Neînțeles și înțeles acest prea mare nume,

Nu înțeleg ființa Lui, ci oareșice din lume[1].

*

Ce [cum] să-nțeleg un-nalt și adânc și un lat ce margini n-are,

[La] Care mintea numai gândind cearcă alunecare?

*

Iar din lumea [pe] care o văz, fiind a Lui lucrare,

Cât înțelegi, încremenști d-așa putere mare.

*

Credința-mi zice ca să-L crez în trei fețe [persoane], dar unul [Dumnezeu].

Acestei slave mă jertfesc, acestui Domn preabunul.

*

Îmi zice: taină să mai crez-ntruparea unei fețe [a lui Dumnezeu Fiul],

Și Aceștiia mă-nchin, c-o văz plină de frumusețe[2].

*

Dar cum a fost, este și o fi și ale Lui fapte,

Nimeni n-a spus fără păreri; de-aceea țiu o carte,

*

Care-mi zice ca să crez fără de cercetare[3].

O, scump cuvânt, mântuitor la cei ce fac cercare.

*

Și, o, d-ar zice și acel trup ce încă umblă în noapte[4]:

Cred tot ce este în Dumnezeu, că El toate le poate.

*

Și atunci îndată s-ar plini aceea ce se scrie:

Va fi o turmă și-un păstor. Amin, curând să fie!

*

Ce [cum] să-nțeleg un-nalt și adânc și un lat ce margini n-are,

[La] Care mintea numai gândind cearcă alunecare?

Zilot Românul[5]


[1] Deduc doar atotputernicia lui Dumnezeu contemplând lumea, atributele Lui ca și Creator și Făcător a toate, fără a cunoaște ființa Lui – spune, cu alte cuvinte, autorul.

[2] După adevărata slavă a statorniciii Sfintei Biserici a Răsăritului [n. a.].

[3] Adică a tainelor ce nu se pot coprinde de om [n. a.].

[4] Necredincioșii [n. a.].

[5] Zilot Românul ([pseudonimul lui] Ștefan Fănuță), Opere complete, Ed. Minerva, București, 1996, p. 217.

Did you like this? Share it: