A 92-a zi pentru România

Ce s-a petrecut în București, România și în întreaga lume în cadrul protestelor…pentru România în ultimele 91 de zile: prima zi (13 ianuarie 2012), a doua zi, a treia zi, a patra zi, a cincia zi, a șasea zi, a șaptea zi, a opta zi, a noua zi, a zecea zi, a 11-a, a 12-a zi, a 13-a, a 14-a, a 15-a zi, a 16-a zi, a 17-a zi, a 18-a zi, a 19-a zi, a 20-a zi, a 21-a zi, a 22-a zi, a 23-a zi, a 24-a zi, a 25-a zi, a 26-a zi, a 27-a zi, a 28-a zi, a 29-a zi, a 30-a zi, a 31-a zi, a 32-a zi, a 33-a zi, a 34-a zi, a 35-a zi, a 36-a zi, a 37-a zi, a 38-a zi, a 39-a zi, a 40-a zi, a 41-a zi, a 42-a zi, a 43-a zi, a 44-a zi, a 45-a zi, a 46-a zi, a 47-a zi, a 48-a zi, a 49-a zi, a 50-a zi, a 51-a zi, a 52-a zi, a 53-a zi, a 54-a zi, a 55-a zi, a 56-a zi, a 57-a, a 58-a, a 59-a zi, a 60-a zi, a 61-a zi, a 62-a zi, a 63-a zi, a 64-a zi, a 65-a zi, a 66-a zi, a 67-a zi, a 68-a zi, a 69-a zi, a 70-a zi, a 71-a zi, a 72-a zi, a 73-a zi, a 74-a zi, a 75-a zi, a 76-a zi, a 77-a zi, a 78-a zi, a 79-a zi, a 80-a zi, a 81-a zi, a 82-a zi, a 83-a zi, a 84-a zi, a 85-a zi, a 86-a zi, a 87-a zi, a 88-a zi, a 89-a zi, a 90-a zi, a 91-a zi.

• Cristian Tudor Popescu (Gândul): „Este, deci, T. Băsescu lobbystul pe şpagă al unor firme sau, mai degrabă, e vorba de o necesitatea fiziologică de a comunica periodic politicienilor, mogulilor, ziariştilor şi „emulaţilor” premierului Ungureanu, că o idee-far călăuzitoare de-a sa trebuie îndeplinită de toţi, pe loc şi fără crâcnire, că altfel ne ia mama dracului?”.
• Claudiu Crăciun (Jurnalul Național): „Ieri [11 aprilie 2012] ne-am strâns în Piaţa Universităţii, ca în fiecare zi începând cu data de 13 ianuarie [2012]. De data aceasta aveam un motiv foarte serios. Preşedintele Traian Băsescu făcuse cu o zi înainte o declaraţie publică în care justifica abuzul şi lipsa de transparenţă în trei probleme de interes major pentru România: proiectul minier de la Roşia Montana, exploatarea gazelor de şist şi privatizarea Cupru Min”.
• Idem: „Toate trei miros puternic a corupţie. Intervenţia lui Traian Băsescu a crescut imediat acţiunile Roşia Montana Gold Corporation, care scăzuseră dramatic în săptămânile trecute. Gestul preşedintelui ajută astfel nu interesul public, ci interesele private”.
• Idem: „Atât Traian Băsescu, cât şi Mihai Răzvan Ungureanu au dat şi au primit ordine toată viaţa şi îşi închipuie că pot să facă asta şi cu cetăţenii. Se înşală crezând că societatea poate fi îngenuncheată. Vor suporta mai devreme sau mai târziu consecinţele acestor erori”.

• Dumitru Constantin (Cotidianul): „Felul cum procedează preşedintele Traian Băsescu în cazul prezentării scrisorilor de acreditare a ambasadorului Olandei în România, Matthijs van Bonzel, este demn de primitivismul Războiului Rece, dar şi în acest caz cu mari nuanţări, întrucât şi în acele vremuri de tristă amintire, statele aflate de o parte şi de alta a Cortinei de Fier îşi păstrau INTACTE canalele de comunicare nemijlocită prin ambasadorii acreditaţi de fiecare parte. Aşa se face că în analele cronicii diplomatice internaţionale postbelice cazuri similare celui în care se află acum ambasadorul desemnat al Olandei la Bucureşti sunt extrem de rare şi aparţin mai curând manifestărilor unor şefi de stat precum şturlubatecul mareşal Idi Amin Dada (fost preşedinte al Ugandei), împăratul Bokassa (al Imperiului Centrafrican), Papa Doc (Jean Claude Duvalier, ex-preşednite al statului Haiti). Poate au mai existat şi alţii, nu mulţi, dar este important de precizat că ele ţineau de extravaganţa neobişnuită a respectivilor şi nicidecum de calcule diplomatice de mare clasă”.
• Idem: „oricât ar încerca Băsescu să fie o „Doamnă de Fier” de sex masculin a Balcanilor, atitudinea respectivă nu-l prinde, mai curând aduce mari prejudicii înseşi ţării”.
• Idem: „Dacă chiar vrea să-şi arate muşchii diplomatici sau prezidenţiali faţă de un guvern care are în componenţă un partid de extremă dreapta ce afişează ostentativ mari resentimente faţă de România, [președintele României poate] s-o facă în cazul guvernului Ungariei, condus de amicul lui, Orban, din care face parte partidul Jobbik, ai cărui lideri zburdă prin Transilvania, aniversează intrarea amiralului Horthy în Miercurea Ciuc ori nu mai ştiu ce eveniment legat de acest sinistru personaj al istoriei sau denunţă constant Tratatul de la Trianon. Toate astea şi atâtea altele extrem de grave, fără ca Băsescu şi clica lui să zică măcar „pâs”!”.
• Erau plus 17 grade Celsius la București la ora 10. 19 minute.
• Andrei Crăciun și Laurențiu Ungureanu (Adevărul): Dr. Adina Milac, care va împlini în curând 38 de ani, cu handicap locomotor, este un Stephen Hawking de România. „Este doctor în fizică, are studii postdoctorale în America, iar acum cercetează la Institutul de Biochimie al Academiei Române”.

• Idem: „Adina şi mama ei s-au mutat special la parter: „Până când eu am ajuns în clasa a cincea, am stat în Drumul Taberei, într-un bloc de patru etaje, la etajul doi. N-avea lift, n-avea nimic. Mă ducea în braţe mama. Toată ziua, sus-jos! Până când m-am făcut şi eu mai mare. Nu se mai putea, trebuia să ne mutăm! Şi asta a fost soluţia – ne-am mutat aici, în 1986″”.
• Idem: „Nu i-am spus Adinei Milac că vom face această comparaţie previzibilă cu savantul britanic Stephen Hawking, mare fizician şi el, imobiliziat într-un scaun cu rotile şi el. Nu i-am spus, dar cumva ştia. Aşa sunt ziariştii – caută să fie spectaculoşi şi sfârşesc prin a fi previzibili şi patetici. Am nedreptăţit-o pe Adina Milac încă din titlu, căci povestea ei – aţi văzut! – nu avea nevoie de niciun „cârlig” din ăsta ieftin”.
• Idem: „Ce crede ea despre Hawking? Că e un geniu – asta ştim toţi -, dar iată ceva la ce nu s-ar gândi decât un om ca Adina: „Şi el a fost ajutat mult de familia lui, şi pe el, ca şi pe mine, l-au iubit. Fără ai lui nu putea să facă nimic, cât e el de geniu„. Apoi o continuare care vine brusc – ca o trezire la o realitate, de ce să nu spunem, groaznică: „Nu vreau să fiu scârboasă, dar eu nici la toaletă nu mă pot duce singură„”.
• Idem: „Dar nici nu v-am povestit că Adinei îi place să citească literatură creştină (îl preferă pe Nicolae Steinhardt, iar acum îl descoperă pe Părintele Arsenie Boca), că l-a întâlnit pe Dumnezeu încă din adolescenţă, că s-a întâlnit târziu cu moartea (în anul 2000, când a pierdut-o pe bunica sa), că ascultă, obsedant, concertele de pian ale lui Mozart („Se spune că muzica unui geniu te face şi pe tine mai deştept! Le ascult când scriu.”), că ar vrea să se ridice din scaun şi să joace baschet cu Alexandra (o iubeşte atât de mult încât îi strălucesc ochii când ne povesteşte că aia mică e în excursie cu clasa, tocmai la Deva, unde a mers cu telecabina!), că deşi stă la doi paşi de stadionul din Ghencea nu a făcut niciodată aceşti doi paşi, că nu a fost pe niciun stadion de fotbal şi că nici nu regretă asta”.
• Idem: „Adina Milac a absolvit Facultatea de Fizică din cadrul Universităţii din Bucureşti. A făcut un master în biofizică şi a susţinut un doctorat în fizică, încheiat strălucit, Magna Cum Laudae. În 2005 a fost acceptată prin concurs la un stagiu de specializare postdoctorală la una dintre cele mai mari instituţii de cercetare din lume: National Institutes of Health (NIH), în Bethesda, Maryland,  Statele Unite ale Americii. Nu i-a interesat că e în cărucior, i-au spus că o vor pentru ceea ce ştie să facă”.
• Idem: „În prezent, Adina Milac susţine programe de cercetare în biofizică structurală computaţională, în cadrul Institutului de Biochimie al Academiei Române.  Este şi voluntar în Organizaţia Naţională a Persoanelor cu Dizabilităţi, unde efectuează muncă mai degrabă administrativă”.