Bucuria unei oboseli de Paști

Oamenii credincioși veniseră să ia lumină…lumină „adusă de la Ierusalim”…

De aceea erau atenți la lumină, la faptul de a lua…și nu la faptul că mi-ar fi putut aprinde veșmintele…cu neglijența lor.

Înghesuială sfântă…cu alte cuvinte.

Înghesuială din cauza credinței…adică a dorului sfânt de a se împărtăși de sfințenie.

Da, fără doar și poate, există și lipsă de bună-creștere, de educație, de atenție…

Însă graba, înghesuiala de la Biserică…dorința de a primi lumină imediat…în mod rapid, chiar cu forța…e cel mai adesea una ingenuă, curată și nu ipocrită.

*

Ipocrizia stă la distanță…sau stă acasă.

Cei care au venit însă în noaptea de Paști la Biserică au venit pentru că se simt vii…într-o zi de mare sărbătoare pentru ortodocși.

Au avut bucuria să primească lumină, Paști (vin cu pâine binecuvântate), să mănânce de sărbătoare, ales…

*

M-au durut îngrozitor de mult picioarele și spatele. Am transpirat abundent la cap…semn de mare oboseală anterioară, acumulată…

Însă, în același timp, o pace colosală și un zâmbet prietenos, bun…mi-au tronat în inimă…și pe față.

Am slujit și ne-am împărtășit cu bucurie.

Biserica a fost plină…pentru că doar foarte puțini au plecat după slujba de afară.

*

Ploaia scurtă a îmbogățit atmosfera cu mirosul florilor…și al pământului reavăn.

…Și mi-am amintit zilele de Paști din trecut…în care, la fel, după ploaia de seara…aveam parte de un praznic cu pace și cu miros proaspăt.

*

…Dar când oamenii „se vor civiliza”, când nu vor mai da buzna ca să se împărtășească și să se spovedească și să ia Sfântă Agheasmă și Sfânt Paști și Lumină sfântă…atunci e semn că expresia vie a credinței a dispărut.

Pentru că dragostea se exprimă năvalnic…și nu calculat.

Dragostea se exprimă stângaci, uneori…sau cel mai adesea…dar asta e semn de vitalitate, de sănătate a credinței și nu de bădărănie în credință.

Numai un rău intenționat poate să spună asta…

*

Ouă, flori, pâini, vin…bucurie, atenție, urări…

Lumânări aprinse și frumos împodobite.

Lumânări pascale ca niște mirese împodobite.

*

Nu-i așa că praznicul e certitudine a harului în ființa noastră?

Nu-i așa că bucuria duhovnicească coboară de sus…când cupa ființei noastre e pregătită să o primească?

Da! Cu siguranță…

Hristos a înviat!…și ne-a dat certitudinea vieții în inima noastră…

Aceea că bucuria noastră e una sfântă și că ea nu se termină niciodată.

*

Am rămas cu o gripă „abundentă” în trup…alături de o bucurie minunată.

Oboseală amestecată cu o tainică și minunată tandrețe duhovnicească.

Și când va pleca răceala…voi rămâne cu gustul bogat al dulceții Paștiului.

O dulceață care coboară de dincolo de post, rugăciune, asceză…adică din veșnicia lui Dumnezeu.