Zi de Înviere…

Lume multă…

Că dacă nu se călcau pe bătături…se împingeau nevoie mare…

Seară de seară, ca să zic așa…

Costeluș, cu ditamai felinarul, a venit „să ia lumină de la Ierusalim”…ca s-o ducă unde vrea mușchiul lui…Că el o să treacă pe la bar, apoi pe la Fănel, pe la mă-sa lu’ Verginica…apoi, dacă o mai ajunge întreg…și cu lumina nestinsă…ajunge și acasă.

– Auzi, Părințele, e lumină pă bune de la Ierusalim…sau e doar mangleală…așa, ne duci cu preșu’?!…

– Da, e nou-nouță! De lerusalim…

– Și când o dați?…

– Peste câteva minute…când vom începe slujba…

Costeluș se șterse de sudoare…și de întrebare…și se puse pe așteptat

Începurăm slujbă, toate alea…și când fu cu lumina…nu știa cum să aprindă felinarul. Că era felinar din ăla standard, de pe vremea lu’ ’48…

Noroc cu Lina a lu Pârâtu…căreia îi veni ideea să îi dea un băț de lemn…cu care să aprindă felinarul…

Dar când ajunse la Costeluș…se stinse…

Mai încercă…că n-o fi foc…

Încercă de vreo 17 ori…până când îi trecu prin cap să dea jos geamul, ca să ia lumină…

Și când îl dădu…o avalanșă de sânge îi intră în obraz…că începu și el să cânte Hristos a înviat!…când încetaseră toți de cântat…

Până la urmă e bine și mai târziu decât deloc

Did you like this? Share it: