Iubiții mei,

Trupul Domnului a fost dat jos de pe Cruce de Sfinții Iosif și Nicodim, ucenici ai Lui în taină…și „l-au înfășurat în giulgiuri cu aromate [otoniis meta ton aromaton], după cum este obiceiul de a înmormânta al evreilor [In. 19, 40]”…

Și din cauza aromatelor, a mirului…giulgiurile, făcute din pânză, s-au lipit de trupul Domnului…încât nu mai puteau fi dezlipite de el în mod natural…

Pentru că nu erau 3 grame de mir…ci „un amestec de smirnă și aloe ca [la] o sută de litre” [In. 19, 39, cf. GNT].

Iar o litră însemna 327, 45 mililitri după măsura romană.

Și după cum știți mirul e lipicios

…Dar și o piatră mare au prăvălit la intrarea în mormântul Lui [Mat. 27, 60]…la care arhiereii și fariseii au adăugat strajă armată și pecetluirea acestei pietre de dimensiuni mari [Mat. 27, 66].

De ce?

Pentru ca Domnul să nu mai învieze

Sau, după cum au motivat ei (pentru ca să nu se dea de gol): pentru ca Apostolii să nu-I fure trupul din mormânt [Mat. 27, 64].

Însă, tot Sfântul Matei ne spune, după ce Domnul a înviat dintre cei morți…iar cei din strajă „s-au făcut ca morți” [Mat. 28, 4]…când l-au văzut pe Arhanghelul Gavriil la mormânt [Mat. 28, 2-3]…arhiereii și bătrânii s-au sfătuit și le-au dat „arginți mulți” [arghiria icana] ca să mintă…și să susțină varianta cu furarea trupului din mormânt de către Apostoli [Mat. 28, 11-13].

După cum se observă impostura mai marilor evreilor a funcționat și înainte și după învierea Lui din morți.

Au vrut să ascundă evidențele…

Au brodat o istorie falsă…o istorie alternativă…care să pună în umbră adevărul…

Însă cine poate să ascundă adevărul lui Dumnezeu de oameni…când El Se revelează oamenilor în mod extatic?

Când El Își arată puterea Lui în furtună, în trăsnet, în cutremur, în mod minunat în multe feluri…și te face să înțelegi că nu poți să lupți cu El?

De fapt asta e nefericirea noastră, a celor care căutăm un alt fel de a fi: că nu există altul!

Există numai normalitatea comuniunii cu Dumnezeu…sau ieșirea din comuniune spre tot felul de comportamente deviante.

Și oricât am căuta împlinirea noastră…fugind de El…vom descoperi, cu multă durere, cu mult zbucium, prin multă nefericire (pentru că nu vrem să acceptăm evidențele!) zi de zi, săptămână de săptămână, an de an…că nu există o alternativă de împlinire…în afară de iubirea Lui.

…Și până acum am cântat împreună Prohodul/ Prohodirea Domnului…cântările de înmormântare ale evlaviei noastre.

I-am cântat ca unui Mort viu.

Pentru că Cel care a murit pe Cruce pentru noi e Viața fără de moarte a întregii umanități [Triod, ed. BOR 2000, p. 648].

Dar, mai ales, ne-am rugat ca și noi să înviem din moartea păcatului…pentru ca să ne bucurăm de viața Lui.

Și apoi am cântat Binecuvântările Învierii…acum, la Înmormântare.

Pentru că noi nu avem niciodată conștiința că El e mort cu totul…ci numai trupul Lui, care nu a cunoscut stricăciunea, e înfășurat și îmbălsămat cu miruri în mormânt.

…Cine I-ar fi putut fura trupul…și străjerii să nu observe?

Și cum ar mai fi ieșit Apostolii în lume, ca să moară pentru Hristos, dacă ei știau că trupul Lui zace undeva…ascuns de ei…după ce l-au furat?

Însă nimeni nu a simțit când a înviat Împăratul slavei!

Arhanghelul Gavriil a prăvălit piatra…i-a înspăimântat de moarte pe străjeri…doar pentru ca să le arate Sfintelor Femei Mironosițe că mormântul e…gol…[Mat. 28, 2-6].

El nu le arată pe Hristos…ci le subliniază absența trupului Lui din mormânt…

Sfântul Petru și Sfântul Ioan, Apostolii Domnului, vin la mormânt [In. 20, 3-4]…și văd în el „giulgiurile zăcând” [In. 20, 6, cf. GNT] la pământ și sudarionul/ mahrama, care fusese pusă pe capul Lui [In. 20, 7, cf. GNT].

Acestea, în mod normal, nu mai puteau fi dezlipite de trupul unui om mort…datorită mirului care le lipise de trup…și ca să le scoți trebuia să sfâșii trupul…

Însă trupul duhovnicesc al Domnului, cel deplin pnevmatizat, cel plin de lumină dumnezeiască…iese din giulgiuri mai presus de fire…și le lasă acolo, în mormânt…nesuferind nimic…la despărțirea Lui de ele…

…După cum, în coborârea Lui duhovnicească la noi…în trupul nostru…nu suferă nicio contaminare din partea necurăției noastre…dar ne dă nouă bucuria prea dumnezeiască a simțirii și a vederii slavei Sale.

…Însă azi, în Sâmbăta Mare, noi nu prăznuim numai Îngroparea Domnului…și mulți nu știu asta…

Ei cred că doar Prohodul…doar Înmormântarea Lui o prăznuim…

Însă astăzi, în Sâmbăta Mare, pe lângă Înmormântarea Domnului noi prăznuim și Pogorârea Domnului la Iad, prin care Sfinții lui Dumnezeu au fost ridicați întru Împărăția Lui [Triod, ed. BOR 2000, p. 665].

Și Sinaxarul zilei ne vorbește despre pogorârea preasfântului suflet al Domnului în Iad, unit cu dumnezeirea Sa…și despre cutremurarea Iadului [Ibidem].

…Am înconjurat Biserica și am trecut pe sub Sfântul Epitaf…adică pe sub lințoliul iconizat…pe care este zugrăvită punerea Lui în mormânt.

Punere în mormânt pe care o avem și pe Sfântul Antimis, pe care slujim Sfânta Euharistie.

Pentru că de fiecare dată reactualizăm și Moartea și Învierea Lui…Hristosul nostru euharistic, Cel cu care ne împărtășim, fiind Hristosul înviat din morți.

De aceea Moartea Lui e plină de viață veșnică…pentru că Învierea Lui este moartea care a atins desăvârșirea pentru umanitatea Sa.

Și când murim pentru Hristos, ca bobul de grâu, cum ne spune Sfântul Pavel [I Cor. 15, 37-38], înviem cu El ca „cheni ctisis/ făptură nouă” [II Cor. 5, 17], duhovnicească.

Pentru că ceea ce trăim noi acum, în Biserică, e începutul transfigurării noastre duhovnicești, a învierii noastre din morți.

Aici…punem punct postului și întristării…în această zi…

Pentru că în zorii zilei viitoare, la miez de noapte…vom auzi cântare de bucurie.

Și fericit este acela a cărui inimă cântă de bucurie! Amin.

Did you like this? Share it: