Ochii tăi sunt umflați ca adevărul.

Pentru că oriunde mergi tu spui adevăruri care
se lovesc cu pumnii.

Spui adevăruri care se strivesc de ziduri.

De aceea ochii tai, pe sub umbrela lungă și neagră,
ca un parbriz,
sunt umflați de lacrimi.

*

La drept vorbind ploaia cădea…
de m-a făcut…bogat de apă.

Aveam apă în orizont,
în energia refolosibilă,
în carosabil…
în buzunare.

Chiar și în semnele de întrebare
aveam multă apă
de parcă un întreg cer se transformase
într-un mic ocean.

*
Miroseau cozonaci a chiorăit de mațe…

De aceea pisici, zebre…chiar și câțiva cerșetori…
se țineau după mirosul de cozonaci ca după
aurora boreală.

Ce păcat că niciodată toamna nu începe de 1 aprilie!…

*
Bătrânețea nu începe cu un fir alb…ci se termină atunci când nu mai ai deloc, nici măcar în amintire, fire negre

*

Tinerii râd de atâtea speranțe. Bătrânii râd când nu-și mai dau seama…

*

Când ritmul vieții se tot accelerează…și simți că în spate îți suflă moartea…e normal să simți că vrei să dormi tot mai puțin…și să stai cu ochii deschiși cât mai mult timp. Poate pentru totdeauna

*

Mă dor toate oboselile în care nu îmi regăsesc dragostea.

*

Taina lumânării stă în afara ei: ea îi luminează pe alții pe măsură ce se stinge lent. Ea se uită pe sine în timp ce se regăsește în bucuria altora.

*

Am un soare să-ți dau!

Unul mare…pentru inimi mari…altul mic…pentru inimi mici.

Însă niciodată soarele nu seamănă cu un negru de speluncă.

*

Am răsfoit o carte a lui Balzac, fără tendința de a o reciti…pe care, ca de obicei, am găsit multe semne, însemnări, hieroglife…Și la un portret lung, cât toate zilele, al autorului…mi-am notat: „Moralitatea ta parșivă mă dezgustă”…

Ce a vrut să spună cititorul?

Că nu îi plac explicațiile nesfârșite la lucruri simple.

Pe o altă pagină: „Senzaționalul [-ismul] lui Balzac mă face să râd”.

Fără tangență cu cartea…dar reprezintă starea mea pe când citeam cartea: „Zgomotele [de fond din jurul meu n.n.] îmi distrug mintea. Mă simt avariat”.

Și când Balzac scrie: „Multe lucruri adevărate sunt cât se poate de plicticoase”, eu, cititorul, îmi notez pe margine…cu sarcasm: „O idee cât se poate de romantică!”…

Nu sunt de acord cu o părere a lui despre muzică și scriu pe carte: „Muzica nu e o știință acră. Ar trebui să vorbești despre note intransmisibile”.

Iar când se referă la operetă, îmi notez: „Eu nu aș explica opereta ci efectele ei” asupra publicului.

*

Simplitate simploasă mult prea fastidioasă.
Borcan de eleganță prea mic, ca o clanță.
Vedere din re-vedere, tăciune de miere.
Mă măsori din urdori. Simți că mori…

*

Cât de profundă poate fi o undă?
Cât de omenoasă o zvâcnitură nervoasă?
Ce fel de femeie e aceea care îți vede toți ochii…până în inimă?

*

Sunt sigur: cel care nu pune preț pe cuvinte…nu pune nici pe fapte.

*

Experiența de viață e tot una cu a te defolia continuu de inapetența pentru neprevăzut.

*

Mă recunosc în cei care mă cunosc. Pentru că știu că nu le-am rămas străin…și nici ei mie.

*

Did you like this? Share it: