La Dumnezeu
Neînțeles și înțeles acest prea mare nume,
Nu înțeleg ființa Lui, ci oareșice din lume[1].
*
Ce [cum] să-nțeleg un-nalt și adânc și un lat ce margini n-are,
[La] Care mintea numai gândind cearcă alunecare?
*
Iar din lumea [pe] care o văz, fiind a Lui lucrare,
Cât înțelegi, încremenști d-așa putere mare.
*
Credința-mi zice ca să-L crez în trei fețe [persoane], dar unul [Dumnezeu].
Acestei slave mă jertfesc, acestui Domn preabunul.
*
Îmi zice: taină să mai crez-ntruparea unei fețe [a lui Dumnezeu Fiul],
Și Aceștiia mă-nchin, c-o văz plină de frumusețe[2].
*
Dar cum a fost, este și o fi și ale Lui fapte,
Nimeni n-a spus fără păreri; de-aceea țiu o carte,
*
Care-mi zice ca să crez fără de cercetare[3].
O, scump cuvânt, mântuitor la cei ce fac cercare.
*
Și, o, d-ar zice și acel trup ce încă umblă în noapte[4]:
Cred tot ce este în Dumnezeu, că El toate le poate.
*
Și atunci îndată s-ar plini aceea ce se scrie:
Va fi o turmă și-un păstor. Amin, curând să fie!
*
Ce [cum] să-nțeleg un-nalt și adânc și un lat ce margini n-are,
[La] Care mintea numai gândind cearcă alunecare?
Zilot Românul[5]
[1] Deduc doar atotputernicia lui Dumnezeu contemplând lumea, atributele Lui ca și Creator și Făcător a toate, fără a cunoaște ființa Lui – spune, cu alte cuvinte, autorul.
[2] După adevărata slavă a statorniciii Sfintei Biserici a Răsăritului [n. a.].
[3] Adică a tainelor ce nu se pot coprinde de om [n. a.].
[4] Necredincioșii [n. a.].
[5] Zilot Românul ([pseudonimul lui] Ștefan Fănuță), Opere complete, Ed. Minerva, București, 1996, p. 217.