Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Date: 13 aprilie, 2012

Predicile din Săptămâna Mare

Pagina sursă…pentru download:

[item image]

Read Online
(1.4 M)PDF
(179.4 K)EPUB
Kindle
Daisy
(57.3 K)Full Text
(643.7 K)DjVu

All Files: HTTP

Predică la Praznicul preaslăvit al Învierii Domnului [2012]

Iubiții mei,

 

Hristos a înviat!…și a făcut din noaptea aceasta a noastră o zi preafrumoasă, plină de lumină dumnezeiască.

Pentru că Mirele Bisericii a înviat din morți, cu moartea Sa pe moartea noastră călcând…pentru ca celor din morminte…și nouă, tuturor, să ne dăruiască viață veșnică, bucurie veșnică, frumusețe netrecătoare.

Să ne dăruiască viață: aceasta e sublinierea troparului zilei!

Viață nu ca existență fizică…pentru că suntem în existență…ci viața ca sfințenie…ca nemurire…ca bucurie netrecătoare.

Adică viața împlinită în har.

Viața plină…așa, ca rotunjimile oului înroșit…pe care îl vom mânca…în scurt timp…la masa de Paști.

Pentru că oul de Paști este semn, este mărturie a vieții veșnice…a vieții veșnice care se dobândește prin Cruce.

Căci la această „noapte de mântuire și strălucită” [Penticostar, ed. BOR 1999, p. 21], plină de slavă, am ajuns după săptămâni de post, de rugăciune…de așteptare…

Am ajuns prin Cruce, adică prin renunțarea la noi înșine…pentru a simți și a pătrunde bucuria care vine din curățirea de patimi.

De aceea bucuria noastră e plină de dureri curățitoare. Sau e umplere de bucurie sfântă după zile de încordare ascetică, de luptă cu neputințele și limitele noastre.

După cum știm: nu puține

…Și am ajuns, iată, să strigăm plini de bucurie…să mărturisim cu bucurie…că Hristos e viu, mereu viu…și ne înviază pe noi din moarte, din tristețe, din deznădejde!

Căci piatra grea, mare, pusă pe mormânt…e perspectiva vieții pământești care nu se termină cu veșnicia.

E o scufundare în disperare

Căci cum să te bucuri cu adevărat…dacă crezi că la sfârșitul vieții tale…te scufunzi în neant…și nu mai rămâne nimic din tine?

Cum să te bucuri…dacă tu dispari definitiv?

Ce înseamnă posteritate pentru cineva care nu crede în nemurirea sufletului și în învierea din morți?

E o posteritate lamentabilă: averea și mormântul lui sunt tot ce mai rămâne după el…

Însă…această perspectivă a necredinței nu are nimic de-a face cu realitateapost-mortem!

Moartea e o ușă spre viață, spre viața veșnică

Numai că viața veșnică e de două feluri…și ea continuă cele două căi ale vieții de aici: viața cu Dumnezeu sau viața trăită împotriva Lui.

Nu există și o a treia cale

…De aceea, ne spune Sinaxarul zilei: „pogorându-Se la Iad, [după moartea Sa trupească], Domnul nu a înviat pe toți câți erau acolo, ci numai pe cei care au voit să creadă în El; și sufletele Sfinților din veac, ținute cu sila de Iad, le-a slobozit [din tristețea Iadului] și a dăruit tuturor putința să se urce la ceruri” [Idem, p. 19].

Pentru că mântuirea e relație, e deschidere, e iubire pentru Domnul…și nu act în forță!

Iar Raiul cel deschis astăzi de Domnul pentru întreaga umanitate…este opțiunea validă, alegerea normală a omului…pentru că omul e creat de Dumnezeu spre viață și spre bucurie veșnică și nu spre chin, nu pentru nefericire și tristețe

Lucru reconfirmat continuu de Domnul în Scriptură, în monumentele Tradiției și în viața Bisericii…pentru că El ne cheamă la bucurie.

Căci cu îndemnul la bucurie le-a întâmpinat pe Sfintele Femei Mironosițe [Mat. 28, 9] după Învierea Sa din morți.

Cu îndemnul la bucurie sfântă, la bucuria întru curăție și întru ascultarea de Dumnezeu și nu la o bucurie deșănțată, lubrică…

Fiindcă după atâtea zile de post, de rugăciune, de nevoință…ai nevoie de o masă liniștită, bună, sățioasă, pentru ca să te întremezi, să te stabilizezi trupește…și nu de îmbuibare.

Pentru că trecerea de la post…la mâncarea de dulce se face lin, cu atenție…mai ales de la o anume vârstă…

Trebuie să simți lucrurile pe care creierul și trupul tău le vrea…și să te conformezi nevoilor lui reale

Și astfel nu ajungi niciodată la spital…ci te umpli de har

Pentru că și după ce vom mânca de dulce…trebuie să trăim creștinește, atent, cuvios…atâta timp cât zilele pascale abia acum încep…și nu acum se termină

Adică să trăim ca fii ai luminii, ai păcii și ai dragostei. Ca fii ai Împărăției lui Dumnezeu.

Căci El ne-a scos și ne scoate continuu din moartea păcatelor și ne dă viață…din viața Lui.

Viață nemuritoare, viață plină de frumusețe și de pace…și nu ca a lumii [In. 14, 27]: zgomotoasă și avidă de senzații periferice.

…Și, tot în Sinaxar, ni se spune că Domnul a urgentat Învierea Sa [Penticostar, ed. BOR 1999, p. 20]!

Că El S-a grăbit…ca să ne bucure!

Căci de vineri până duminică în zori…nu sunt trei zile întregi…atâta timp cât Răstignirea a fost spre seară, vineri spre seară…iar duminică în zori…trupul Lui nu s-a mai găsit în mormânt…pentru că El a înviat din morți ca un Biruitor.

El S-a grăbit să ne dea vestea bucuriei, vestea cum că de aici încolo bucuria Bisericii se va înveșnici…va fi veșnică…pentru că nimic nu ne mai obturează fericirea decât…păcatul, depărtarea noastră de Dumnezeu și de semenii noștri.

…Și acesta a fost motivul pentru care am început Utrenia Învierii afară, în fața Bisericii și acolo, pentru toți, am mărturisit învierea Lui: pentru că toți au nevoie de înviere…pentru că toți au nevoie de fericire.

Toți vom învia…la învierea de obște…însă nu toți ne vom bucura la fel…

Ne vom bucura pe măsura râvnei și a dorinței noastre de mântuire, a faptelor noastre luminoase și pline de iubire.

Dar vai aceluia care nu se va bucura când Mirele va veni!

După cum, acum e trist tot cel care nu se bucură de Învierea Lui, care nu trăiește Învierea Lui ca pe bucuria dătătoare de sens și de înțelepciune pentru viața noastră.

Așadar, să ne apropiem cu toții, fraților și prietenilor, de Masa cea purtătoare de Bucurie a Sfântului altar…pentru ca să ne împărtășim cu Paștile nostru Cel Viu, cu Hristos, Dumnezeul slavei!

Să iertăm tuturor toate pentru Învierea Lui din morți [Idem, p. 24]!

Căci e zi de imensă bucurie, de prăznuire preafrumoasă și nimic nu trebuie să întunece bucuria noastră.

Hristos a înviat!…și ne-a dăruit nouă bucurie nesfârșită. Amin!

Predică la Sfânta și Marea zi de Sâmbătă [2012]

Iubiții mei,

Trupul Domnului a fost dat jos de pe Cruce de Sfinții Iosif și Nicodim, ucenici ai Lui în taină…și „l-au înfășurat în giulgiuri cu aromate [otoniis meta ton aromaton], după cum este obiceiul de a înmormânta al evreilor [In. 19, 40]”…

Și din cauza aromatelor, a mirului…giulgiurile, făcute din pânză, s-au lipit de trupul Domnului…încât nu mai puteau fi dezlipite de el în mod natural…

Pentru că nu erau 3 grame de mir…ci „un amestec de smirnă și aloe ca [la] o sută de litre” [In. 19, 39, cf. GNT].

Iar o litră însemna 327, 45 mililitri după măsura romană.

Și după cum știți mirul e lipicios

…Dar și o piatră mare au prăvălit la intrarea în mormântul Lui [Mat. 27, 60]…la care arhiereii și fariseii au adăugat strajă armată și pecetluirea acestei pietre de dimensiuni mari [Mat. 27, 66].

De ce?

Pentru ca Domnul să nu mai învieze

Sau, după cum au motivat ei (pentru ca să nu se dea de gol): pentru ca Apostolii să nu-I fure trupul din mormânt [Mat. 27, 64].

Însă, tot Sfântul Matei ne spune, după ce Domnul a înviat dintre cei morți…iar cei din strajă „s-au făcut ca morți” [Mat. 28, 4]…când l-au văzut pe Arhanghelul Gavriil la mormânt [Mat. 28, 2-3]…arhiereii și bătrânii s-au sfătuit și le-au dat „arginți mulți” [arghiria icana] ca să mintă…și să susțină varianta cu furarea trupului din mormânt de către Apostoli [Mat. 28, 11-13].

După cum se observă impostura mai marilor evreilor a funcționat și înainte și după învierea Lui din morți.

Au vrut să ascundă evidențele…

Au brodat o istorie falsă…o istorie alternativă…care să pună în umbră adevărul…

Însă cine poate să ascundă adevărul lui Dumnezeu de oameni…când El Se revelează oamenilor în mod extatic?

Când El Își arată puterea Lui în furtună, în trăsnet, în cutremur, în mod minunat în multe feluri…și te face să înțelegi că nu poți să lupți cu El?

De fapt asta e nefericirea noastră, a celor care căutăm un alt fel de a fi: că nu există altul!

Există numai normalitatea comuniunii cu Dumnezeu…sau ieșirea din comuniune spre tot felul de comportamente deviante.

Și oricât am căuta împlinirea noastră…fugind de El…vom descoperi, cu multă durere, cu mult zbucium, prin multă nefericire (pentru că nu vrem să acceptăm evidențele!) zi de zi, săptămână de săptămână, an de an…că nu există o alternativă de împlinire…în afară de iubirea Lui.

…Și până acum am cântat împreună Prohodul/ Prohodirea Domnului…cântările de înmormântare ale evlaviei noastre.

I-am cântat ca unui Mort viu.

Pentru că Cel care a murit pe Cruce pentru noi e Viața fără de moarte a întregii umanități [Triod, ed. BOR 2000, p. 648].

Dar, mai ales, ne-am rugat ca și noi să înviem din moartea păcatului…pentru ca să ne bucurăm de viața Lui.

Și apoi am cântat Binecuvântările Învierii…acum, la Înmormântare.

Pentru că noi nu avem niciodată conștiința că El e mort cu totul…ci numai trupul Lui, care nu a cunoscut stricăciunea, e înfășurat și îmbălsămat cu miruri în mormânt.

…Cine I-ar fi putut fura trupul…și străjerii să nu observe?

Și cum ar mai fi ieșit Apostolii în lume, ca să moară pentru Hristos, dacă ei știau că trupul Lui zace undeva…ascuns de ei…după ce l-au furat?

Însă nimeni nu a simțit când a înviat Împăratul slavei!

Arhanghelul Gavriil a prăvălit piatra…i-a înspăimântat de moarte pe străjeri…doar pentru ca să le arate Sfintelor Femei Mironosițe că mormântul e…gol…[Mat. 28, 2-6].

El nu le arată pe Hristos…ci le subliniază absența trupului Lui din mormânt…

Sfântul Petru și Sfântul Ioan, Apostolii Domnului, vin la mormânt [In. 20, 3-4]…și văd în el „giulgiurile zăcând” [In. 20, 6, cf. GNT] la pământ și sudarionul/ mahrama, care fusese pusă pe capul Lui [In. 20, 7, cf. GNT].

Acestea, în mod normal, nu mai puteau fi dezlipite de trupul unui om mort…datorită mirului care le lipise de trup…și ca să le scoți trebuia să sfâșii trupul…

Însă trupul duhovnicesc al Domnului, cel deplin pnevmatizat, cel plin de lumină dumnezeiască…iese din giulgiuri mai presus de fire…și le lasă acolo, în mormânt…nesuferind nimic…la despărțirea Lui de ele…

…După cum, în coborârea Lui duhovnicească la noi…în trupul nostru…nu suferă nicio contaminare din partea necurăției noastre…dar ne dă nouă bucuria prea dumnezeiască a simțirii și a vederii slavei Sale.

…Însă azi, în Sâmbăta Mare, noi nu prăznuim numai Îngroparea Domnului…și mulți nu știu asta…

Ei cred că doar Prohodul…doar Înmormântarea Lui o prăznuim…

Însă astăzi, în Sâmbăta Mare, pe lângă Înmormântarea Domnului noi prăznuim și Pogorârea Domnului la Iad, prin care Sfinții lui Dumnezeu au fost ridicați întru Împărăția Lui [Triod, ed. BOR 2000, p. 665].

Și Sinaxarul zilei ne vorbește despre pogorârea preasfântului suflet al Domnului în Iad, unit cu dumnezeirea Sa…și despre cutremurarea Iadului [Ibidem].

…Am înconjurat Biserica și am trecut pe sub Sfântul Epitaf…adică pe sub lințoliul iconizat…pe care este zugrăvită punerea Lui în mormânt.

Punere în mormânt pe care o avem și pe Sfântul Antimis, pe care slujim Sfânta Euharistie.

Pentru că de fiecare dată reactualizăm și Moartea și Învierea Lui…Hristosul nostru euharistic, Cel cu care ne împărtășim, fiind Hristosul înviat din morți.

De aceea Moartea Lui e plină de viață veșnică…pentru că Învierea Lui este moartea care a atins desăvârșirea pentru umanitatea Sa.

Și când murim pentru Hristos, ca bobul de grâu, cum ne spune Sfântul Pavel [I Cor. 15, 37-38], înviem cu El ca „cheni ctisis/ făptură nouă” [II Cor. 5, 17], duhovnicească.

Pentru că ceea ce trăim noi acum, în Biserică, e începutul transfigurării noastre duhovnicești, a învierii noastre din morți.

Aici…punem punct postului și întristării…în această zi…

Pentru că în zorii zilei viitoare, la miez de noapte…vom auzi cântare de bucurie.

Și fericit este acela a cărui inimă cântă de bucurie! Amin.

A 92-a zi pentru România

Ce s-a petrecut în București, România și în întreaga lume în cadrul protestelor…pentru România în ultimele 91 de zile: prima zi (13 ianuarie 2012), a doua zi, a treia zi, a patra zi, a cincia zi, a șasea zi, a șaptea zi, a opta zi, a noua zi, a zecea zi, a 11-a, a 12-a zi, a 13-a, a 14-a, a 15-a zi, a 16-a zi, a 17-a zi, a 18-a zi, a 19-a zi, a 20-a zi, a 21-a zi, a 22-a zi, a 23-a zi, a 24-a zi, a 25-a zi, a 26-a zi, a 27-a zi, a 28-a zi, a 29-a zi, a 30-a zi, a 31-a zi, a 32-a zi, a 33-a zi, a 34-a zi, a 35-a zi, a 36-a zi, a 37-a zi, a 38-a zi, a 39-a zi, a 40-a zi, a 41-a zi, a 42-a zi, a 43-a zi, a 44-a zi, a 45-a zi, a 46-a zi, a 47-a zi, a 48-a zi, a 49-a zi, a 50-a zi, a 51-a zi, a 52-a zi, a 53-a zi, a 54-a zi, a 55-a zi, a 56-a zi, a 57-a, a 58-a, a 59-a zi, a 60-a zi, a 61-a zi, a 62-a zi, a 63-a zi, a 64-a zi, a 65-a zi, a 66-a zi, a 67-a zi, a 68-a zi, a 69-a zi, a 70-a zi, a 71-a zi, a 72-a zi, a 73-a zi, a 74-a zi, a 75-a zi, a 76-a zi, a 77-a zi, a 78-a zi, a 79-a zi, a 80-a zi, a 81-a zi, a 82-a zi, a 83-a zi, a 84-a zi, a 85-a zi, a 86-a zi, a 87-a zi, a 88-a zi, a 89-a zi, a 90-a zi, a 91-a zi.

  • Cristian Tudor Popescu (Gândul): „Este, deci, T. Băsescu lobbystul pe şpagă al unor firme sau, mai degrabă, e vorba de o necesitatea fiziologică de a comunica periodic politicienilor, mogulilor, ziariştilor şi „emulaţilor” premierului Ungureanu, că o idee-far călăuzitoare de-a sa trebuie îndeplinită de toţi, pe loc şi fără crâcnire, că altfel ne ia mama dracului?”.
  • Claudiu Crăciun (Jurnalul Național): „Ieri [11 aprilie 2012] ne-am strâns în Piaţa Universităţii, ca în fiecare zi începând cu data de 13 ianuarie [2012]. De data aceasta aveam un motiv foarte serios. Preşedintele Traian Băsescu făcuse cu o zi înainte o declaraţie publică în care justifica abuzul şi lipsa de transparenţă în trei probleme de interes major pentru România: proiectul minier de la Roşia Montana, exploatarea gazelor de şist şi privatizarea Cupru Min”.
  • Idem: „Toate trei miros puternic a corupţie. Intervenţia lui Traian Băsescu a crescut imediat acţiunile Roşia Montana Gold Corporation, care scăzuseră dramatic în săptămânile trecute. Gestul preşedintelui ajută astfel nu interesul public, ci interesele private”.
  • Idem: „Atât Traian Băsescu, cât şi Mihai Răzvan Ungureanu au dat şi au primit ordine toată viaţa şi îşi închipuie că pot să facă asta şi cu cetăţenii. Se înşală crezând că societatea poate fi îngenuncheată. Vor suporta mai devreme sau mai târziu consecinţele acestor erori”.

  • Dumitru Constantin (Cotidianul): „Felul cum procedează preşedintele Traian Băsescu în cazul prezentării scrisorilor de acreditare a ambasadorului Olandei în România, Matthijs van Bonzel, este demn de primitivismul Războiului Rece, dar şi în acest caz cu mari nuanţări, întrucât şi în acele vremuri de tristă amintire, statele aflate de o parte şi de alta a Cortinei de Fier îşi păstrau INTACTE canalele de comunicare nemijlocită prin ambasadorii acreditaţi de fiecare parte. Aşa se face că în analele cronicii diplomatice internaţionale postbelice cazuri similare celui în care se află acum ambasadorul desemnat al Olandei la Bucureşti sunt extrem de rare şi aparţin mai curând manifestărilor unor şefi de stat precum şturlubatecul mareşal Idi Amin Dada (fost preşedinte al Ugandei), împăratul Bokassa (al Imperiului Centrafrican), Papa Doc (Jean Claude Duvalier, ex-preşednite al statului Haiti). Poate au mai existat şi alţii, nu mulţi, dar este important de precizat că ele ţineau de extravaganţa neobişnuită a respectivilor şi nicidecum de calcule diplomatice de mare clasă”.
  • Idem: „oricât ar încerca Băsescu să fie o „Doamnă de Fier” de sex masculin a Balcanilor, atitudinea respectivă nu-l prinde, mai curând aduce mari prejudicii înseşi ţării”.
  • Idem: „Dacă chiar vrea să-şi arate muşchii diplomatici sau prezidenţiali faţă de un guvern care are în componenţă un partid de extremă dreapta ce afişează ostentativ mari resentimente faţă de România, [președintele României poate] s-o facă în cazul guvernului Ungariei, condus de amicul lui, Orban, din care face parte partidul Jobbik, ai cărui lideri zburdă prin Transilvania, aniversează intrarea amiralului Horthy în Miercurea Ciuc ori nu mai ştiu ce eveniment legat de acest sinistru personaj al istoriei sau denunţă constant Tratatul de la Trianon. Toate astea şi atâtea altele extrem de grave, fără ca Băsescu şi clica lui să zică măcar „pâs”!”.
  • Erau plus 17 grade Celsius la București la ora 10. 19 minute.
  • Andrei Crăciun și Laurențiu Ungureanu (Adevărul): Dr. Adina Milac, care va împlini în curând 38 de ani, cu handicap locomotor, este un Stephen Hawking de România. „Este doctor în fizică, are studii postdoctorale în America, iar acum cercetează la Institutul de Biochimie al Academiei Române”.

  • Idem: „Adina şi mama ei s-au mutat special la parter: „Până când eu am ajuns în clasa a cincea, am stat în Drumul Taberei, într-un bloc de patru etaje, la etajul doi. N-avea lift, n-avea nimic. Mă ducea în braţe mama. Toată ziua, sus-jos! Până când m-am făcut şi eu mai mare. Nu se mai putea, trebuia să ne mutăm! Şi asta a fost soluţia – ne-am mutat aici, în 1986″”.
  • Idem: „Nu i-am spus Adinei Milac că vom face această comparaţie previzibilă cu savantul britanic Stephen Hawking, mare fizician şi el, imobiliziat într-un scaun cu rotile şi el. Nu i-am spus, dar cumva ştia. Aşa sunt ziariştii – caută să fie spectaculoşi şi sfârşesc prin a fi previzibili şi patetici. Am nedreptăţit-o pe Adina Milac încă din titlu, căci povestea ei – aţi văzut! – nu avea nevoie de niciun „cârlig” din ăsta ieftin”.
  • Idem: „Ce crede ea despre Hawking? Că e un geniu – asta ştim toţi -, dar iată ceva la ce nu s-ar gândi decât un om ca Adina: „Şi el a fost ajutat mult de familia lui, şi pe el, ca şi pe mine, l-au iubit. Fără ai lui nu putea să facă nimic, cât e el de geniu„. Apoi o continuare care vine brusc – ca o trezire la o realitate, de ce să nu spunem, groaznică: „Nu vreau să fiu scârboasă, dar eu nici la toaletă nu mă pot duce singură„”.
  • Idem: „Dar nici nu v-am povestit că Adinei îi place să citească literatură creştină (îl preferă pe Nicolae Steinhardt, iar acum îl descoperă pe Părintele Arsenie Boca), că l-a întâlnit pe Dumnezeu încă din adolescenţă, că s-a întâlnit târziu cu moartea (în anul 2000, când a pierdut-o pe bunica sa), că ascultă, obsedant, concertele de pian ale lui Mozart („Se spune că muzica unui geniu te face şi pe tine mai deştept! Le ascult când scriu.”), că ar vrea să se ridice din scaun şi să joace baschet cu Alexandra (o iubeşte atât de mult încât îi strălucesc ochii când ne povesteşte că aia mică e în excursie cu clasa, tocmai la Deva, unde a mers cu telecabina!), că deşi stă la doi paşi de stadionul din Ghencea nu a făcut niciodată aceşti doi paşi, că nu a fost pe niciun stadion de fotbal şi că nici nu regretă asta”.
  • Idem: „Adina Milac a absolvit Facultatea de Fizică din cadrul Universităţii din Bucureşti. A făcut un master în biofizică şi a susţinut un doctorat în fizică, încheiat strălucit, Magna Cum Laudae. În 2005 a fost acceptată prin concurs la un stagiu de specializare postdoctorală la una dintre cele mai mari instituţii de cercetare din lume: National Institutes of Health (NIH), în Bethesda, Maryland,  Statele Unite ale Americii. Nu i-a interesat că e în cărucior, i-au spus că o vor pentru ceea ce ştie să facă”.
  • Idem: „În prezent, Adina Milac susţine programe de cercetare în biofizică structurală computaţională, în cadrul Institutului de Biochimie al Academiei Române.  Este şi voluntar în Organizaţia Naţională a Persoanelor cu Dizabilităţi, unde efectuează muncă mai degrabă administrativă”.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén