umilință și în credincioși.

Preoții să își așeze cântăreții pe scaune, alături de consilieri, de epitropi, de copii și de femei…cu toții evlavioși și cu bun simț…și să le spele picioarele…

Cu multă smerenie, curăție și atenție…de ambele părți…

Ce exemplu mai mare de umilință decât acesta: ca ei să le slujească astfel?…Și nu numai în aceste situații…ci și când vine vorba de pomeniri, de praznice, de hramul Bisericii…

Că la datul de ordine e ușor…

Dar când te văd oamenii că știi să fii și în reverendă…și cu sapa în mână…și la slujbă și la muncă…intră în raporturi mai firești cu tine.

Spălarea picioarelor, în Triodul din 2000, e la p. 596-600…și e o ierurgie inclusă în Liturghia Sfântului Vasile unită cu Vecernia, care are loc după Rugăciunea amvonului.

Spălarea se face în naos…adică acolo unde stăm la Liturghie…și cei spălați sunt cu fața spre altar…

Preoții îngenunchează în fața lor, le spală picioarele și le șterg cu ștergarul…după exemplul Domnului.

Iar cei care sunt legați „cu legătura dragostei” creștine…se spală ca să aibă picioare „frumoase”…adică minți și inimi curate și smerite [Triod, ed. BOR 2000, p. 596].

…Și Domnul e rugat de noi ca să spele „gândirea sufletului nostru” și să ne încingă „cu legătură duhovnicească” [Idem, p. 597] pentru ca să facem poruncile Lui.

„Cinstita spălare”…se spune în cântarea următoare…sfințește „sufletele în taină”, în profunzimea lor [Ibidem]. Căci Domnul, prin spălarea aceasta sfântă, ne dă „înălțare [de]asupra a toată puterea potrivnică” [Ibidem] a diavolului.

De aceea am spus că e vorba de o ierurgie…de o lucrare sfântă și sfințitoare…și nu de o spălare simbolică, comemorativă…

…Și se amintește și de Iuda…și de „dormitarea diavolească” [Ibidem], de lâncezeala pătimașă a lui…prin care s-a complăcut cu păcatul iubirii de bani…și al furtului…

E vreme de privegheat [Ibidem]!, suntem atenționați, pentru că „mare este tăria Crucii; Hristos este lângă uși; Paștile de jertfit au venit” [Idem, p. 598].

Se scrie Paști și nu Paște.

El, Paștile nostru, e Hristos…Care vine spre Patimă de bună voie, spre Cruce, pentru ca să fie Mielul nostru cel adevărat.

…Și ne spălăm pe picioare…pentru ca să ne grăbim cu picioare vesele spre tăria Crucii…pentru ca să găsim în ea bucuria Învierii…

Așa cum am găsit pace și alinare în post…și luminare a minții și dulceață duhovnicească în multa rugăciune a acestei perioade sfinte…

Pentru că greul ascetic naște bucurie, curăție, frumusețe duhovnicească…

…Urmează o ectenie specială…în a 4-a cerere a ei rugându-ne pentru binecuvântarea și sfințirea acestei spălări [Ibidem]…adică a apei din ligheanul în care le vom spăla tuturor celor pregătiți pentru asta…picioarele…

Cerem venirea, lucrarea și puterea Duhului Sfânt în apa de spălare [Ibidem]…

Ea, apa aceasta sfântă, ne spală întinarea sufletului [Ibidem].

Adică ea nu vizează curăția corporală…ci pe cea sufletească

Preotul care binecuvintează apa și va spăla picioarele confraților săi…se roagă ca Domnul să ne curățească „întinăciunile trupești și…necurățiile sufletești” [Ibidem].

Și când spune întinăciuni trupești se referă la poluțiile din somn, la masturbare și la actele sexuale pline de dorință pătimașă…iar când spune necurății sufletești se referă la toate păcatele.

Preotul cere „pogorârea cea nevăzută” a harului Duhului Sfânt peste apă [Ibidem]…și de la spălarea sfântă așteaptă întărirea sufletelor și a trupurilor noastre în fața ispitelor demonice [Ibidem].

Pentru ca (finalul rugăciunii): „fiind curați, să slujim Ție cu bună mulțumire, călcând peste șerpi și peste scorpii și peste toată puterea vrăjmașului” [Ibidem] diavol.

Într-o a doua rugăciune, tainică…preotul se roagă Domnului să ne învețe cu „smerenia cea dumnezeiască”, să ne păzească neîntinați și „spălați pururea cu lacrimi” [Idem, p. 599].

Să ne dea smerenie, curăție și lacrimi curățitoare…

Și în cadrul Evangheliei de la Ioan, care narează spălarea picioarelor…se petrece spălarea picioarelor celor pregătiți din Biserică [Ibidem]…

După Evanghelie și spălare…și ștergerea picioarelor proaspăt spălate…preotul citește o altă rugăciune…din care reiese că s-a urmat aici exemplul prea dumnezeiesc al Domnului [Idem, p. 600].

Și nu preotul e cel care curățește de păcate pe cei spălați, ci Însuși Domnul, ca și în cadrul Sfintei Spovedanii!

Și de aceea preotul spune: „Însuți și acum, Stăpâne, vino în mijlocul nevrednicilor robilor Tăi, care urmăm pildei Tale, și spală toată întinăciunea și necurăția sufletelor noastre; ca spălând praful ce s-a lipit de noi prin păcate și ștergându-ne unul pe altul cu ștergarul dragostei, să putem plăcea Ție în toate zilele vieții noastre și să aflăm milă înaintea Ta” [Ibidem], adică să ne mântuim noi, păcătoșii!

Ecfonisul, încă două cântări…și urmează Fie numele Domnului binecuvântat…de la Liturghie…și apolisul Liturghiei.

Așadar spălare sfântă…și ștergerea cu ștergarul dragostei…de care au parte doar monahii…în mod nedrept…

Exemplul Domnului e pentru toți creștinii…de aceea ar trebui să aibă cu toții parte de el…pentru că e plin de umilință

Însă, o astfel de tradiție sfântă, ca cea a spălării picioarelor…cât și împărtășirea deasă cu Sfânta Euharistie…au fost neglijate…sau lăsate doar pe seama monahilor și a preoților…

Pe măsură ce ne răcim la inimă…uităm ceea ce ținea, odinioară, Biserica în plin entuziasm

Căci slujbele lungi, milostenia din inimă, posturile ascetice, mesele comune, împărtășirea cu Domnul și predicile pline de har…erau bucuriile de căpătâi ale Bisericii.

Și vedem că acolo unde apare mașinalizarea slujbei, unde nu se cântă frumos, unde nu se predică, unde nu există coeziune…slujbele suferă…dar, în primul rând, creștinii suferă

Pe cine, oare, ar trebui să intereseze aceste lucruri?!…

Did you like this? Share it: