Bucuria unei oboseli de Paști

Oamenii credincioși veniseră să ia lumină…lumină „adusă de la Ierusalim”…

De aceea erau atenți la lumină, la faptul de a lua…și nu la faptul că mi-ar fi putut aprinde veșmintele…cu neglijența lor.

Înghesuială sfântă…cu alte cuvinte.

Înghesuială din cauza credinței…adică a dorului sfânt de a se împărtăși de sfințenie.

Da, fără doar și poate, există și lipsă de bună-creștere, de educație, de atenție…

Însă graba, înghesuiala de la Biserică…dorința de a primi lumină imediat…în mod rapid, chiar cu forța…e cel mai adesea una ingenuă, curată și nu ipocrită.

*

Ipocrizia stă la distanță…sau stă acasă.

Cei care au venit însă în noaptea de Paști la Biserică au venit pentru că se simt vii…într-o zi de mare sărbătoare pentru ortodocși.

Au avut bucuria să primească lumină, Paști (vin cu pâine binecuvântate), să mănânce de sărbătoare, ales…

*

M-au durut îngrozitor de mult picioarele și spatele. Am transpirat abundent la cap…semn de mare oboseală anterioară, acumulată…

Însă, în același timp, o pace colosală și un zâmbet prietenos, bun…mi-au tronat în inimă…și pe față.

Am slujit și ne-am împărtășit cu bucurie.

Biserica a fost plină…pentru că doar foarte puțini au plecat după slujba de afară.

*

Ploaia scurtă a îmbogățit atmosfera cu mirosul florilor…și al pământului reavăn.

…Și mi-am amintit zilele de Paști din trecut…în care, la fel, după ploaia de seara…aveam parte de un praznic cu pace și cu miros proaspăt.

*

…Dar când oamenii „se vor civiliza”, când nu vor mai da buzna ca să se împărtășească și să se spovedească și să ia Sfântă Agheasmă și Sfânt Paști și Lumină sfântă…atunci e semn că expresia vie a credinței a dispărut.

Pentru că dragostea se exprimă năvalnic…și nu calculat.

Dragostea se exprimă stângaci, uneori…sau cel mai adesea…dar asta e semn de vitalitate, de sănătate a credinței și nu de bădărănie în credință.

Numai un rău intenționat poate să spună asta…

*

Ouă, flori, pâini, vin…bucurie, atenție, urări…

Lumânări aprinse și frumos împodobite.

Lumânări pascale ca niște mirese împodobite.

*

Nu-i așa că praznicul e certitudine a harului în ființa noastră?

Nu-i așa că bucuria duhovnicească coboară de sus…când cupa ființei noastre e pregătită să o primească?

Da! Cu siguranță…

Hristos a înviat!…și ne-a dat certitudinea vieții în inima noastră…

Aceea că bucuria noastră e una sfântă și că ea nu se termină niciodată.

*

Am rămas cu o gripă „abundentă” în trup…alături de o bucurie minunată.

Oboseală amestecată cu o tainică și minunată tandrețe duhovnicească.

Și când va pleca răceala…voi rămâne cu gustul bogat al dulceții Paștiului.

O dulceață care coboară de dincolo de post, rugăciune, asceză…adică din veșnicia lui Dumnezeu.

A 94-a zi pentru România

Ce s-a petrecut în București, România și în întreaga lume în cadrul protestelor…pentru România în ultimele 93 de zile: prima zi (13 ianuarie 2012), a doua zi, a treia zi, a patra zi, a cincia zi, a șasea zi, a șaptea zi, a opta zi, a noua zi, a zecea zi, a 11-a, a 12-a zi, a 13-a, a 14-a, a 15-a zi, a 16-a zi, a 17-a zi, a 18-a zi, a 19-a zi, a 20-a zi, a 21-a zi, a 22-a zi, a 23-a zi, a 24-a zi, a 25-a zi, a 26-a zi, a 27-a zi, a 28-a zi, a 29-a zi, a 30-a zi, a 31-a zi, a 32-a zi, a 33-a zi, a 34-a zi, a 35-a zi, a 36-a zi, a 37-a zi, a 38-a zi, a 39-a zi, a 40-a zi, a 41-a zi, a 42-a zi, a 43-a zi, a 44-a zi, a 45-a zi, a 46-a zi, a 47-a zi, a 48-a zi, a 49-a zi, a 50-a zi, a 51-a zi, a 52-a zi, a 53-a zi, a 54-a zi, a 55-a zi, a 56-a zi, a 57-a, a 58-a, a 59-a zi, a 60-a zi, a 61-a zi, a 62-a zi, a 63-a zi, a 64-a zi, a 65-a zi, a 66-a zi, a 67-a zi, a 68-a zi, a 69-a zi, a 70-a zi, a 71-a zi, a 72-a zi, a 73-a zi, a 74-a zi, a 75-a zi, a 76-a zi, a 77-a zi, a 78-a zi, a 79-a zi, a 80-a zi, a 81-a zi, a 82-a zi, a 83-a zi, a 84-a zi, a 85-a zi, a 86-a zi, a 87-a zi, a 88-a zi, a 89-a zi, a 90-a zi, a 91-a zi, a 92-a, a 93-a

  • PFP Daniel Ciobotea: „Semnificația slujbei din noaptea aceasta este profundă și bogată. Mai întâi de toate, cântările sunt bogate, dar și gesturile simbolice liturgice pe care noi le săvârșim. În biserică, atunci când începe slujba de Înviere, se sting toate luminile. O singură lumină mai rămâne aprinsă, aceea de pe Masa Sfântului Altar. De ce întuneric în Biserică înainte de proclamarea Învierii Domnului? Și de ce doar o candelă rămâne aprinsă? Întunericul simbolizează mormântul și iadul. Hristos a coborât cu trupul în mormânt, iar cu sufletul Său unit cu Dumnezeirea Sa în iad. Pentru că era unit trupul cu Dumnezeirea Sa, El nu a intrat în stricăciune, iar sufletul Său fiind unit cu Dumnezeirea Sa nu a putut să fie ținut în iad. Deci, sufletul îndumnezeit al lui Hristos care a coborât la iad este simbolizat de lumina din candela de pe Sfânta Masă din Sfântul Altar. Hristos Domnul după ce a biruit iadul cu strălucirea Slavei Sale Se unește cu trupul și Înviază din mormânt. De aceea, după cum Hristos a Înviat din mormânt, protosul slujbei, arhiereul sau preotul care conduce slujba de Înviere iese din Sfântul Altar și spune: Veniți să primiți lumina! și din lumina una se ajunge la toate luminile. Aceasta este icoana Învierii lui Hristos cel Unul din care noi primim lumina pentru învierea noastră a tuturor. Se vede deci, pe de o parte, trecerea de la întuneric la lumină, iar pe de altă parte se vede că Hristos este începătura învierii celor adormiți. Învierea Lui este temelia învierii universale, a tuturor oamenilor”.
  • Pr. Dorin Picioruș: Hristos a înviat! La mulți ani tuturor și multă pace și bucurie în viața dumneavoastră! Și fie ca Dumnezeu să ne dea să ne bucurăm împreună cu înțelepciune și delicatețe de suflet.
  • Idem: Christ is risen! Many years to all and thank you for your friendship!
  • Adrian Năstase: „Ieri a plouat toata dupa amiaza la Cornu. O ploaie grea adusa de nori care au coborat aproape de nivelul caselor. Sau poate era doar aburul ce iesea din pamantul incalzit in zilele Saptamanii Patimilor. Seara, ploaia s-a oprit cat sa mergem la Biserica din centrul comunei. Nu era multa lume adunata. Dupa slujba, a inceput sa ploua din nou. Si ploua, in continuare, de parca toti agricultorii si-ar fi unit rugaciunile”.
  • Ieri, 14 aprilie 2012, în Sâmbăta Mare, a murit Acad. Florin Constantiniu.
  • Crin Antonescu:
  • Ana Maria Păunescu (Jurnalul Național): „Finul meu Alex, unul dintre cei mai inventivi copii cu care am stat de vorbă, a creat câteva denumiri memorabile, pentru a înlocui banalele variante oficiale. Aproape că trăia cu propriile cuvinte, aproape că îşi crease lumea lui. Când voia ciocolată, cerea „cot”. Şi toţi cei din jur înţelegeau despre ce e vorba şi cum îl pot face să zâmbească. I-au plăcut mult şi crenvurştii, aşa că a fost nevoit să le dea un nume mai uşor de ţinut minte: coşi (pronunţat cu accent pe o). În parc, mergea cu „piţa”. Adică cu bicicleta. Schimba posturile la televizor, în căutare de reclame, cu „obanda”, nu cu banala telecomandă a oamenilor mari. Cu greu a reuşit mama lui să îl despartă de „bibemo”, inconfundabilul biberon, plăcerea de neînlocuit a celor mici. Mai târziu, când a început să mănânce la masă cu noi, se chinuia să mânuiască furculiţa, căreia îi spunea „şuşuca”. Au mai fost cuvinte pe care le-am auzit prima şi ultima oară de la el, copilul cu ochi mari, care nici măcar numele nu şi l-a pronunţat banal, botezându-se singur, într-o frumoasă combinaţie a prenumelui şi numelui de familie, Aşi Mitu”.
  • Idem: „Şi eu am trecut prin asta, prin perioada în care cuvintele celor mari mi se păreau prea greu de pronunţat. Mi-era mult mai simplu să spun „blibliotecă”, în loc de bibliotecă. A şaptea zi a săptămânii pentru mine nu se numea duminică, ci „dunimică”. Îmi plăceau stelele, dar cel mai tare mă fascina „cenufărul”, adică tandrul nostru Luceafăr. Cu siguranţă, dacă aş sta să caut printre amintiri, aş mai găsi astfel de invenţii, ale mele sau ale copiilor dragi din viaţa mea. O să mai scriu despre asta. Măcar atâta să facem şi noi, oameni mari plictisiţi de banal, să învăţăm alfabetul copiilor!”.